În data de 30.06.2018, jandarmii călărășeni au salvat o viață, datorită unui apel primit în Sistemul național unic pentru apeluri de urgență – 112.

SALVAREA UNEI VIEȚI

În data de 30.06.2018, jandarmii călărășeni au salvat o viață, datorită unui apel primit în Sistemul național unic pentru apeluri de urgență – 112.
Azi, 30.06.2018, la ora 11.21 un cetățean aflat la localul Rivers, pe malul Dunării, a apelat sistemul 112 pentru a anunța că o femeie a intrat în apă și amenință că vrea să se sinucidă.
Patrula de jandarmi compusă din plutonier major Costache Adrian, șef patrulă, plutonier major Vasile Constantin, plutonier major Pană Adrian și plutonier Nicoi Mădălin, fiind anunțati cu celeritate de dispeceratul Jandarmeriei Călărași, s-au deplasat urgent la fața locului la ora 11.29, unde au găsit-o pe numita M.V.D., în vârstă de 38 de ani, din Călărași, în apă, în stare de șoc emoțional și amenințând persoanele de pe mal care au vrut să intervină, să nu se apropie că vrea să se sinucidă.
Dând dovada de curaj, inițiativă și tact deosebit, jandarmii ajunși la fața locului au reușit să convingă femeia aflată în stare de șoc emoțional să renunțe la tentativa de suicid și să-i lase s-o conducă la spital.
Jandarmii au învelit femeia în haina unuia dintre ei și la ora 11.45 au ajuns la Spitalul Județean Călărași unde au predat-o personalului medical din cadrul UPU. Aici au aflat că victima se afla și in stare de hipotermie.
Facem apel și pe această cale către toți cetățenii să apeleze cu încredere Sistemul național unic pentru apeluri de urgență – 112, în caz că au cunoștință sau sunt martorii unei situații critice, ce impune ajutor specializat.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.