opriti playerul audio ptr. o buna vizionare

                                           Buletin informativ

 

 

    

 

Inspectoratul pentru Situaţii  de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, subordonat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, reprezintă personalul, mijloacele tehnice, stiinţifice, materiale şi de altă natură, în măsura să asigure în zona de competenţă, ca organ de specialitate, coordonarea permanentă şi unitară la nivelul comitetelor locale şi centrelor operative pentru situaţii de urgentă a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, a activităţilor de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă în cadrul Sistemului Naţional de Management al Siţualiilor de Urgentă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călărași este constituit ca serviciu public deconcentrat în scopul asigurării managementului situaţiilor de urgenţă pe tipurile de risc din competenţă.

Obiective specifice:

  • Gestionarea profesionistă şi eficientă a situaţiilor de urgentă prin aplicarea procedurilor pe tipuri de risc şi a Concepţiei specifice privind planificarea, pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiuni lor de răspuns in situaţii de urgenţă;
  • Consolidarea caracterului proactiv al activităţii de prevenire prin îndrumarea si controlul autorităţilor administraliei publice locale, intituţiilor şi operatorilor economici privind îndeplinirea atribuţiilor, valorificarea concluziilor rezultate din actiunile de verificare executate în teren, informarea oportună a autorităţilor publice locale abilitate asupra riscurilor şi stabilirea unor măsuri ferme pentru creşterea gradului de securitate si siguranţă a cetăţeanului;
  • Implementarea Sistemului de Management Informaţional pentru Situaţii de Urgenţă (S.M.I.S.U.) la nivel județean;
  • Menținerea încrederii în instituție, prin modul profesionist şi echidistant de soluţionare a solicitărilor şi petiţiilor adresate de cetăţeni, în spiritul respectării cu strictele a drepturilor omului si a libertăţilor acestuia;
  • Aplicarea cadrului normativ-unic ce reglementează activitatea instituţiei, în scopul abordării unitare a întregii problematici specifice de către toale componentele Sistemului de Management al Situaţiilor de Urgentă;
  • Continuarea procesului de perfecţionare a pregătirii de specialitate a personalului;
  • Recrutarea de personal în vederea completării posturilor vacante.

MANAGEMENTUL PREVENTIV-OPERAȚIONAL

 

ÎN PLANUL OPERATIV

 

În anul 2017, în zona de competenţă a I.S.U. ”Barbu Ştirbei” Călăraşi, forţele de intervenţie au fost solicitate pentru gestionarea unui număr de 6.798 situaţii de urgenţă ceea ce reprezintă o medie de 18,6 intervenţii pe zi, mai puţin cu aproximativ 5,7% decât în anul 2016 când subunităţile inspectoratului au intervenit la un număr de 7.214 situaţii de urgenţă.

Repartiţia acestor intervenţii pe categorii este următoarea:

 

  • 555 pentru stingerea incendiilor:
    • 300 incendii, mai mult cu 12,8% faţă de anul 2016 când au fost un număr de 266 incendii;
    • 255 intervenţii la incendii de vegetaţie, mai puţin cu 43,9% decât în anul 2016 când au fost 367 incendii de vegetaţie reprezentând 8,7% din totalul intervenţiilor;

 

  • 576 intervenţii asistenţă medicală de urgenţă, reprezentând 82% din totalul intervenţiilor,

mai puţin cu 3,7% decât în anul 2016 când au fost un număr de 6.018 intervenţii;

 

  • 69 inundaţii reprezentând 1% din total, mai mult cu 30% faţă de anul 2016 când au fost 53 inundaţii;

 

  • 155 acţiuni pentru protecţia comunităţilor:
    • 105 asigurări măsuri S.U. la evenimente publice;
    • 4 degajare drum public;
    • 18 intervenţii salvare persoane din autoturisme blocate de manifestarea fenomenenelor meteo periculoase;
    • 17 intervenţii deszăpezire autoturisme;
    • 8 deszăpezire gospodării;
    • 3 misiuni transport ajutoare de primă necesitate reprezentând 2,3% din totalul intervenţiilor,

mai mult cu 8,3% decât în anul 2016 când au fost 143;

 

  • 259 alte intervenţii:
  • 11 misiuni asanare/distrugere muniţie neexplodată;
  • 1 intervenţie monitorizare CBRN;
  • 19 misiuni monitorizare/asigurare SU;
  • 28 misiuni salvări de persoane;
  • 2 misiuni transport urgenţe medicale;
  • 145 misiuni trasport persoane în sprijinul SAJ CL;
  • 3 misiuni căutare persoane,
  • 6 misiuni căutare persoane înecate;
  • 7 misiuni salvare de animale;
  • 37 alte misiuni (consolidare acoperiş locuinţe, aducere la mal ambarcaţiuni, degajare arbori, degajare faţadă locuinţe, aducere la mal persoane înecate),

reprezentând 3,3% din total, cu 38,7% mai mult faţă de anul 2016 când au fost 160 intervenţii;

 

  • 184 intervenţii la care nu s-a acţionat:
  • 115 deplasare fără intervenţie;
  • 34 întors din drum;
  • 35 alarmă falsă, reprezentând 2,7% din total intervenţii,

mai puţin cu 11,1% comparativ cu anul 2016 când am fost solicitaţi la 207 intervenţii unde nu s-a acţionat.

