CONTRIBUȚIA EVREILOR LA VIAȚA SOCIALĂ, ECONOMICĂ ȘI CHIAR CULTURALĂ A ORAȘULUI NOSTRU ÎN VREMURI REVOLUTE-prima parte !

Capitol din cartea MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA de PAUL AMU !
Evreii, sosind pe meleagurile noastre – iată că din acest punct de vedere îi putem numi și oltenițeni, pentru
că intenția lor a fost ca să rămână pe aici definitiv – și-au adus o contribuție și au avut un rol important în dezvoltarea
orașului, participând în decursul vremurilor la progresul general al urbei noastre. Ținând seama de
necesitățile dezvoltării dintr-o perioadă sau alta, ei au desfășurat activități comerciale dintre cele mai diverse,
adaptându-se cerințelor imediate ale oamenilor. Astfel că, în perioada 1866-1899, în Oltenița au existat următorii
meșteșugari evrei: 23 de tinichigii, 4 fierari, 4 zugravi, 3 geamgii și un tâmplar.
În concordanță cu modelele, preferințele și gusturile oamenilor privitoare la port, în condițiile unei populații
în curs de creștere sub aspect numeric, și-ai mai desfășurat activitatea: 26 de croitori evrei – și de aceeași etnie
– 6 cizmari, un pălărier, un ceaprazar și un curelar. În domeniul meseriilor de lux, în aceeași perioadă au existat
următorii meșteșugari evrei: 3 giuvaergii, un argintar, 5 ceasornicari (care se mai numeau și orologieri) și un
arămar (căldărar) – din aramă.
În perioada de referință (1866-1899) meseriașii evrei, dețineau următoarele structuri, sub aspectul ponderii
față de totalul meșteșugarilor: 5% tâmplari, 25% fierari, 30% cizmari, 50% zugravi și croitori, 75% tinichigii,
100% giuvaergii, ceasornicari, ceaprazari, pălărieri și fotografi. Caracteristic pentru valorificarea produselor
meșteșugărești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, inclusiv pentru meseriașii
evrei, era faptul că o mare parte a produselor și serviciilor erau vândute sau prestate consumatorilor direct
de către producători (80%), iar cealaltă parte era valorificată prin intermediul unor comerciați sau prin
magazine proprii ca celel ale tinichigiilor: Ciffer Mendel, Ciffer Iosif, Ițig Ungar, tâmplarul lui Time H. All,
sau al croitorului Zissu Herman.
Dintre evreii oltenițeni meseriași din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XXlea
îi amintim pe: Ciffer Mendel (strada Concordiei), Ciffer Iosif (strada Carol I nr. 41)(fostă Concordiei), Bercovici
Aron (strada Nencu nr. 10), Braunstein Samuel (strada Concordiei nr. 69), Hers Haim (strada Concordiei),
tinichigii: Bercovici David, Heiner Iancu, Marcu Isaia (strada Concordiei), fierari: Cofleru Calman, Avram
Calman (strada Traian), Iancu Moise (strada Traian), zugravi, Gheltner Samuel (strada Concordiei nr. 39), tâmplari,
Manciu Israil (strada Traian), Moise Benti (strada Traian nr. 201), Marcu Israil (strada Concordiei nr.
145), Braunstein Israil (strada Traian), Zamlusla Simaeva (strada Traian nr. 257), Leibu Israil (strada Traian),
Zissu Herman – croitori: Friedman Avram (strada Traian nr. 22), Goldenberg Iosif (strada Concordiei nr. 35),
Iacob Iosif (strada Matache nr. 67), Maer Ufaru (strada Monumentului), Iancu Solomon – cizmari, Iancu David
(strada Concordiei), Solomon Sticlaru (Saxu) – geamgii: Silberman Aron – curelar Herșcovici Thoba, ceaprazar
Moritz Elman – pălărieri Smilovici David (strada Concordiei), Friedman Nathan David, Steinberg Avram (strada
Traian nr. 186), Leibu Solomon (strada Concordiei nr. 125), Moscu Solomon – giuvaergii și ceasornicari,
Haimovici Samuel (strada Carol nr. 159), Wexler M. (strada Carol nr. 1) fotograf, acestuia urmându-i apoi românul
Ion Barton.
