http://89.46.13.123:8000/listen.pls

Social

LOCUL IDEAL PENTRU TEME, PRIETENII SI DISTRACTIE : CLUBUL COPIILOR – AFTER SCHOOL Asociatia – Ai Vointa, Ai putere- Oltenita !!! CURSURI DE LIMBI STRAINE pentru copii si adulti (individual sau in grup), cu profesori experimentati, pentru limbile: * SPANIOLA * ENGLEZA * GERMANA * FRANCEZA activitati distractive, educative, precum si de responsabilizare civica (excursii, teatru, cenaclu de muzica folk si alte genuri, voluntariat, fantezie si modelaj plastic, pictura, desen, dansuri,etc. Pentru inscrieri, puteti sa ne scrieti pe adresa de e-mail aivointaaiputere@gmail.com sau la tel. 0726679340 / 0723725386 Adresa noastra este pe Bulevardul Tineretului, nr.22 (vis-a-vis de fostii pompieri) PROGRAM DE FUNCTIONARE (*flexibil) LUNI – SAMBATA h 12.00 – 19.00/ *20.00 Pentru a va convinge, va invitam sa ne distram si sa schimbam pareri/idei. Va garantam, ca veti ramane surprinsi, incantati si nu in ultimul rand, vom deveni prieteni, deoarece acesta este scopul nostru! Daca crezi ca este interesant, te rog distribuie!14463693_1103088633079607_764545884_n 14509129_1103088699746267_728234625_n-png

Astăzi, 27 septembrie a.c., în continuarea activităţilor informativ-preventive organizate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi aferente manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii au fost prezenţi încomuna GALBINASI pentru marcarea zilei destinate prevenirii victimizării minorilor.
Discuţiile purtate cu cetăţenii şi elevii claselor I – XII ce au răspuns invitaţiei noastre, au avut ca scop informarea cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri antivictimale şi consecinţele ce decurg din comiterea de infracţiuni.
s3220014 s3220016 s3220017 s3220020 s3220004 s3220005 s3220006 s3220010 s3220012 s3220013

s3220007

incendiu-3Intervenţie la incendiu de locuinţă în orașul Budești, pe strada Mircea Eliade

 

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au acţionat pentru stingerea incendiului timp de aproximativ 60 de minute evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect și neizolat corespunzător

 

          În data de 24.09.2016, ora 17.49, două echipaje specializate de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Budești, pe strada Mircea Eliade, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală, aparţinând lui Ion C.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la acoperiș, pe o suprafață de circa 70 de metri pătrați, iar la interior la bucătărie, la un dormitor și un hol, existând risc de extindere a arderii la celelalte camere și bunuri materiale din apropiere.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect și neizolat corespunzător.

În urma incendiului au ars: aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul casei (construit din astereală lemn și acoperit cu țiglă), materiale textile, materiale plastice și mobilier dintr-un dormitor al locuinței, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 10.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 de lei.

 

 

 

Intervenţie la incendiu de locuință în localitatea Plătărești, pe strada Unirii

 

Două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești au acţionat pe raza localității, pe strada Unirii, pentru lichidarea unui  incendiu care se manifesta la bucătăria unei locuințe, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenței proprietarei, care a lăsat nesupravegheată o lumânare aprinsă în apropierea materialelor combustibile, fiind astfel posibilă declanșarea incendiului

 

          În data de 24.09.2016, ora 12.42, două echipaje specializate de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii, pe strada Unirii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bucătăria unei locuinţe, proprietate individuală, aparţinând Elenei D.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu mult fum la bucătăria locuinței,  existând risc de extindere la celelalte camere ale locuinței, cât și la vecinătăți.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 25 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenței proprietarei, care a lăsat nesupravegheată o lumânare aprinsă în apropierea materialelor combustibile, fiind astfel posibilă declanșarea incendiului.

În urma incendiului au ars mai multe bunuri materiale din interiorul bucătăriei și s-a deteriorat tavanul din rigips, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 2.500 de lei.

Trebuie menționat și faptul că exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari din Budești au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 45.000 de lei.

s3210079

Polițiștii au ridicat 160 de kilograme de carne și produse din carne, peste 300 de kilograme de legume și fructe, 2600 de țigarete, 28 de litri de alcool și peste 400 de kilograme de alte produse, în urma unei acțiuni organizate în acest week-end, în judeţul Călăraşi, în pieţe, târguri și oboare.

Au fost constatate 2 infracțiuni şi au fost aplicate 342 de sancțiuni contravenționale.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi desfășoară permanent acţiuni punctuale, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă.

Astfel, în perioada 23-25 septembrie a.c., peste 100 poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi au acționat, în pieţe, târguri, oboare şi în zonele adiacente acestora.

În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 69 de controale, dintre care 43 la societăți comerciale, 14 în piețe și 12 în târguri/oboare.

De asemenea, au fost constituite 23 de filtre rutiere, fiind verificate 510 de autovehicule.

În cadrul dosarelor penale întocmite sunt cercetate 4 persoane.

Au fost ridicate în vederea confiscării sau indisponibilizate bunuri în valoare totală 5.397 de lei, dintre care 160 de kilograme de carne și produse din carne, peste 300 de kilograme de legume și fructe, 2600 de

 

țigarete, 28 de litri de alcool și peste 400 de kilograme de alte produse.

De asemenea, au fost aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 242.232 de lei, dintre care 20 la Legea nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică, 40 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 2 la H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 243 sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 4 pentru neacordarea priorității pietonilor, 20 pentru abateri ale pietonilor și 13 pentru nerespectarea regulilor privind oprirea și staționarea autovehiculelor.

A fost aplicată o sancţiune prevăzută de O.G. nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, precum și 2 la H.G. nr. 69/2012 privind transportul de persoane.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 11 de permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.

 

 

 

Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 și 10 ani au participat  la o lecție interactivă de circulație rutieră, susținută de polițiști.

Prima parte a lecției de educație rutieră a fost reprezentata de secțiunea teoretică, în care cei mici au aflat toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic.

Cea de-a doua parte a cuprins  o sesiune interactivă, unde copiii au fost invitati să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural. La final, toți participanții au fost răsplătiți cu premii.

Evenimentul a avut loc  simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga tara.s3210046s3210049-copy s3210050-copy s3210051-copy s3210052-copy s3210054-copy s3210056-copy s3210057-copy s3210058-copy s3210059-copy s3210060-copy s3210061-copy s3210063-copy s3210064-copy s3210065-copy s3210066-copy s3210067-copy s3210069-copy s3210070-copy s3210071-copy s3210072-copy s3210073-copy s3210074-copy s3210075-copy s3210076-copy s3210077-copy s3210078-copy s3210079 s3210080 s3210082 s3210083 s3210084 s3210085

s3210104

 

 

 

 

 

Un exemplu britanic, oportunități locale

 

Liceul  Tehnologic “Nicolae Bălcescu” a găzduit astăzi dezbaterea intitulată “Un exemplu britanic, oportunități locale”. Scopul dezbaterii a fost identificarea unor soluţii la problematica învățării prin practică la agenți economici a elevilor,  în special a celor de la filiera tehnologică-profilul servicii, specializarea tehnician în activități economice. Dezbaterea a fost o activitate în cadrul proiectului „Dezvoltarea competenţelor de marketing ale elevilor prin activităţi de practică în U.K., pentru o piaţă a muncii europeană”. Au participat reprezentanți ai unor firme locale ( Gabriel Greceanu, Ion Jeles, George Vasile ), directorul Liceului Tehnologic “Ion Ghica” Oltenița, Angela Tulgara, și directorul Școlii Gimnaziale “Gheorge Manu” Budești, Daniel Huţanu, care de asemenea, deruleaza un proiect Erasmus+. Gazdele au fost reprezentate de o parte din echipa de proiect (Daniel Anghel, Doina Muşat și Luminiţa Ene) și  14 elevi  care au facut  un stagiu  de pregătire practică în Marea Britanie, în cadrul proiectului mai sus menționat.

După o scurtă prezentare a proiectului,  s-au abordat o serie de aspecte precum:              aplicabilitatea exemplului  britanic în România, importanţa activităţilor practice în mediul economic real pentru formarea,  profesională a elevilor, nevoi de colaborare ale agenţilor economici cu şcoala, posibile activităţi de practică, oportunităţi pentru practica în mediul economic local, parteneriate şi idei concrete de colaborare.

Privind  aplicabilitatea exemplului  britanic  în România, invitații au căzut de acord că este foarte greu ca elevii  din Oltenița să poată face practică într-o  instituție de formare profesională, dar care să imite foarte bine condițiile din mediul real de afaceri. În  schimb, oamenii de afaceri au subliniat că un stagiu de pregătire practică într-o țară atât de evoluată ca Marea Britanie, ajută mult elevii, mai ales în privința mentalităților. Elevii au prezentat succint câteva activități de marketing pe care le-au dezvoltat acolo, precum  cercetări de piață, branding, strategii de vânzări, advertising, numeroase aplicații la agenți economici din Plymouth.

S-a subliniat faptul că normalitatea ar fi ca elevii să facă practică la agenți economici locali, așa cum se întâmplă deja cu unii elevi ce se formează în specializari precum mecanic auto. Doamna Angela Tulgara arăta că există un cadru legal care chiar încurajează practica elevilor, dar unii agenți economici ezită să se angajeze în parteneriate de practică cu școala. Se exemplică prin două aspecte: fie agentul economic  trebuie să-și asume toată responsabilitatea privind normele de protecție a muncii,  fie, neexistând posibilitatea unei  selecții (toți elevii trebuie să parcurgă același curriculum), în firme ajung mulți elevi dezinteresați care nu își realizează sarcinile  și creează  diferite probleme.

Reprezentanții firmelor locale  explică faptul că există probleme în a găsi forță de muncă bine calificată și că este nevoie ca elevii să vină în practică la ei, pentru a se asigura o bună pregătire, dar și o firească trecere de la școală la viața profesională.  Pentru aceasta trebuie rezolvate probleme de comunicare și de mentalitate pe relația familie-școală-agent economic. De exemplu, sunt agenți economici care solicită sudori și tehnicieni în domeniul textil, liceele tehnologice au asemenea specializări, dar nu se înscriu suficienți elevi pentru că nu le consideră atractive, deși mulți provin din medii defavorizate economic. Ion Jeles explică faptul că la noi încă nu există o adevărată cultură a muncii, cele mai multe familii nu încurajează copiii să-și ia slujbe în timpul verii, sau să facă practică pe timpul vacanțelor. Pe de altă parte prea mulți absolvenți își doresc câștiguri mari, chiar dacă nu au o pregătire suficientă și asta probabil pentru că, nefăcând practică într-un mediu real, nu înțeleg ce se întâmplă de fapt într-o firmă, ce trebuie să faci ca să câștigi mai mult. Așadar, există oportunități locale, există o nevoie de personal calificat și implicit o disponibilitate a unor oameni de afaceri  în a primi elevi în practică.

Dezbaterea scoate în evidență faptul că  practica elevilor pe domenii precum  marketing sau contabilitate ar putea deveni realitate, pentru că există oportunități mai mari, orice agent economic având asemenea activități.  Profesorii care au implementat proiectul Eramus+ precizează că în cazul colegiului partener din Marea Britanie,  practica elevilor pornea de la o evaluare individuală a fiecarui elev, inclusiv una psihologică, după care, pentru fiecare elev se identifică o companie potrivită cu nevoile sale, după care se făcea un contract personalizat, nu unul tip, obligatoriu, cum este la noi. Companiile erau omniprezente în școală, încercând să atraga elevii cei mai buni. Acest sistem nu este foarte clar la noi.

Se lansează ideea de a crea și un cadru nonformal privind practica elevilor, subliniind că nu mai putem face practică eficientă  pe grupe, ci individual. Dacă un cadru formal, marcat de un curriculum obligatoriu,  de contracte ce aduc mai multe obligații decât beneficii pentru firme, nu funcționează foarte eficient, ar trebui să creăm un cadru nonformal, în care școala doar să faciliteze practica, selecționând elevi pentru practică, în funcție de nevoile tuturor părților, practica desfășurându-se pe principii de voluntariat, eventual ca activitate extrașcolară, dacă nu există alte soluții. Singurul document de încheiat între școală și agent ar fi un acord de învățare care să preia elemente din standardele de pregătire profesională (obligatorii pentru orice profesie). Elevul revine în școală cu un certificat de practică, poate fi evaluat și competențele dobândite să fie echivalate, să primească note în catalog. Astfel,  nu mai este nevoit să parcurgă alt stagiu de practică cu profesor, curriculum obligatoriu etc. Există un sistem implementat la nivel de Uniunea Europeană, numit ECVET (http://www.anpcdefp.ro/anpcdefp.php?link=59) care face ceva asemănător, evident, la altă scară, pe care l-am aplicat și noi în proiectul Erasmus+. Simplificat, ar putea funcționa și la nivel de comunitate. Cei mai mulți dintre copiii prezenți au arătat că ar fi făcut practică sub formă de voluntariat la o firmă, mai ales pe marketing, mai ales în vacanța de vară.  Cel mai îmbucurător fapt este că deja doi dintre invitați și-au exprimat disponibilitatea de a colabora  cu școala pentru a oferi posibilitatea unor elevi de a face practică.

Dincolo de problemele legate de practica elevilor, după o oră și jumătate, cu toți participanții s-au despărțit concluzionând că cel mai important este să mai realizăm aceste întâlniri, să aducem în fața copiilor oameni  ce pot oferi nu numai oportunități, dar pot deveni și modele.

Concurs interdisciplinar de cunostinte

 

Parteneri:

  • Episcopia Sloboziei si Calarasilor
  • Inspectoratul Scolar al Judetului Calarasi
  • Protoieria Oltenita

 

Coordonator:

Pc. Inspector scolar, Pr.Alin Arcadie Puisor

Argument

Anul 2016 a fost consacrat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca fiind  anul omagial al educatiei religioase a tineretului crestin ortodox si anul comemorativ al Sf.Ierarh Martir Antim Ivireanul si al tipografilor bisericesti.s3210038s3210040

s3210041

s3210042

 

Scopuri:

  • Cunoasterea si consolidarea cunostintelor despre Sf.Ierarh Martir Antim Ivireanul dobandite in cadrul orelor de Religie,Limba Romana si Istorie
  • Exprimarea sentimentului religios prezent in sufletele copiilor
  • Identificarea, stimularea si valorificarea potentialului creativ al elevilor

Grup tinta:

  • Elevi din invatamantul gimnazial si liceal din Centrul Metodic Oltenita
  • Cadre didactice care predau disciplina Religie,Limba Romana si Istorie din zona

Perioada desfasurarii:

15-23 septembrie 2016

 

Categorii de varsta:

  • Gimnaziu (clasele V-VIII)
  • Liceu (clasele IX-XII)

 

 

 

Concursul  s-a desfasurat pe data de 23 septembrie 2016 ora   14  la Liceul Tehnologic Nicolae Balcescu Oltenita si a constat in doua probe:

  1. Proba de cunostinte se va realiza prin intrebari din viata, activitatea politica, cultural-religioasa a mitropolitului si influenta acestora in zilele noastre
  2. Proba interactiva in cadrul careia echipele ramase in competitie isi vor adresa reciproc intrebari

Evaluarea a fost realizata de catre un juriu prezidat de catre Pr inspector Alin Arcadie Puisor si Pr protoiereu dr. Necula Marian

 

 

Inființat în anul 2009, Lions Club Călărași a confirmat în anii care au trecut că poate servi comunitatea locală, implicându-se în acțiuni caritabile, atât în municipiul Călărași, cât și în județ.Azi -implicarea a fost facuta in OLTENITA-LA SCOALA GIMNAZIALA  SPIRU HARET-unde LIONS CLUB a dotat si renovat una din clasele institutiei de invatamant.Radio Tv Oltenita a realizat un scurt reportaj VIDEO  de la acest eveniment ! s3210001s3210005 s3210006 s3210007 s3210010 s3210011 s3210014 s3210015 s3210017 s3210018 s3210020 s3210022 s3210023 s3210027 s3210028 s3210031 s3210032 s3210033

 

 

 

 

politia-ritiera-3Bănuiţi de furt, cercetaţi de poliţişti

 

Poliţiştii Postului de Poliţie Cuza Vodă au întocmit dosar penal pe numele a trei persoane din localitate, bănuite că ar fi sustras aproximativ 260 de kg porumb.

La data de 07 septembrie a.c., poliţiştii au prins în flagrant delict pe solă de porumb situată pe raza comunei Cuza Vodă, trei persoane, un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 22 şi 58 ani din localitate care, se pare că ar fi sutras aproximativ 260 kg ştiuleţi de porumb.

Întreaga cantitate sustrasă a fost recuperată şi restituită părţii vătămate.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, cele trei persoane bănuite de săvârşirea faptei fiind cercetate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Vasilaţi – Zece bărbaţi reţinuţi de poliţişti

 

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore zece bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice încăierare şi violare de domiciliu.

În ziua de 19 septembrie a.c. poliţiştii au probat activitatea infracţională a zece persoane, în vârstă de 17, şi respectiv 54 ani, toţi din comuna Vasilaţi, judeţul Călăraşi, bănuite că, pe fondul unui conflict mai vechi s-au agresat reciproc.

Bărbaţii, cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare şi violare de domiciliu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

 

Depistat de poliţişti cu permis necorespunzător şi expirat.

 

Poliţiştii au depistat un bărbat care conducea un autovehicul deşi nu avea permis corespunzător.

La data de 19 septembrie a.c. poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa, au prins pe raza comunei Ulmeni, judeţul Călăraşi un bărbat de 72 ani, din localitate care conducea un autovehicul, deşi permisul de conducere era necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

De asemenea, din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că permisul de conducere era expirat.

Pe numele bărbatului poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Accident rutier, o persoană rănită uşor

 

În ziua de 19 septembrie a.c. un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe  pe DN3, din direcţia municipiul Călăraşi către Lehliu Gară, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi neadaptării vitezei la un carosabil umed, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbat de 35 ani, pasager dreapta faţă.

La testarea cu aparatul etilotest conducătorul auto a prezentat o concentraţie alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, desfăşurând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii aacidentului rutier.

cl.copiilor

În ziua de sâmbătă 24 septembrie 2016 vă invităm pe scena REK în aer liber pentru a ne fi alături în cadrul demarării unei serii de manifestări din domeniul educației extrașcolare organizate de copii .
Pentru început veți avea prilejul să aplaudați copiii implicați în proiectul:

„Turneul mici artişti !”.

Acesta este un proiect face parte din ciclul de proiecte educaţional-artistice: „Mici artişti, mari talente” organizat de Primăria Municpiului Oltenița în parteneriat cu Clubul Copiilor și în colaborare cu toate unitățile de învățământ preuniversitar din municipiu.
În cadrul acestor proiecte se vor desfăşura diverse activităţi educativ-recreative având următoarele obiective: cultivarea gustului estetic, stimularea imaginaţiei creatoare, precum şi dezvoltarea la toți copii a propriilor potenţiale artistice. Se doreşte, de asemenea, antrenarea de la o vârstă fragedă a copiilor de la grădinițe, a școlarilor și liceenilor în activităţi cultural-artistice şi de creaţie şi nu în ultimul rând, petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut, alături de copiii înscriși la cercurile din cadrul Clubului Copiilor Oltenița.
Sâmbătă ne-am propus să prezentăm un scurt program artistic cu dans, muzică vocală și instrumentală .Spectacolul va fi conturat în trei părți distincte:
– muzică și dans – copiii de la cercurile de dans și educație muzicală
– mici violoniști
– formația BLACK ROSES !

SURSA FOTO-http://www.suntmamica.ro/copilul/bolile-copilariei-rubeola-rujeola-oreion-1680                                                                                                                                                                                                                         1-rujeola-1680-bIn Romania se inregistreaza o epidemie de rujeola, anunta Ministerul Sanatatii. În primele opt luni ale acestui an, România a înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de județe, iar 3 copii au murit. Un al patrulea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, dar așteaptă confirmarea finală. Comparativ cu anul 2015, creșterea este uriasa: anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces, potrivit Ministerului Sanatatii.

Reamintim ca numărul părinţilor care refuză să-şi vaccineze copilul creşte în România de la an la an, in urma unor campanii masive duse de organizatii ortodoxe sau de personalitati media precum Olivia Steer.

Pe de alta parte, in ultimii ani au existat sincope serioase in aprovizionarea cu vaccinuri, inclusiv cu vaccinul impotriva rujeolei. Problemele persista in anumite locuri chiar si in aceste zile. Un cititor HotNews atrage atentia pe Facebook ca „nici acum nu se gaseste vaccinul ROR (n.red. impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei).
Distribuția cazurilor pe județe:

– la granita dintre judetele Bistrita Nasaud si Cluj (219 cazuri)

– in judetul Mures (145 cazuri)

– in judetul Arad (113 cazuri din care 2 decese la copii cu varsta sub 1 an)

– in judetul Timis (71 cazuri din care 1 deces la copil cu varsta sub 1 an)

– in judetul Suceava (27 cazuri)

– in judetul Brasov (33 cazuri)

– in judetul Salaj (7 cazuri)

– in judetul Hunedoara (14 cazuri)

– in judetul Caras – Severin (13 cazuri)

– in judetul Alba (3 cazuri)

Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate / incomplet vaccinate din București (4 cazuri) si din județele:

– Bacau (3 cazuri)

– Bihor (1 caz)

– Constanta (3 cazuri)

– Dambovita (2 cazuri)

– Giurgiu (1 caz)

– Mehedinti (1 caz)

– Neamt (2 cazuri)

– Olt (2 cazuri)

– Sibiu (3 caz)

– Vaslui (1 caz)