 

Localizarea situaţiilor de urgenţă este următoarea (fără DFI-184):

Localizare 6614 Procentaj
Urban 2067 31,25%
Rural 4426 66,92%
Drumuri 121 1,83%

 

Timpul de răspuns (de deplasare la intervenţii) a avut în anul 2017 o medie rezultată de 9 minute şi 13 secunde.

 

Incendii şi incendii de vegetaţie

În ceea ce priveşte intervenţiile la incendii şi incendii de vegetaţie, I.S.U. “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost solicitat în cursul anului 2017, să intervină pentru stingerea a 300 incendii şi 255 incendii de vegetaţie din totalul de 6.614 intervenţii (-184 DFI), ceea ce reprezintă 8,4% din totalul intervenţiilor neluând în calcul deplasările fără intervenție.

Incendii 300 4,5% Urban Rural Cai de comunicatie
85 209 6
 
Incendii vegetatie 255 3,9% Gunoi Vegetaţie Miriste
36 181 38

 

          Timpul mediu de răspuns la cele 300 incendii în anul 2017, a fost de 12 minute şi 3 secunde.

          Timpul mediu de răspuns la cele 255 incendii de vegetaţie, a fost de 13 minute şi 19 secunde.

 

În anul 2017 în urma intervenţiei la incendii am înregistrat 3 persoane adulte decedate, faţă de anul 2016, când am înregistrat 4 persoane adulte decedate.

 

          Valoarea estimativă a bunurilor salvate în cazul celor 555 intervenţii la incendii şi incendii de vegetaţie a fost de 28.426.500 lei (aprox. 6.000.000 euro), adică o medie de 51.219 lei pe intervenţie.

În ceea ce priveşte pagubele produse la cele 300 intervenţii la incendii au fost în valoare totală de 6.224.180 lei, adică o medie de 20.747 lei pe intervenţie.

 

Intervenţii acordare asistenţă medicală de urgenţă

 

Numărul intervenţiilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă se ridică la 5576 intervenţii, reprezentând 82% din total.

Intervenţiile SMURD au fost solicitate astfel:

Asistenta persoane Asistenta personae + Descarcerare Descarcerare
5540 33 3

 

Timpul mediu de răspuns la cele 5576 intervenții pentru asistență medicală în anul 2017, a fost de 8 minute şi 39 secunde.

 

`         La cele 5576 intervenţii SMURD din anul 2017, au fost asistate un număr de 5602 persoane:

  • 5297 adulţi
  • 305 copii.
  • 264 persoane au fost găsite în stare de inconştiență/semiconştiență (236 inconștiente & 28 semiconștiente). Unui număr de 144 persoane le-au fost efectuate manevre de resuscitare, 7 dintre acestea răspunzând manevrelor executate, și fiind predate cu funcţii vitale la UPU.

 

Intervenţii cauzate de fenomenele meteorologice periculoase

 

Din cauza manifestării fenomenelor meteo periculoase de ninsori şi viscol, personalul din cadrul I.S.U. “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost solicitat să intervină la un număr de 44 intervenţii:

  • 1 misiune transport urgenţe medicale;
  • 18 intervenţii salvare persoane din autoturisme blocate de manifestarea fenomenenelor meteo periculoase;
  • 17 intervenţii deszăpezire autoturisme;
  • 8 misiuni deszăpezire gospodării, în care au fost implicate un număr total de 159 de cadre militare şi 47 autospeciale de intervenţie, în cadrul acestor intervenţii fiind salvate un număr de 462 persoane (445 adulţi şi 17 copii) şi au fost deblocate 111 autoturisme.

         

          Pentru managementul integrat al situațiilor de urgență cauzate de fenomenele meteorologice periculoase, pentru gestionarea Codului portocaliu de ninsori și viscol, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Știrbei” Călărași a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției fiind totodată pus în aplicare Planul privind creșterea capacității operaționale a unității.

 

ÎN PLANUL ACTIVITĂŢILOR DE CONTROL

 

În anul 2017 cadrele Inspecţiei de Prevenire au executat un număr de 582 controale, comparativ cu anul 2016 când au fost executate 1.340 controale de prevenire:

  • 32 controale la localităţi incluzând şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, comparativ cu anul 2016 când au fost executate 90 controale,
  • 331 controale la operatori economici, comparativ cu anul 2016, când au fost executate 542  controale,
  • 159 controale la instituţii, comparativ cu anul 2016, când au fost executate 660 controale (din care, 380 controale la sectiile de votare),
  • 57 controale la obiectivele de investiţii, comparativ cu anul 2016, când au fost executate 38 controale,
  • 2 controale la obiectivele SEVESO, comparativ cu anul 2016, când au fost executate 10 controale.
  • 1 control la un serviciu privat pentru situaţii de urgenţă.