Strada Argeșului din zilele noastre, cunoscută dintotdeauna și sub numele de ”Strada Mare” s-a numit
Carol I, iar mai înainte strada Concordiei, iar actualul bulevard al Tineretului s-a numit strada Traian.
În comportamentul și activitatea lor, meșteșugarii evrei au manifestat nu doar un înalt grad de profesionalism,
promptitudine, respectarea promisiunilor etc., dar și înclinația spre spiritul inovator, adaptarea rapidă la
nevoile și pretențiile societății pentru a ține pasul cu moda. Asemenea remarci sunt făcute de personalități ale
vremii, cum ar fi Radu Rosetti în lucrarea sa ”La Roumanie et les Juifs” cât și poetul Alexandru Macedonski,
în articolul ”Evreii ca meseriași”. Iată ce afirma primul în lucrarea de mai sus: ”…îmi este (…)imposibil să vorbesc
de rău pe meșteșugarul aparținând acestei rase; el este demn de tot respectul, sobru, liniștit, ordonat, muncitor
neobosit, el nu dă prilejul la critici”. Iar secundul (Alexandru Macedonski) spunea că: ”peste tot și în
orice timp ei au excelat ca meseriași… îndemânarea lor, gustul lor, temeinicia muncii lor, le asigură un loc de
onoare aproape în toate meseriile”… Ei sunt sticlari, tinichigii, smălțuitori, vopsitori, giuvaergii, tâmplari, olari
de lux, constructori de mașini, ipsozari, fabricanți de oglinzi, etc., în sfârșit se ocupă de orice și muncesc din
greu și cinstit în toate direcțiile”.
Aceste aprecieri făcute la modul general, cu caracter de trăsături ale meșteșugarilor evrei le întâlnim și la
meseriașii evrei din Oltenița. Ca dovadă într-o revistă locală din acele vremuri intitulată ”Ulcica noastră” cu
caracter literar și umoristic, referindu-se la ceasornicarul și bijutierul local care își desfășura activitatea în Oltenița
de trei decenii, Smilovici David scria:
179
”Brățări, ceasornice, inele,
La Smilovici ceasornicarul,
Frumoase, tari, că peste ele,
Putear-ai trece chiar cu carul.”
Dar situația evreilor în general, și deci și a celor din Oltenița nu era nici simplă și nici ușoară, sub aspectul
legalității în sensul că, exercitarea meseriei, era reglementată de Legea meseriilor din 1902 care la articolul 4
prevedea că: ”Subiecții unui stat străin pentru a fi admiși să exercite o meserie, trebuie să dovedească existența
în țara lor a dreptului de reciprocitate pentru români. În aceste condiții, evreii fiind considerați străini, iar pe
atunci ei neavând stat propriu, nu puteau dovedi existența dreptului de reciprocitate. Excepții făceau cei care
având protecție străină și cei ce obținuseră cetățenia română în urma războiului de independență, însă numărul
acestora era foarte mic și nu erau cei din Oltenița în situația aceasta. Dar intervenția Regelui Carol I, care a
amendat această lege a făcut ca evreii pământeni să se bucure de libertate profesională.
Concomitent cu activitatea desfășurată de meșteșugarii evrei, ei sunt cei care au pus bazele primei societăți
industriale pe acțiuni din Oltenița. Astfel că în 1898, ei au fondat societatea pe acțiuni ”Dunărea” – este vorba
de cunoscuta ”Moara Dunărea” căreia îi aparținea o fabrică de cherestea și o moară comercială sistematică
(1910). Evreii oltenițeni au participat nu numai la formarea capitalului social, ci și la administrarea acestuia.