Cazuri sporadice înseamnă cazuri care nu pot fi legate între ele în număr ce minimum trei. Până în luna august, inclusiv în regiunile afectate, au fost recuperați la vaccinare 573 de copii cu vârste între 1 – 15 ani.SURSA-http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21304363-epidemie-rujeola-romania-din-cauza-nevaccinarii-3-copii-murit-675-cazuri-inregistrate-primele-opt-luni-ale-anului-fata-doar-sapte-cazuri-inregistrate-anul-trecut.htm?cfnl=

s3120008A R G E Ş U L
Argeşul este unul dintre râurile mari care brăzdează în lat Muntenia pornind din lacul Caprii din munţii
Făgăraş vărsându-se în Dunăre. Argeşul de îndată ce intră în lunca Dunării nu a mai avut o matcă stabilă, ci
aleargă când într-o parte, când în alta, în funcţie de nivelul apei, debitul şi înclinaţia terenului.
Dacă este adevărat că tendinţa râurilor Munteniei a fost din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, să-şi
deplaseze albia spre dreapta lor, adică de la răsărit la apus, lucru acesta poate că nicăieri nu se vede mai bine
decât în această zonă de pământ a bălţii Dunării pe care o străbate Argeşul, ca să se reverse.
Şi întradevăr că de când a ieşit dintre „Dealurile de la Puican“, începe să alerge mult spre răsărit.
Poate că pe locul de acum al oraşului nu-şi trimitea decât braţele foarte înguste, dar repede şi-a mânat
apele pe albia unuia dintre braţe mai spre apus, apoi pe cursul altui braţ, tot mai spre apus, până şi-a croit
matca din zilele noastre, lăsând braţe pe vechile drumuri.
Urmele acestui joc gravitaţional de-a rostogolul au fost însemanate de balta Dunării pe locurile noastre,
prin aşa numitele privaluri, adâncituri care marchează, din loc în loc, vechile maluri ale Argeşului. Aceste privaluri
au fost mult timp pline cu apă, provenind de regulă din ploi, dar, încetul cu încetul, în timp, s-au astupat
şi au dispărut.
Primul prival şi de fapt cel mai mare, care se numea „Valea seacă“, fiind menţionat şi pe hartă, porneşte
din Argeş, de la locul cunoscut sub numele de „Sub vii“ – viile lui Puican cum i se spunea odată, vreo 5 km.
depărtare de malul Dunării, apoi spre partea de est a Ulmenilor, trecea pe la poala dealului Gumelniţa, şi intra
în baltă, cât putea spre răsărit, pe Ulmeneanca, până da în Dunăre.
Alt prival trecea prin partea de sus a oraşului între „Atârnaţi“ şi oraşul propriu zis. Acum aceste delimitări
sunt greu de făcut pentru că, s-a tot extins până s-a unit cu oraşul.
În faţă, în dreptul cimitirului, se desfăceau două braţe; unul mare, apucând spre est, pe după curtea şi rezervoarele
fostei societăţi „Astra“, iar alt braţ intra în oraş cam pe strada Ion Heliade Rădulescu.
Societatea „Astra“ se afla cam pe terenul situat în zilele noastre între stadion şi baza de recepţie. De altfel
cimitirul – potrivit legilor statornicite pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza – se afla la o distanţă de
cel puţin 100 de metri de ultima casă, ori în zilele noastre, casele sunt gard în gard cu cimitirul.
Astfel se pot înţelege mai bine, de ce strada aceasta Ion Heliade Rădulescu, la începutul ei a fost rezervată
unei anumite părţi de populaţie şi anume, în majoritate ţiganilor, în acele vremuri lăutari, aşa după cum probează
Alexandru I. Mărculescu chiar cu fotografii în lucrarea sa „Olteniţa-Studiu album monografic“ apărut
în anul 1932.
Desigur că erau locuri de casă mlăştinoase, deci foarte puţine potrivite pentru temelii (socluri) de casă şi
atunci nici preţ mare nu aveau şi de aceea lumea nu se băteau pe ele.
Separat de faptul că ţiganii şi-au ales singuri locurile acelea după posibilităţi, nu este exclus ca şi mai
marii oraşului să fi rezervat parcelele din strada aceea numai pentru ţigani ca să fie strânşi la un loc, aşa cum
le plăcea şi lor ca să convieţuiască.
Tot în legătură cu privalul acesta, se explică şi vatra care s-a dat pentru casele altei categorii de ţigani,
mai puţin civilizaţi, cu o limbă specifică şi proprie lor şi având drept ocupaţie spoitul vaselor de aramă şi creşterea
bivoliţelor pentru lapte, de unde provine şi numele lor de spoitori.
Poate că acesta o fi fost motivul pentru care, la vremea respectivă, ţiganii au fost separaţi de oraş prin
acest hotar natural.
Din strada I. H. Rădulescu, privalul, pe măsură ce mergea la vale, traversa strada Mihai Bravu, din care
cauză, cu mulţi ani în urmă s-a numit chiar strada Privalului, apoi spre strada Cuza-Vodă şi Strada Carol al IIlea
(fostă strada Traian), în anul 2002 îi spunea bulevardul Tineretului, şi ieşea la marginea oraşului spre sud,
ca să se îndrepte apoi spre Dunăre.
Aceste două privaluri din urmă, formau între ele un dâmb de pământ, în bună parte parcelat pentru locuri
de casă. însă până să se traseze şi să se facă primele temelii de casă, terenul a servit olteniţenilor ca un fel de
rampă de gunoi, format din resturi vegetale provenite de la hrana vitelor, deci nu era vorba de un fel de gunoi
industrial, pentru că aşa ceva pe atunci nu exista.
Tocmai de atunci, acestei părţi de oraş, mult timp i s-a atribuit numele de „cocenari“, după orgrinjii care
rămâneau de la vite şi pe care-i da la gunoi.
135
Oamenii mai săraci, opreau aceşti coceni şi cu ei ardeau cuptoarele de cărămidă lipite cu pământ galben
în care coceau pâinea de casă.
Argeşul a fost – şi pentru multă vreme a rămas – un râu imprevizibil şi capricios. Apele lui înregistrau însemnate
oscilaţii de creşteri şi descreşteri de nivel, neaşteptate.
Când curgea în mod normal vara avea lăţimi variabile de pănă la 100 m. Iar în timpul inundaţiilor, nici
nu se mai puteau deosebii malurile, având un curs grăbit, era năvalnic, parcă urla şi tot ce întâlnea în cale,
căra în Dunăre.
Nu puţine au fost cazurile când a pus oraşul şi pe locuitorii săi în primejdie, obligându-i să-şi părăsească
locuinţele, pentru a se retrage pe locuri mai înalte, mai sigure. Mai ales populaţia din cartierul Luiceni se retrăgea
cu tot avutul lor din casă pe locurile goale din partea de nord „în Atârnaţi“ unde se adăposteau în corturi,
câteva zile, cât ţinea furia Argeşului.
Tot repetându-se ani de-a rândul fuga aceasta, bine înţeles înainte de a se construidigul apărător
(descris în capitol separat) mulţi dintre capii de familii s-au hotărât să-şi facă case în locdecorturi şi
astfel s-a populat colţul oraşului care mai poartă încă denumirea de „ Atârnaţi“.
După ce treceau numai 2-3 zile, Argeşul îşi potolea cursul şi se retrăgea în matca lui normală ca şi când
nu s-ar fi întâmplat nimic.
Aproape în fiecare an, cam prin lunile iulie-august, începea să sece şi îşi târa lenevos apele printre bancurile
de nisip, tot de el făcute – formând renii – un fel de veritabile micro insule pe care începea să se dezvolte
o vegetaţie specifică excesului de umiditate.
Dacă cu 60 de ani în urmă – după o perioadă de decantare în găleată, apa era bună de băut, peste 30 de
ani rămăsese bună de spălat rufe – i se spunea „apă de gârlă”, în zilele noastre fiind foarte poluat, apa mai
poate fi folosită doar pentru irigat, însă dată fiind nocivitatea ei, în timp poate că nici pentru irigat nu va mai
fi bună!
B A L T A G R E A C A
CÂTEVA DATE DESPRE ACEASTĂ ZONĂ MIRIFICĂ BINCUVÂNTATĂ DE DUMNEZEU
În partea de sud-vest a fostului nostru istoric judeţ Ilfov – care de la înfiinţare a avut reşedinţa în Bucureşti
– aproximativ paralelă cu fluviul Dunărea cu care comunică în funcţie de nivelul apelor acesteia, se află de
milenii, arhicunoscuta şi magnifica Baltă Greaca. Ea figura pe hărţile geografice ale României, încă de la apariţia
şi la noi a cartografiei, acea disciplină a geografiei care studiază şi se ocupă cu tehnica de întocmire a hărţilor.
Balta Greaca se întindea pe o suprafaţă care varia între circa 8000 hectare în condiţiile normale şi 10.000
hectare când era inundată de Dunăre şi când se menţinea astfel în mare parte a anului. O cuantificare valorică
a elementelor benefice complexe, conjugate cu o serie de factori integrali de influenţe, este aproape imposibil
de determinat, chiar de către specialişti în domeniu, întru-cât Balta Graca era ca un natural izvor nesecat de
avantaje şi respectiv venituri, fără a pretinde vreo investiţie sau intervenţie auxiliară din partea omului.
Eu am să încerc să mă refer cel puţin la numai câteva avantaje certe, permanente, atât pentru stat cât şi
pentru populaţia din localităţile limitrofe. Potrivit sănătosului proverb românesc: „Are balta peşte“ – ca şi când
ar fi vorba de ceva inepuizabil, care nu se termină niciodată, nimeni nu a fost în măsură să evalueze – cel puţin
cu aproximaţie şi numai cantitativ – peştele care se află în baltă.
Localităţile limitrofe Bălţii Greaca; comunele Chirnogi, Căşcioarele, Greaca – cu satele Zboiu şi Puţu
Grecii – Prundu şi chiar cele aflate la doar câţiva kilometri; comunele Hotarele, Izvoarele şi Radovanu, care
însumau o populaţie de peste 60000 de locuitori hrana, în proporţie de circa 15% o reprezenta peştele – proaspăt
şi sărat. Principalele specii de peşte care existau în Balta Greaca erau; renumitul crap cu solzi aurii, şalăul,
peştele alb mult căutat de persoanele care ţineau anumite diete, apoi ştiuca, plătica, roşioara, bibanul, obletele,
somnul şi multe altele.
Între 5 şi 8 % din oamenii care locuiau în comunele enumerate mai sus, – din tată în fiu, – se ocupau cu
pescuitul pe Balta Greaca din primăvară – exclusiv perioada de prohibiţie – şi până când îngheţa balta. Şi chiar
când îngheţa apa, pescarii, spărgeau gheaţa şi prindeau peşte la copcă.
Balta Greaca era administrată de Intreprinderea Pişcicolă de Stat Greaca.
Producţia obţinută, cantitatea anuală de peşte vânat. care se scotea din baltă, se situa între 1500 şi 2000
de tone. Au fost ani în care s-a scos şi mai mult, între 2200 şi 2500 tone de peşte.
136
Intreprinderea avea două secţii, una la Căscioarele şi alta la punctul denumit „Păru“. Se pescuia cu 20 de
năvoade, organizate în 5 brigăzi şi anume; trei brigăzi cu 12 năvoade la Secţia Căscioarele şi 2 brigăzi cu 8
năvoade la Secţia Păru.
Peştele pescuit se ducea de regula la Bucureşti, la Ploieşti, la Braşov şi bineînţeles la Olteniţa. De asemeni,
în scopul dimunuării braconajului se ducea peşte de către intreprindere la populaţia din comunele învecinate,
câteodată la un preţ mai mic. Aceasta confirmă că existau destui oameni care practicau braconajul.
în perioada de început, la înfiinţarea intreprinderii pişcicole, oamenii aveau calitatea de salariaţi încadraţi
cu contract de muncă şi deşi primeau salariu, totuşi aveau bărcile şi chiar sculele lor de pescuit.
Fiecare secţie – din cele două de mai sus – avea câte şase oameni angajaţi tot timpul, iar în sezonul de
pescuit mai angaja zilieri – sezonieri.
Intreprinderea de Stat Pişcicola Greaca avea personalitate juridică, cont deschis la Bancă la Olteniţa, avea
schema de personal, director, are până la revoluţia din decembrie 1989 a fost inginerul Bobe Alexandru olteniţean,
colegul meu de liceu, care mi-a furnizat şi unele date, contabil şef, o schemă redusă de personal tehnic
administrativ, cum se numea atunci.
Peştele nu se furaja, se hrănea singur aşa cum s-a pomenit de milenii însă era foarte gustos şi căutat pentru
că era natural.
Oamenii particulari, nu prindeau peşte cu năvoade, ca cei care erau angajaţi la stat. Ei foloseau vârşi, cârlige,
cucă şi alte modalităţi. Dar şi cei angajaţi aveau metodele lor prin care, sustrăgeau peştele şi – înainte de
a ajunge la secţiile Căscioarele şi Păru, – acostau la mal, îngropa superficial peştele în nisip, şi după ce predau
peştele la secţii, se întorceau şi îşi luau peştele pe care îl îngropase în nisip provizoriu. Lumea din împrejurimi
ştia cam când trag pescarii la mal şi le ieşea înainte cu băuturi (ţuică, vin ,rachiu etc) cu mâncare – brânză,
şuncă etc. – şi în schimb primeau peşte, şi astfel era toată lumea mulţumită. De asemenea practici avea cunoştinţă
conducerea intreprinderii însă, situaţia se accepta tacit, pentru că salariile erau simbolice.
Oricum, întreprinderea era rentabilă şi-şi solda anual activitatea cu beneficii.
O altă categorie de venituri pe care balta le aducea în exclusivitate oamenilor, era vânatul de păsări sălbatice
atrase de mirajul şi condiţiile pe care le oferea balta şi anume: gâşte, raţe, lişiţe şi multe alte specii.
De jur, împrejurul bălţii existau, parcă un fel de plantaţii de sălcii, nesemănate de nimeni, crescute de la
Dumnezeu, foarte groase, în diametru de peste un metru, care, în perioadele în care se retrăgea apa, rămânând
pe uscat, erau tăiate de oameni ca lemne de foc.
în apropierea bălţii existau rudari cu bordeie sau care locuiau numai temporar aici – pe timpul verii – care
foloseau trunchiurile sălciilor şi a altor sortimente de arbori de esenţă moale, din care făceau albii, şi copăi
pentru spălat oameni, copi şi rufe, căpistere pentru frământat pâine de casă, mese joase cu trei picioare, scaune,
scăunele, furci, fuse, linguri, suveici, rădane, războaie şi diverse alte accesorii care se foloseau pentru îmbrăcăminte,
aşternute pe pat, macaturi, cearceafuri, plăpumi etc.
Vegetaţia specifică bălţii: Papura, trestia, stuful, era un fel de materie primă din care oamenii – pe timp de
iarnă când nu aveau altă îndeletnicire – confecţionau fel de fel de lucruri. De exemplu trestia, dat fiind mediul
prielnic, creştea lungă de peste 2-3 metri, după ce era tăiată cu secera când era verde,
o lăsau să se usuce, o făceau snopi şi se folosea la acoperişul diverselor anexe gospodăreşti: şoproane, grajduri,
adăposturi de porci, dew păsări, gheţării şi chiar case de la munte, special echipate cu drugi – ca să fie cât mai
încăpătoare.
Papura, era folosită, în special de către locuitorii din comuna Prundu unde exista de mult o asemenea
preocupare, din care confecţionau rogojini, care erau căutate de cei care veneau de la munte să vândă petrol,
var bulgări, fructe, etc. rogojini pe care le folosea drept coviltir pentru acoperirea căruţii. Rogojinile le folosea
mai toţi localnicii din zonă pe care le aşterneau prin casă în special iarna, când erau mai mulţi într-o încăpere,
unde se jucau copii şi ţineau de cald. Oamenii se experimentaseră încât făceau din papură tot felul de veritabile
covoraşe artizanale, oşuri, coşuleţe, pălării obiecte mult căutate de oamenii de la oraş.
În zăvoaiele dimprejurul Bălţii Greaca şi în pădurile mai apropiate exista o varietete multiplă de păsări şi
animale care prezentau o atracţie deosebită, greu de stăpânit a amatorilor de vânat, din categoria acestora
exemplificând; fazanii, dropii, prepeliţe, căprioare, iepuri, vulpi, mistreţi şi multe altele.
Prin aceste locuri şi peisaje de vis şi-au plimbat paşii şi şi-au satisfăcut plăcerea Mihail Sadoveanu, marele
nostru istoric Constantin Giurescu care, chiar în cartea sa „Amintiri“ pomeneşte cu multă nostalgie acele
partide de vânătoare , fie cu undiţa fie cu arma.
Mai târziu aceste locuri aveau să fie călcate şi de Ion Gheorghe Maurer care, chiar în comuna Prundu,
137
avea o cunoştinţă, un om pe nume Băltăreţu, cu care lua legătura şi care îi pregătea partidele de vânătoare. De
la acest Băltăreţu am aflat multe lucruri despre Maurer, fost preşedinte al Consiliului de Minştri.
Dar Balta Greaca a avut şi alte influenţe pozitive asupra împrejurimilor sale. Acestea au ieşit mai mult în
evidenţă după ce s-a desecat, când oamenii bătrâni au fost în măsură să compare unele perioade, cu altele, din
timp. Pe coastele şi pe dealurile comunelor Căscioarele, Greaca, chiar Chirnogi şi Hotarele, unde oamenii
aveai vii altoite – americane cum le spunea, unde – reflectarea razelor soarelui de pe luciul de apă spre vii,
făcea ca strugurii să se coacă mai din timp cu două – trei săptămâni şi să aibă un mai mare conţinut de zahăr,
situaţie care prin calitatea strugurilor făcea ca oamenii să obţină un preţ de vânzare mai bun, iar vinul să aibă
mai multe grade.
Balta Greaca crea un microclimat care făcea ca iernile şă fie mai blânde şi drept urmare îngroparea viilor,
pe timp de iarnă, nu era necesară. După desecarea bălţii, îngroparea viilor devenise aproape obligatorie.
De asemeni, căderile de grindină erau mai rare şi mai mici în intensitate. Bătrânii erau de părere că balta
ameliora aceste fenomene meteorologice, şi întradevăr aşa ceva.
* * *
Din anul 1963 însă regimul comunist, a început să vânture ideia desecării Bălţii Greaca pentru redarea în
circuitul agricol a suprafeţei respective. în anul 1962, Partidul Comunist Român prin liderul său, electricianul
Gheorghe Gheorghiu-Dej, anunţa cu surle şi trâmbiţe, ca cea mai mare victorie, încheierea colectivizării agriculturii.
Comunişti erau satisfăcuţi, mândri şi mulţumiţi de „imensa lor ispravă“.
După dezlănţuirea sălbatică a acţiunilor punitive, după permanenta hărţuială teroristă a populaţiei, după
violarea zi şi noapte a caselor cetăţenilor şi a celor mai elementare drepturi ale oamenilor, după instaurarea
terorii generalizate, folosin împotriva propriilor cetăţeni, trupe de miliţie, securitate, înarmate până în dinţi ca
în timp de război, comandate de diverşi indivizi străini, făcuţi peste noapte ofiţeri, ofiţeri superiori şi chiar
direct generali, folosind întregul angrenaj justiţiar – procurori, judecători, procurori, militari, asesori populari
politici etc – Partidul Comunist Român reuşise să-şi îngenuncheze propriul popor şi în mod abuziv să-l deposedeze
de ultima palmă de pământ, cu care oamenii fuseseră împroprietăriţi, mai întâi pentru marea epopee
din primul război mondial pentru făurirea României Mari şi chiar pentru luptele din al doilea război mondial.
În acest fel, războaiele purtate de acest viteaz şi greu încercat popor şi lupta sa pentru glie, deveneau fără
obiect, comuniştii desfiinţând astfel propria-i istorie adevărată, le lua pământul.
Şi culmea ironiei şi tupeul – în chip de umilinţă, înjosire şi bătaie de joc, oamenii erau obligaţi şi forţati
de întreaga armată de trepăduşi şi activişti ai partidului, să facă cerere şi, chipurile, „de bună voie“ să solicite
singuri să li se ia pământul, atelajele şi vitele. Or, asemenea practici şi metode, pe teritoriul său, ţara noastră
nu cunoscuse în milenara ei existenţă.
Ei bine, în cinstea acestui „măreţ eveniment „ regimul comunist a instituit distincţii, prin care a căutat săi
răsplătească pe cei care au contribuit la această realizare şi anume Medalia „în cinstea încheierii colectivizării
agriculturii“. De o asemeni distincţie a beneficiat şi Ion Iliescu care pe atunci – în 1962 – îndeplinea funcţia de
adjunct al şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Centrel al Partidului MuncitorescRomân, cel
care, după revoluţia din decembrie 1989 avea să îndeplinească funcţia supremă în statul de drept, respectiv
preşedinte al României în trei rânduri: 1990 – 1992; 1992 – 1996 şi 200 – 2004.
Prin urmare iată în mod concret cum, deşi teoretic, prin vorbe şi chiar prin legislaţie, Partidul Comunist
Român era abolit, în realitate, la scenă deschisă el exista sub altă formă, aceasta ca efect al neaplicării punctului
8 din Proclamaţiade la Timişoara din 16 decembrie 1989.
Revenind la Balta Greaca, în anul următor colectivizării, deci în 1963, ideile de desecare s-au materializat
în proiecte şi astfel s-au demarat lucrările, care aveau să fie terminate cinci ani mai târziu adică în 1968.
Lucrările s-au finanţat din Banca de Investiţii – care atunci exista în Olteniţa, – iar valoarea acestora s-a
ridicat la o mie de milioane, respectiv un miliard de lei la nivelul anului 1968. Şeful şantierului a fost un
inginer pe numele său Sântu, l-am cunoscut personal, un om capabil, de caracter, robust, bine construit fizic,
cu o statură impunătoare, cu experienţă, având circa 110 kg. Inginerul Sântu a fost un longeviv şi cunosc de
la tehnicianul de hidroamlioraţiuni şi îmbunătăţiri funciare, Mircea Păun şi el pensionar, că inginerul Sântu,
în 2008 era în viaţă în vârstă de 91 de ani.
Chiar în perioada în care era şef de şantier – care îşi avea sediul în partea de vest a Bălţii Greaca, la ieşirea
din comuna Greaca, acesta, „între patru ochi“ spunea că lui nu i se pare că desecarea bălţii ar fi o treabă bună.
Cert este că „Desecarea Bălţii Greaca“, care a fost o lucrare de anvergură, deşi a fost terminată – şi considerată
138
ca dată în funcţiune începând cu anul 1969, totuşi lucrarea în general nu a fost recepţionat nici până în momentul
de faţă. Nefiind receptionată nu a putut fi inclusă sub regimul amortizării – care cădea în sarcina beneficiarului
de investiţii, respectiv I. A. S. Chirnogi, astfel că recuperarea valorii mijlocului fix prin includerea pe costurile
de producţie ale culturilor care s-au semănat ulterior nu s-a mai făcut astfel că lucrurile, intenţionat au rămas
nerezolvate.
în primul rând pentru că este vorba de reguli de fizică ce nu s-au avut în vedere şi anume de „ „Principiul
vaselor comunicante“. Fluviul Dunărea este mai sus decât Balta Greaca, asfel că prin infiltraţii, existau aproape
în permanenţă ochiuri de apă destul de mari care nu dispar decât în anii în care regimul pluviometric este dificitar,
mai pe direct spus, în anii de secetă.
La idea desecării Bălţii Greaca, separat de Gheorghe Gheorghiu Dej şi anturajul său, au subscris Mateescu
vasile( de profesie mecanic de locomotivă) preşedintele Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii
Bucureşti, care s-a pensionat în anul 1965 la vârsta de 54 de ani, l-am cunoscut întâmplător din vedere, avea
circa 120 kg. A decedat în 1996 în Bucureşti la vârsta de 85 de ani şi a beneficiat de pensie specială stabilită
de Dej timp de 31 de ani timp în care nimeni nu l-a deranjat nici cel puţin cu o vorbă.
Un alt personaj care a subscris idei lui Dej a fost şi inginerul agronom Angelo Miculescu (pe numele său
Romeo Constantin), doctor în agronomie, care în perioada 1962 – 1965 ocupa funcţia de vice preşedinte al
Comitetului de Stat al Planificării, după ce mai înainte deţinuse funcţia de vice preşedinte al Comitetului executiv
al Sfatului popular al regiunii Bucureşti, iar mai înainte preşedinte la GAC Andrăşeşti-Slobozia..
Personajul cu cuvântul cel mai convingător a fost inginerul agronom Nicolae Giosan, absolvent al Facultătii
de Agronomie din Cluj cu distincţia „Magna cum laude“ (1940-1945); doctorat la Academia Agricolă „K.
A. Timirereazev“ din Moscova (1952), doctor docent (1967). Născut la 30. dec. 1921 sat Drambar, comuna
Giugud judeţul Alba, decedat la 31 iulie 1990 Penitenciarul Jilava. Profesor universitar şi şef de catedră la Institutul
Agronomic din Bucureşti, preşedinte al Consiliului Superior al Agriculturii 1965-1969.
În anii 1972, dar în mod deosebit în anul 2006, a lipsit foarte puţin ca Dunărea învolburată să nu- şi reintre
în drepturi, adică să pătrundă în perimetrul fostei Bălţi Greaca, de unde nu ar mai fi scos-o nimeni niciodată.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă întru-cât Dunărea în noaptea de 1 mai 2006, a rupt digul şi a inundat comunele
Spanţov, Chiselet şi Mănăstirea, parţial, lipsind puţin ca oraşul Olteniţa să fie inundat prin partea de
est, adică de inversul cursului Dunării. De exemplu în partea de sud-vest a comunei Mănăstirea apele au ajuns
la etajul unu al spitalului, iar bazinele de la staţia PECO din marginea comunei, de capacităţi vagonabile, au
fost scoase din pământ de presiunea şi înălţimea apei.
Inundaţiile din 2006 au dovedit cu prisosinţă că acolo unde a intervenit omul pentru desecări, amenajări
etc. a stricat echilibrul ecologic, iar Dunărea a intrat pe locurile care i-au aparţinut din timpuri care se pierd în
negura vremurilor.
Prin urmare desecarea Bălţii Greaca, faptele au dovedit că această acţiune a fost prost inspirată datorită
considerentelor enunţate mai sus şi care nu sunt limitative.
Ce folos însă că, cei care au conceput şi au luat această măsură s-au dus, efectele au rămas şi vor rămâne
multă vreme, iar concluziile cad sub incidenţa tardivităţii. Nu este exclus ca vreodată Dunărea singură să-şi
reintre în drepturi, reparând o greşeală enormă făcută în mod inconştient de om.
în concluzie, în mod cert, desecarea Bălţii Greaca a constituit o altă gravă eroare – ca multe altele – pentru
care se fac răspunzători liderii comunişti şi regimul politic pe care l-au reprezentat – şi în egală măsură, – sau
poate mai mult, -specialiştii care, lipsiţi de caracter, personalitate, demnitate şi răspundere profesională, au
subscris în mod docil la ideile unor submediocrii, neaveniţi, neiniţiaţi, producând nu numai pagube imense,
dar şi dezechilibre pe termen lung ale căror efecte şi urmări, tot mai nefaste, apar şi se menţin în timp, cu toate
incovenienţele pe care, în relaţia cauză-efect, le generează.
Totdeauna, conceptul de „puţin şi bun“, a fost împotriva idei de „mult şi prost“. România, aşa cum a fost
croită de providenţă, avea şi are destulă suprafaţă de terenuri agricole care, folosite intensiv şi nu extensiv, nu
era necesar să apeleze şi să recurgă la modificări de relief şi deci la dezechilibre, ca cel de mai sus. Ba mai
mult, încă nu s-au epuizat neajunsurile cu care generaţiile prezente şi viitoare vor fi nevoite să se confrunte,
fără a le putea face faţă, deocamdată, într-o perioadă previzibilă de timp.
Şi ca să mai mă rezum doar la un exemplu, prin analogie, Balta Greaca a fost desecată, în timp ce în mijlocul
Bărăganului, unde terenul agricol se afla într-o zonă de categoria I-a de fertilitate, datorită unei idei şi
gânduri bezmetice, s-a făcut un combinat siderurgic la Călăraşi, care nu a produs nimic niciodată decât cheltuieli
lipsite de cea mai elementară eficienţă şi în schimb, de câteva decenii şi cine ştie câte vor mai urma, a scos din
139
circuitul agricol, mii de hectare de teren arabil, iar pentru dezafectarea acestui în scopul redării agriculturii,
sunt necesare foarte multe miliarde care vor trebui suportate din bugetul ţării, adică de noi toţi contribuabili.
Cei mai în vârstă ştim cât caz s-a făcut la vremea respectivă de această gogomănie, care era considerată ca o
imensă realizare şi o ctitorie epocală din gândirea arhicunoscutului dement pantofar.