 

În anul 2017 au fost aplicate:

  1. a) 103 sancţiuni contravenţionale cu amendă şi 17 avertismente scrise persoanelor fizice, astfel:

administratorilor  – 63 amenzi şi 5 averismente scrise;

persoanelor cu atribuţii de conducere (directori, preşedinţi consilii de administraţie, şefi punct de lucru, împuterniciţi legali) – 17 amenzi şi 3 avertismente scrise;

– primari – 6 amenzi;

– alte categorii de persoane (proprietari, salariaţi, utilizatori, clienţi) – 17 amenzi şi 9 avertismente.

  1. b) 122 sancţiuni contravenţionale cu amendă şi 12 avertismente scrise persoanelor juridice, cu activitate în următoarele domenii:

– agricultură – 25 amenzi contravenţionale şi 1 avertisment scris;

– alimentaţie publică – 12 amenzi contravenţionale şi 5 avertismente scrise;

– comerţ – 5 amenzi contravenţionale;

– producţie – 22 amenzi contravenţionale;

– administraţie publică– 4 amenzi şi 2 avertismente scrise;

– învăţământ – 19 amenzi contravenţionale;

– depozitare – 6 amenzi contravenţionale şi 1 avertisment scris;

– zootehnie – 11 amenzi contravenţionale;

– alte domenii de activitate (prestati servicii, cult, cultură, sănătate, cazare) – 18 amenzi contravenţionale şi 3 avertismente scrise.

 

Pentru sancţionarea contravenţiilor prevăzute de Legea nr.349/2002, actualizată, privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, au fost aplicate 8 amenzi în cuantum de 25300 lei şi 3 avertismente. Din cele 8 amenzi contravenţionale, 3 amenzi au fost aplicate persoanelor fizice si 5 persoanelor juridice.

Cu ocazia activităţilor de prevenire desfăşurate, au fost constatate 2.677 deficienţe, 13 fiind soluţionate pe timpul controalelor, iar 2.559 au fost sancţionate contravenţional cu 2.334 avertismente şi 225 amenzi, în cuantum de 573.002 lei. Comparativ cu anul 2016 se constată o scădere de aproximativ 13 % a numărului de deficienţe constatate de la 3.094 în anul 2016 la 2.677 în anul 2017, o scădere de 38% a sancţiunilor contravenţionale cu amendă de la 365 amenzi în anul 2016, la 225 amenzi în anul 2017, cuantumul acestora scăzând cu 58% de la 1.364.660 lei în anul 2016 la 573.002 lei în anul 2017. Diferenţa dintre numărul de deficienţe constatate 2.677 şi numărul de deficienţe sancţionate contravenţional 2.559, adică 118, o reprezintă constatările privind lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, dar şi neînfiinţarea serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, al căror termene termen de obţinere au fost prorogate de modificările aduse la Legea nr. 307/2006, respectiv O.M.A.I. nr. 96/2016.

 

În acest an au mai fost desfăşurate de cadrele Inspecţiei de Prevenire:

  • 274 exerciţii de intervenţie şi evacuare la operatori economici şi instituţii (în creştere cu 15% faţă de anul 2016, când au fost desfăşurate 233 exerciţii) la care au participat 387 salariaţi (în creştere cu 545 % faţă de anul anterior, la care au participat 1.538 salariaţi);
  • 46 exerciţii de evacuare la unităţile de învăţământ în anul 2017, (în scădere cu 15% faţă de anul 2016, când au fost desfăşurate 54 exerciţii), la care au participat 781 elevi/preşcolari şi cadre didactice/ personal auxiliar (în creştere cu 2% faţă de anul precedent, când au participat 6.693 persoane).

 

Inspecţia de Prevenire a înregistrat în anul 2017 25 petiţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, comparativ cu anul 2016 când au fost 36 petiţii, în scădere cu 31% faţă de anul precedent, din care patru au fost clasate în conformitate cu art. 6^1 din O.G. nr. 27/2002, iar trei au fost îndreptate în vederea soluţionării către alte instituții în funcție de competențe. Nu au existat petiţii la care să se revină ca urmare a răspunsului neclar sau incomplet.

 

La nivelul Compartimentului Avizare-Autorizare, în anul 2017 au fost înregistrate un număr de 419 cereri privind emiterea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă, comparativ cu 565   în anul 2016, înregistrându-se o scădere cu 25,84%, astfel:

 

  • 199 cereri pentru emiterea avizelor de securitate la incendiu comparativ cu anul 2016 când au fost înregistrate 174 în creştere cu 14,36%. Pentru 83 de solicitări au fost emise avize de securitate la incendiu (80 avize de securitate la incendiu şi 3 avize de punere în parcelă) comparativ cu anul 2016 când au fost emise   82, iar pentru 40 de solicitări au fost întocmite adrese de respingere în vederea completării şi/sau remedierii deficienţelor constatate comparativ cu anul 2016 când au fost respinse 92. Pentru 76 cereri au fost emise puncte de vedere privind neîncadrarea în prevederile H.G. nr. 571/2016.

