opriti playerul audio ptr. o buna vizionare

(Succintă notă biografică)
S-a născut în Olteniţa la 29 iulie 1889.
– 1900: bursier la liceul “Matei Basarab” din Bucureşti
– 1902: bursier la Liceul “Sfântul Sava” din Bucureşti
– 1908: se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti
– 1910-1911: pedagog la Liceul “Sfântul Sava” din Bucureşti
– 1912: extern (prin concurs) la Spitalul Colţea din Bucureşti
– 1913: extern prin concurs şi intern al Spitalelor Civile
– 1914: extern Spitalul Colţea şi Filantropia din Bucureşti
– 1914: din toamnă, intern la Spitalul din Sinaia
– 28 iunie 1916: obţine diploma de doctor în medicină
– august 1916: mobilizat ca medic locotenent până în 1917
– 1917: medic al Regimentului 11 Roşiori pe Siret
– 1917: avansat la gradul de căpitan la regimentul 11 Roşiori pe Prut
– 1918: cu regimentul 11 Roşiori în Basarabia, până în noiem brie când se întoarce în Olteniţa
– 1919: februarie, pleacă în Franţa, la Paris, pentru specializare la Spitalul St. Louis pentru studii de
histologie, unde va sta până în anul 1920
– 1920: este decorat cu “Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 cu baretele Oituz şi Mărăşeşti
– 7 noiembrie 1920: se căsătoreşte cu Violette Bujard din Cully Elveţia. Căsătoria este oficiată de fratele
său Dumitru Gh. Deculescu, primar din noiembrie 1920, până cel puţin în 12
martie 1921,când apare în această funcţie pe actul de deces al lui Nicolae Gh. Deculescu.
– iunie 1921: medic la dispensarul din Olteniţa
– ianuarie 1922: medic al Corporaţiei Olteniţa
– 1924: medic şi la Casa Asigurărilor din Olteniţa
– 1927: se înscrie în Partidul Naţional Ţărănesc
– 1 mai 1927: se naşte fiica sa Annie-Maria-Alice
– 1928: Prefect de Ilfov până în decembrie1930, când s-a schimbat denumirea funcţiei, din prefect în
Preşedinte al delegaţiei judeţene Ilfov
În timpul mandatului său se înregistrează următoarele realizări:
– pavarea drumului Bucureşti-Oltenița
– repararea podului din fier care traversează râul Argeş spre comuna Chirnogi
– construirea de clădiri cu scop de dispensar medical în comunele: Gălbinaşi, Greaca, Mânăstirea ş.a.
– înfiinţarea căminului Colegiului Studenţilor Ilfoveni pe bulevardul Carol nr. 59 care avea să funcţioneze
până în anul 1939.
– contribuţie hotărâtoare la ridicarea cinematografului comunal din grădina publică Olteniţa
– înfiinţarea şcolii de menaj de fete Olteniţa
– 1929: doctorul Constantin Deculescu se mută la Bucureşti cu familia până în 1934
– este răsplătit cu diferite decoraţii şi este ales pre şedintele mai multor instituţii
– 1930-1931: este ales senator de Ilfov
– 1931 – mai 1932, senator sub Guvernul Nicolae Iorga
– iunie 1932: este numit secretar general la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, unde va
funcţiona pâ nă în luna noiembrie 1933. Din cauza “curbelor de sacrificiu” în guvernarea ţărănistă pe
atunci nu a existat un minister independent, funcţia fiind îndeplinită de doctorul Deculescu fără titlu.
Principalele realizări din acest mandat:
– transformarea dispensarului policlinic central din Bu cureşti în Spitalul pentru Invalizi, Orfani şi Văduve
de Război (I.O.V.R.)
– inclusiv clădirea care va deveni Spitalul Cantacuzino
– înfiinţarea unui însemnat număr de circumscripţii sani tare rurale în toată ţara
165
– înfiinţarea unui serviciu de Chirurgie craniană la Spitalul Central de Boli Nervoase din Bucureşti pentru
doctorul Bagdasar
– înfiinţarea Spitalului de Urgenţă (Monitorul Oficial din 31 octombrie 1933), inaugurat la începutul anului
următor de guvernul liberal
– deasemeni o sumă de activităţi pe plan internaţional: Conferinţa internaţională de istorie a medicinei,
Bucu reşti, iunie – septembrie 1932; Conferinţa medicală interbelică la Belgrad; Congresul reumatismului.
Sunt multe realizări pentru un moment de criză şi un răstimp atât de scurt.