 

 

politia-2Poliţiştii Postului de Poliţie Cuza Vodă au întocmit dosar penal pe numele a trei persoane din localitate, bănuite că ar fi sustras aproximativ 260 de kg porumb.

La data de 07 septembrie a.c., poliţiştii au prins în flagrant delict pe solă de porumb situată pe raza comunei Cuza Vodă, trei persoane, un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 22 şi 58 ani din localitate care, se pare că ar fi sutras aproximativ 260 kg ştiuleţi de porumb.

Întreaga cantitate sustrasă a fost recuperată şi restituită părţii vătămate.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, cele trei persoane bănuite de săvârşirea faptei fiind cercetate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Vasilaţi – Zece bărbaţi reţinuţi de poliţişti

 

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore zece bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice încăierare şi violare de domiciliu.

În ziua de 19 septembrie a.c. poliţiştii au probat activitatea infracţională a zece persoane, în vârstă de 17, şi respectiv 54 ani, toţi din comuna Vasilaţi, judeţul Călăraşi, bănuite că, pe fondul unui conflict mai vechi s-au agresat reciproc.

Bărbaţii, cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare şi violare de domiciliu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

 

Depistat de poliţişti cu permis necorespunzător şi expirat.

 

Poliţiştii au depistat un bărbat care conducea un autovehicul deşi nu avea permis corespunzător.

La data de 19 septembrie a.c. poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa, au prins pe raza comunei Ulmeni, judeţul Călăraşi un bărbat de 72 ani, din localitate care conducea un autovehicul, deşi permisul de conducere era necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

De asemenea, din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că permisul de conducere era expirat.

Pe numele bărbatului poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Accident rutier, o persoană rănită uşor

 

În ziua de 19 septembrie a.c. un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe  pe DN3, din direcţia municipiul Călăraşi către Lehliu Gară, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi neadaptării vitezei la un carosabil umed, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbat de 35 ani, pasager dreapta faţă.

La testarea cu aparatul etilotest conducătorul auto a prezentat o concentraţie alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, desfăşurând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii aacidentului rutier.

 

***

     Conduceţi prudent, pe timp ploios

 

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

 

 

 

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei, pe toate categoriile de şosele.

            

Conducătorii de autovehicule sunt rugaţi ca, atunci când traversează zone unde partea carosabilă este acoperită cu apă, să manifeste maximum de prudenţă, să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic – depăşiri, treceri de pe o bandă pe alta, etc.

cazier-judiciarCertificatul de cazier judiciar se poate obţine de către minorul cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, personal, fără a fi necesară prezenţa unui părinte/tutore la ghişeu, pentru depunerea cererii şi dobândirea acestuia.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar, orice persoană fizică cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minor 14-18 ani) sau deplină (peste 18 ani), poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar.

Cererea-tip trebuie însoțită de actul de identitate, aflat în termenul de valabilitate, precum și chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.

Precizăm că, persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor.

Aceste adeverinţe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar şi se utilizează exclusiv în străinătate.

Reamintim că, Poliţia Română operaţionalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

 

 

Noul act normativ aduce modificări majore cu scopul debirocratizării şi simplificării administrative în activitatea desfăşurată de structurile de cazier judiciar.

Astfel, începând cu 11 iulie a.c., pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. De la aceeaşi dată, în vederea emiterii certificatelor de cazier judiciar, nu se mai reţin documente în original ori copii legalizate în ghişee, ci doar xerocopii cu menţionarea sintagmei „conform cu originalul” de către lucrătorii din ghişeu.

De asemenea, structurile de cazier judiciar acceptă copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condiţiile prevăzute de reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi s-a realizat actualizarea formularelor tip şi a informaţiilor referitoare la obţinerea certificatului de cazier judiciar publicate pe pagina de https://cl.politiaromana.ro/utile

Informaţii de background:

– Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

– Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

– Documentele sunt valabile 6 luni de la data eliberării şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

inundatiiIntervenţii la inundaţii în localitățile: Călărași, Modelu și Borcea

 

 

            Echipaje specializate de pompieri militari din cadrul Detașamentului Călărași și Gărzii de intervenție Borcea au acţionat timp de aproximativ șapte ore pentru evacuarea apei din 56 gospodării cetățenești,, care au fost afectate de inundaţii

 

În urma ploilor torenţiale abundente, ce au căzut pe raza județului Călărași într-un interval scurt de timp, dispeceratul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost anunţat despre producerea mai multor inundaţii de gospodării în municipiul Călărași, comuna Modelu și comuna Borcea, existând risc de inundare a mai multor locuinţe cetățenești.

 

Astfel, echipaje specializate de pompieri militari din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași și Gărzii de intervenție Borcea au fost solicitate, prin apelul unic de urgenţă 112, să acţioneze cu autospeciale și motopompe în data de 19.09.2016 (în intervalul orar 15.40 – 22.40), pentru evacuarea apei acumulate în exces în 56 de gospodării cetățenești din localitățile: Călărași, Modelu și Borcea.

Trebuie menţionat că exista pericolul ca pereții exteriori ai mai multor locuinţe să se surpe din cauza apei acumulate în exces în gospodării, însă prin intervenţii eficiente, salvatorii au reuşit în timp util să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale acestor situaţii de urgenţă, valoarea bunurilor salvate fiind estimată în aceste cazuri la suma de aproximativ 1.000.000 de lei

 

 

 

Intervenţie la incendiu de spaţiu comercial pe DN 3 , în  comuna Roseți

 

Două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au acţionat în miez de noapte timp de aproximativ două ore pentru lichidarea incendiului

 

Pompierii militari au intervenit eficient și au stins incendiul în limitele găsite, fiind salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 de lei

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător

 

          În data de 20.09.2015, ora 02.22, două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au fost solicitate să acţioneze pe DN 3B în localitatea Roseți, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un spațiu comercial (imobil în care funcționau un magazin alimentar și un cafe- bar), proprietate privată, aparţinând unei societăţi comerciale din localitate.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu violenţă și cu fum dens la acoperișul spațiului comercial, pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați, fiind cuprinse de flăcări mai multe bunuri materiale.

Trebuie menționat de asemenea că exista pericolul ca arderea să se extindă la vecinătăți din cauza vântului puternic.

Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

În urma incendiului au ars acoperișul spațiului comercial (confecționat din lemn și acoperit cu țiglă) pe o suprafață de aproximativ 200 de metri și mai multe bunuri materiale, fiind înregistrate pagube în valoare de 40.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă şi la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 200000 de lei.

s32000011. Cercul cultural „LUMINA“
Cercul cultural „Lumina“ s-a înfiinţat în anul 1907 ca o secţiune a societăţii „Lumina“ din Bucureşti. În
serviciul acestei societăţi apărea o revistă denumită „Duminica“ editată de A. Nora sub auspiciile ziarelor
„Adevărul“ şi „Dimineaţa“. Prin această foaie se propaga ideia înfiinţării a unei astfel de secţiuni în toată ţara.
Din comitetul secţiunii din Olteniţa făceau parte: N.C. Deacă preşedinte, Achile Chirlomez vicepreşedinte,
Costică Chesraicu casier, Costică Dumitrescu membru în comitet, doamna Deniza Ştefănescu bibliotecară şi
doamna doctor Ionescu Brăila, prezidentă de onoare.
Sediul cercului era în casele bisericii, donaţia doamnei căpitan Ottea. Clădirea există şi în anul 2003, serveşte
ca locuinţă şi parohie a bisericii Sfântului Nicolae. Pe partea de vest a clădirii, spre strada care în anul
2003 se numeşte Alexandru Iliescu – colţ cu bulevardul Republicii, se află o placă din marmură albă pe care
sccrie despre donaţia imobilului de mai sus.
Statutele centralei prevedeau că ori de câte ori se găseşte de cuviinţă, poate să ia asupra sa averea împreună
cu biblioteca unei secţiuni.
După împlinirea unui an de activitate fructuoasă, când biblioteca a ajuns la câteva sute de volume, societatea
din Bucureşti – cere printr-o adresă – conform statutului general – avutul şi toate cărţile cercului din Olteniţa.
Ce s-au gândit atunci conducătorii cercului? Au convocat adunarea generală, au desfiinţat secţiunea afiliată
unei societăţi străine de oraşul nostru şi au înfiinţat „Cercul Lumina“ pe răspunderea lor, o societate culturală
de sine stătătoare.
Cu toate insistenţele celor de la Bucureşti noul „Cerc şi-a văzut de treabă pentru că nu înţelegea să-şi risipească
tot ceea ce a strâns timp de un an de zile.“
În noua formă a durat „Cercul“ până la primul război mondial. Numărul volumelor ajunsese la 800. Sala
de lectură era deschisă de trei ori pe săptămână. Întreţinea o activitate culturală bogată şi variată; se dădeau
serbări, se prezentau piese de teatru, iar într-un an s-a adus chiar un cor de bulgari.
Fonduri pentru întreţinere se strângeau din cotizaţii, din serate săptămânale şi baluri. A fost una din societăţile
care a întreprins numai acţiuni lăudabile în oraşul nostru.
Biblioteca dacă nu s-a irosit mai înainte, a fost distrusă în timpul ocupaţiei germane.
De-abia la 24 ianuarie 1920, cercul s-a reînfiinţat cu acelaşi nume, dar cu alţi membri.
Mai mulţi oameni de suflet, de inimă, au făcut apel la vechiul preşedinte al Cercului N.C. Deacă şi după
câteva întruniri intime, s-au pus din nou bazele „Cercului“.
Între iniţiatori au fost: locotenent-colonel Ovidiu Cristescu, judecător A. Dociuilescu, controlor financiar
V. Moruzan, directorul şcolii primare de băieţi nr. 2 N. Seitan, părintele Constantin Costache şi alţii.
În anul 1921 s-a înfiinţat de către ofiţerii din oraş o secţiune a „Caselor Naţionale din Bucureşti“, prin
care se urmărea educarea în spiritul naţional patriotic.
Cercul „Lumina“ a dat concursul acestei secţiuni, a aderat întru-totul la scopul ei, însă păstrând numele
vechi. Timp de aproape doi ani, până în 1923, societatea a avut cea mai frumoasă şi mai rodnică activiate. Dădeau
un deosebit concurs tinerii elevi de la şcoala militară.
După plecarea Regimentului 76 Infantierie a încetat orice activitate şi Cercul s-a desfiinţat. Biblioteca
sporise din nou la 800 de volume, ca înainte de război.
Aveau loc serbări dese cu caracter naţional şi se organizau conferinţe publice cu subiecte care vizau patriotismul
naţional, iar preotul Costache vorbea despre reliegie şi creştinism. Mulţi se întrebau
de unde are atâta vigoare preotul Costache pentru că era mic de statură. Cititorul va avea ocazia să-l vadă întro
fotografie, la locul potrivit. Preotul Costache a funcţionat şi ca profesor de religie la liceu.
După anul 1923, unii spuneau că „asupra cercului Lumina“ s-a coborât un val de întuneric. În realitate
însă, fostul secretar al cercului – N.C. Deacă – a avut grijă să predea cu proces-verbal biblioteca şi scriptele
spre păstrare lui N. Seitan – fost membru în comitet – până când altă societate culturală ulterioară, sau o a treia
reînfiinţare al aceluiaș cerc, s-ar întâmpla.
92
2. Cercul cultural
Cercul cultural s-a înfiinţat la 23 decembrie 1922 sub direcţia luiAlex. Pârvulescu. Cercul era format numai
din cadre didactice (învăţători şi învăţătoare) şi a funcţionat la şcoala rimară de băieţi nr. 1.
Cea mai rodnică activitate a avut-o în anii 1923 şi 1924, după care a încetat să mai existe.
Se ţineau două feluri de şedinţe:
– intime: la care aveau loc lecţii de aplicaţie pentru cadrele didactice (învăţători şi învăţătoare) şi
– publice, la care se avea în vedere o activitate de popularitate şi popularizare a ideilor de pedagogie, de
higienă etc.
Pentru a-i face o ideie cititorului asupra cuprinsului acestor şedinţe, prezint mai jos programul la doar
două din ele:
Şedinţa publică de la 12 iunie 1923
1. Lecţie de citire la clasa II-a de fete (Elena Poenaru);
2. O recenzie despre „Şcoala şi caracterul“ de Foerstr;
3. Conferinţa despre bolile mai frecvente ale vitrelor (prezentată de N. Seitan);
4. Creşterea copiilor în primii cinci ani, de Vasilichia A. Pârvulescu.
Şedinţa publică din 5 noiembrie 1923.
1. „Oraşul Olteniţa şi trecutul lui” de A. Dumitrescu. Cred că ar fi fost cel mai interesant, dar din păcate
n-am, găsit materialul respectiv, mai cu seamă că autorul ar fi fost mult mai aproape de data fondării oraşului
nostru.
2. „Luxul şi combaterea lui”, autor Fevronia Seitan;
3. „Scarlatina” (N. Cărăuşu). Iată ce teme interesante, pline de învăţăminte se dezbăteau în cadrul acestui
cerc cultural. Este de observat că nici-o temă nu avea caracter politic.
3.Societatea Cultural-Artistică-Sportivă „PAZA DUNăRII“
Mai întâi pentru cititor o destăinuire personală. Mi-a plăcut de la început nespus de mult alegerea cu atâta
grijă a denumirii acestei societăţi „PAZA DUNăRII“. Parcă prevestea ceva!. . .
În actul constitutiv car datează de la 24 iulie 1924, se spune:
„Subsemnaţii, pătrunşi fiind toţi de dragostea de frumos, de bine, a societăţii în care trăim şi a fiecăruia
dintre noi în parte, mânaţi de dorinţa de a ne dezvolta tot ceea ce poate să ne formeze caracterul şi să ne întărească
fiziceşte cât şi sufleteşte, într-un cuvânt căutând a fi şi noi la înălţimea celorlalte popoare cu o civilizaţie
mai veche decât a noastră,
ÎNTRUNINDU-NE AZI 10 IULIE 1924, AM PUS BAZELE SOCIETĂŢII „PAZA DUNĂRII“.
Acest act este semnat de 26 de tineri. Pentru sediu s-a închiriat un local cu grădină pe strada Gh. Grigore
Cantacuzino. Alegerea primului comitet a avut loc la 20 iulie.
Această societate se credea a fi o creaţie a lojei francmasonice „Paza Dunării“ condusă de fostul inginer
C. Sălăgeanu, una din cele 14 loji simbolice subalterne care făceau parte din „Marea Lojă Naţională Română“
din Bucureşti (Buletinul Anti-Judeo-Masonic ab.I.No.6). Loja nu a durat mult, dar societatea culturală s-a
continuat prin ea însăşi.Sunt cunoscute cazuri când „iniţiaţii“, abătându-se pe aici întrebau în primul rând de
preşedintele Societăţii „Paza Dunării“. (A se vedea capitolul „INTERPRETAREA ASUPRA FRANCMASONERIEI
FĂCUTĂ ÎN ȘEDINȚA DEĂPUTAȚILOR LA 5 FEBR. 1932” M.O. nr. 36 / 1932)
Ceea ce se credea cu caracter de bănuială de către înaintașii noștri, la data de 10 iulie 1924, cu ocazia înființării
Societății cultural-sportive, cum că aceasta ar fi o creație a lojei francmasonice „PAZA DUNĂRII”
condusă de fostul inginer C. Sălăgeanu, eu în 2008 – adică după 84 de ani – aveam să mă conving că este adevărat.
Acest lucru rezultă din „INTERPELAREA ASUPRA FRANCMASONERIEI” făcută în ședința Adunării
Deputaților din 5 februarie 1932 de către doctor magistrat V. Trifu deputat de Storojinet (din fostul ținut românesc
Bucovina) extras din Monitorul Oficial partea III-a nr. 36/1932, care își avea sediul pe strada Imprimeriei
nr 2 București.
93
Prin urmare : Loja „PAZA DUNĂRII OLTENIȚA”, condusă de venerabilul ing. Salageanu, făcea parte
din LOJA „SOLIDARITATEA” din București de care răspundea venerabilul general Pangrati.
Din această cauză, în lucrarea de monografie capitolul FRANCMASONERIE ocupă un spațiu suficient
de extins pentru ca această problemă să fie cunoscută amănunțit, iar bibliografia, ca sursă o constituie documentul
cel mai oficial respectiv MONITORUL OFICIAL partea III-a nr. 36/1932 pe care îl posed în original.
ÎN STATUTUL REFERITOR LA CONSTITUIREA SOCIETĂŢII SE SPUNE:
Art. 2 – Această societate se compune din locuitorii oraşului şi împrejurimi, fără nici o deosebire de clasă
socială, religie sau naţiune.
Art. 4 – ACEASTĂ SOCIETATE ARE CA SCOP:
A dezvolta gustul artistic, cultural şi sportiv;
A întări şi întreţine legăturile între cetăţenii oraşului nostru şi împrejurimi, făcându-i atenţi la drepturile
şi îndatoririle lor în societate.
Comitetul a fost compus din 9 membri, 3 cenzori şi 3 supleanţi. A fost recunoscută ca persoană juridică
la 18 noiembrie 1926 de către Tribunalul Ilfov.
Activitatea societăţii consta în întreţinerea unei bibloteci, organizarea de conferinţe cu caracter instructiv
şi reprezentaţii artistice, conform statutului.
Această societate a luat naştere la iniţiativa şi sub conducerea domnului N. Ionescu fost director al Băncii
„Gura Argeşului“.
Prin şezători culturale, exerciţii şi manifestări sportive, ca şi serbări, societatea reuşeşte în nu mulţi ani să
creeze un curent de culturalizare în oraş. Nu uita să se dezvolte ideile de la crearea ROMÂNIEI MARI de la
1 decembrie 1918.
Biblioteca a ajuns să cuprindă un număr de 504 volume provenite din donaţia membrilor. Aici este cazul
să menţionez şi existenţa celorlalte trei bliblioteci din oraş, despre care se ştia în mod public şi anume:
– BIBLIOTECA ŞCOLII PRIMARE, rezultată din colectarea cărţilor de către inspectorul şcolar secundar
Gadea;
– BIBLIOTECA – „DONAŢIUNEA TRANCU IAŞI“, despre care voi da amănunte mai jos şi
– BIBLIOTECA SOCIETĂŢII „TITU MAIORESCU“ a elevilor din localitate. În legătură cu aceasta arăt
că serbările şcolare şi conferinţele ţinute în parte de tinerii absolvenţi ai liceului (studenţi, titraţi) erau manifestările
culturale ale olteniţenilor din acei ani. Liceul din Olteniţa, din ce în ce, prin seriile de absolvenţi,
94
OLTENIȚA 1926 Membrii societății „Paza Dunării”
schimbau simţitor faţa oraşului, în special în perioada în care a fost director prof. Alex. Stoicescu.
Şi fiindcă am pomenit mai sus, menţionez că, CEA MAI MARE DONAŢIE A FOST FĂCUTĂ DE FOSTUL
MINISTRU GRIGORE TRANCU-IAŞI, venit la Olteniţa să ţină o conferinţă publică cu titlul „Cântecul
vârtelniţei“ aceasta la 3 aprilie 1927. Cu acea ocazie a donat atunci o bibliotecă cu 200 volume. A lăsat şi un
autograf cu cuvintele măgulitoare la adresa membrilor societăţii:
„Noroc bun“, spun minerii la Petroşani când se coboară în adâncul pământului ca să extragă generatori
de energie şi lumină. În ziua când vizitez „PAZA DUNĂRII“ spun acelaşi lucru: „Noroc bun!“
SOCIETATEA L-A PROCLAMAT PREŞEDINTELE SĂU DE ONOARE.
Curiozitatea m-a făcut ca să umblu şi să aflu personalitatea acestui om de bine şi cultură, iar eforturile
mele nu au rămas fără rezultat, prezentând alăturat, personalitatea şi opera sa.
Revenind la societatea „Paza Dunării“ arăt că în primii patru ani sub preşedinţia lui N. Ionescu, un om
priceput şi cu multă dăruire şi iniţiativă, personalitate cunoscută olteniţenilor în calitatea sa de fost director al
celei mari bănci din Olteniţa „Gura Argeşului“ în conducerea căreia – în consiliul de administraţie vor fi numai
oameni de seamă, s-a muncit mult şi cu suflet şi de aceea societatea a prosperat.
În primul an chiar, numărul membrilor activi trecea de 100, iar cel al membrilor onorifici se
apropia de 50. În anul următor, numărul membrilor activi, s-a dublat.
În cadrul societăţii, cel mai mult şi mai persistent a evoluat segmentul sportiv. Echipa de fotbal va lua
numele de „PAZA DUNĂRII“, va deveni cea mai apreciată din oraş şi prin patosul şi dăruirea celor care o
formau avea să facă cunoscută Olteniţa şi altor localităţi.
Datorită celui mai de sus, am considerat ca un capitol mare să-l reprezinte Banca „Gura Argeşului“ despre
care voi prezenta cele mai importante date, după cum tot aşa, voi prezenta un capitol desfăşurat al echipei de
fotbal „Paza Dunării“.
Acum, cu referire la latura culturală a societăţii „Paza Dunării“ sunt nevoit să arăt că au urmat ani grei,
care s-au răsfrânt şi asupra avântului tinerilor, ceea ce a făcut ca societatea să se apropie cu paşi repezi de desfiinţare.
Ultimii preşedinţi au fost numai avocaţi în persoana domnilor M. Stoenescu şi M. Zorzor, iar după aceştia
a urmat Şefan Gheorghe care la început a fost un om de bine şi care a depus mult suflet. Avocatul Ştefan
Gheorghe avea să se ataşeze în mod organic de echipa de fotbal, pe care o va însoţi şi în deplasări, va fi sufletul
său, va fi şi arbitru şi va fi cel care va semna articolele sportive care vor apare în presă, făcând cunoscut astfel
la nivel naţional, activitatea echipei de fotbal cât şi remarcabilele sale rezultate.
Spun despre Ştefan Gheorghe că la început a fost un om de bine, fiindcă spre maturizarea lui şi mai târziu,
va avea un caracter total opus celui din tinereţe, fapt pentru care şi el va constitui un capitol în lucrare, devenit
un personaj negativ şi controversat.
Îmi iau răspunderea să fac aceste aprecieri pentru că l-am cunoscut bine, o să arăt în ce împrejurări, iar
pentru perioada în care datorită vârstei, nu eram în măsură să-l înţeleg, caracterizarea mi-a fost completată de
distinsul dr. Ilie Cernea cu care a fost coleg de liceu şi care a fost singurul bărbat de suflet, care l-a condus în
plină iarnă, pe ultimul drum, cu riscul că pentru aceasta, s-a supărat pe el, fratele său, profesorul de filosofie
şi limba germană, Marin Cernea care n-a mai vrut să vorbească cu el.
Revenind la societatea „Paza Dunării“ arăt că, după perioada ei de prosperitate, numărul membrilor, din
varii motive, s-a redus la jumătate, circa 60, iar activitatea societăţii – exceptând pe cea sportivă – devenise
aproape nulă.
Fondurile societăţii se creeau din cotizaţiile lunare ale membrilor. În primul an – în 1924 – cotizaţia a fost
de 50 de lei, apreciată destul de consistentă, iar în anul 1931 ajunsese la 5 lei, întrucât se considerase că precedenta
de 50 lei fusese prea mare.
Societatea realiza venituri din balurile şi serbările date de aceasta. Când situaţia devenea mai critică –
pentru că au fost şi asemenea momente -, spre a se menţine pe linia de plutire, mai contribuia şi primăria cu
un ajutor anual de 20.000 lei.
Legat de această societate, arăt mai jos un eveniment deosebit de tragic, cum nu s-a mai întâmplat în
oraşul nostru, nici înainte dar nici după această dată.
ESTE VORBA DE 29 IUNIE 1925 DE „SFÂNTUL PETRU ŞI PAVEL“
Se organizase o serbare şcolară de sfârşit de an, de premierea elevilor silitori în grădina Societăţii „Paza
Dunării“.
S-a improvizat o scenă de festivităţi pe o gheţărie veche, nefolosită de mai mult timp. Fetiţele – elevele
95
de 10-12 ani, s-au suit pe gheţărie, să se uite de sus, de pe scenă, unde se premiau pentru poezii, copii de la
grădiniţă. Gheţăria fiind veche, iar grinzile putrede, au cedat şi s-au prăbuşit în gheţărie şi astfel au murit fulgerător
15 fetiţe prin asfixiere. A fost o jale de nedescris. Familiei Mircea Frigator i au murit ambele fetiţe
(Sonia şi Vera), despre care mi-a vorbit şi nea Gică Moise, care în anul 2007 la vârsta de 93 de ani, încă le
ţinea minte, cum le cheamă.
Pe atunci a murit în aceleaşi condiţii groaznice şi Elena Cernea, sora fraţilor Marin şi Ilie Cernea. Doctorul
Ilie Cernea, la vârsta de peste 90 de ani, îmi povestea cu lux de amănunte, cum s-a întâmplat pentru că a fost
de faţă cu părinţii săi Niculina şi Tudor Cernea.
A fost o jale de nedescris în tot oraşul şi în tot judeţul. ţara a fost informată la nivel naţional prin ştirea
publicată în ziarul „Universul“ din data de 1 iulie 1925, întrucât un asemenea caz nu se mai întâmplase în România.
Acestui eveniment i-am consacrat un capitol separat.

incendiu-de-porumbPompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au acţionat eficient pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ o oră și 20 de minute, lichidând arderea în limitele găsite

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri  la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb

 

       În data de 17.09.2016, ora 22.03, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița au fost solicitate să acţioneze pe raza comunei Chirnogi, pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb, care se manifesta pe un teren agricol,  proprietate privată, aparținând unei societăți comerciale cu profil agricol din localitate

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Trebuie menționat și faptul că din cauza vântului exista riscul ca arderea să se propage la vecinătăți.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră și 20 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb.