 

  • 2 solicitări pentru emiterea avizelor de protecţie civilă, comparativ cu anul 2016 când au existat 3 solicitări, pentru toate documentaţiile depuse fiind emise avize de protecţie civilă.

 

 

  • 183 cereri pentru emiterea autorizaţiilor de securitate la incendiu comparativ cu anul 2016 când au fost 157 în creştere cu 16,56%. Pentru 81 de solicitări au fost emise autorizaţii de securitate la incendiu comparativ cu anul 2016 când au fost emise 50 în creştere cu 35,07%. La 77 de solicitări au fost întocmite adrese de respingere în vederea completării şi/sau remedierii deficienţelor constatate la verificarea documentaţiei sau la verificarea în teren efectuată în vederea certificării realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, comparativ cu anul 2016 când au fost 107, în scădere cu 38,96%. Pentru 4 documentaţii au fost întocmite adrese pentru lipsă documente, iar pentru 21 docmentaţii au fost emise puncte de vedere privind neîncadrarea în prevederile H.G. nr. 571/2016.

 

Tot anul 2017 au mai fost înregistrate un număr de 226 solicitări privind acordarea asistenţei tehnice de specialitate în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, din care: 220 în domeniul avizării-autorizării, 5 în domeniul apărării împotriva incendiilor şi 1 în domeniul prevenirii dezastrelor.

 

ÎN PLANUL ACTIVITĂŢILOR DE REZILIENȚĂ A COMUNITĂȚILOR

 

 

Pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă:

 

  • convocarea anuală, cu conducătorii operatorilor economici sursă de risc
  • convocări de pregătire cu şefii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă
  • convocări de pregătire cu şefii serviciilor private pentru situaţii de urgenţă
  • instructaj de pregătire cu şefii centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, inspectorii de protecţie civilă şi cadrele tehnice de specialitate din cadrul primăriilor judeţului Călăraşi
  • instructaj de pregătire cu preoţii parohi din judeţul Călăraşi ;
  • instruirea operatorilor economici care colectează deşeuri metalice de la populaţie;
  • instruirea anuală cu conducătorii unităţilor de învăţământ;
  • activitati de instruire în domeniul securităţii la incendiu, cu reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale, instituţiilor şi operatorilor economici;
  • cursurile organizate de Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, în anul 2017 au fost planificate 5 persoane. Procentul de participare a fost de  40 %, participând 2 persoane.
  • cursurile organizate de Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă  Craiova, în anul 2017,  au fost planificate :
    • la cursurile de iniţiere 25 de persoane în calitate de vicepreşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, 17 persoane în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă  şi 6 persoane în calitate de şef al Comitetului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă; au participat la cursuri 27 de persoane, procentul de participare fiind  de 29,03%.
    • la cursurile de perfecţionare au fost planificate 16 persoane în calitate de vicepreşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, 24 persoane în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi 4 persoane în calitate de Şef al Comitetului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă; 1 viceprimar şi 1 secretar nu au putut urma cursurile deoarece sunt nou numiţi în funcţie şi nu au urmat cursurile de iniţiere; 15 persoane au fost prezente, procentul de participare fiind de  34,88%.

 

Activitatea de voluntariat

 

În cadrul inspectoratului îşi desfăşoară activitatea un număr de 9 voluntari, astfel:

  • 2 voluntari, seria 2016, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi;
  • 7 voluntari ce au fost acceptaţi în programul  de voluntariat, seria 2017 (6 la Detaşamentul de Pompieri Călăraşi şi 1 la Secţia de Pompieri Lehliu-Gară).

Cei 2 voluntari din seria 2016 au efectuat cele 240 de ore de voluntariat şi au participat în perioada 03.04 – 28.04.2017 la cursul de pregătire în acordarea primului ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare cu durata de 4 săptămâni, în centrul de pregătire Constanţa. Din luna mai cei 2 voluntari au participat la misiuni împreună cu echipajul SMURD, ca servant 2 (a patra persoană pe autospeciala de prim-ajutor tip B2), însumând un număr total de 41 intervenţii.

În anul 2017, având în vedere continuarea programului de voluntariat, au fost depuse un număr de 8 cereri de înscriere în programul de voluntariat. Comisia de analiză şi verificare a dosarelor numită la nivelul I.S.U.J. Călăraşi a constatat că 7 persoane îndeplinesc condiţiile pentru înscrierea la activitatea de voluntariat în conformitate cu prevederile art. 3, alin. (1) din OIG nr. 211/IG din 06.05.2016, şi a făcut propunerea de acceptare a 7 dosare, precum şi de respingere a unui dosar, pentru lipsa unui document.

 

ÎN PLANUL ACTIVITĂŢILOR PREVENTIVE

 

Personalul subunităţilor operative de intervenţie și cel al inspecției de prevenire au executat un număr de 1388 activități de informare a populației și recunoaşteri în teren.

 

În anul 2017 au fost derulate 3 campanii naţionale de informare şi conştientizare a populaţiei, după cum urmează:

  • Campania naţională „Nu tremur la cutremur”.
  • Campania naţională „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”.
  • Campania „R.I.S.C. – Renunţă improvizaţiile sunt catastrofale!, Scapă de coşmarul intoxicaţiilor cu gaze!, Pune viaţa familiei tale pe primul loc! Nu lăsa viaţa să devină o amintire. Spune nu improvizaţiilor!”.