Unul dintre aceștia a fost Isac M. Binder. Acesta reclama pe 24 octombrie 1917, primarului orașului, Ioan
Bărbulescu, pagubele pricinuite societății de către trupele bulgare de ocupație care au scos din magaziile societății,
situate în curtea fabricii de cherestea, 40 de tone de grâu, din care 30 de tone erau vândute Biroului
Britanic. În Oltenița și-a desfășurat activitatea din 1912 și o stație de export a petrolului aparținând societății
petrolifere româno-americană ”Astra Română”, cea mai mare societate de profil din România a acelor ani, la
care erau acționari și evrei. Administrarea stației de export era asigurată de funcționari și experți evrei ce locuiau
în Oltenița.
Cu privire la activitatea comercială la evrei, aceasta, dintotdeauna s-a bucurat de un prestigiu și o importanță
deosebită. Reputatul şi cunoscutul economist german Werner Sombart, vorbind despre calitățile evreilor spunea
că ”genul comercial se datora unei educații ancestrale” și de asemeni, tot el mai spunea că: evreii favorizează
dezvoltarea economică a țărilor și orașelor în care se stabilesc”. Și întradevăr, această afirmație s-a verificat și
în cazul evreilor din Oltenița, care alături de greci, bulgari, aromâni sau români, au impulsionat dezvoltare
vieții social-economice pe atunci a tânărului nostru oraș ridicându-l la rangul de principal centru economic din
sudul județului Ilfov și principalul port (de altfel singur) la Dunăre, cu un export mare de cereale, lână, piei
brute și tăbăcite dar și de cherestea sau petrol.
Evreii erau atât angrosiști cât și comercianți en-detaile și de mărunțișuri. Într-un cuvânt, vindeau și cumpărau
tot ce era marfă pe piața internă sau externă. După negustorii greci, evreii se concentrează în special pe
comerțul cu cereale, cei români sau bulgari, în comerțul en-detaile cu băuturi spirtoase (cârciumarii) și produse
de băcănie, comercianții evrei fac un comerț diversificat, de la produse de manufactură, cereale, cherestea,
mașini agricole și de cusut, produse petrolifere, uleiuri, vopsele, ciment, până la articole de voiaj, modă, articole
de lux (ceasuri și bijuterii) sau flori.
În 1882, din 40 de comercianți de cereale, mai mult de jumătate erau greci, ceilalți erau români, evrei sau
bulgari.
În 1892-1893, din 25 de cârciumari, majoritatea erau români și câțiva bulgari. În 1891-1892 din 8 comercianți
de coloniale (băcani) 7 erau români și un evreu, Sabetai Haim.
În 1901, însă, evreii erau singurii care comercializau:
– armărie (căldări): Albin David;
– argintării: Leibu Solomon;
-bijuterii: același Leibu Solomon, la fel și ceasuri.
– lemn de construcții (cherestea): Feslau Leibu. Tot feislau Leibu se ocupa și de: mașini de cusut,
sobe, saci.
– pălării pentru bărbați: Albin David, Kamerling Mendel și Solomon I. M.
– articole de voiaj: Albin David, Kamerling Mendel, Lotzcar Marcu, Leibu Solomon.
– coroane și flori: Kamerling Mendel.
– ape gazoase (sifoane): Binder Iosif.
Tot în anul 1901:
– din 7 manufacturi existente, 5 aparțineau comercianților evrei: Herscovici Marcu, Kamerling Mendel,
180
Katz Iosif, Lotzcar Marcu, Neuman K.
– din 4 magazine care vindeau umbrele, 3 aparțineau comercianților evrei: Albin David, Kamerling Mendel
și Leibu Solomon.
– din 3 depozite de lemne de foc, 2 aparțineau negustorilor evrei: Binder Iosif și Feslau Leibu.
– din 3 magazine care vindeau mănuși, 2 aparțineau comercianților evrei: Kamerling Mendel și Leibu
Solomon.
– din 4 parfumerii existente, 3 aparțineau evreilor: Albin David, Kamerling Mendel și Solomon I. M.
– din 3 magazine care vindeau postavuri, 2 aparțineu comercianților evrei: Albin David și Kamerling
Mendel.
– din 3 magazine cu produse de tinichigerie, 2 aparțineu evreilor comercianți – meseriași: Ciffer Iosif, și
Ciffer Mendel.