În urma incendiului au ars aproximativ treizeci de hectare de miriște de porumb, nefiind înregistrate pagube materiale.

Exista posibilitatea ca arderea să se extindă la culturile de porumb din imediata vecinătate, cât și la alte miriști și suprafețe de vegetație uscată din apropiere, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, eliminând pericolul în timp util.

 

Intervenţie de durată la un incendiu de plante furajere în localitatea Dor Mărunt

Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au acţionat pentru stingerea incendiului timp de aproximativ șase ore, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale

 

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană care a aruncat la întâmplare un rest de țigară aprins în apropierea depozitului de plante furajere, generând arderea

 

          În data de 18.09.2016, ora 15.30, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secției Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Dor Mărunt, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de plante furajere dintr-o gospodărie, proprietate individuală, aparţinând lui Marius N.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la plantele furajere depozitate în gospodărie, existând risc de extindere la bunurile materiale din imediata vecinătate.

Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ șase ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană care a aruncat la întâmplare un rest de țigară aprins în apropierea depozitului de plante furajere, generând arderea.

În urma incendiului au ars aproximativ 60 tone de plante furajere (sub formă de baloți) și aproximativ cinci tone de lemne de foc, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 15000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au intervenit eficient și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 de lei.

  

Intervenţie la incendiu de miriște în localitatea Dâlga, comuna Dor Mărunt

Un echipaj de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară a acţionat eficient pentru stingerea incendiului cu o autospecială de capacitate mărită timp de aproximativ 25 de minute, lichidând arderea în limitele găsite

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri  la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb

 

       În data de 18.09.2016, ora 21.02, un echipaj specializat de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat să acţioneze pe raza satului Dâlga, comuna Dor Mărunt, pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb, care se manifesta pe un teren agricol,  proprietate privată.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum pe o suprafață de aproximativ patru hectare și trebuie menționat și faptul că din cauza vântului exista riscul ca arderea să se propage la vecinătăți.

Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 25 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb.

În urma incendiului au ars aproximativ patru hectare de miriște de porumb, nefiind înregistrate pagube materiale.

 

Intervenție la incendiu de vegetație uscată și lăstăriș în localitatea Clătești, comuna Mitreni

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au acţionat timp de circa o oră și 20 de minute pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și lăstăriș care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 3,5 hectare

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate

 

În data de 18.09.2016, ora 21.35, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Clătești, comuna Mitreni, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și lăstăriș, care se manifesta pe o suprafață de circa 3,5 hectare, pe un teren viran, proprietate aparținând domeniului public al localității.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul de vegetație uscată se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens, existând risc de extindere a arderii din cauza vântului puternic.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră și 20 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate și lăstărișului.

În urma incendiului au ars 3,5 hectare de vegetație uscată și lăstăriș, nefiind înregistrate pagube materiale.

 

Intervenţie la incendiu de miriște de porumb în comuna Chirnogi

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au acţionat prompt pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ două ore, lichidând arderea în limitele găsite

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri  la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb

 

       În data de 18.09.2016, ora 20.01, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița au fost solicitate să acţioneze pe raza comunei Chirnogi, în apropiere de DN 41, pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb, care se manifesta pe un teren agricol, proprietate privată, aparținând unei societăți comerciale cu profil agricol din localitate

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu mult fum pe o suprafață de aproximativ 10 hectare și exista riscul ca arderea să se propage la vecinătăți.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două  ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de porumb.

În urma incendiului au ars aproximativ zece hectare de miriște de porumb, nefiind înregistrate pagube materiale.

Exista posibilitatea ca arderea să se extindă la culturile de porumb din imediata vecinătate, cât și la alte miriști și suprafețe de vegetație uscată din apropiere, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, eliminând pericolul în timp util.

politia-1img_0214

 

Un tânăr de 27 ani, din municipiul Olteniţa  a fost depistat de oamenii legii în ziua de 16 septembrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, deşi nu deţinea permis de conducere.

În urma verificărilor a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal.

 

 

          Poliţiştii din Călăraşi au depistat în noaptea de 16/17 septembrie a.c. pe raza municipiului Călăraşi, un bărbat de 55 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentraţie de 0,43 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Călăraşi unde i s-au recoltat mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Poliţiştii au întocmit dosar penal.

 

 

În seara de 17 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi au depistat pe raza comunei Fundeni un bărbat de 45 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Olteniţa unde i s-au recoltat mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

 

 

În cauză oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul rutier.

 

 

În noaptea de 17/18 septembrie a.c., un tânar de 20 ani din municipiul Călăraşi a fost prins de oamenii legii pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest a tânărului, a rezultat o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Călăraşi unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

scoala-profesionala-inscriere_6680Proiectul legislativ privind acordarea unei mase calde si a cazarii gratuite pentru elevii inscrisi in invatamantul profesional si tehnic cu durata de minimum 3 ani a fost adoptat tacit de plenul Camerei Deputatilor.

„Elevii inscrisi in invatamantul profesional si tehnic, cu durata de minimum 3 ani, beneficiaza de masa si cazare gratuite in caminele si internatele scolare. Acoperirea integrala a cheltuielilor pentru cazarea si masa acestora se asigura din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu aceasta destinatie, la propunerea Ministerului Educatiei”, prevede proiectul de lege care modifica Legea educatiei nationale.

Proiectul are scopul de a atrage elevii catre scoala profesionala, dupa cum se mentioneaza in expunerea de motive.

„Prin atragerea absolventilor clasei a opta pentru formare initiala prin scoala profesionala s-ar diminua considerabil abandonul scolar, care are drept consecinte somajul, excluziunea sociala si saracia. Astfel, rata parasirii timpurii a scolii in Romania (18,1% in 2014, fata de media europeana de 11,2%) este una dintre cele mai ridicate din Europa, indepartandu-ne de tinta nationala de 11,3% pentru anul 2020.sursa-https://www.portalinvatamant.ro/articole/oferta-educationala-11/deputatii-au-votat-pentru-masa-calda-si-cazare-gratuita-pentru-elevii-inscrisi-in-invatamantul-profesional-6680.html

S3030005(Capitol din cartea-MONOGRAFIA MUNICIPIULUI OLTENITA de PAUL AMU )
Un teren jos şi fără scurgere cum era cazul oraşului nostru, impunea ca o necesitate stringentă, pavarea
străzilor, măcar a celor principale, pentru a nu lăsa loc în timp de ploaie băltoacelor, iar odată cu prcipitaţiile,
mai mult sau mai puţin frecvente, creşterea ierburilor şi bălăriilor.
Pe de altă parte, viaţa însăşi de port a oraşului nostru a reclamat şi chiar impus această pavare, lucru de
care şi-au dat seama edilii noştrii acum un secol, aşa după cum rezultă dintr-un proces-verbal al consiliului
comunal din 6 mai 1902.
„Având în vedere că starea deplorabilă în care se găseşte pavagiile după străzile oraşului, nu mai poate fi
totelară căci comunicaţia a devenit dificilă chiar pietonilor, necum chirigiilor cari transportă ceriale din oraş
în port, cum şi ţăranilor din comunele plăşilor cari fac asemenea transporturi pentru productele vândute de dânşii,
căci oraşul este eminamente recunoscut ca port, unde operaţiunile de ceriale se fac în mod important.“
Pentru a ilustra acţiunea febrilă pe care au depus-o în decursul acestor ani aceşti edili cu construirea şi întreţinerea
pavajului pe străzi, mijlocul cel mai evident este de a arăta sumele cheltuite de primărie în anii când
aceste lucrări edilitare erau luate mai mult în seamă.
Primele străzi care s-au pavat au fost: Alexandru Ghica, Monumentului, Concordia şi Matache, apoi
Traian, Mâglele, Prival şi Nencu. Nu mai spun căror străzi le corespunde în ziua de azi pentru că cititorul deja
are cunoştinţă din situaţia întocmită cu evoluţia denumirii străzilor pe ani.
Sunt convins că pentru oricine este greu să-şi imagineze cum arătau străzile la început. Ei bine, trebuie
înţeles că peste tot era pământ. Când ploua se făcea noroi, iar când nu ploua era praf.
Probabil că primul pavaj s-a făcut prin anii 1863-1865, cam la 10 ani de la fondarea oraşului. Un oraş
mic ca Olteniţa, cum era şi firesc, nu prea dispunea de fonduri mari în casa primăriei, astfel că materialul de
pavaj îl constituia piatra de calcar dens, alb sau roşiatic.
Cu pietrele mai mari şi late se pava strada propriu-zisă pentru carosaj, iar cu cele mai mici şi cu sfărâmăturile
rezultate, se făcea un trotuar lat de un metru pentru pietoni.
Aceste pietre, fie sub influenţa carelor care circulau – singurele mijloace de transport – pe străzi, fie că nu
s-au putut încheia de la început solid între el, a făcut ca să se deplaseze şi întreg pavajul să se scâlcieze, astfel
că în anul 1875 se simţea nevoia „înfiinţării din nou a pavajului pe străzile Matache, Nencu şi Mâglele (cele
mai circulate), iar în anul 1879, pe străzile Traian şi Concordia. Numai în 1875 cheltuielile cu repararea s-au
ridicat la 40.188 lei.
Cât costa un metru pătrat de pavaj se vede dintr-un proces-verbal din anul 1879, anume 2,20 lei, „ajutată
lucrarea şi de piatra veche; de fiecare metru pătrat, reparatul pavajului pe strada Concordia lei 3,50 numai cu
piatră din nou“.
În anul 1879 era prevăzută în buget suma de 12.000 lei pentru lucrări astfel:
În anii 1885-1886 şi 1886-1887 s-a desfăşurat o activitate susţinută, în această direcţie făcând planurile
şi devizele chiar inginerul şef al judeţului.
În primul an s-au pavat 1.521,76 m.c. terasamente, 4689,70 m.p. de pavaj din care 4.658,2o m.p. este
pavaj absolut nou, adică pe străzile pe care lipseşte şi 2.148,4 m.p.de trotuare noi. În anii următori sau prevăzut
1.435,25 m.c de terasamente, 6.194,65 m.p. de pavaj şi 1.952,80 mp de trotuar.
ţinând seama că se plătea metrul pătrat de pavaj 5,18 lei de trotuar şi 4,08 lei metru cub de terasament cu
1,66 lei, poate face oricine socoteala la ce sume enorme s-au ridicat cheltuielile cu pavajul în acei doi ani.
S-au pavat porţiuni considerabile din străzile: Matache, Monumetul, Avasioti, Emancipării şi Prival, trotuarul
de 1 m. lăţime în faţa oborului şi aşternerea cu pietriş pe strada Nencu peste terasamentul deja făcut.
Piatră ceva mai bună de pavaj se aduce în 1889 când se decide de Cosiliul Comunal să se cumpere în
regie 400 m.c. piatră brută din carierele Siştovului din Bulgaria. În 1891 se mai cumpără alţi 800 m.c. la preţul
de 12,50 lei metrul cub.
În 1896-1897 s-a pavat strada principală, adică strada mare – în zilele noastre str. Argeşului – (trotuar 2
metri deoparte şi de alta a străzii – precum şi răspântia străzii Daphnes cu strada mare (Argeşului) – (trotuar în
lăţime de 1,50 m) şi de aici până la strada 23 aprilie 1877 (trotuar de 1,10 m) cu bazalt artificial.
Pentru aceasta s-a încheiat un contract între primărie, primar N. Athanasiu şi Societatea Anonimă de
Bazalt artificial şi de ceramică de la Cotroceni.
Lucrările au început să se execute la 4 noiembrie 1896 şi au costat 57.782,37 lei, sumă care s-a ridicat în
anul următor pentru terminarea lucrărilor la 60.000 lei.
74
Costul metrului pătrat cu bazalt artificial era socotit astfel: trotuar obişnuit 10,50 lei, pavele 16 lei, bordură
15 lei. Valoarea acestor lucrări trebuia plătită de primăre în 15 ani cu începere de la 1 aprilie 1897 în anuităţi
de 6.587,67 lei „răspunsă pe fiecare an în patru rate trimestriale şi egale“. Poate calcula oricine la ce sumă sau
ridicat aceste lucrări.
N-a trecut mult, decât vreo 4 ani şi edilii oraşului s-au gândit să schimbe pavajul de gresie de până acum
a părţii carosabile de pe unele srăzi şi să-l înlocuiască cu granit.
În anul 1901 s-a luat hotărârea pentru procurarea unei cantităţi de 1.000 m.c. piatră de granit vânătă având
formă semicubică din carierele Dobrogei. S-a hotărât ca lucrările mari de pavaj cu granit pe strada Carol I
(care era de fapt strada principală a oraşului) şi de pavare din nou a străzilor Traian şi 23 Aprilie, cu piatră
scoasă de pe strada principală să se facă în anul următor, 1902.
Proiectele de refacere a acestor pavaje au fost făcute de inginerul şef al judeţului în felul următor.
– Desfacerea vechiului pavaj de pe strada Carol I şi transportului lui pe străzile Traian şi 23 Aprilie, săpăturile
în patul străzii, pavajul cu piatră paralelipipedică şi pavajul cu piatră brută de granit în formă mozaic,
vor costa 49.502,40 lei, desfacerea şi refacerea pavajului, a trotuarelor şi a bordurilor pe strada Traian, vor
costa 16.536,20 lei; aceleaşi lucrări pe strada 23 Aprilie vor costa 8.425,20 lei.
Toate aceste cheltuieli pentru pavaj se vor ridica la suma de 74.463,80 lei. Există o imagine a tăieturii
transversale a pavajului din strada Carol I. Pentru reconstuirea cu granit a pavajului de pe strada Carol I s-a
încheiat la 1 august 1902 un contract între primăria oraşului semnat de primarul de atunci G. Deculescu şi Michel
Daniel & Comp. din Brăila. La art.II din acest contract se prevede:
„Plata lucrărilor este de 49.007,38 lei, după ce s-a scăzut 1% din deviz. Suma licitată şi aprobată se va
face astfel:
– 25.000 lei la aprovizionrea pavelelor, iar restul de 24.007,38 lei în anul 1903 în două rate, adică:
12.033,69 lei la 1 august şi tot atâtea la 1 decembrie prin emisiune de bonuri din partea primăriei, plătibile
prin mandate din partea comunei.“
Conform articolului 46 din „condiţii generale“ de lucrări publice au făcut parte din contract şi următoarele:
– durata întreţinerii este de un an de zile.
– în care timp antreprenorul este dator să facă pe cont propriu toate lucrările şi schimbările ce survin;
– în special a menţine alinierea şi nivelul trotuarelor şi bordurilor înlocuind pietrele ce se vor sparge. Pavajul
de pe strada Carol I e cel care a dăinuit şi dăinuieşte şi în zilele noastre, astfel că în adevăr a fost şi a
rămas de granit. (Bineînţeles că mă refer la perioada până în care strada mare a fost asfaltată).
În 1904 se prevăzuse în buget suma de 8.000 lei pentru pavaj (cumpărare de pietriş pentru pavarea a patru
străzi). Însă în consiliul comunal din 4 iulie s-a hotărât altă destinaţie acestei sume şi anume:
„Pentru a veni în ajutorul populaţiei nevoiaşe a oraşului, pentru că în acel an, din cauza secetei nu s-a
făcut recolta şi suferă atât locuitori cât şi vitele“.
Atunci inspectorul I. Ionescu face o adresă către prefectul judeţului în care spune „că nu mai este nevoie
să cumpere comuna porumb de hrană pentru locuitorii care sunt în lipsă şi nici nutreţ de vite“, ci este de părere
„a se respinge propunerea consiliului comunal şi a se da ordin primarului respectiv ca suma de 8.000 lei, prevăzută
în bugetul anului curent să se întrebuinţeze la adevărata ei destinaţie, adică la continuarea pavajelor
străzii Carol I.“
Dacă prefectul va fi admis părerea inspectorului care voia să aibă stradă pavată în faţa inspectoratului (la
Judecătoria Ocol Mixt ce-şi avea sediul în Şcoala de Arte şi Meserii) sau decizia consiliului comunal, nu am
de unde să ştiu. Un lucru este cert: că s-a prevăzut pentru lucrările de pavaj în anul 1904 suma de 8.000 lei.
Ese posibil să fi reuşit inspectorul după cum reiese dintr-un proces verbal al anului 1905 în care se spune
că anul anterior s-a plătit de primărie 9,40 lei pentru un m.c. de piatră spartă gresie, ceea ce înseamnă că în
acel an s-a cumpărat material pentru pavaj.
În anul 1905 s-a cumpărat de către primărie 315 m.c. de piatră spartă gresie de Blasovo din carierele Dobrogei,
„trebuincioasă străzilor comunei“, prin Michel Daniel cu 8,50 lei m.c.
Strada Gh. Grigore Cantacuzino de la centru şi până la grădina publică s-a pavat în anii 1906-1907, fiind
antreprenor, cunoscutul Michel Daniel, în primul an când s-au continuat lucrările, preţul devizului a fost de
44.888,77 lei, deci în total 68.301,75 lei. Suma din urmă de 44.888,77 lei estre menţionată în contract că trebuie
să fie plătită în 5 ani consecutiv începând din anul financiar 1908-1909 şio până în
inclusiv, în rate anuale, la 1 mai cu un procent de 6% pe an, începând de la data terminării lucrării.
Prin urmare, este important să ştiţi că pavajul de astăzi de pe strada gării, peste care s-a turnat asfaltul,
75
este cel făcut în anul 1909.
În anul 1914 s-a făcut pavaj nou pe strada Petre Sfetescu – numită apoi Constantin Alimăneşteanu
pe o porţiune de 240 m.. în vlaoare de 30.000 lei.
În bugetul aului 1915-1916 s-a prevăzut pentru pavaj suma de 47,316,18 lei.
În anul 1920 s-au făcut pavaje în valoare care nu trecea de suma de 20.000 lei, în anul următor au trecut
200.000 lei, iar în 1922, s-au cumpărat 234,965 m.c. (iată câtă precizie şi exigenţă în stabilirea cantităţilor de
piatră spartă de granit, necesară pavării în anul următor a străzilor C.A. Rosetti şi Ferdinand.)
Cheltuielile care s-au ridicat la aproape 1,5 milioane lei, pentru executarea lucrărilor de pavaje în 1923,
se văd mai jos în:
76
SITUA|IA CHELTUIELILOR EFECTUATE ÎN ANUL 1923 PENTRU REFACEREA CELEI MAI MARI P~R|I DIN PAVAJUL ORA}ULUI
Nr.crt. Por\iuni pavate din str`zile Felul ]i cantitatea de piatr`, furnizorul Costul pietrei C/val.transportului Manopera pavatului TOTAL
1. C. Alim`ne]teanu ]i Traian 273.920 pavele abnorme de granit 512.230,00 56.641,82 123.870,15 692.741,97
2. C.A. Rosetti ]i Ferdinand 434.965 m.c. piatr` spart` de granit,
66,5 m.c. piatr` grunjoas` 200.642,65 66.096,00 44.297,50 311.036,15
3. Alexandru Ghica 196.827 m.c. piatr` spart` de granit 93.492,85 42.419,23 41.893,49 177.805,57
4. Ferdinand, Rosetti, Alexandru
Ghica, Vân`tori, general Manu,
Mihai Bravu, Carol ]i C`l`ra]i 50 m.c. pietri] de Dun`re, 273 m.c.
piatr` grunjoas` ]i bolovani de la
}tefan Solomon din Turtucaia +
piatr` bolovani de pe strada Traian 87.075,00 42.310,21 92.434,55 221.819,76
TOTAL X 893.440,50 207.467,26 302.495,69 1.403,403,45
În anul 1924 s-au f`cut pavaje de peste 290 mii lei. În anul 1925 au costat aprape 400 mii lei. Pentru anul 1927 s-au prev`zut în bugetul ora]ului
3.500.000 lei pentru „diverse lucr`ri de pavaje, înfiin\`ri de str`zi noi, repararea celor existente, cump`r`ri de piatr`, pavele, ASFALTARE“ (aceast`
ultim` lucrare ap`rând pentru prima dat`= ]i 500.000 lei plata diver]ilor salahori, c`r`u]i etc.
În anul 1928 a fost prev`zut` în buget pentru aceea]i categorie de lucr`ri tot un fond de 4 milioane lei. Urm`rind în dosarele prim`riei o parte din
cheltuieli, cele reprezentând sume mai mari, rezult` c` s-au executat lucr`ri în sum` de 1.263.487 lei.
O lucrare deosebit` care nu s-a f`cut pe nici una din str`zi – ]i nu am putut s` aflu de ce s-a f`cut numai pe o por\iune din trotuarul din partea de est
a str`zii mele (C. Alim`ne]teanu) de pe partea dreapt` pe direc\ia sud-nord – actuala strad` Alex. Iliescu, por\iunea cuprins` între strada (Bdul) Republicii
]i MIhai Eminescu pentru care numai manopera a costat 75.600 lei.
Copil fiind \in perfect de bine minte, c` acest pavaj din cr`mid` groas` ro]ie, presat` – paralelipipedic` – a fost ]i frumoas` ]i rezistent`, mai cu seam`
dup` ploi, c`r`mida r`mânea perfect curat`. Pe timp de iarn`, acest` culoare a c`r`mizii, în contast cu z`pada, impresiona pl`cut privirea.
În tipul regimului comunist, acest pavaj care încă nu se degradase nu ştiu de ce, a fost distus cu răngile şi
în locul lui s-a pus pavaj din piatră măruntă de râu, peste care, după un timp s-a turnat asfalt.
Pe anul 1929 s-au făcut pavaje în sumă de 775.208 lei, numai 252 m. de bordură mozaicat pentru strada
Carol (deci strada principală), porţiunea dinspre rezervorul de apă, în valoare de 50.400 lei.
Pe anul 1930 s-a prevăzut în bugetul oraşului suma de 2.800.000 lei pentru material, transport şi manopera
pavajului. Urmărind execuţia lucrărilor principale, se constată că totalul cheltuielilor este de 1.063.800 lei.
După cum se vede din datele de mai sus privitoare la pavarea oraşului, în unii ani, n-am amintit decât de
o parte din lucrările de pavaj, anume pe cele mai principale – o incursiune generală prin arhivă nefiind posibilă
din lipsă de timp – în alţi ani, n-am amintit deloc, dar asta nu înseamnă că în acei ani care nu apar aici, primăria
nu a avut o activiate edilitară în acest domeniu. Din contră, această activitate edilitară nu a fost scăpată niciodată
din vedere, chiar au fost perioade când s-a situat pe primul plan al preocupărilor, aşa cum a fost cazul în anii
1885-1887; 1902-1903; 1922-1923 şi 1927-1928, când aceste lucrări cunosc o expansiune fără precedent.
Poate că greşesc în a aprecia ceea ce voi spune succint în continuare şi anume că, au existat asemenea
priorităţi pe considerentul că primarii fiind autohtoni au fost direct legaţi de interesele oraşului. Aşa se explică
faptul că de numele fiecărui primar, mai mult sau mai puţin, se leagă o realizare socială făcută cu scopul şi în
interesul exclusiv al populaţiei.Din activitatea de pavare a străzilor oraşului în decursul anilor, se desprind
două concluzii principale:
– prima, că materialul de pavaj a evoluat calitativ continuu, de la piatră ordinară de calcar sau gresie, la
granit, bazalt artificial, până la diverse feluri de asfalt;
– a doua, când se reconstruiau străzile principale, materialele vechi nu se înlăturau ci se foloseau la pavarea
unor străzi de la periferia oraşului. Prin urmare, este de remarcat spiritul economic gospodăresc, pentru că nu
s-a aruncat şi nu s-a pierdut nimic, edilii oraşului fiind conştienţi că la vremea respectivă toate au costat bani,
iar banii proveneau de la contribuabili.
În bugetul primăriei, mai mult sau mai puţin, se realizau sume de bani, însă o atenţie mare se acorda modului
în care se distribuiau şi pe ce se cheltuiau aceşti bani.
Inginerii oraşului care au condus lucrările până prin anii 1932, au fsot:
– Gheorghe Dăscălescu cu care primăria a încheiat în anul 1923 un contract pe 5 ani, prin care acesta se
obliga să întocmească toate devizele oraşului, să conducă serviciul salubrităţii şi toate lucrările ce le avea de
realizat oraşul, pentru care primea un salariu de bază de 2.500 lei, plus diurnă 3.525 lei, cum şi alte drepturi,
conform legii dar stabilite prin contract.
– C. Sălăgeanu, cu care s-a încheiat contract tot pe 5 ani.
În vara anului 1923 pe timp de 3 ani, când iar este numit inginerul Gh. Dăscălescu până în anul 1928.
Din anul 1928 până în 1934, serviciul tehnic al primăriei oraşului îl are conducător tehnic pe V. Bălaşa
pe care l-am cunscut şi eu. A locuit aproape de liceu. Mi se pare că a avut un băiat – nu sunt sigur – însă ştiu
că a avut o fată pe care o chema Emilia, făcea parte din grupul de fete – prietene – Marilena Petrescu, fiica
doctorului Ilie Petrescu, care a locuit în Olteniţa vizavi de biserică în casele în care acum locuieşte Duşcă Savu
şi el bătrân, Marilena Petrescu fiind soţia de mai târziu a lui Mitică Savu – artistul- actor Dem Savu, cu Marga
Zorzor, fiica lui Traian Zorzor care a avut restaurant şi han tot pe strada mea – Alexandru ILiescu – fost şi probabil
viitor C. Alimăneşteanu. Emilia Bălaşa este acum bătrână şi ea – în prezent căsătorită în Canada – a corespondat
un timp cu Nicu Vornicu, în îndepărtata lor adolescenţă.
Reluând firul povestiri, cu privire la conducătorii tehnici ai oraşului, după V. Bălaşa, în anul 1932, postul
devine vacant şi avea să-l gireze o perioadă de timp Grigore Rentea care era secretarul serviciului tehnic.
În ultimi ani, anteriori „cedării Cadrilaterului“, materialul de pavaj s-a cumpărat de la societatea „Turtucaia-
Granit“ de la Ştefan Solomon din Turtucaia, de la societatea „Calea“ din Bucureşti şi de la alţii.
Efectuarea celor mai mari transporturi de piatră din port au fost încredinţate la doi antreprenori: N.D. Enache
şi Ioniţă Grigore.
Este de remarcat faptul că după primul război mondia, „stricăciunile cauzate de bombardarea proiectilelor
de tun“ – ca să folosesc termenii din documentele vremii – au afectat atât clădirile cât şi străzile, parte din
acestea devenind chiar impracticabile.
Unii locuitori cărora casele le-au fost afectate într-o mai mare măsură, s-au adresat primăriei solicitând
despăgubiri.