 

Totodată cu ocazia:

  • Zilei Europene a apelului unic de urgenta 112,
  • Săptămâna „Şcoala altfel”,
  • Zilei Protecţiei Civile din România,
  • Zilei Informării Preventive,
  • Zilei Pompierilor din România,
  • Ziua de Marţi 13 (iunie),

s-au desfăşurat activităţi de informare preventivă în zonele urbane cu aglomerări de persoane şi s-au organizat „ Porţi Deschise” atât la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă cât şi la subunităţile din cadrul acestuia, fiind prezentate copiilor şi populaţiei tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului precum şi exerciţii demonstrative privind intervenţia în cazul unor situaţii de urgenţă.

 

          Au fost desfășurate la nivel național acțiuni de conștientizare a populației PROCIV 2017 pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență și SEISM 2017 (ExCON) pentru pregătirea populației și punerea în aplicare a Concepției naționale post-seism.

 

MANAGEMENTUL SUPORT

 

ÎN PLANUL RESURSELOR UMANE

 

Serviciul Resurse Umane are ca obiective specifice:

  • Asigurarea unui nivel calitativ şi cantitativ corespunzător de ocupare cu personal a posturilor prevăzute în statul de organizare, potrivit necesităţilor şi posibilităţilor de alocare a resurselor, conform normelor legale incidente;
  • Asigurarea managementului carierei, a pregătirii continue şi de specialitate a personalului;
  • Planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul activităţii şi acţiunilor specifice domeniului prevenirea riscurilor profesionale şi protecţia lucrătorilor;

 

Pregătirea

 

Serviciul Resurse Umane a gestionat activitatea de pregătire și evaluare a personalului unităţii.

În urma activitatii de evaluare pentru anul 2016, 96,77% din personalul inspectoratului a obtinut calificativul foarte bun, 3,23 % calificativul bun,

Din analiza rezultatelor obtinute la evaluarea pentru anul 2016, se observa o crestere a calitatii pregătirii comparativ cu ultimii 3 ani.

 

Pregătirea personalului în anul 2017 s-a executat prin următoarele forme de pregătire:

  • pregătire de specialitate,
  • trageri cu armamentul,
  • educaţie fizică şi
  • pregătirea specială în bazele de pregătire şi centrele de formare sau antrenament.

 

Pe parcursul anului 2017 un număr de 117 cadre militare au urmat cursuri astfel:

  • Cursuri pentru personalul SMURD
  • Curs în vederea obţinerii titlului de specialist de clasă alpinist-intervenţi
  • Stagiu de formare în vederea menţinerii/promovării titlului „Specialist de clasă alpinist-intervenţie”
  • Sesiunea de pregătire, verificare şi autorizare anuală a maiştrilor militari şi subofiţerilor pirotehnicieni
  • Sesiune de pregătire, verificare şi autorizare anuală a ofiţerilor cu atribuţii pe linie de asanare pirotehnică şi adăpostire
  • Cursuri de formare profesională a personalului operativ (servanţi), privind pregătirea specială în bazele de pregătire şi centrele de formare şi antrenament
  • Cursuri pentru dezvoltarea carierei profesionale

 

Recrutarea

 

Pe parcursul anului 2017 au fost organizate o serie de concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante, astfel:

  1. Posturi de conducere pentru a fi încadrate de ofiţeri:
    • şef serviciu II la Serviciul Resurse Umane – postul a fost încadrat;
    • şef serviciu II la Serviciul Logistic – postul a fost încadrat;
    • adjunct şef inspecţie de prevenire – postul a fost încadrat;
    • adjunct comandant secţie – postul a fost încadrat;
    • şef serviciu II la Serviciul Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – postul nu a fost încadrat;
  1. Posturi vacante de ofiteri, prin trecerea maistrilor militari/subofiţerilor în corpul ofiţerilor.
  • 11 posturi de ofiţeri scoase la concurs. În urma desfăşurării celor 11 concursuri – 10 candidaţi au fost declaraţi ,,admis” şi pentru 7 dintre aceştia au fost emise ordine ale ministrului afacerilor interne, pentru trecerea în corpul ofiţerilor, ulterior fiind numiţi pe funcţiile pentru care au candidat.
  1. Posturi de conducere pentru a fi încadrate de subofiţeri:
  • 4 (patru) posturi de şef gardă intervenţie – stingere – posturile fiind încadrate.

 

Cadrele Serviciului Resurse Umane au desfăşurat activităţi privind promovarea profesiilor din domeniul situaţiilor de urgenţă, în vederea recrutării de candidaţi pentru admiterea în instituţiile de învăţământ al MAI.

