ASCULTA LIVE SI PE TELEFON
ASCULTA  LIVE SI PE TELEFON
Asculta live

 

 

        

COMUNICAT DE PRESĂ

OCPI CĂLĂRAŞI, 03.08.2017

Unitățile administrativ-teritoriale (UAT) primesc, în 2017, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, față de 135.000 de lei/UAT, în 2016. Totodată, potrivit Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, începând cu anul 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd fondurile alocate dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului.

 

Procedura de achiziție a serviciilor de înregistrare sistematică va fi organizată de UAT-uri, iar plățile către primării vor fi efectuate după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate. Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din extravilan și, prin excepție, din intravilan, se realizează în baza unui contract încheiat de UAT cu oficiul de cadastru și publicitate imobiliară de pe raza județului în care se află.

 

Potrivit legii, primăriile au obligația să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes național și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

 

Obiectivul principal al Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obținute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect o altă sursă de finanţare poate fi şi bugetul local.

 

În prezent, situația lucrărilor de înregistrare sistematică în județul Călăraşi este următoarea:

 

Lucrări finalizate la nivel de UAT: 4 – Frumuşani, Nana, Roseţi, Ştefan Vodă

Lucrări finalizate la nivel de sector cadastral: 8 – Belciugatele, Căscioarele, Chirnogi, Lehliu Gară, Radovanu, Sărulești, Sohatu, Valea Argovei

Lucrări în derulare la nivel de sector cadastral: 2 – Mânăstirea, Mitreni

 

Persoană de contact: Leontin Constantin SAVA, Şef Birou Înregistrare Sistematică

Tel. 0751 095 702

E-mail: leontin.sava@ancpi.ro

---
---------------