s3190002

s3190004

s3190010

s3190011

s3190012

s3190018

s3190020REZULTATE-Brigada Gheraiesti-Frontiera Constanta=11-20
Biruința Gheraiesti-Straja Bucuresti=15-26
Biruința Gheraiesti-Brigada Gheraiesti=12-14
Straja Bucuresti-Frontiera Constanta=20-18
Brigada Gheraiesti-Straja Bucuresti=17-16
Frontiera Constanta-Biruința Gheraiesti=21-13

Clasament FINAL
1.Straja
2.frontiera
3brigada
4biruinta

 

Concursul de Orientare sportivă din cadrul Săptămânii Europene a Sportului, 10-16 septembrie 2016, a avut loc în pădurea Mitreni, pe data de 10 septembrie, fiind organizat de dl. prof. Florian Pană.
Pe primele trei locuri s-au clasat Dragoș Constantin (locul I), George Tudor (locul II) și Teodor Podocea (locul III).
Participanții au fost recompensați cu tricouri inscripționate cu sigla programului, diplome și alte obiecte specifice activităților de orientare sportivă.
Amintim că, la nivelul județului Călărași, activitățile din cadrul SES 2016 sunt coordonate de d-ra prof. Cristiana Drăgan.A consemnat-NICULITA PAUL!14195935_1289027061115868_1351982392056286696_o 14305471_1289022234449684_5553807554539044900_o 14311266_1289026697782571_436933711982341967_o 14311342_1289026921115882_5121507259711711222_o 14352106_1289022081116366_5352750680623142833_o 14352185_1289026527782588_1060999271586536342_o 14361353_1289026957782545_7722050454092727548_o 14361358_1289031067782134_6490237884951673240_o 14372362_1289026701115904_6390667678941519009_o 14379629_1289030717782169_3336925563934869078_o 14379918_1289027317782509_6157379054233029099_o

s3180002  Liceul Tehnologic „Nicolae Balcescu” se afla la finalul celui de-al treilea proiect Erasmus+ . Echipa de proiect(Responsabil proiect –  prof. Anghel Daniel, Responsabil comunicare, consiliere şi diseminare – prof. Muşat Doina Georgiana, Responsabili formare – prof.  Ene Luminiţa şi prof. Moise Cristina,  Director si responsabil evaluare: prof. Becheru Elena, Responsabil financiar – contabil şef Atanasescu Mihaela) impreuna cu 4 elevi din grupul tinta       (Razim Iuliana, Calita Irinel, Cristache Dimitrie si Ghita Madalina) ne prezinta o parte din experientele lor.s3180001

Proiectul este intitulat  „Dezvoltarea competenţelor de marketing ale elevilor prin activităţi de practică în U.K., pentru o piaţă a muncii europeană” si  își propune să contribuie la înlăturarea unei cauze ce poate fi abordată şi de către sistemul educațional: insuficientele ore de pregătire practică la agenții economici, astfel încât elevii nu-şi pot dezvolta suficient o serie de competenţe practice de specialitate, dar şi de adaptare la un mediu economic real. Scopul proiectului este să faciliteze trecerea de la şcoală la viaţa profesională în mod eficient  prin  experiențe de practică  la agenți economici  și institutii de formare profesională din diferite medii social-economice.

Partenerul  este organizația TELLUS din Plymouth, specializată în pregătire profesională prin practică, recunoscută în Europa pentru calitatea activităților  specifice proiectelor de mobilitate.s3180003

Concret, 20 elevi  ai Liceului Tehnologic „Nicolae Balcescu”, au facut practica trei saptamani, in Plymouth, intr-o scoala specializata in  formari profesionale.

 A consemnat ptr. RADIO TV OLTENITA

prof.Daniel Anghel

grenadaIntervenţie pirotehnică pentru asanarea muniţiei rămasă neexplodată în comuna Nicolae Bălcescu

 

Un cetățean din comuna Nicolae Bălcescu a descoperit o grenadă defensivă (muniţie rămasă neexplodată) în timp ce efectua săpături în propria gospodărie

 

Un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a intervenit prompt şi a înlăturat pericolul

 

În data de 14.09.2016, ora 20.12, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat pe raza comunei Nicolae Bălcescu, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul unei grenade defensive.

Respectivul element de muniţie rămasă neexplodată a fost descoperit de către un cetățean, Sorin B., în timp ce efectua săpături în propria gospodărie.

Conştientizând pericolul reprezentat de muniţia rămasă neexplodată descoperită, acesta a anunţat de urgenţă organele abilitate, utilizând numărul de urgenţă 112, pentru a solicita intervenţia echipajului  pirotehnic.

Specialiştii pirotehnişti au intervenit cu o autospecială şi au ridicat elementul de muniţie rămasă neexplodată, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii.

politia-2Reţinuţi de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată

 

În ziua de 14 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, cu sprijinul poliţiştilor din Ilfov au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza comunei Găneasa, judeţul Ilfov, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

2 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, acestea urmând a fi prezentate astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară cu propunerea de arestare preventivă.

În cursul luni august a.c., persoanele bănuite ar fi pătruns în curtea unei locuinţe din oraşul Fundulea, de unde exercitând acte de violenţă asupra proprietarului, au sustras mai multe bunuri.

 

 

 

Persoană bănuită de furt din locuinţă, reţinută de poliţişti

 

Poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut pentru 24 de ore o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de furt.

În ziua de 14 septembrie a.c., oamenii legii au probat activitatea infracţională a unei femei de 52 ani, din Călăraşi care în ziua 10 septembrie a.c. ar fi sustras  o sumă de bani şi bijuterii dintr-o locuinţă din localitate.

Până în prezent, a fost recuperat o parte din prejudiciul cauzat.

În cursul acestei zile persoana va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi pentru a dispune măsuri în consecinţă.

(Capitol din cartea dlui PAUL AMU-MONOGRAFIA MUNICIPIULUI OLTENITA )
s3170001 s3170002Prezint împreună, grădina publică şi fanfara oraşului întrucât, ambele, au apărut cam în acelaşi timp şi
aproximativ pe acelaşi loc.
Un orăşel mic cum era Olteniţa în devenire în anul 1906, nu avea nevoie de o grădină publică mai întinsă,
pentru odihnă, destindere sau distracţie, în zilele de sărbătoare, decât ca aceea care a luat fiinţă din fondurile
strânse la un bal şi care avea să fie doar începutul.
Într-adevăr la 4 februarie 1906 s-a dat un bal din iniţiativa prefectului judeţului Ilfov de atunci, Petre Sfetescu,
pentru a se strânge banii necesari înfiinţării şi amenajării grădinii publice într-una din pieţele oraşului.
Iată cum justifica Consiliul comunal întrunit la 18 martie 1906, necesitatea înfiinţării acestei grădini, din
moment ce s-a văzut cu banii strânşi de pe urma balului:
„În întrunirea de astăzi sub preşedenţia domnului primar Gheorghe Deculescu, am avut în vedere ca piaţa
nr. 4 care poartă numele de „Piaţa Independenţei“ a devenit un focar de infecţiuni din cauză că în împrejurimi
sunt numai magazii pentru depozite de cereale şi vitele de la căruţele care transportă productele, toate murdăriile
le lasă pe terenul pieţii, aşa că pe lângă că se infectează aerul, apoi prezintă şi un aspect urât.
Având în vedere că oraşu nostru are trebuinţă de îmbunătăţiri, mai ales din punctul de vedere higienic,
Pentru aceste motive,
Consiliul deliberând
DECIDE:
Ca pe locul acestei comuni să se înfiinţeze o grădină publică bine aranjată şi plantată cu diferiţi arbori şi
arbuşti purtând denumirea de „GRĂDINA GHEORGHE GRIGORE CANTACUZINO“ denumire ce o poartă
strada transversală ca semn de iubire şi devotament către „Partidul Conservator“.
PRIMAR
(ss) Gheorghe Deculescu
În aceeaşi şedinţă s-a hotărât ca să se plătească din banii strânşi, lui Nemeth, angajat şi cu devotament, cu
aranjarea şi plantarea acestei grădini, suma de 1600 lei.
Planul grădinii a fost schiţat de conducătorul tehnic N. Ivănescu. Pe acest plan erau însemnate, trotuarele
şi strada de înconjur a grădinii. O suprafaţă de 5.219,50 m.p. rămânea teren pentru plantare. Dispoziţiile fostelor
străzi şi trotuare trebuiau să se suprime.
Acest plan s-a întocmit chiar la patru zile după bal.
O acţiune demnă de amintit a fost înfiinţarea în oraşul nostru a unei fanfare, în anul 1906, de către maestrul
A. Popescu. În luna mai 1906, arhitectul M. Constantinescu a făcut planul unui pavilion de muzică. Avea forma
pătrată, cu latura de 3,50 m în suprafaţă de 12,25 m.p., deci destul de mic pentru a fi încăpător persoanelor
care compuneau formaţia fanfarei şi de aceea nu a fost pus în aplicare.
În aceste împrejurări s-a apelat la imaginaţia lui Victor Bolgar, care a făcut alt plan, însă de formă octogonală
şi mai mare atât ca înălţime cât şi ca spaţiu. În plus, constucţia din lemn, modelele exterioare şi turnişorul
de deasupra acoperişului, i-au dat un aspect pitoresc, plăcut, ceva deosebit faţă de zona noastră, încât i-au dat
denumirea de „PARCUL MUZICII“ ce făcea chiar obiectul unor vederi- felicitări cu caracter de suveniri.
Era situat în partea de nord-vest a grădinii publice, şi ea pe atunci în curs de formare, când începea să
prindă contur – cam spre noua clădire a judecătoriei din zilele noastre, fiind înconjurat de brazi şi pomi ornamentali,
îmbrăcat în iederă, atrăgând atenţia oricărui trecător şi încântând în mod plăcut privirea, chiar şi a
celui mai insensibil om.
Cu acest frumos pavilion şi cu cadrul ambiant, autorităţile, cu scrisoarea nr. 575/1907, au comandat Editurii
Socec & Co. S.A. Bucureşti, executarea unui număr impresionant de felicitări, care erau la modă şi solicitate
de olteniţeni, spre a fi trimise în diverse localităţi din ţară, la rude sau cunoscuţi.
87
Prezint alăturat o asemenea fotografie-felicitare, unde chiar pe ea – în partea stângă sus, scrie: „Vedere
din Olteniţa“, iar în dreaptă „Parcul muzicii“.
Pavilionul octogonal a costat între 4500 şi 5000 lei. Construcţia a durat puţin şi s-a terminat relativ repede.
În toamna anului 1906 s-au cumpărat băncile. 19 bănci mari cu picioare din bronz, care erau şi solide şi frumoase,
în valoare de 703 lei şi 5 bănci mici, tot cu picioare din bronz în sumă de 110 lei, iar transportul acestora
a costat 58 de lei.
La articolul 77 din bugetul local pe anul 1907, se prevăzuse înfiinţarea unei fanfare a oraşului, formată
din 20 de muzicanţi plătiţi cu câte 20 de lei pe lună fiecare.
Primul ajutor bănesc a fost acordat de filantropul Ghiţă Daniilescu, apoi o perioadă de timp fanfara s-a
întreţinut, mai bine zis, a fost plătită printr-o subvenţie anuală de către primărie. Ghiţă Daniilescu a fost tatăl
primarului de mai târziu Hristache (Cristache) Daniilescu.
Când peste doi ani n-au mai fost fonduri, primăria având o serie de alte priorităţi şi când s-a pus problema
că fanfara nu mai putea fi subvenţionată, însăşi dirijorul, maestrul A. Popescu, prezintă un memoriu Regelui
Carol I, în ziua de 4 mai 1908, când suveranul, era în trrecere spre port, la Dunăre.
S-a aflat ulterior că acest memoriu a fost înregistrat la „Camera de petiţiuni“ a Majestăţii sale Regelui
Carol I, purtând numărul de înregistrare 1258 din 14 mai 1908 şi avea următorul cuprins:
Conţinutul memoriului
„Din îndemnul şi iniţiativa cunoscutului filantrop, dl. Ghiţă Daniilescu, am înfiinţat în oraşul Olteniţa, o
şcoală de muzică instrumentală, acum doi ani trecuţi. Scopul acestei instituţii a fost, pe deoparte, cultivarea
spiritului muzical, iar pe de altă parte, emanciparea din mizerie a multor elemente tinere cari din lipsă de ocupaţie,
constituiau chiar, o clasă de desmoşteniţi, nefolositori societăţii.
În decurs de mai bine de doi ani am format din tot ce societatea avea mai decăzut, o fanfară care, dacă nu
poate fi clasată printre cele dintâi în ţară, dar având în vedere elementele din care se compune, mă pot mândri
că nu va fi clasată nici cea din urmă…
Aceasta fiind pe scurt istoricul înfiinţării fanfarei oraşului Olteniţa, precum şi desfiinţarea ei, tocmai când
îi surâdea un succes oarecare, rămâne ca cei în drept să aprecieze dacă n-ar fi în interesul societăţii, ca prin
mici sacrificii, să se menţină o instituţie care e menită a sustrage de la apucături rele pe mulţi din tânăra generaţie,
asigurându-le existenţa pe calea onorabilă a muncii.“
Semnează,
A. Popescu
Concret nu se cunoaşte rezultatul acestui memoriu, dar se bănuieşte că a fost favorabil, pentru că fanfara
a continuat să cânte în grădina publică încă vreo trei ani de zile.
Apoi cu GRĂDINA-PARC, s-au cheltuit foarte mulţi bani cu întreţinerea, cu răsadurile de flori, cu plantarea
lor şi cu plantarea unor arbuşti ornamentali, CU PLATA FANFAREI MILITARE, în anii în care aceasta
era angajată să cânte în parc, a cărei rezonanţă umplea de speranţă, bucurie şi bună dispiziţie, sufletele olteniţenilor.
Pe atunci nu existau întreprinderi, de blocuri nici cel puţiin nu se pomenea, nici de maşini mici, prin
urmare nu exista nici un obstacol în calea propagării ecoului.
În luna iulie 1914 s-au plătit 600 lei pentru răsaduri de flori şi plantaţii de arbuşti ornamentali şi tot atunci
s-a angajat fanfara Regimentului 76 Infanterie, care deja avea cazărmi în oraş, aşa după cum rezultă şi din fotografia
alăturată.
În anul 1925 s-a plătit fanfara cu 130.000 lei. Fanfara îşi îmbogăţea repertoriul, interpreta tot felul de cântece,
însă predominau marşurile – cu care începea şi termina prograul – intercalând valsurile celebre.
Fără exagerare, aceste cântece melodioase se auzeau, aproape în tot oraşul, iar lumea, din acest punct de
vedere, era foarte mulţumită.
În bugetul primăriei pe anul 1930 s-a prevăzut suma de 200.000 lei, pentru împrejmuirea cu grilaj de fier,
a grădinii publice, practicându-se un sistem intensiv de plantaţii diverse. Grădina publică se contura şi avea să
fie din ce în ce mai frumoasă, iar olteniţenii erau tot mai mândri de ea.
Din această cauză lumea începea să trateze grădina publică cu respect în sensul că, atrunci când ieşea la
plimbare, de regulă în zilele de sărbătoare, se îmbrăca fiecare cu ce avea mai bun, mai curat şi mai frumos.
Aproape că devenise un loc şi chiar un prilej de etalare a modei, ţinutei vestimentare, în special în ce priveau
88
femeile.
Tineri elevi ai gimnaziului devenit liceu, se strângeau în grupuri pe bănci şi, împrejurul unui coleg de al
lor care cânta la chitară., fredonau şi ei şi acompaniau în surdină, în mod civilizat, melodia respectivă, dând
grădinei publice o notă de intelectualism romantic. Una din melodiile preferate ale elevilor, care s-a cântat
mulţi ani la rând, şi care se pare că avea priză şi la public era:
„Mi-a şoptit o viorea,/ C-ai să-mi dai inima ta, Drully, Drully, dragă! Şi te rog pe dumneata ca să n-o
dai altuia, Drully, Drully, dragă!….“
Această fanfară, cu sincopele ei financiare, a funcţionat până după primul război mondial, când, din lipsa
sprijinului financiar din partea autorităţilor oraşului, treptat, a exclus câte un muzicant până când fanfara a încetat
să mai existe. (Arhiva comunală dosar nr. 27, volumul I agina 10 din 1907).
Cheltuielile au depăşit prevederile de 200.000 lei din bugetul comunal, fapt pentru care a intervenit şi
prefectura judeţului Ilfov cu un ajutor„ pentru înfrumuseţarea grădinii publice“.
În loc de fanfara militară de altă dată, care rămăsese un vis frumos, pentu care de abia se deschisese gustul
olteniţenilor, care umpleau toate băncile din grădina publică ca să asculte un repertoriu, care, de fiecare dată
era altul, şi nu ştiu cum se făcea dar olteniţenii credeau că însăşi grădina publică contribuie cu o anumită rezonanţă,
dat fiind faptul că nu mai erau bani şi pentru a se complini şi satisface, cât de cât, obişnuinţa olteniţenilor,
primăria aşezase un aparat de radio, prevăzut cu „haut-parleur“, pe care dăduse impresionanta sumă de
14.000 lei.
În acele vremuri, aparatele de radio în oraş erau foarte rare, foarte căutate şi de aceea, foarte scumpe.
Şi pentru că veni vorba de aparatele de radio, este bine să prezint situaţie acestora, Banalitatea din zilele
noastre reprezenta o raritate în acele vremuri îndepărtate.
În anul 1926, în Olteniţa exista un singur aparat, în 1927 erau două, în 1928 erau trei, în 1929 erau 15, în
1930 erau 61 iar în anul 1931 numărul acestora ajunsese la 83.
Pentru că erau foarte rare, primăria avea şi ea o statistică cu caracter informativ, a acestora. Ulterior numărul
aparatelor de radio a crescut considerabil încât nu a mai constituit o raritate.
În anul 1931 s-a mai amenajat o grădină cu flori pe locul viran din faţa halei de carne – a se vedea locurile
virane din forografiile alăturate, respectiv colţurile formate de actuala stradă a Pescarilor – care mai înainte sa
numit „Alexandru Ghica“, cu bulevardul Republicii din zilele noastre, mai exact pe locul unde astăzi se află
piaţa propriu-zisă de zarzavaturi şi fructe. Aceste locuri erau împrejmuite cu plasă din sârmă cu ochiuri mari
de 8 cm., înaltă de un metru montată pe stâlpi din fier tip linie decauville (de vagonet).
În noul plan de sistematizare al oraşului, se hotărâse şi se stabilise un nou loc pentru o nouă grădină publică,
mai mare, în partea de sud-vest a oraşului, situat între calea ferată care mergea din gara Olteniţa, traversând
şoseaua portului, spre halta Olteniţa-Port, între şoseaua portului şi şanţul care delimita vatra oraşului,
cunoscut de olteniţenii ai în vârstă sub denumirea de „şanţul moşiei“.
În anul 1930, gădina publică – pe care olteniţenii nu erau deprinşi să o numească parc – a fost amenajată
sub supravegherea farmacistului Leon Azdril – copil fiind l-am cunoscut, a fost membru în consiliul comunal,
farmacist cu diplomă la Viena, despre care pomenesc în lucrare la capitolul farmacii, un evreu deosebit din
toat punctele de vedere, care a rămas ca atrare în memoria noastră, un om cu gustul frumosului, al esteticii şi
simetriei, cu caracter şi de mare omenie.
Grădina publică evolua în bine, îmbrăcată în vegetaţie luxuriantă, cu flori asortate de diferite culori şi
nuanţe, înzestrată la puţin timp cu un havuaz în faţa fostului cazinou, devenit mai târziu teatru comunal. (Pentru
cei mai puţin avizaţi havuaz înseamnă un bazin din ciment, cu apă în el, care avea la mijloc un dispozitiv cu
o stropitoare, din care ţâşnea cu presiune apa, ca dintr-o fântână arteziană).
La locul potrivit voi arăta -. ceea ce de fapt majoritatea ştiu dar poate că au uitat – cum şi acest parc, un
fel de perlă a oraşului nostru şi loc de agreement, în timpul regimului comunist, când prim secretar al P.C.R.
al comitetului orăşenesc Olteniţa (primar) era Iosin Niculae, a fost schilodit încât din el nu a mai rămas mare
lucru. În partea de nord a făcut restaurantul „Modern“ care practic a închis calea de acces, rutieră, pe partea
dreaptă când vii de la gară. Voi prezenta şi fotografii, atâtea câte mai sunt, pentru a se vedea cum a fost altă
dată, când parcul era întreg, nemutilat.
Frumosul grilaj, inspirat din Parcul Unirii de la Focşani, care înconjura grădina publică, care avea o formă
regulată, geometrică, pătrat, şi care nu încurca pe nimeni cu nimic, fiind montat într-un soclu mozaicat care
avea 40 cm. deasupra solului, şi care era nu numai frumos dar şi estetic şi solid, la fel ca aşa-numitul rontul
mic, era vorba de un fel de cerc, cu straturi de flori concentrice în jurul monumentului eroilor din primul război
89
mondial cu un diametru de 20 de metri, delimitat cu un gard din sârmă de un metru, montat pe stâlpi din fier,
iar spre extremitatea acestuia era un rond din ciment, circular, lat de doi metri, ca şi o seamă de arbuşti, rari
ca specie, ornamentali, a fost distrus, arbuştii au fost tăiaţi, bazinul din faţa teatrului comunal a fost astupat şi
desfiinţat.
Grădină publică, la mijlocul fiecărei laturi, avea câte o intrare lată de trei metri, formată din două porți
metralice înalte de un metru. Deasupra fiecărei porţi, avea un fel de boltă din ţevi de fier diametru 8-10 cm,
care în permanenţă erau îmbrăcate natural dintr-un fel de plantă urcătoare, precum iedera, însă făcea un fel de
flori de forma unor cornete mici de culoare portocalie.
Din cele patru puncte cardinale, deci de la fiecare poartă, pe unde se intra în grădina publcă, porneau câte
o alee de ciment lată de doi metri, străjuită – adică delimitată de pietre de granit de formă dreptunghiulară, de
forma unei cărămizi de fabrică, care făceau legătura cu aleea de jur împrejurul părculețului care avea monumentul
eroilor în mijloc.
În rest toată grădina publică avea un fin şi curat pietriş de râu, de mărimea unei cireşe, care aproape veşnic
era ud dar printre care nu exista nici cel puţin un fir de iarbă.
În partea de est, deci spre gară, exista un stâlp înalt din fontă, care la bază avea circa 15 cm. în diametru,
iar spre partea superioară se subţia, montat la extremitatea rontului mic, care se termina cu patru braţe în care
exista câte un bec puternic cu abajur şi care, odată cu lăsarea întunericului era aprins.
În interiorul parcului, în apropierea grilajului descris mai sus, în permanenţă exista un gard viu, de înălţimea
grilajului. La doi metri de grilaj se aflau deasemeni bănci, aşa după cum era în tot parcul. Aşa zisul ront
mare, care era mai discret, era locul preferat al tinerilor.
În locurile rămase între rontul mare şi rontul mic, era verdeaţă în permanenţă, şi din loc în loc, la circa 10
cm. deasupra pământului, erau puse un fel de plăcuţe din lemn pe care scria: „Nu călcaţi pe iarbă“.
Ultima creaţie a lui Cojoacă Victor – şi acesta fost prim secretar al comitetului de partid (primar) a fost
construirea unui WC public semisubteran, în partea de sud a parcului, în prelungirea teatrului comunal, a cinematografului,
mărturie „ctitorie“ pe care îl pomenesc, care pentru o serie de „bravuri similare“ a fost promovat
secretar cu problemele organizatorice la Comitetul judeţean de partid Călăraşi, deci „nr.2“ în ierarhia
politică a judeţului.
Sigur că nu era locul aici a unui WC public, într-un loc de agreement.
Toate aceste năstrujnicii le-a făcut Cojoacă Victor cu acordul comitetului orăşenesc de partid ai căror
membrii erau şefi de întreprinderi şi instituţii, nimeni alţii decât cei care au fost primii după revoluţia din decembrie
1989, care, dând din coate, vor deveni fără cel mai elementar bun simţ, iar oameni politici, regăsinduse
drept candidaţi la funcţiile de consilieri orăşeneşti sau judeţeni, primari, deputaţi ori senatori, ori unde,
numai să se agaţe de noile structuri. La evenimentele din decembrie 1989, Cojoacă Victor, potrivit celor apărute
în presa judeţeană, avea să fie cel care, în primele ore ale revoluţiei, avea să fie văzut cu arma în mână, cerând
gărzilor patriotice să intervină şi să anihileze revoluţia până când, realizând adevărata situaţie, a scăpat cu
fuga. Probabil că şi Cojoacă Victor ca alţi foşti, să fie acum prosperi oameni de afacere.
Am vrut să readuc aminte olteniţenilor cum venetici de aiurea, parcă special aleşi şi selectaţi de regimul
comunist, un fel de oameni fără căpătâi, tare sociale, erau numiţi la conducerea oraşului, fără a fi legaţi cu
nimic de Olteniţa şi care nu contribuiseră cu nimic niciodată la înfrumuseţarea parcului, la care, oameni înzestraţi
cu simţul frumosului, chiar dacă nu erau olteniţeni autohtoni, ţineau la el, aceşti parveniţi, parcă în
duşmănie şi în necazul olteniţenilor – l-au mutilat şi schilodit, numai pentru că „provenea din trecut“.
Orice om cu un minim sentiment de conservare, de patriotism local, în intimitatea lui şi pentru familia sa,
păstrează cu grijă, respect şi dragoste sinceră, o scrisoare, o carte, o fotografie, un lucru, ca o relicvă, o suvenire,
o amintire scumpă.
Ori pentru căpăteniile oraşului – primii secretari, comandanții de securitate, de miliţie, procurori şefi,
preşedinţi de tribunale etc., toţi, fără excepţie, erau aduşi de regimul comunist, sosiţi în Olteniţa cu un fulgarin
pe mână, cu un mic geamantan, s-au aciuiit pe aici, au stat un timp, iar când au plecat au luat cu ei bagaje care
nu încăpeau în două camioane mari, separat de maşină mică, plecare făcându-se pe timp de noapte, feriţi de
privirile olteniţenilor.
Mimau pentru interesul social, în tim ce scopul exclusiv era căpătuiala. Lichelismul a fost trăsătura dominantă
caracteristică a celor înseraţi mai sus.
Ulterior, după trecerea câtorva ani, s-au mai făcut două parcuri: cel mai mare situat în partea de nord a
oraşului, spre rezervorul-castelul de apă, numit „Parcul tineretului“ iar olteniţenii cu inventivitatea lor carac-
90
teristică l-au botezat „parcul 9 luni“ – se subînţelege pentru ce, – cuprins între şoseaua Olteniţa-Chirnogi, bulevardul
Mărăşeşti şi strada Argeş, iar celălalt cuprins între şoseaua portului, Pasajul Primăverii, actuala stradă
dr. Lucian Popescu, în partea de sud a oraşului şi în partea de est a spitalului.
În ce priveşte parcul din faţa spitalului, unde pe timpuri, când eram copil aici era în permanenţă un lac cu
apă provenită din ploi, unde se scăldau bivolii spoitorilor, în mijlocul acestuia s-a ridicat o frumoasă şi pitorească
biserică din lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe“ una din perlele oraşului, căreia de asemeni i-am consacrat
un capitol separat.

