opriti playerul audio ptr. o buna vizionare

BULETIN DE PRESĂ

 

Cercetat de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

 

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au depistat un bărbat care ar fi condus un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu poseda permis.

În dimineața de 1 decembrie a.c., polițiștii au prins un bărbat de 47 de ani, din Vasilați, județul Călărași, care a prezentat la testarea cu aparatul etilotest o îmbibație alcoolică de 1,37 mg/l alcool în aerul expirat.

Din verificările efectuate de polițiști se pare că bărbatul nu ar fi posesor de permis de conducere.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

NU CONDUCEȚI SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice este una dintre cauzele producerii accidentelor de circulație.

Consumând alcool sau alte substanțe psihoactive, te pui în pericol pe tine, pe ceilalți participanți la trafic, dar riști să fii tras la răspundere contravențională, penală și , după caz, la plata unor despăgubiri civile.

LEGEA INTERZICE CONSUMUL DE ALCOOL LA VOLAN:

,,Conducătorii vehiculelor…sunt obligați să se supună testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, la solicitarea polițistului rutier.” – articolul 38 din O.U.G. 195 din 2002.

,, Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistata ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării

 

mostrelor biologice, în vederea stabilirii imbibației de alcool în sânge.” art. 88, alineat 6 din O.U.G. 195 din 2002.

,,Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice.” – articolul 88, alineat 7 din O.U.G. 195 din 2002.

,,Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere… de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.” – articolul 341 din Codul Penal.

Lasă un răspuns

Site acreditat SEAP
---------------