– va funcţiona şi ca şef de secţie la Institutul de Igi enă din Bucureşti până în 1938
– 1934: se reîntoarce în Olteniţa, unde se va ocupa de coope raţie, cum a fost cazul cu Cooperativa “Lunca
Dunării” înfiinţată în 1925, odată cu Banca “Gura Argeşului”
– 1934: are loc decesul tatălui său Gheorghe Deculescu
– 1939: este mobilizat ca medic căpitan în Moldova
– februarie 1940: mobilizat pe loc în Olteniţa
– iulie – decembrie1941: este mobilizat pe loc ca medic căpitan la Spitalul din Olteniţa (funcţionând în
clădirea Școlii de menaj de fete)
– 1941-1945: este ales preşedinte al Băncii Federale Ilfov din Bucu reşti pentru toate cooperativele din
judeţ
– 1950: după evacuarea de locuinţe succesive fără atribuire de spaţiu, este arestat, la Canal Dunăre-Marea
Neagră pâ nă în decembrie 1951
– ianuarie-octombrie 1952: funcţionează ca medic venerolog la Spitalul de adulţi din Slatina
– octombrie 1952: este rearestat şi trimis la Bicaz până în mai 1954
– 1954: este numit medic la circumscripţia sanitară Chirnogi
– 1956: pentru activitatea desfăşurată este evidenţiat de Secţia Sănătăţii a raionului Olteniţa
– 1957: este evidenţiat de Societatea Crucii Roșii a regiunii Bucureşti
– 1958: Se mută în comuna Curcani şi va sta la locuitorul Gică Preda, cunoscut de profesorul Nicolae
Mavrodin, unde va funcţiona un an şi va locui până în 1968
– Se ocupă intens de arheologie, iar rezultatele cer cetărilor fac obiectul mai multor comunicări care aveau
să apară în publicaţia de specialitate (S.C.I.V.) Studii şi Cercetări de Istorie veche, publicaţie a Academiei
R.S.R., precum şi în revista de numismatică
– 1959: pensia atribuită de minister i se suspendă pe termen nelimitat de către autorităţile locale. Drept
urmare obţine recomandări din partea prof.C.I. Parhon, dr. Florica Bagdasar şi dr. Derevici, foşti
comunişti în ilegalitate, care atestă că au fost sprijiniți de dr. C. Deculescu în perioada cât a fost la
minister şi aduşi cu funcţii la Bucureşti pentru valoarea lor profesională, în pofida orientării politice.
Pe baza referinţelor obţinute, pensia i se restituie şi va fi liniştit până la sfârşitul vie ţii.
– 1968: i se aprobă mutarea la Bucureşti (dar în tot acest timp, trebuia să se prezinte periodic la miliţia
lo cală, fără să i se fi trecut D.O. – Domiciliu Obli gatoriu- pe buletin) şi se instalează într-o garso nieră
situată în strada Maior Coravu
– 1973: i se publică o comunicare “Cu privire la înfiinţa rea Spitalului de Urgenţă” în lucrarea “Momente
din Istoria Medicinii”, apărută sub redacţa doctorului Gh. Brătescula Editura Medicală Bucureşti
– 1977: lLa vârsta de 88 de ani, împreună cu soţia sa, după 40 de ani, face o memorabilă călătorie în Elveţia
la rudele şi prietenii pe care nu-i mai văzuse de patru decenii de la precedenta călătorie. Mulţi dintre
aceea, între timp, decedaseră, iar alţii de veniseră bătrâni ca şi ei. Totuşi revederea acelor locuri şi peisaje
de vis vor constitui un balsam sufletesc tonifiant şi în acelaşi timp, un fel de adio, pentru că în locurile
natale ale soţiei sale nu va mai merge niciodată
– 1988: viaţa, bătrâneţea, îşi continua drumul spre amurg cu inconvenientele şi necazurile ei, mai cu seamă
că, între timp, soţia sa încetase din viaţă. La 11 iulie, deci cu un an înainte de a împlini un secol de viaţă,
inima acestui mare om înceta să bată.
Dr. Constantin Deculescu a murit la 99 de ani şi nu a mai avut fericirea să vadă prăbuşirea regimu lui comunist,
pe de urma căruia suferise, nemeri tat, atât de mult, sfârşit pe care, de altfel, îl pre văzuse.
Cine vrea să afle şi să cunoască mai mult această ma re familie a doctorului Constantin Deculescu, singura
casă din Olteniţa în care se vorbea limba franceză, îl sfătuiesc să citească cartea scrisă de fiica sa: “Timpul ce
ni s-a dat” care, în acelaşi timp constituie şi o veritabilă frescă a acelor vremuri.

Lasă un răspuns

Site acreditat SEAP
---------------