 

 

 

 

politia-5Reţinut de oamenii legii pentru săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă

 

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au reţinut un tânăr din comuna Spanţov, bănuit că ar fi agresat fizic un consătean.

În ziua de 13 septembrie a.c., oamenii legii au probat activitatea infracţională a unui tânăr de 20 ani, care în urmă cu aproximativ trei luni ar fi agresat o persoană din aceeaşi localitate.

Cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

Persoană urmărită, depistată de poliţişti

 

Poliţiştii de investigaţii criminale au depistat ieri, 13 septembrie a.c. pe raza municipiului Călăraşi o persoană urmărită în temeiul legii.

Tânărul în vârstă de 21 ani, din Călăraşi avea pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Călăraşi.

Cel în cauză se sustrăgea executării unei pedepse de 11 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de refuz recoltare mostre biologice.

Urmăritul a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia.

politia1

 

 

 

OLTENITA-Persoană dată în urmărire, depistată de oamenii legii

 

La data de 12 septembrie a.c., poliţiştii din Olteniţa au depistat pe raza localităţii o persoană urmărită în temeiul legii.

Bărbatul de 55 ani din comuna Mitreni avea pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Bolintin Vale, judeţul Giurgiu.

Cel în cauză se sustrăgea executării unei pedepse de 9 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul având permisul anulat.

Urmăritul a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia.

 

 

RADOVANU-A condus fără permis, sub influenţa alcoolului şi s-a răsturnat cu autovehiculul

 

În ziua de 12 septembrie a.c., un tânăr de 29 ani, din comuna Radovanu, în timp ce conducea un autovehicul cu care tracta o remorcă confecţionată artizanal pe DJ 411, în interiorul localităţii Radovanu, pe fondul consumului de alcool (0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat), a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a pasagerului aflat în autovehicul, care a fost transportat la Spitalul Municipal Olteniţa pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele conducătorului auto sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumul public a unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat, tractarea unei remorci neînmatriculate/ neînregistrate, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi cu alcoolemie peste limita legală.

s3160001 s3160003Marți, pe 13 septembrie 2016, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi şi-au sărbătorit ziua în incinta unităţii, alături de personalităţi ale oraşului şi judeţului, ziarişti, cadre militare şi mulţi invitaţi, care s-au bucurat de o serie de manifestări şi festivităţi, ce au avut în prim plan rememorarea actelor de bravură ale pompierilor militari de-a lungul timpului, şi în special, prin evocarea evenimentului istoric produs la 13 septembrie 1848, moment în care, ostaşii pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu au scris o pagină de aur în Istoria României prin dârzenia, devotamentul şi iubirea de ţară, de care au dat dovadă în crâncena şi sângeroasa luptă inegală cu cotropitorii otomani, veniţi să înăbuşe mişcarea revoluţionară.

Asemeni înaintaşilor ce ne fac o mare cinste, şi de această dată, ca şi în alte rânduri, dând o deosebită importanţă evenimentului, care a pus piatra de temelie la înfiinţarea armei noastre, pompierii călărăşeni, au desfăşurat mai multe activităţi, prin care, au fost premiaţi, în faţa personalităţilor prezente, cei mai buni sportivi ai I.S.U. Călăraşi, au fost felicitaţi şi au primit felicitări și mulţumiri toţi aceia, care prin profesionalism şi simţ de răspundere s-au evidenţiat în activitatea lor, au fost înaintaţi în gradul următor cinci subofiţeri care s-au remarcat obţinând rezultate deosebite în activitate, au fost acordate diplome de onoare acelor salvatori care au obţinut rezultate excepţionale şi au salvat vieţi la intervenţiile dificile la care au participat şi s-au desfăşurat mai multe exerciţii demonstrative de salvare a persoanelor şi de simulare a unor intervenţii de stingere.

 

În ziua de 13 septembrie, în cinstea Zilei pompierilor din România, pompieri din subunităţile inspectoratului au desfăşurat, de asemenea, mai  multe activităţi de prezentare tehnică de intervenţie şi de distribuire a unor pliante cu caracter informativ preventiv în locurile cu aglomerări de persoane din localităţile : Călăraşi, Olteniţa, Lehliu Gară şi Dragalina.

În dimineaţa zilei de 13 Septembrie, potrivit unei frumoase tradiţii, aceea de a omagia pe aceia dintre pompieri care au Servit Patria chiar cu preţul vieţii, pompierii din Olteniţa au depus coroane de flori la troiţa ridicată în comuna Radovanu, în cinstea eroului pompier, sublocotenent P.M. Meliniciuc Cristian.

La Călăraşi, pe 12 Septembrie, în Piaţa Big din municipiu, pompierii militari au expus cea mai nouă tehnică de intervenţie, autospecialele şi echipamentele pe  care salvatorii le folosesc zi de zi la intervenţii pentru salvarea vieţii şi pentru protejarea bunurilor comunităţilor şi a cetăţenilor.

Cadrele Inspecţiei de Prevenire au fost de asemenea alături de călărăşeni în piaţa Big pe 12 Septembrie, unde au organizat un punct mobil de informare. Aceştia  au intrat în contact cu cetăţenii şi le-au distribuit ghiduri şi pliante de informare preventivă.

Cei mai încântaţi de prezenţa pompierilor militari în piaţă au fost desigur copii, aceştia bucurându-se de întreaga atenţie a salvatorilor.

Copiii au primit din partea pompierilor, care au avut plăcerea de a aniversa Ziua  Pompierilor în mijlocul comunităţii, toată atenţia cuvenită, cât şi bomboane și  baloane.

Cei mai micuţi dintre călărăşeni au luat la rând toate autospecialele, s-au urcat şi au coborât din acestea de nenumărate ori, au tras la ţintă cu pistoalele de înaltă presiune, „au folosit cu simţ de răspundere” semnalele acustice şi luminoase ale autospecialelor pompierilor şi bineînţeles s-au fotografiat cu Maya (câinele de serviciu) şi cu toate celelalte echipamente folosite de salvatori la intervenţii.

Copiii s-au îmbrăcat cu echipamentele de protecţie, atât cele de stingere, cât şi cu cele pirotehnice, iar părinţii lor i-au fotografiat pentru a păstra amintiri frumoase din această zi călduroasă, scăldată de soare, dedicată pompierilor.

s3130050s3130053s3130063s3130068s3130075s3130077s3130078s3130081s3130085 s3130086 s3130087A fost o zi importanta pentru multi dintre noi, dar si pentru cei care nu au putut ajunge! a fost un moment unic care va ramane in istoria Asociatiei. Lansarea a fost inceputa cu binecuvantare Dumnezeiasca, urmata apoi de dezbateri liberi ale obiectivelor. Totodata multumesc domnisoarei Dragan Cristina care este un om deosebit si am si incheiat parteneriat. Multumesc Asociatiilor doamna Oana Tulac, multumesc reprezentantului Uniunii Ucrainene doamna Felicia Radu, multumesc colegelor mele profesoare scumpe care au fost alaturi de mine : Mihaela Ciorica, Gorneanu Iulia, Ionela-Mihaela Gheorghe, multumesc doamnei Maria Secrieru pentru prezenta, multumesc reprezentatului primariei Ulmeni doamnei Bucur Mioara, Multumesc doamnei Sabina-Florina Bobe -Psihoterapeut, multumesc presedintelui Romilor care a onorat cu prezenta, multumesc echipei mele care musai ma vor suporta : asistent social Irina Lutu, receptioner Trifan Daniela, multumesc scumpilor copii care au adus traditia si in acest moment, Multumesc celor care m-au sustinut sa duc la bun sfarsit acest moment: Marius Pandele si Ariton Marius, multumesc preacucernicilor preoti, multumesc presei: RADIO TV OLTENITA-Dumitru Dragon si Ţeapă Vlad Popa, multumesc din suflet tuturor invitatilor si sper cat de curand sa facem parteneriate in toata tara! Va multumesc voua, dragii mei!
Cu drag, al vostru simplu om trecator,
Presedinte,
Marineata Ionut                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   
LOCUL IDEAL PENTRU TEME, PRIETENII SI DISTRACTIE :
CLUBUL COPIILOR – AFTER SCHOOL Asociatia – Ai Vointa, Ai putere- Oltenita !!!
Incepand cu 12 septembrie, Asociatia ,,Ai vointa, Ai putere,, deschide larg usile pentru toti copii indiferent de statutul financiar.
Pentru inscrieri, puteti sa ne scrieti pe adresa de e-mail aivointaaiputere@gmail.com sau la tel. 0723725386
Adresa noastra este pe Bulevardul Tineretului, nr.22 (vis-a-vis de fostii pompieri)
Pentru a va convinge, va invitam sa ne distram si sa schimbam pareri/idei.
Va garantam, ca veti ramane surprinsi, incantati si nu in ultimul rand, vom deveni prieteni, deoarece acesta este scopul nostru!

s3140018Timp de doua zile sambata si duminica 10 si 11 septembrie prin hotararea consiliului local Chirnogi  la initiativa domnului primar ing. Irinel Roman s-au desfasurat  Zilele localitatii Chirnogi ,avand la baza  un inscris (un document oficial al cancelariei domnesti a Tarii romanesti )   s-a hotarat ca aceasta  prima duminica din jurul sarbatorii Sfintei Maria Mica  sa se serbeze  infiintarea localitatii Chirnogi . Zi de mare sarbatoare  un adevarat ,,regal „de invitati de marca  ,niciodata nu au fost atat de multi  : parlamentari,presedintele consiliului Local Calarasi ,prefectul judetului ,primari din Romania dar si din strainatate din Bulgaria Tutrakan si Sumentii,alaturi de consilieri locali  din mai multe localitati cat si cei din Chirnogi ,si alti oameni politici. s3140030                                                                                                                                                                                  S-a vorbit frumos ,mult  si  din inima despre Chirnogi .cu o atmosfera deosebita  s-a inceput in ziua de duminica orele 11 prin  vizitarea unei interesante  expozitii etnografice organizata de catre fam Relu Cotoban ,Mihai Ghioca ,Dragos Matache si Daniel Dobre de catre invitati. Domnul presedinte al consiliului judetean Calarasi Vasile Iliuta insistand pe ideea infiintarii  cat mai grabnica  a unui muzeu la Chirnogi  ,subliniind faptul ca exista  potential la Chirnogi dovada aceasta mini expozitie organizata de tineri entuziasti . La expozitia cu pricina multi din cei prezenti se fotografiau  admirand vechiul port traditional romanesc .

  A fost organizat si un atelier  de desenat baloane   al copiilor  din clasa pregatitoare .

   s3140020 Preotul din Bulgaria Mihail Mihailov alaturi de preotii satului  au slujit un Tedeum (slujba de multumire in ocazii speciale ),au urmat discursurile domnului primar ing. Irinel Roman si al celorlate distinse oficialitati ,au fost apoi oferite cateva diplome de excelenta unor personalitati din Chirnogi si din Bulgaria.

Tot cu acest prilej domnul primar  a promovat crescatorii de albine si a  insistat ca  apicultorii din Chirnogi  sa se asocieze ,le-a oferit  indemnuri si diplome  pentru  a-i motiva pe viitor.

  A urmat un foarte frumos program artistic prezentat de catre cadrele didactice ale celor doua scoli din Chirnogi ,asistenta ramanand incantata de  modul deosebit de prezentare al  elevilor cu momente artistice de exceptie ce fac cinste  cadrelor didactice   ce s-au ostenit in pregatirea copiilor. A urmat un program artistic  sustinut de dl Dumitru  Dragon ,apoi spre seara au evoluat solisti de prestigiu  din   show biz  romanesc  .

 s3140027Spicuim din discursul domnului primar Roman cu acest prilej

     ,,Cu totii stim ca in localitatea noastra Chirnogi sunt foarte multi oameni gospodari ,oameni ce infrumuseteaza  gospodaria lor proprie si spatiul de pe domeniul public de dinaintea acesteia ,desigur ca toti ar merita o  diploma ,dar pentru ca anul acesta  a fost un an cu multe lucrari de  amenajare  a retelelor de aductiune cu apa ,gaze si canalizare ,pe langa asfaltarea  a foarte multor strazi,aproape  tot spatiul domeniului public a fost dreranjat de aceste lucrari ample dar foarte necesare  si nu s-a mai putut planta cu flori,pomi fructiferi sau arbori decorativi ca pana acum . Din aceasta cauza  pentru a nu creea  inechitati in acordarea de diplome pentru cei  gospodari nu vom mai  acorda in acest an ramanand  sa premiem la anul pe cei mai gospodari dintr noi.”……..

 ,,  Incepand din acest an vom acorda  cateva diplome speciale  – DIPLOME DE EXCELENTA  catorva  fii ai satului ce s-au remarcat de-a lungul  carierei lor profesionale si au promovat  localitatea noastra  ,desigur ca sunt multi si acest lucru ne onoreaza ,dar in acest an incepem cu trei dintre ei  urmand ca in anul urmator sa continuam cu acordarea de DIPLOME DE EXCELENTA si altora  prin acest lucru dorim sa  scoatem in evidenta ,valoarea,tenacitatea ,abnegatia unor  fii ai satului nostru ce  se remarca  in localitate si in afara acesteia  si sunt un exemplu pozitiv in aceasta  lume usor debusolata  pentru cei tineri.

s3140041 O diploma de excelenta  desi nu este fiu al satului nostru ( totusi prin infratirea realizata de jure in anul 2015 si de facto de aproape 4 ani ) a devenit fiu  al localitatii noastre  se v-a acorda   domnului  primar al  municipiului Tutrakan  (localitate infratita cu  Chirnogiul asa cum scrie la toate intrarile in localitatea noastra ) domnul doctor Dimiter Stefanov ,pentru meritul deosebit in implicarea si sustinerea acestei prietenii transfrontaliere  si promovarea   dezvoltarii  superioare acelor doua comunitati de peste Dunare Chirnogi si Tutrakan .”   Seara s-a incheiat intr-o atmosfera de sarbatoare si petrecere in comuniune a comunitatii din Chirnogi .

 A consemnat pentru Radio -TV Oltenita corespondentul local din Chirnogi Relu Cotoban

 

 

 

 politia

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de poliţişti

 

La data de 09 septembrie a.c. poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Călăraşi pe numele unui bărbat de 57 ani, din Municipiul Călăraşi.

Bărbatul, condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a fost depus în Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepsei.

 

 

Arestaţi preventiv pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi acte de violenţă

 

La data de 09 septembrie a.c., cinci tineri din comuna Grădiştea şi municipiul Călăraşi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniştii publice şi  loviri sau alte violenţe au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Grădiştea.

Oamenii legii au probat activitatea infracţională a celor cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 30 ani, care în urmă cu aproximativ o săptămână au provocat scandal într-un bar din comuna Ciocăneşti, agresând fizic un tânăr de 24 ani din aceeaşi localitate.

Pe numele celor cinci, Judecătoria Călăraşi a emis în ziua de 10 septembrie a.c. mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cercetaţi de poliţişti pentru infracţiuni la regimul rutier

 

În seara de 08 septembrie a.c., poliţiştii rutieri au depistat pe raza municipiului Călăraşi un bărbat de 41 de ani, din aceeaşi localitate în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.

Cercetările au fost demarate sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

 

 

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Lehliu-Gară au depistat în seara de 09 septembrie a.c., pe raza comunei Lehliu, un bărbat de 48 ani, din aceeaşi localitate care conducea un autoturism deşi nu poseda permis de conducere.

La testarea cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentraţie de 1,23 mg/l în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Oraşului Lehliu-Gară unde i s-au recoltat mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Pe numele conducătorului auto, oamenii legii au întocmit dosar penal.

 

 

Un bărbat de 64 ani a fost prins de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Vîlcelele deşi se afla sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentraţie de 0,26 mg/l în aerul expirat.

Oamenii legii i-au aplicat bărbatului o sancţiune contravenţională şi i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.

 

 

Poliţiştii rutieri au depistat în noaptea de 10/11 septembrie a.c., în comuna Independenţa, un tânăr care conducea un autoturism deşi nu poseda permis de conducere şi care se afla sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentraţie de 0,67 mg/l în aerul expirat.

 

 

Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Călăraşi unde i s-au recoltat mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Poliţiştii au întocmit pe numele tânărului dosar penal pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.

 

 

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au depistat în seara de 09 septembrie a.c. un bărbat de 34 ani, din municipiul Olteniţa care conducea un autoturism pe raza comunei Chinogi deşi avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal şi totodată, autoturismul condus de bărbat a fost imobilizat de oamenii legii.

s3150003s3150009s3150011 s3150012 s3150013 s3150016 s3150014O zi frumoasa de toamna 2016 va ramane in amintirea copiilor care -in emotia parintilor-au raspuns PREZENT, la prima strigare a catalogului  in noul an scolar 2016-2017 !La fel s-au petrecut si la sc. gimn. SPIRU HARET din Oltenita-unde terenul de sport a fost aproape neincapator ptr. cei ce au vrut sa ASISTE SI SA PARTICIPE LA DESCHIDEREA NOULUI AN SCOLAR .Radio tv Oltenita va prezinta un scurt reportaj al evenimentului !

