RADIO TV OLTENITA
PublicitateSocial

SPITALUL OLTENIŢA- FINANŢARE SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII

spitalul oltenitaSolicitarea venită din partea Primăriei Olteniţa pentru finanţarea Compartimentului de Primire Urgenţe cu suma de 13 miliarde lei vechi ce poate deservi 70.000 de persoane rezidente, adresată către Consiliul Judeţean rămâne încă sub semnul întrebării. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Marian Dinulescu argumentează că, în cadrul Consiliului Judeţean, nu există cale legală pentru a putea cofinanţa proiecte locale, aceştia neputând repartiza banii prin Consiliul Judeţean, în urma aprobării HG14/2015: „Am analizat această cerere, legal nu este spitalul nostru. Dacă banii nu ar fi daţi prin primării direct şi ar fi venit prin Consiliul Judeţean, am fi putut aloca bani, dar în condiţiile actuale, noi nu putem să cofinanţăm legal, proiectele locale. Nu există bază legală. Consiliul Judeţean nu poate cofinanţa proiecte locale, iar Spitalul din Olteniţa nu aparţine acestuia, ci Primăria din Olteniţa”.

CĂTRE, CONSILIUL JUDEŢEAN CĂLĂRAŞI
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Olteniţa nr. 24 / 2014, s-a hotărât aprobarea înfiinţării Compartimentului de Primire Urgente (CPU) la Spitalul municipal Olteniţa, iar Ministerul Sănătăţii prin adresa nr. XI/A21126/NB/7868/26.09.2014 (pe care o ataşam alăturat), si-a dat avizul pentru completarea structurii Spitalului cu acest compartiment, vă rugam să ne sprijiniţi cu suma de 1.374.800,00 lei, pentru dotarea cu aparatele si echipamentele medicale necesare bunei funcţionari a acestuia. Vă transmitem alăturat si adresa nr. 357/20.0172015 a Spitalului municipal Olteniţa cu necesarul de aparatură medicală şi materiale sanitare, defalcat, pentru CPU.
În speranţa unui răspuns favorabil, vă mulţumim!
Cu deosebita stimă,
PRIMAR
PETRE ŢONE

Pe de altă parte, vicepreşedintele Bogdan Georgescu propune ca această sumă să fie prinsă odată cu aprobarea proiectului de buget judeţean pe 2015, reuşind a se găsi o cale juridică, de către experţii din cadrul Direcţiei Juridice: „Răspunsul se află în atribuţiile Consiliului Judeţean, Legea 215. Are atribuţii în sensul susţinerii serviciilor medicale la nivel de judeţ. Eu am susţinut pe 2 categorii de argumente: necesitate şi oportunitate. Eu dacă aş fi fost o persoană de decizie, respectiva solicitare aş fi îndreptat-o către Direcţia Juridică cu menţiunea, «rog căutaţi soluţie legală»”.sursa-http://www.soridapress.ro/spitalul-oltenita-finantare-sub-semnul-intrebarii/