 

Pentru sesiunea de admitere, din vară anului 2017, la Facultatea de Pompieri şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă ,, Pavel Zăgănescu” Boldeşti cadrele Serviciului Resurse Umane cu atribuţii privind recrutarea candidaţilor au fost recrutaţi 22 de candidaţi si au fost  înregistrate 33 de cereri de inscriere, astfel:

  • 14 pentru Facultatea de Pompieri (din cei 5 (cinci) candidati care au participat la examenul de admitere la Facultatea de Pompieri nu a fost admis niciunul, la fel ca în anul 2016);
  • 19 pentru Şcoala de Subofiţeri Boldeşti (din cei 8 (opt) candidati care au participat la examenul de admitere la Scoala de Subofiteri Boldesti  au fost admisi 4 (patru) candidați, la fel ca in anul 2016);

 

ÎN PLANUL FINANCIAR

 

Principalele obiective ale compartimentului financiar în 2017 au fost:

  • Urmărirea încadrării cheltuielilor în nivelul total al creditelor bugetare alocate, dar şi respectarea şi satisfacerea cerinţelor activităţii curente, a cerinţelor minime pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţii, reducerea pe cât posibil a situaţiilor de a fi depăşite termenele scadente de plată faţă de furnizorii de bunuri şi servicii, fapt ce ar fi putut duce la perceperea de majorări pentru plata cu întârziere a facturilor;
  • Asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale şi a altor drepturi băneşti pentru personalul unităţii, prin întocmirea lunară a necesarului de credite şi a solicitărilor suplimentare lunare;
  • Asigurarea fondurilor necesare pentru plata cheltuielilor cu bunurile şi serviciile;

 

Creditele puse la dispoziţia unităţii noastre în 2017,  au fost utilizate în procent de 99,99 %, după cum urmează:

          Cap. 61.05.00                           33.436.853 lei

  • Titlul I – ”Cheltuieli de personal” 127.780 lei;
  • Titlul II “Cheltuieli materiale”                         291.900 lei;
  • Titlul X Despăgubiri civile             500 lei
  • Titlul XII „Active nefinanciare”        360 lei

Având în vedere totalul cheltuielilor unităţii ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile cu personalul 95,48 % faţă de cheltuielile cu bunuri şi servicii 3,84  %.

Iar ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor cu bunuri şi servicii o deţin, atât în 2016 cât şi în 2017 următoarele categorii de cheltuieli: carburanţi, încălzit, iluminat, piese de schimb, reparaţii curente, apă, canal, salubritate.

 

ÎN PLAN LOGISTIC

 

  1. Serviciul Logistic

          Serviciul Logistic are ca obiectiv specific realizarea cadrului funcţional în vederea asigurării suportului material necesar desfăşurării la parametrii de performanţă a misiunilor specifice unităţii, urmărind gestionarea optimă, pe criterii de eficienţă economică, a potenţialului logistic.

În ceea ce priveşte asigurarea tehnică de autovehicule a unităţii, în acest an s-a avut în vedere realizarea activităţilor planificate şi luarea măsurilor necesare pentru menţinerea autovehiculelor unităţii în stare de operativitate, pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

 

          Managementul asigurării tehnice de autovehicule, în anul 2017, a avut ca principale obiective organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor specifice desfăşurate de personalul tehnic, cât şi de personalul destinat exploatării autovehiculelor, precum şi realizarea unei colaborări eficiente cu celelalte compartimente ale unităţii.

Pe linie de înzestrare în acest an unitatea noastră a primit>

  • 183 de aparate izolante prevăzute cu sistem de alaramare în caz de lipsă a mişcării
  • un echipament de intervenţie combinat tip hooligan
  • două autocamioane prevăzute cu sistem hidraulic de încărcare/descăracare cu cârlig pe şasiu Renault
  • două bărci pneumatice a 4 persoane fără motor
  • autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime de 42 de metri pe şasiu IVECO
  • motopompă remorcabilă de capacitate mărită tip NOVUS 600 MPS

Autovehiculele din dotarea unităţii sunt alocate în proporţie de 75% pentru executarea de activităţi operative. Pentru activităţi logistice şi de suport, sunt alocate autovehicule în proporţie de 25%.

Gradul de înzestrare cu autovehicule, în raport cu prevederile tabelei de înzestrare este în procent de 60,6%.

 

Vechimea tehnicii de intervenţie :

  • pentru tehnica SMURD
    • între 5 şi 10 ani – 3 ambulanţe (Dragalina, Chiselet, Borcea) şi vehiculul UTV tip ARGO
    • sub 5 ani – 5 ambulanţe (Călăraşi, Lehliu-Gară, Budeşti, Olteniţa şi rezerva operativă) şi 1 ATPVM (Călăraşi)
  • pentru autospecialele de stingere a incendiilor
    • între 0 şi 10 ani – 12 autospeciale
    • sub 10 şi 20 de ani – 2 autospeciale
    • între 20 şi 30 de ani – 7 autospeciale
    • peste 30 de ani – 5 autospeciale (una la Olteniţa, 2 la lehliu, 1 la Călăraşi şi 1 la Dragalina)

În anul 2017, autovehiculele din parcul auto al unităţii au efectuat un rulaj total de 402.525 km în scădere cu 1,8% faţă de anul 2016 când s-au efectuat 409.890 km. Ca şi durată de funcţionare s-a înregistrat o creştere faţă de anul 2016 de la 1612 ore la 2769 ore în anul 2017.