– din 2 magazine care vindeau uleiuri, unul aparținea evreului Feslau Leibu.
– din 3 comercianți chiristigii, 2 erau evei: Aronescu Iancu și Aronescu Samoil.
– din 2 magazine (depozite) care vindeau ciment, unul aparținea evreului Feslau Leibu.
– din 2 magazine (en-gross) de coloniale, unul aparținea evreului Feslau Leibu.
– din 2 magazine care vindeau confecții de damă, unul aparținea comerciantului evreu Kamerling Mendel.
– din 2 magazine care vindeau covoare, unul aparținea comerciantului evreu Kamerling Mendel.
– din 2 magazine care vindeau frânghii, unul aparținea evreului Feslau Leibu.
– din 2 magazine care vindeau produse petrolifere, unul aparținea comerciantului evreu Binder
Marcu & Fiii.
– din 2 magazine care vindeau jucării, unul aparținea lui Leibu Solomon.
– din 2 magazine care vindeau lacuri și vopsele, unul aparținea comerciantului evreu Aronescu Samoil.
– din 4 magazine care vindeau încălțăminte, unul aparținea comerciantului meseriaș evreu Goldenberg Iosif.
– din 4 prăvălii de brașovenii, unul aparținea evreului Neuman Rașela.
– din 2 comercianți care exploatau pădurile, unul era evreu, Feslau Leibu. Comercianții evrei mai vindeau
produse de mercerie: Sabetai Herman și Neuman Leibu.
În materie de noutăți și modă în 1885 vindeau: Neuman Leibu, David L. Kessler, Avram Wexler, și Bercovici
Aron.
Produse de fierărie vindeau: Herscovici Marcu, Bercovici Aron, Aronescu Samoil și Isaia Marcu.
Comercianții evrei erau prezenți și în alte sectoare comerciale, cum ar fi: comerțul cu cereale, băuturi spirtoase,
produse de băcănie și multe altele, chiar dacă numărul lor era mic în comparație cu cel al comercianților
greci, români, armeni sau de alte naționalități.
În comerțul cu cereale, emblematic în acea vreme pentru orașul și portul Oltenița, anuarele comerciale
atestă existența unor comercianți și misiți evrei: Aronescu Iancu, Goldstein Abraham, Fischelsohn Heinrich și
Hornstein Moritz.
În comerțul cu vinuri (en-detaile) erau prezenți: Goldenberg Marcu, Brinder Marcu & Fiii.
În 1909 Weiss N. ținea berărie, iar D. Ventura cafenea și hotel (”Cafe Ventura” și ”Hotel Ventura”).
În 1901 în orașul nostru își desfășura activitatea filialele a 3 societăți de asigurare având agenți locuitori
evrei cu activități economice și în alte sectoare cum au fost:
Feslau Solomon agent al societății ”Dacia – România”,
Ciffer Marcu agent al societății ”Naționala”,
Isaia Marcu agent al societății ”Unirea”.
Iată altă activitate cu caracter unic. Este vorba de prima și singura agenție de informații din oraș care a
aparținut evreului Goldstein Abraham.
Caracteristic pentru comercianții evrei era și adaptarea rapidă la nevoile pieței, schimbând o gamă de produse
cu alta, sau cumulând noi categorii de produse cerute de piață. Astfel că Goldstein Abraham care în 1901
ținea o agenție de informații, în 1905 s-a lansat în vânzarea de mașini agricole, iar din 1909 în comerțul cu cereale,
pentru ca în 1938, la vârsta de 69 de ani să-l găsim acționar al firmei ”Filsar” S.A.R. (Societate Anonimă
Română) cu sediul în București strada Verzișori nr. 14, pentru producția de fire vigogne și țesături de bumbac.
Aronescu Samoil care în 1901 vindea cherestea, în 1905 vindea și mașini agricole.
Cele inserate mai sus sunt de natură să demonstreze amploarea foarte mare a afacerilor unor comercianți
ca Feslau Leibu, Kamerling Mendel și alții care, prin lanțul de magazine pe care îl posedau aveau o putere
economică considerabilă care prospera de la un an la altul.