s3120008Prin poziţia sa geografică, Olteniţa de altădată, se găsea la o răspântie foarte ciudată, la întretăierea a două
lumi deosebite; pe de o parte lumea orientală cu fatalismul şi cu visarea ei, pe de altă parte, modernismul apusean
care se infiltrează energic în fiinţa noastră. Situaţia era cu atât mai critică, cu cât mă gândeam că aici se
adaptează mai mult formele civilizaţiei apusene şi se acoperă cu ele formele vieţii orientale.
Procesul unei modernizări complete probabil că se va săvârşi cu mult mai târziu, în măsura în care nu vor
apare evenimente sau cauze care să-l împiedice.
Populaţia olteniţeană, chiar dacă nu o mărturisea totdeauna, a fost adânc pătrunsă de credinţa în destin, în
fatalitate. Adeseori auzeai: „Ce-ţi e scris, în frunte-ţi e pus“ sau „aşa i-a fost dat“, „aşa i-a fost destinul“, „ceo
fi, o fi“ etc.
Mai demult şi chiar până în zilele noastre, se credea că ielele – un fel de fiinţe imaginare din mitologia
populară românească – deapănă la naşterea copilului întregul său viitor. Se credea în lecuirea prin descântece
la babe sau la vraci, din care cauză, de multe ori, oamenii nu se îngrijau serios de un tratament prescris de
doctor.
Tot o formă a influenţei orientale era viaţa intensă de cafenea. Negustorii, mai cu seamă, simţeau o deosebită
plăcere când îşi pironeau greutatea trupului pe scaunele vreunei cafenele, sorbind cu nepăsare o cafea
neagră turcească şi se desfătau urmărind, cu privirile molatice, rotocoalele neînţelese ale fumului de ţigară.
Stăteau ore întregi nemişcaţi. Numai uneori erau obligaţi să mânuiască zarurile la table sau cărţile de joc la
masa verde.
In aşa-zisa „viaţă mare“, nopţile albe erau foarte dese. O altă atitudine des întâlnită la negustorii noştri de
altă dată, era şi aceea de a încăleca pe un scun în faţa prăvăliei, în aşa fel încât să-şi sprijine braţele pe rezemătoare
iar bărbia să o prindă între mâini.
Oricât de vioi şi repede încerca să devină ritmul vieţii noi, totuşi se păstra tempoul lenevos şi greoi al
unei vieţi aplecate spre reverie. Era în deobşte o viaţă de cafenea mai mult turcească decât grecească, cu toate
că, dacă stau să mă gândesc bine, numeric, pe timpuri, grecii îi depăşeau pe turci, în Olteniţa. Chiar meteahma
bacşişului era si a rămas o apucătură orientală în viaţa noastră publică, chiar dacă mai târziu, i-am dat altă denumire.
Un amănunt pitoresc din viaţa particulară mai era şi obiceiul pe care îl aveau unii olteniţeni, înainte de
război, şi anume acela de a mesteca în gură în timpul liber „sacâz“.
De fapt obiceiul cu mestecatul n-a dispărut nici în zilele noastre, dar nu la bătrâni, ci la copii, care mestecă
aşa/zisul „orbit“, „cingo“ etc.
Apucături orientale în stil modern şi apucături în stil oriental, erau cam acelaşi lucru la noi.
Cu puţin înainte de primul război mondial, am observant din unele fotografii de epocă, cum umbrarele
din faţa magazinelor de tot felul – de manufactură, de fierărie, încălţăminte, veselă, tacâmuri, etc – erau albe,
dungate cu albastru, iar altele erau galbene – astfel că strada mare – cum s-a numit dintotdeauna strada principală
– în dimineţile de vară, aveau un aspect de iarmaroc turcesc.
Cu firmele scrise cu litere asimetrice, suspendate la loc cât mai vizibil în dreptul prăvăliilor pentru reclamă,
cărora negustorii-patroni, în dorinţa lor de emancipare comercială au început să le numească pompos, magazine,
cu mărfuri scoase convingător, la vedere pe trotuar proptite de obloane, strada mare de altă dată în care pulsa
viaţa comercială a oraşului, nu se deosebea prea mult de aglomeratul şi sufocantul Lipscani din Bucureşti, de
acum 6-7 decenii.
O populaţie olteniţeană preponderent română, dar de naţionalităţi diferite, specifică totuşi balcanilor, ca:
turci, armeni, greci, evrei, bulgari şi nelipsiţii ţigani de toate speciile; spoitori, lăutari, lăieţi, lingurari, bivolari,
argintari – amestecată cu ţăranii veniţi din comunele învecinate, îmbrăcaţi în materiale ţesute în casă manual
la război pe timp de iarnă, în aba, o forfotă continuă cu oameni, grăbiţi – cu sau fără motiv – tineri şi bătrâni,
femei şi bărbaţi, oferea imaginea unui mozaic social plăcut.
Aflaţi pe aceste meleaguri din vremuri de demult, timpul i-a obligat şi viaţa le-a impus, să comunice între
ei, să convieţuiască, şi trăind la un loc, să se aibă bine, pentru că aici s-au pomenit de când sunt.
7
Ca dovada, aş da doar câteva exemple; grecii au avut şcoala lor, prin urmare au fost numeroşi şi au avut
şi putere economică, evreii au avut biserică, urmele acesteia ca nişte relicve existând târziu. Iar cele mai convingătoare
urme ce nu pot fi contestate, sunt stâlpii de piatră, din marmură, crucile şi mormintele impunătoare
din cimitir.
Până la primul război mondial, turcii aveau un loc separat al lor în cimitir, iar evreii încă au cimitir separat
în partea de est a cimitirului nostru, chiar dacă este părăsit.
Fesurile şi turbanele de turci s-au costumele ermetice ale cadânelor de altădată, e drept că erau puţine la
număr şi pe cale de dispariţie, fiind asimilate de populaţia autohtonă, înainte şi chiar după primul război mondial,
persistau cu disperare în a-şi menţine portul specific şi obiceiurile tradiţionale care-i deosebeau de ceilalţi.
Chiar înainte de anul 1930, după unele statistici ale vremii, în Olteniţa mai există meseria de şalvaragiu,
adică croitor specializat în confecţionarea de şalvari – pantaloni largi, făcuţi după un model anume – purtaţi de
turcii bătrâni neemancipaţi.
De altfel, în privinţa emancipării, cu turcii a avut mult de tras chiar mentorul lor care i-a revolu ţionat, şi
anume Kemal Ataturk.
La Olteniţa şi turcii aveau mici prăvălioare în care vindeau tot felul de bomboane, dulciuri, gigibigi, denumite
generic acadele, alviţă, halva, îngheţată, susan, cafea şi nelipsita bragă în care erau neîntrecuţi. Braga
era o băutură răcoritoare cu gust acrişor şi miros specifi, preparată din făină de mei, de secară şi chiar de porumb.
Era bună şi foarte ieftină. Mult timp şi chiar în zilele noastre, cu ea se făcea comparaţia la preţul altor
produse, devenind proverbială precum zicala: „ieftin ca braga“. Braga se vindea de către turci şi pe stradă.
Purtau în spate un vas prelung de formă cilindrică de vreo 20 de litri, la un cap mai larg iar la celălalt mai
îngust, prins de umeri cu nişte curele ca bretelele şi când îi ceream un pahar, acesta se apleca spre în faţă şi
braga curgea printr-un orificiu. Şi îngheţată vindeau pe stradă.
Ultimul turc în Olteniţa care a avut prăvălie cu acadele şi bragagerie a fost un bătrân, foarte cumsecade,
pe care îl chema Ali Izetovici, era cunoscut de toţi olteniţenii. Avea prăvălia exact unde este acum complexul
comercial de lângă restaurantul „Modern“.
In altă ordine de idei, instrumental musical cel mai preferat care cânta zilnic în cârciumi şi cafenea era
armonica, înaintaşul acordeonului din zilele noastre. Sunetele ei melodice corespundeau atitudinii de visare a
populaţiei.
Au existat şi turci care cântau cu flaşneta şi care cu timpul au dispărut, aceasta apărând numai pe timpul
bâlciului. Mai târziu au apărut patefonul şi gramofonul. De când a apărut patefonul s-a schimbat doar instrumentul,
pentru că în general, în materie de cântece preferinţele erau aceleaşi, repertoriul rămânând neschimbat.
Plăcile de patefon denunţau spiritul şi gustul olteniţenilor. Erau preferate cântecele de mahala, cântecele
ruseşti şi chiar cele turceşti.
Caterinca în oraş, cum spuneam mai sus, cu ocazia bâlciului, producea un neastâmpăr inexplicabil, chiar
greu de înţeles în mintea celor care o ascultau. Melodia ei, aprte, tainică, pare o chemare din altă lume. Melancolia
acelei flaşnete – pentru că despre ea este vorba – schimba faţa multora şi parcă producea o stare de întristare,
de cutremurare.O caterincă pe străzile Olteniţei însemna întotdeauna un eveniment impresionant; copii
se ţineau după ea şi o urmăreau pe stradă, femeile ieşeau la porţi să o asculte, iar bărbaţii se opreau în loc,
parcă reculegându-se.
Nu ştiu în ce măsură am reuşit, însă intenţia mea a fost să-l introduc pe cititor din generaţia de azi, în atmosfera
acelor ani îndepărtaţi peste care se aşterne mereu uitarea.

articole-pirotehniceArticole pirotehnice de divertisment confiscate de poliţişti

 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi  au desfăşurat o acţiune în Târgul de Toamnă din municipiul Călăraşi. Au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale şi confiscate peste 1500  bucăţi de articole pirotehnice.

Pe parcursul verificărilor poliţiştii au avut în atenţie reducerea riscului rutier, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, identificarea persoanelor care dețin și comercializează fără drept obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice.

Au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale din care 49 în conformitate cu OUG 195/2002/R privind circulaţia pe drumurile publice şi 12 conform Legii 61/1991/R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, au fost reţinute două permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice.

Totodată, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au confiscat peste 1500 de bucaţi articole pirotehnice de divertisment  şi au întocmit 3 dosare penale pe numele unor persoane care vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea fără drept de orice operaţiuni cu articole pirotehnice.

 

 

Bănuit de lovire, reţinut de poliţişti

 

Poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit să ar fi agresat fizic o persoană.

Astfel, în ziua de 8 septembrie a.c. poliţiştii au probat activitatea infracţională a unui bărbat, de 32 ani,  din Jegălia, care în cursul lunii august şi-ar fi agresat fizic un consătean.

 

 

 

Bărbatul cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

Dosar penal pentru refuz de prelevare de mostre biologice

 

Poliţiştii din Belciugatele au întocmit dosar penal pentru refuz de recoltare de mostre de sânge unui bărbat din localitate.

În noaptea de 8/9 septembrie 2016 poliţiştii au oprit pe raza localităţii Belciugatele un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani.

La solicitarea oamenilor legii conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru prelevare de mostre biologice.

Dragi prieteni ne face plăcere să vă invităm în data de 15.09.2016 la a doua ediţie a Simpozionului „Cercetări arheologice şi numismatice”, desfăşurat la Bucureşti (Casa Filipescu-Cesianu), organizat de către Muzeul Municipiului Bucureşti în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române şi Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa.”afis-simpozion

O veste socanta si de necrezut a imbracat in doliu comunitatea din Oltenita prin moartea celui care fost,bunul nostru prieten de o viata,ION  STOICA!  DUMNEZEU SA-L IERTE ! ODIHNESTE-TE IN PACE,NEA IOANE-cum iti spuneam noi ,prietenii sinceri !Trupul neinsufletit a fost depus la capela bisericii SF.NICOLAE,unde rudele,prietenii,cunoscutii si nu numai, isi pot lua ramas bun de la cel care a fost ION STOICA-prietenul nostru ,al tuturora !Slujba religioasa va avea loc sambata 10 septembrie 2016 la Biserica Eroilor din OLTENITA !deces

s3040001Capitol din MONOGRAFIA MUNICIPIULUI OLTENITA de PAUL  AMU
Dacă portul şi gara au fost principalii factori – alături de alţii – care au contribuit substanţial la dezvoltarea
oraşului din toate punctele de vedere, totuşi buna gospodărire depinde de altceva şi anume de felul cum au
înţeles edilii să în decursul anilor să ia sau să creeze priorităţi, astfel ca să facă din Olteniţa un oraş cu adevărat
prosper, cu vocaţie spre civilizaţie şi modernism,
Portul şi gara nu puteau face din oraş decât un târg sau târguşor mai evoluat, însă numai lucrările edilitare
au făcut din el o comună urbană cu largi perspective de evoluţii favorabile.
Pentru vremea respectivă pavajul, canalizarea şi iluminatul cu fazele lui până s-a ajuns la cel electric,
constituiau genuri de adevărat şi veritabil urbanism.
73
PAVAJUL
Un teren jos şi fără scurgere cum era cazul oraşului nostru, impunea ca o necesitate stringentă, pavarea
străzilor, măcar a celor principale, pentru a nu lăsa loc în timp de ploaie băltoacelor, iar odată cu prcipitaţiile,
mai mult sau mai puţin frecvente, creşterea ierburilor şi bălăriilor.
Pe de altă parte, viaţa însăşi de port a oraşului nostru a reclamat şi chiar impus această pavare, lucru de
care şi-au dat seama edilii noştrii acum un secol, aşa după cum rezultă dintr-un proces-verbal al consiliului
comunal din 6 mai 1902.
„Având în vedere că starea deplorabilă în care se găseşte pavagiile după străzile oraşului, nu mai poate fi
totelară căci comunicaţia a devenit dificilă chiar pietonilor, necum chirigiilor cari transportă ceriale din oraş
în port, cum şi ţăranilor din comunele plăşilor cari fac asemenea transporturi pentru productele vândute de dânşii,
căci oraşul este eminamente recunoscut ca port, unde operaţiunile de ceriale se fac în mod important.“
Pentru a ilustra acţiunea febrilă pe care au depus-o în decursul acestor ani aceşti edili cu construirea şi întreţinerea
pavajului pe străzi, mijlocul cel mai evident este de a arăta sumele cheltuite de primărie în anii când
aceste lucrări edilitare erau luate mai mult în seamă.
Primele străzi care s-au pavat au fost: Alexandru Ghica, Monumentului, Concordia şi Matache, apoi
Traian, Mâglele, Prival şi Nencu. Nu mai spun căror străzi le corespunde în ziua de azi pentru că cititorul deja
are cunoştinţă din situaţia întocmită cu evoluţia denumirii străzilor pe ani.
Sunt convins că pentru oricine este greu să-şi imagineze cum arătau străzile la început. Ei bine, trebuie
înţeles că peste tot era pământ. Când ploua se făcea noroi, iar când nu ploua era praf.
Probabil că primul pavaj s-a făcut prin anii 1863-1865, cam la 10 ani de la fondarea oraşului. Un oraş
mic ca Olteniţa, cum era şi firesc, nu prea dispunea de fonduri mari în casa primăriei, astfel că materialul de
pavaj îl constituia piatra de calcar dens, alb sau roşiatic.
Cu pietrele mai mari şi late se pava strada propriu-zisă pentru carosaj, iar cu cele mai mici şi cu sfărâmăturile
rezultate, se făcea un trotuar lat de un metru pentru pietoni.
Aceste pietre, fie sub influenţa carelor care circulau – singurele mijloace de transport – pe străzi, fie că nu
s-au putut încheia de la început solid între el, a făcut ca să se deplaseze şi întreg pavajul să se scâlcieze, astfel
că în anul 1875 se simţea nevoia „înfiinţării din nou a pavajului pe străzile Matache, Nencu şi Mâglele (cele
mai circulate), iar în anul 1879, pe străzile Traian şi Concordia. Numai în 1875 cheltuielile cu repararea s-au
ridicat la 40.188 lei.
Cât costa un metru pătrat de pavaj se vede dintr-un proces-verbal din anul 1879, anume 2,20 lei, „ajutată
lucrarea şi de piatra veche; de fiecare metru pătrat, reparatul pavajului pe strada Concordia lei 3,50 numai cu
piatră din nou“.
În anul 1879 era prevăzută în buget suma de 12.000 lei pentru lucrări astfel:
În anii 1885-1886 şi 1886-1887 s-a desfăşurat o activitate susţinută, în această direcţie făcând planurile
şi devizele chiar inginerul şef al judeţului.
În primul an s-au pavat 1.521,76 m.c. terasamente, 4689,70 m.p. de pavaj din care 4.658,2o m.p. este
pavaj absolut nou, adică pe străzile pe care lipseşte şi 2.148,4 m.p.de trotuare noi. În anii următori sau prevăzut
1.435,25 m.c de terasamente, 6.194,65 m.p. de pavaj şi 1.952,80 mp de trotuar.
ţinând seama că se plătea metrul pătrat de pavaj 5,18 lei de trotuar şi 4,08 lei metru cub de terasament cu
1,66 lei, poate face oricine socoteala la ce sume enorme s-au ridicat cheltuielile cu pavajul în acei doi ani.
S-au pavat porţiuni considerabile din străzile: Matache, Monumetul, Avasioti, Emancipării şi Prival, trotuarul
de 1 m. lăţime în faţa oborului şi aşternerea cu pietriş pe strada Nencu peste terasamentul deja făcut.
Piatră ceva mai bună de pavaj se aduce în 1889 când se decide de Cosiliul Comunal să se cumpere în
regie 400 m.c. piatră brută din carierele Siştovului din Bulgaria. În 1891 se mai cumpără alţi 800 m.c. la preţul
de 12,50 lei metrul cub.
În 1896-1897 s-a pavat strada principală, adică strada mare – în zilele noastre str. Argeşului – (trotuar 2
metri deoparte şi de alta a străzii – precum şi răspântia străzii Daphnes cu strada mare (Argeşului) – (trotuar în
lăţime de 1,50 m) şi de aici până la strada 23 aprilie 1877 (trotuar de 1,10 m) cu bazalt artificial.
Pentru aceasta s-a încheiat un contract între primărie, primar N. Athanasiu şi Societatea Anonimă de
Bazalt artificial şi de ceramică de la Cotroceni.
Lucrările au început să se execute la 4 noiembrie 1896 şi au costat 57.782,37 lei, sumă care s-a ridicat în
anul următor pentru terminarea lucrărilor la 60.000 lei.
74
Costul metrului pătrat cu bazalt artificial era socotit astfel: trotuar obişnuit 10,50 lei, pavele 16 lei, bordură
15 lei. Valoarea acestor lucrări trebuia plătită de primăre în 15 ani cu începere de la 1 aprilie 1897 în anuităţi
de 6.587,67 lei „răspunsă pe fiecare an în patru rate trimestriale şi egale“. Poate calcula oricine la ce sumă sau
ridicat aceste lucrări.
N-a trecut mult, decât vreo 4 ani şi edilii oraşului s-au gândit să schimbe pavajul de gresie de până acum
a părţii carosabile de pe unele srăzi şi să-l înlocuiască cu granit.
În anul 1901 s-a luat hotărârea pentru procurarea unei cantităţi de 1.000 m.c. piatră de granit vânătă având
formă semicubică din carierele Dobrogei. S-a hotărât ca lucrările mari de pavaj cu granit pe strada Carol I
(care era de fapt strada principală a oraşului) şi de pavare din nou a străzilor Traian şi 23 Aprilie, cu piatră
scoasă de pe strada principală să se facă în anul următor, 1902.
Proiectele de refacere a acestor pavaje au fost făcute de inginerul şef al judeţului în felul următor.
– Desfacerea vechiului pavaj de pe strada Carol I şi transportului lui pe străzile Traian şi 23 Aprilie, săpăturile
în patul străzii, pavajul cu piatră paralelipipedică şi pavajul cu piatră brută de granit în formă mozaic,
vor costa 49.502,40 lei, desfacerea şi refacerea pavajului, a trotuarelor şi a bordurilor pe strada Traian, vor
costa 16.536,20 lei; aceleaşi lucrări pe strada 23 Aprilie vor costa 8.425,20 lei.
Toate aceste cheltuieli pentru pavaj se vor ridica la suma de 74.463,80 lei. Există o imagine a tăieturii
transversale a pavajului din strada Carol I. Pentru reconstuirea cu granit a pavajului de pe strada Carol I s-a
încheiat la 1 august 1902 un contract între primăria oraşului semnat de primarul de atunci G. Deculescu şi Michel
Daniel & Comp. din Brăila. La art.II din acest contract se prevede:
„Plata lucrărilor este de 49.007,38 lei, după ce s-a scăzut 1% din deviz. Suma licitată şi aprobată se va
face astfel:
– 25.000 lei la aprovizionrea pavelelor, iar restul de 24.007,38 lei în anul 1903 în două rate, adică:
12.033,69 lei la 1 august şi tot atâtea la 1 decembrie prin emisiune de bonuri din partea primăriei, plătibile
prin mandate din partea comunei.“
Conform articolului 46 din „condiţii generale“ de lucrări publice au făcut parte din contract şi următoarele:
– durata întreţinerii este de un an de zile.
– în care timp antreprenorul este dator să facă pe cont propriu toate lucrările şi schimbările ce survin;
– în special a menţine alinierea şi nivelul trotuarelor şi bordurilor înlocuind pietrele ce se vor sparge. Pavajul
de pe strada Carol I e cel care a dăinuit şi dăinuieşte şi în zilele noastre, astfel că în adevăr a fost şi a
rămas de granit. (Bineînţeles că mă refer la perioada până în care strada mare a fost asfaltată).
În 1904 se prevăzuse în buget suma de 8.000 lei pentru pavaj (cumpărare de pietriş pentru pavarea a patru
străzi). Însă în consiliul comunal din 4 iulie s-a hotărât altă destinaţie acestei sume şi anume:
„Pentru a veni în ajutorul populaţiei nevoiaşe a oraşului, pentru că în acel an, din cauza secetei nu s-a
făcut recolta şi suferă atât locuitori cât şi vitele“.
Atunci inspectorul I. Ionescu face o adresă către prefectul judeţului în care spune „că nu mai este nevoie
să cumpere comuna porumb de hrană pentru locuitorii care sunt în lipsă şi nici nutreţ de vite“, ci este de părere
„a se respinge propunerea consiliului comunal şi a se da ordin primarului respectiv ca suma de 8.000 lei, prevăzută
în bugetul anului curent să se întrebuinţeze la adevărata ei destinaţie, adică la continuarea pavajelor
străzii Carol I.“
Dacă prefectul va fi admis părerea inspectorului care voia să aibă stradă pavată în faţa inspectoratului (la
Judecătoria Ocol Mixt ce-şi avea sediul în Şcoala de Arte şi Meserii) sau decizia consiliului comunal, nu am
de unde să ştiu. Un lucru este cert: că s-a prevăzut pentru lucrările de pavaj în anul 1904 suma de 8.000 lei.
Ese posibil să fi reuşit inspectorul după cum reiese dintr-un proces verbal al anului 1905 în care se spune
că anul anterior s-a plătit de primărie 9,40 lei pentru un m.c. de piatră spartă gresie, ceea ce înseamnă că în
acel an s-a cumpărat material pentru pavaj.
În anul 1905 s-a cumpărat de către primărie 315 m.c. de piatră spartă gresie de Blasovo din carierele Dobrogei,
„trebuincioasă străzilor comunei“, prin Michel Daniel cu 8,50 lei m.c.
Strada Gh. Grigore Cantacuzino de la centru şi până la grădina publică s-a pavat în anii 1906-1907, fiind
antreprenor, cunoscutul Michel Daniel, în primul an când s-au continuat lucrările, preţul devizului a fost de
44.888,77 lei, deci în total 68.301,75 lei. Suma din urmă de 44.888,77 lei estre menţionată în contract că trebuie
să fie plătită în 5 ani consecutiv începând din anul financiar 1908-1909 şio până în
inclusiv, în rate anuale, la 1 mai cu un procent de 6% pe an, începând de la data terminării lucrării.
Prin urmare, este important să ştiţi că pavajul de astăzi de pe strada gării, peste care s-a turnat asfaltul,
75
este cel făcut în anul 1909.
În anul 1914 s-a făcut pavaj nou pe strada Petre Sfetescu – numită apoi Constantin Alimăneşteanu
pe o porţiune de 240 m.. în vlaoare de 30.000 lei.
În bugetul aului 1915-1916 s-a prevăzut pentru pavaj suma de 47,316,18 lei.
În anul 1920 s-au făcut pavaje în valoare care nu trecea de suma de 20.000 lei, în anul următor au trecut
200.000 lei, iar în 1922, s-au cumpărat 234,965 m.c. (iată câtă precizie şi exigenţă în stabilirea cantităţilor de
piatră spartă de granit, necesară pavării în anul următor a străzilor C.A. Rosetti şi Ferdinand.)
Cheltuielile care s-au ridicat la aproape 1,5 milioane lei, pentru executarea lucrărilor de pavaje în 1923,
se văd mai jos în:
76
SITUA|IA CHELTUIELILOR EFECTUATE ÎN ANUL 1923 PENTRU REFACEREA CELEI MAI MARI P~R|I DIN PAVAJUL ORA}ULUI
Nr.crt. Por\iuni pavate din str`zile Felul ]i cantitatea de piatr`, furnizorul Costul pietrei C/val.transportului Manopera pavatului TOTAL
1. C. Alim`ne]teanu ]i Traian 273.920 pavele abnorme de granit 512.230,00 56.641,82 123.870,15 692.741,97
2. C.A. Rosetti ]i Ferdinand 434.965 m.c. piatr` spart` de granit,
66,5 m.c. piatr` grunjoas` 200.642,65 66.096,00 44.297,50 311.036,15
3. Alexandru Ghica 196.827 m.c. piatr` spart` de granit 93.492,85 42.419,23 41.893,49 177.805,57
4. Ferdinand, Rosetti, Alexandru
Ghica, Vân`tori, general Manu,
Mihai Bravu, Carol ]i C`l`ra]i 50 m.c. pietri] de Dun`re, 273 m.c.
piatr` grunjoas` ]i bolovani de la
}tefan Solomon din Turtucaia +
piatr` bolovani de pe strada Traian 87.075,00 42.310,21 92.434,55 221.819,76
TOTAL X 893.440,50 207.467,26 302.495,69 1.403,403,45
În anul 1924 s-au f`cut pavaje de peste 290 mii lei. În anul 1925 au costat aprape 400 mii lei. Pentru anul 1927 s-au prev`zut în bugetul ora]ului
3.500.000 lei pentru „diverse lucr`ri de pavaje, înfiin\`ri de str`zi noi, repararea celor existente, cump`r`ri de piatr`, pavele, ASFALTARE“ (aceast`
ultim` lucrare ap`rând pentru prima dat`= ]i 500.000 lei plata diver]ilor salahori, c`r`u]i etc.
În anul 1928 a fost prev`zut` în buget pentru aceea]i categorie de lucr`ri tot un fond de 4 milioane lei. Urm`rind în dosarele prim`riei o parte din
cheltuieli, cele reprezentând sume mai mari, rezult` c` s-au executat lucr`ri în sum` de 1.263.487 lei.
O lucrare deosebit` care nu s-a f`cut pe nici una din str`zi – ]i nu am putut s` aflu de ce s-a f`cut numai pe o por\iune din trotuarul din partea de est
a str`zii mele (C. Alim`ne]teanu) de pe partea dreapt` pe direc\ia sud-nord – actuala strad` Alex. Iliescu, por\iunea cuprins` între strada (Bdul) Republicii
]i MIhai Eminescu pentru care numai manopera a costat 75.600 lei.
Copil fiind \in perfect de bine minte, c` acest pavaj din cr`mid` groas` ro]ie, presat` – paralelipipedic` – a fost ]i frumoas` ]i rezistent`, mai cu seam`
dup` ploi, c`r`mida r`mânea perfect curat`. Pe timp de iarn`, acest` culoare a c`r`mizii, în contast cu z`pada, impresiona pl`cut privirea.
În tipul regimului comunist, acest pavaj care încă nu se degradase nu ştiu de ce, a fost distus cu răngile şi
în locul lui s-a pus pavaj din piatră măruntă de râu, peste care, după un timp s-a turnat asfalt.
Pe anul 1929 s-au făcut pavaje în sumă de 775.208 lei, numai 252 m. de bordură mozaicat pentru strada
Carol (deci strada principală), porţiunea dinspre rezervorul de apă, în valoare de 50.400 lei.
Pe anul 1930 s-a prevăzut în bugetul oraşului suma de 2.800.000 lei pentru material, transport şi manopera
pavajului. Urmărind execuţia lucrărilor principale, se constată că totalul cheltuielilor este de 1.063.800 lei.
După cum se vede din datele de mai sus privitoare la pavarea oraşului, în unii ani, n-am amintit decât de
o parte din lucrările de pavaj, anume pe cele mai principale – o incursiune generală prin arhivă nefiind posibilă
din lipsă de timp – în alţi ani, n-am amintit deloc, dar asta nu înseamnă că în acei ani care nu apar aici, primăria
nu a avut o activiate edilitară în acest domeniu. Din contră, această activitate edilitară nu a fost scăpată niciodată
din vedere, chiar au fost perioade când s-a situat pe primul plan al preocupărilor, aşa cum a fost cazul în anii
1885-1887; 1902-1903; 1922-1923 şi 1927-1928, când aceste lucrări cunosc o expansiune fără precedent.
Poate că greşesc în a aprecia ceea ce voi spune succint în continuare şi anume că, au existat asemenea
priorităţi pe considerentul că primarii fiind autohtoni au fost direct legaţi de interesele oraşului. Aşa se explică
faptul că de numele fiecărui primar, mai mult sau mai puţin, se leagă o realizare socială făcută cu scopul şi în
interesul exclusiv al populaţiei.Din activitatea de pavare a străzilor oraşului în decursul anilor, se desprind
două concluzii principale:
– prima, că materialul de pavaj a evoluat calitativ continuu, de la piatră ordinară de calcar sau gresie, la
granit, bazalt artificial, până la diverse feluri de asfalt;
– a doua, când se reconstruiau străzile principale, materialele vechi nu se înlăturau ci se foloseau la pavarea
unor străzi de la periferia oraşului. Prin urmare, este de remarcat spiritul economic gospodăresc, pentru că nu
s-a aruncat şi nu s-a pierdut nimic, edilii oraşului fiind conştienţi că la vremea respectivă toate au costat bani,
iar banii proveneau de la contribuabili.
În bugetul primăriei, mai mult sau mai puţin, se realizau sume de bani, însă o atenţie mare se acorda modului
în care se distribuiau şi pe ce se cheltuiau aceşti bani.
Inginerii oraşului care au condus lucrările până prin anii 1932, au fsot:
– Gheorghe Dăscălescu cu care primăria a încheiat în anul 1923 un contract pe 5 ani, prin care acesta se
obliga să întocmească toate devizele oraşului, să conducă serviciul salubrităţii şi toate lucrările ce le avea de
realizat oraşul, pentru care primea un salariu de bază de 2.500 lei, plus diurnă 3.525 lei, cum şi alte drepturi,
conform legii dar stabilite prin contract.
– C. Sălăgeanu, cu care s-a încheiat contract tot pe 5 ani.
În vara anului 1923 pe timp de 3 ani, când iar este numit inginerul Gh. Dăscălescu până în anul 1928.
Din anul 1928 până în 1934, serviciul tehnic al primăriei oraşului îl are conducător tehnic pe V. Bălaşa
pe care l-am cunscut şi eu. A locuit aproape de liceu. Mi se pare că a avut un băiat – nu sunt sigur – însă ştiu
că a avut o fată pe care o chema Emilia, făcea parte din grupul de fete – prietene – Marilena Petrescu, fiica
doctorului Ilie Petrescu, care a locuit în Olteniţa vizavi de biserică în casele în care acum locuieşte Duşcă Savu
şi el bătrân, Marilena Petrescu fiind soţia de mai târziu a lui Mitică Savu – artistul- actor Dem Savu, cu Marga
Zorzor, fiica lui Traian Zorzor care a avut restaurant şi han tot pe strada mea – Alexandru ILiescu – fost şi probabil
viitor C. Alimăneşteanu. Emilia Bălaşa este acum bătrână şi ea – în prezent căsătorită în Canada – a corespondat
un timp cu Nicu Vornicu, în îndepărtata lor adolescenţă.
Reluând firul povestiri, cu privire la conducătorii tehnici ai oraşului, după V. Bălaşa, în anul 1932, postul
devine vacant şi avea să-l gireze o perioadă de timp Grigore Rentea care era secretarul serviciului tehnic.
În ultimi ani, anteriori „cedării Cadrilaterului“, materialul de pavaj s-a cumpărat de la societatea „Turtucaia-
Granit“ de la Ştefan Solomon din Turtucaia, de la societatea „Calea“ din Bucureşti şi de la alţii.
Efectuarea celor mai mari transporturi de piatră din port au fost încredinţate la doi antreprenori: N.D. Enache
şi Ioniţă Grigore.
Este de remarcat faptul că după primul război mondia, „stricăciunile cauzate de bombardarea proiectilelor
de tun“ – ca să folosesc termenii din documentele vremii – au afectat atât clădirile cât şi străzile, parte din
acestea devenind chiar impracticabile.
Unii locuitori cărora casele le-au fost afectate într-o mai mare măsură, s-au adresat primăriei solicitând
despăgubiri.
De exemplu, din ACTUL DE VÂNZARE-CUMPăRARE nr. 6822 din 23 ianuarie 1924, încheiat ntre
ELISA G. STEFĂNESCU domiciliatăîn Bucureşti, str. Miracol nr. 9 CARE A VÂNDUT IMOBILUL situat