 

În vederea optimizării exploatării şi implicit a alocării eficiente de resurse pentru mentenanţa parcului auto, s-a realizat o fundamentare a programului de asigurare tehnico-materială în care s-au avut în vedere următoarele elemente: necesarul anual de carburanţi, lubrifianţi, substanţe de stingere, piese de schimb şi alte materiale tehnice, revizii tehnice, inspecţii tehnice periodice şi reparaţii, în funcţie de numărul mijloacelor tehnice aflate în dotare. Astfel, printr-o bună planificare, sectorul tehnic nu a avut de suferit, fiind asigurate toate resursele necesare executării activităţilor curente de întreţinere.

 

  1. Activitatea de comunicatii si tehnologia informației

Din punct de vedere al dotării cu tehnică, putem menţiona faptul că echipamentele de informatică existente asigură într-un procent destul de bun nevoile personalului pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu iar în ceea ce priveşte tehnica de comunicaţii radio destinată schimbului de informaţii al personalului aflat la intervenţie putem menţiona faptul că, fiecare autospecială de intervenţie este echipată cu tehnică de comunicaţii modernă iar pentru personalul de intervenţie din tura de serviciu este asigurat necesarul de echipamente radio portabile.

Actul de comandă s-a realizat în bune condiţii,  asigurându-se legături de comunicaţii voce – date cu subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Călăraşi precum şi cu personalul de conducere al  unităţii.

Legăturile de comunicaţii existente asigură în mare parte nevoile inspectoratului, unitatea dispunând de la sisteme de comunicaţii radio pe unde scurte până la sisteme de comunicaţii satelitare.

Din cauza unor probleme întâmpinate la alertarea / informarea diferitelor instituţii cu privire la anumite evenimente,  situaţii de urgenţă, serviciul comunicaţii şi tehnologia informaţiei a reuşit anul 2017 să asigure un sistem propriu de transmitere al mesajelor text de tip SMS în paralel cu serviciile asigurate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale acoperind în acest fel nevoile inspectoratului.

 

  1. Activitatea de achiziţii publice

Activitatea Compartimentului Achiziţii Publice se desfăşoară în domeniul organizării şi desfăşurării procedurilor de achiziţii publice în vederea atribuirii de contracte de furnizare, de servicii şi de lucrări. Astfel în cadrul Compartimentului se întocmeşte documentaţia necesară demarării şi desfăşurării procedurilor de achiziţii publice, respectiv se întocmeşte dosarul achiziţiei publice pentru fiecare contract atribuit sau acord – cadru încheiat.

In conformitate cu art. 169 din HG 395/2016- Norme de aplicare a legii 98/2016 privind achiziţiile publice, în luna ianuarie 2018 a fost publicat în SEAP Raportul centralizator al achiziţiilor, din care reiese faptul că la nivelul anului 2017 procentul de achiziţii online a fost 96,95 % din totalul achiziţiilor efectuate.

În 2017, pentru desfăşurarea în bune condiţii  a activităţilor unităţii, au  fost iniţiate 440 de cumpărări directe, pentru asigurarea cu bunuri şi servicii. Ponderea mai mare o au achiziţiile de servicii pentru reparaţiile auto.

 

ÎN PLAN MEDIATIC

Ca obiectiv specific în anul 2017 a fost asigurarea transparenţei inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă în mass media centrală şi locală şi a sprijinului reprezentanţilor acestora în activitatea lor de informare, documentare şi interpretare a datelor cunoscute despre activitatea unităţii şi despre măsurile luate în domeniul de interes.

În ceea ce priveşte mediatizarea unor evenimente şi a activităţilor specifice intervenţiilor, în această perioadă au fost publicate 315 materiale în presa scrisă şi 420 pe presa on-line, 180 de materiale prin posturile locale de radio şi 52 de materiale la postul local TV, cât şi 41 de materiale pe posturile naţionale (televiziunile naţionale, fiind, în general interesate de evenimentele de mai mare amploare, cum ar fi inundaţiile, accidentele rutiere grave, intervențiile de salvare desfășurate în condiții de viscol şi incendiile în urma cărora au fost înregistrate victime).

Au fost organizate mai multe briefinguri de presă în această perioadă, în cadrul cărora au fost puse la dispoziţia jurnaliştilor informaţii privind situaţia operativă.

Pe parcursul anului au fost emise de către Compartimentul Informare şi Relaţii Publice 243 de buletine informative referitoare la intervenţiile subunităţilor, aplicaţii de cooperare, campanii de informare preventivă şi alte activităţi organizate de unitate sau la care a participat activ inspectoratul.

Totodată, în unele cazuri, s-au acordat interviuri şi declaraţii de presă privind situaţia operativă de la locul intervenţiilor, atunci când acestea au fost mai complexe şi au necesitat informaţii suplimentare de interes public.

Permanent s-au menţinut relaţiile de colaborare cu reprezentanţii mass-media şi cu instituţiile judeţene şi locale, observându-se faptul că şi în anul 2017 indicele de vizibilitate al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi s-a menţinut în cotele obişnuite în mass-media, la un nivel ridicat.

 

ÎN PLANUL ACCESĂRII FONDURILOR EUROPENE

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi este beneficiar al proiectului MANAGEMENTUL DE RISC ŞI PROTECŢIA LA INUNDAŢII ÎN REGIUNILE TRANSFRONTALIERE CĂLĂRAŞI – POLSKI TRAMBESH–RIMANA din cadrul Programului INTERREG V ROMANIA BULGARIA, AXA 3: O REGIUNE SIGURĂ –  Obiectivul specific – OS 3.1: Îmbunătăţirea managementului comun al riscului în regiunea transfrontalieră

          Valoare totala: 3 853 515, 63 Euro

          Buget Beneficiar 2- CJC: 2 794 779, 66 euro :

~ modernizarea echipamentelor de monitorizare a situaţiilor de urgenţă

~ dotarea cu tehnică modernă de intervenţie:

* automacara de 60 t,

* autospecială de intervenție în domeniul pirotehnic,

* modul pompare de mare capacitate.

Tot pe parcursul anului 2017 prin intermediul Consiliului Judeţean Călăraşi au fost depuse două cereri de finanţare pentru obţinerea de fonduri europene pe Axa III Interreg 5a.:

* prima are ca scop efectuarea unor reparaţii curente la parterul sediului Inspctoratului, şi dotarea acestuia cu echipamente şi mobilier pentru a satisface cerințele unui centru de conducere și coordonare în vederea garantării siguranței cetățenilor și a teritoriului din cele două părți ale frontierei pentru prevenirea și coordonarea situațiilor de urgență.

* cea dea doua are ca scop dotarea unităţii noastre cu un vehicul cu capacitate mărită de trecere (o şenilată cu remorcă).

 

COOPERAREA INTRA ŞI INTER INSTITUŢIONALĂ

 

În conformitate cu cadrul normativ în vigoare, pentru asigurarea unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al Judeţului Călăraşi este parte într-un număr de 26 de planuri comune de intervenţie, de cooperare, protocoale etc.

Compartimentele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al Judeţului Călăraşi colaborează în condiţii foarte bune între ele neexistând dificultăţi în ceea ce priveşte schimbul reciproc de informaţii sau realizarea de activităţi împreună.

Pentru îndeplinirea misiunilor din competenţă, unitatea a cooperat foarte bine cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Este de evidenţiat faptul că, asigurarea funcţiilor de sprijin şi a secretariatului tehnic permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a realizat în condiţii optime prin cooperarea pentru acordarea primului ajutor în faza prespitalicească, pentru situaţiile de urgenţă create pe Dunăre, pentru inundaţii, pentru poluări, accidente chimice,

În vederea asigurării unui timp de răspuns cât mai redus în zonele judeţului necuprinse în raioanele de intervenţie ale subunităţilor inspectoratului, (Or. Fundulea, com. Belciugatele) sunt în vigoare planuri de intervenţie comună cu inspectoratele pentru  situații de urgență invecinate.

          La nivel transfrontalier, în scopul managementului comun al riscurilor identificate în zona de frontieră româno-bulgară, în baza planului de nivel național, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al Judeţului Călăraşi este semnatar al Planului de intervenție comună în domeniile de competență ale I.S.U. Călărași și Directoratului regional de pompieri și protecție civilă Silistra, plan actualizat și testat printr-un exercițiu tactic în anul 2017.

În vederea asigurării protecţiei populaţiei cât şi a personalului propriu pe timpul manifestării situaţiilor de urgenţă sunt semnate protocoale de colaborare cu operatorii de utilități publice.

Totodată există cooperări cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și Crucea Roșie.

 

PRINCIPALELE DIRECŢII DE ACŢIUNE ÎN ANUL 2018

 

  • Gestionarea profesionistă şi eficientă a situaţiilor de urgentă, informarea oportună a autorităţilor publice locale abilitate asupra riscurilor şi stabilirea unor măsuri ferme pentru creşterea gradului de securitate si siguranţă a cetăţeanului;
  • Consolidarea caracterului proactiv al activităţii de prevenire prin îndrumarea si controlul autorităţilor administraliei publice locale, intituţiilor şi operatorilor economici privind îndeplinirea atribuţiilor;
  • Menținerea încrederii în instituție, prin modul profesionist şi echidistant de soluţionare a solicitărilor şi petiţiilor adresate de cetăţeni, în spiritul respectării cu strictele a drepturilor omului si a libertăţilor acestuia;
  • Continuarea procesului de perfecţionare a pregătirii de specialitate a personalului;
  • Recrutarea de personal în vederea completării posturilor vacante;
  • Darea în folosință a unui nou sediu pentru o structură de intervenție în orașul Fundulea în vederea asigurării intervenției prompte și eficcace într-o zonă ce se dezvoltă din ce în ce mai mult;

Atragerea de fonduri europene în vederea continuării procesului de înzestrare cu tehnică;

Site acreditat SEAP
---------------