în str. C. Alimăneşteanu nr. 46, fostă Petre Sfetescu nr. 48, fostă strada Monumentului nr. 26, fostă strada 23
Aprilie 1877 nr. 48 domnului MIHALACHE BUZILă, casă care a FOST ÎNCHIRIATĂ PREFECTURII JUDEŢULUI
ILFOV PENTRU LOCALUL JUDECĂTORIEI OLTENIŢA se prevedea că:
„Vânzătoarea ELISA G. STEFĂNESCU îşi rezervă dreptul de a încasa direct de la stat, despăgubirile de
război în baza hotărârii cu nr. 331 din 1920 dată de Comisiunea comunală pentru constatarea şi evaluarea pagubelor
de război de pe lângă Judecătoria Ocol Olteniţa.“
În legătură cu conţinutul acestui act de vânzare-cumpărare este de osbervat că în anul 1920 exista o comisie
comunală care se ocupa de stabilirea şi evaluarea pagubelor provocate de război în vederea despăgubirii
oamenilor.
Tocmai din această cauză, în bugetele anuale ale primăriei, după primul război mondial, s-au prevăzut
sume enorme şi s-a cheltuit foarte mult cu lucrările de acest fel.

 

 

 

furt-porumb-carutaPrinşi în flagrant de poliţişti

 

Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Cuza Vodă au prins în flagrant delict trei persoane care ar fi sustras porumb de pe un teren cultivat în extravilanul localităţii Cuza Vodă.

În ziua de 07 septembrie a.c., oamenii legii au depistat trei persoane, toate din comuna Cuza Vodă, în timp ce sustrăgeau porumb ştiuleţi dintr-o cultură aparţinând unei societăţi agricole.

Prejudiciul în valoare de 800 lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

 

 

 

Cele trei persoane bănuite de comiterea faptei sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

 

Depistat la volanul autoturismului sub influenţa alcoolului

 

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au depistat în seara de 07 septembrie a.c. pe raza comunei Spanţov, un bărbat de 42 ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentraţie de 0,61mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Olteniţa unde i s-au recoltat mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Poliţiştii au întocmit dosar penal.

politia1Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de poliţişti

 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti pe numele unei femei de 39 ani, din comuna Săruleşti, judeţul Călăraşi.

Femeia, condamnată la un an şi o lună închisoare pentru furt calificat a fost depusă de poliţişti în Penitenciarul Poarta Albă pentru executarea pedepsei.

 

 

Prins de poliţişti fără permis

 

În seara de 06 septembrie a.c. poliţiştii rutieri au depistat pe raza municipiului Călăraşi un tânăr de 25 ani, din localitate care conducea un autoturism deşi nu poseda permis.

Poliţiştii au întocmit pe numele tânărului dosar penal.

 

 

Depistat, la volan, sub influenţa alcoolului

 

Un tânăr de 21 de ani din Călăraşi a fost prins de poliţiştii rutieri în timp ce conducea în municipiul Călăraşi un autoturism deşi se afla sub influenţa alcoolului.

La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentraţie de 0,55mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Călăraşi unde i s-au recoltat mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Poliţiştii au întocmit dosar penal.

S3030005Capitol din cartea MONOGRAFIA MUNICIPIULUI OLTENITA de PAUL AMU                                                                                                                                                                                                          Încercând o apropiere între numele capilor de familie din Olteniţa cu cele ale ţăranilor din satele dimprejur,
aşa cum apar în actele vechi 1853-1880, şi făcând o comparaţie, am putut afla satele care au contribuit cu familii
sau cu membrii din familiile lor – la popularea oraşului nostru.
Cu aproximaţie, şi dacă nu este în majoritatea cazurilor numai o identitate de nume, satele se pot înşira
după însemnătatea lor pentru Olteniţa astfel: Chirnogi, Ulmeni, Fundu-Chiselet, Spanţov, Mânăstirea, Radovanu,
Olteniţa-Rurală, Hotarele, Căşcioarle, Greaca, Tăriceni, Izvoarele, Crivăţ şi Prundu.
Pe lista de alegeri de la 1889, sunt trecute şi locurile de naştere ale alegătorilor. Foarte mulţi de pe
srazile Petre Sfetescu, Ion Heliade Rădulescu şi Mihai Bravu, din anii 1930-1932, sunt notaţi ca născuţi
in comuna Fundu-Chiselet. Deci şi după ce au venit la oraş, au căutat, pe cât posibil, să fie grupaţi împreună.
Deasemeni, despre populaţia din cartierul Luiceni, bătrânii spun că ar fi venit din satul Luica şi de aceea
s-ar numi Luiceni. Populaţia din celelalte sate s-a răspândit pe unde a putut, pe diferite străzi fără ca să se grupeze.
Românii şi bulgarii formau grosul populaţiei, deci populaţia muncitoare era dispusă la periferia oraşului,
centrul rămânând grecilor şi celor înstăriţi (grânari, cum le spunea cerealiştilor, bancheri, mari negustori etc.).
Drept centru se considerau străzile: Alexandru Ghica – strada Pescarilor din zilele noastre -, Constantin Alimăneşteanu
(fostă Monumentul, Alexandru Iliescu din zilele noastre), şi Carol
(fostă Concordiei – strada Mare sau Argeş din zilele noastre) intersectată cu strada Iancu Slăvescu (bulevardul
Republicii din zilele noastre).
Oamenii înstăriţi în jurul anului 1877 se aflau în următorul raport, români faţă de celelalte naţionalităţi:
1 român la 1 bulgar şi doi greci. Iată că se ajunsese sub raport economic ca românii înstăriţi să fie predominaţi
categoric de străini.
Cât despre străini, trebuie recunoscut că ei au jucat un rol important în specal în viaţa economică a oraşului
şi evoluţia lui.
Redau mai jos câte o listă cu grecii, bulgarii şi evreii mai cunoscuţi din vremurile în care au trăit pe meleagurile
orăşelului nostru şi ocupaţiile lor.
Greci:
– Panaioti Davidolu – moşier
– Vasile Biţa – grânar şi îngrijitorul moşiei Olteniţa
– Ioan Corenti – grânar
– Gheorghe Corenti – grânar
– N. Nicopulo, era proprietarul şinalului, adică dreptului de a pescui pe Dunăre pe o distanţă oarecare.
– Pitarul Anastasie Zalichi
– Nae Daniilos – moşier
– Marcu Milona – grânar
– Ienachi Constrantinidi – grânar
Şi în anul 1932, C. Macheropolu, deci tot un grec, avea în arendă şinalul pe distanţa Olteniţa- Călăraşi.
Îşi imaginează cineva ce venit imens avea dispunând de dreptul de a pescui pe Dunăre pe o distanţă de 70 km
şi cât putea să încaseze acesta de la cei pe care i-ar fi lăsat să pescuiască pe Dunăre?
Toţi cei de mai sus, se întâlnesc în acte între anii 1853 şi 1870. Greci care apar şi după acei ani, sunt următorii:
ancoraţi puternic în comerţul oraşului nostru:
– Panaitidi L. – grânar
– Eustaţiu Marato – grânar
– Neculache Zavo – grânar
– Niculache Dascăl – cofetar
– Carasava Asan – băcan
– Ivanciu Stambulato – grânar
– T. Pantazopol – negustor
– Radu Zavera – cotar
– Iani Varveri – comerciant
– Simonide Zicu – negustor
– Tănase şi Demostene Constantinidi ce au ţinut moşia Mitrenilor, Chirnogeanca și Tatina
33
– Diosiniu Paxinu – negustor
– Stavri Livada din Cefalonia – cerealist
– Stavri Gherasim – negustor
– Iani Perdichide – negustor
– Iani Bărbieru – negustor
– Teodor N. Lucopulo, este înmormântat în cimitirul mare din Olteniţa şi are un monument impunător, din
marmură neagră, chiar în drepta bisericii „Sfânta Paraschiva“. Locul de veci a fost cumpărat de familia
Gheorghe Neagu (cârciumarul Boşcodoi aşa cum este cunoscut de olteniţeni şi de cumnatul acestuia Nicu
Tancu cu care am fost coleg de liceu. Deşi au trecut destul de multe decenii de atunci, totuşi, monumentul la
prima vedere, îţi face impresia că este aproape nou.
– Icu Hangiu, negustor, până în faţa prăvăliei sale ajungeau bărcile pe timpul inundaţiilor, înainte de a se
face Digul ce înconjoară oraşul, în anul 1868, care avea să se numească „Digul Regele Carol I“, întrucât s-a
făcut din ordinul sau la cererea olteniţenilor. Arăt în lucrare la un capitol separat cum s-a întâmplat atunci cu
vizita Regelui Carol I la Olteniţa.
– Lambru Mantopulo – grânar
– Cleante Varvari – negustor
– Gh. Carapeţu – băcan
– Angheli Driva – negustor
– Gherasim Valsamache – cerealist (născut în Cefalonia 1835-1882)
– A. Dimiatris – tapiţer
– C.S. Siriapulo – grânar
– Andrei Stamulato – moşier
– Dimitrie Corenti – grânar
– Simonide Iani – negustor
– Gherase Paisi – negustor
– Gheorghe Sarapol – grânar
– Lombardo Nasi – cerealist
– Constantin Cristodulo – cârciumar
– Dimitrie Diamandi – cârciumar la ţară, dar cu sediul în oraş
– Lache Despa – negustor
– Constantin Corenti – negustor
– Constantin Manolelis – cerealist.
Bulgari:
– Tincu Stoianof ţinea moşia Ulmenilor
– Evloghieff Gheorghieff – moşier
– Hagi Velciu – abagiu
– Stoian Nenciu – negustor
– Lazăr Gheorghiu – negustor
– Culea Savu – negustor
– Dobre Claponea – negustor
– Teodor Hagi Velicu – cerealist
– Niculae Zamfiroff, născut la Turtucaia i-am identificat mormântul în cimitirul din Oltneiţa, locul de veci
chiar în spatele bisericii în partea de est.
– Ivanciu Gurău – negustor
– Ivanciu Gruiff – negustor
– Mihail Corceacov – negustor
– Stoian Zdrafcu – negustor
– Vasile Pejof – comerciant
– Ruse Sencu – brutar
– Stoica Claponea – cârciumar
– Ivan Dumea – negustor
– Iancu Hagi Velciu – negustor
– Ivan Velicu Raicu – proprietar de moară de cereale
34
– Stanciu Raicof grădinar şi negustor cu magazin
– Dumitru Petrof – grădinar și negustor cu magazin
– Dobre Deacu – muncitor
– Dumitru Cernea – plugar.
Evrei:
– Buri Feldman şi Ofenberg sunt evrei despre care se pomeneşte şi apar prin acte între anii 1863 – 1865.
– Iosif Cifer – băcan
– Bercu Cifer – tinichigiu
– Marcu Isaia – magazin fierărie
– Marcu Tauber – comerciant
– Aron Berecovici – comerciant
– Iosif Bercovici – comerciant
– Beiniamin Binder, fiul lui Marcu Binder, licitează în anul 1889 exploatarea reniilor cu sălcii
– Moritz Goldimberg – licitează în anul 1889, împreună cu Iosif Binder, darea în antrepriză a iluminatului
oraşului pe un termen de trei ani şi podul de peste râul Argeş.
* * *
În anul 1927, s-au mai recenzat: unguri 14 familii cu 26 de suflete, saşi-şvabi 3 familii cu 8 suflete, jugoslavi
9 familii cu 20 suflete, ruşi 3 familii cu 6 suflete, bulgari 22 familii cu 47 suflete, turci 19 familii cu 47
suflete, iar la alte naţionalităţi 26 familii cu 81 suflete.
Un recensământ sumar al naţionalităţilor efectuat spre sfârşitul anului 1927, arăta că în Olteniţa mai existau:
evrei, însă cu specificiul şi particularităţilor lor ca pretutindeni şi totdeauna, sunt neasimilabili şi chiar în
creştere, 15 familii cu 42 de suflete. Ba mai mult, erau singurii care aveau biserică proprie, unde îşi făceau
slujbele religioase, cununii etc. Au existat de asemeni şi germani, dar viaţa lor s-a petrecut în tăcere, neobservată.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  POPULAŢIA ORAŞULUI OLTENIŢA ŞI CONDIŢIILE DE VIAŢĂ
– Statistica demografică –
În primul rând trebuia reliefat meritul celor care au conceput-o, întrucât Olteniţa, dintr-un început a fost
fondată ca oraş, nemaitrecând prin stadiile evolutive care se cunosc: un grup de case, cătun, sat, comună mai
evoluată şi apoi oraş. A existat mai întâi Olteniţa – Veche sau rurală, ambele denumiri se mai folosesc încă şi
în zilele noastre de către cei mai în vârstă, iar mai modern şi mai recent, acestei părţi i se spune Olteniţa Nord.
Denumirea de Olteniţa-Veche, respectiv, considerată de la şoseaua Ulmeni- Călăraşi, partea de nord dinspre
Bucureşti, nu este întâmplătoare, ba chiar aceasta este realitatea întrucât aceasta are aproape o jumătate de mileniu,
în timp ce oraşul Olteniţa, adică partea considerată de la șoseaua Ulmeni-Călărași spre sud reprezintă
orașul Oltenița fondat la 23 aprilie 1853.
Situată la întâlnirea câmpiei cu balta, cum era în vremurile de demult, deci la întretăierea a două câmpuri
de producţie, precum şi la malul Dunării, i se oferea cele mai avantajoase condiţii de dezvoltare şi de o
constantă prosperitate. Numai astfel se explică de ce a atras atâţia locuitori, aproape de toate naţionalităţile,
într-un timp atât de relativ – scurt.
Toţi parcă aveau presentimentul unui viitor frumos al noului oraş şi s-au statornicit aici cu toată nădejdea
că îşi vor întemeia gospodării, familii, că vor duce un trai comod şi fericit.
Şi aşa după cum vom vedea în lucrarea de faţă, previziunile lor nu i-au înşelat. De aceea majoritatea din
ei vor rămâne în pământul Olteniţei pentru totdeauna, oraţul care i-a primit cui braţele deschise şi care i-a
adoptat.
Oborul pe de o parte, portul pe de altă parte, apăreau ca nişte guri de alimentaţie, dătătoare de speranţă şi
viaţă, astfel că nu-i de mirare ca pe locul acesta nisipos, plin de gunoaie şi altă dată şi de cătiniş, să iasă ca din
pământ, în numai 3-4 decenii un târg mândru de toată frumuseţea, unde începea să se împământenească o înţelegere,
o conlucrare sinceră şi o bunăvoinţă între oameni.
De aceea aflat sub impulsul patriotismului local, firesc ca să fie aşa, trăiesc un sentiment şi o stare de nemulţumire
atunci când, oameni veniţi de aiurea îmi critică oraşul natal.
Noi olteniţenii autohtoni nu am invitat pe nimeni aici, nu i-am adus forţat la Olteniţa, însă graţie spiritului
de ospitalitate care – pe majoritatea – ne caracterizează din cele mai veci timpuri, dacă totuşi au venit aduşi de
soartă, sunt bine veniţi şi primiţi, pentru că orice om cu bune intenţii este util societăţii.
Îmi este greu să relatez, an cu an. cum s-au adăugat sufletele la acest oraş, din cauza lipsei de date statistice.
În timpul primului război mondial arhiva a fost distrusă.
Cert este că venirea pe lume a fiecărui copil într-o familie, fiecare botez sau cununie – religioasă sau civilă
– a constituit un prilej de bucurie, aducând în casă o atmosferă de sărbătoare, aşa după cum
la polul opus – fiecare deces a reprezentat o mare supărare, prin despărţirea, pentru totdeaunua a celor dragi,
lăsând un gol în sufletele celor afectaţi.
În privinţa datelor statistice, acestea s-au găsit răzleţe, numai în diferite acte, unele descoperite cu totul
întâmplător. Oricum ele pot oferi, cât de cât, o imagine care poate conduce totuşi la unele concluzii, chiar parţiale,
dacă altfel nu-i posibil.
Nu intenţionez să solicit clemenţă cititorului, nu este aşa ceva în firea mea, ci apelez numai la înţelegerea
sa pentru că îndrăzneaţa lucrare, se referă la o perioadă de 150 de ani, şi chiar mai mare în unele domenii, pe
parcursul căreia au avut loc în primul rând şi chiar – direct sau indirect – războiul balcanic, la numai un an
primul război mondial şi la numai 21 de ani al doilea război mondial, toate,
30
afectându-ne pe multiple planuri oraşul.
Este de neimaginat de greu ca dintr-o casă de exemplu, să plece pe front, capul familiei, care să nu se mai
întoarcă în mijlocul ei niciodată sau despre care să nu ştie cel puţin cu aproximaţie, unde şi în ce condiţii a
murit. O asemenea familie – şi din păcate la Olteniţa, fie în primul, fie în al doilea război mondial – au fost
destule.
Exact ca principiile de fizică ale unor corpuri, care în anumite condiţii se dilată sau se contractă, tot aşa
şi ţara noastră, pe parcursul îndelungatei şi zbuciumatei sale istorii, fiind nevoită de împrejurări dintre cele
mai vitrege, a fost obligată să-şi modifice în anumite perioade graniţele de stat, determinând astfel creşterea
sau diminuarea suprafeţei ţării noastre, din care cauză, mulţi conaţionali de ai noştrii au fost nevoiţi, fără vrerea
lor, să rămână în afara graniţelor României.
Din păcatre însă aceste probleme nu sunt rezolvate nici în zilele noastre, întrucât ele au la bază cauze
mult mai profunde, acumulate în timp, provenind din mozaicul etnic, religios şi de altă natură, creeat de-a
lugul vremurilor, care este într-o continuă şi neîntreruptă metamorfoză.
Viaţa ca şi societatea, prin existenţa şi evoluţia lor creează probleme dart mai ales întrebări care rămân
fără răspuns, chair din momentul în care se nasc. De exemplu: de ce naţionalitate poate fi considerat un copil
rezultat din căsătoria unui bulgar însurat cu o româncă, sau a unei bulgăroaice măritată cu un român? Există
teoria argumentată genetic, atât a maternităţii cât şi a paternităţii, însă de la teorie la practică şi realitate, viaţa
a demonstrat o infinitate de diferenţe.
Aşadar, cum spuneam, din vremurile de demult, nu prea există statistici demografice, atât datorită celor
trei războaie care nu au ocolit oraşul, vicistitudinilor naturii – cutremure, inundaţii şi incendii – cât şi pentru
că, normalitatea vieţii noastre sociale şi economice a fost bulversată de regimul comunist timp de 45 de ani –
adică o generaţie – cât a existat impus de socvietici.
Totuşi, într-o dare de seară a primăriei din anul 1878 apar următoarele date:
Pe o listă de alegători ai oraşului Olteniţa din anul 1889 sunt trecuţi 672 de alegători, ceea ce înseamnă
că pe atunci erau poate aproximativ tot atâţia capi de familie. Bineînţeles că atunci femeile nu aveau dreptul
de vot ca acum, iar majoratul era socotit la 21 de ani nu la 18 ca acum. Situaţia de atunci, în ce priveşte majoratul
o găsesc mai logică pentru că omul altfel judecă la 21 de ani faţă de 18, dar, asta este altă problemă.
Nu-mi dau seama de ce şi la ce putea fi de folos, însă pe aceeaşi listă sunt notate profesiunile în dreptul
fiecărui alegător. Totuşi, numărnd am ajuns la următorul rezultat:
284 de muncitori, 95 chirirgii prin urmare în Olteniţa în 1889 existau 95 de oameni care aveau căruţe);
36 cârciumari; 36 birjari (iată altă proporţionalitate interesantă, câte cârciumi, atâţia birjari, altfel spus, o trăsură
pentru fiecare cârciumă); 27 cerealişti şi 16 lăutari. Restul sunt proprietari, bancheri, funcţionari, preoţi, doctori
şi meseriaşi (croitori, tinichigii, fierari, geamgii, rotari, chelneri, fulgheri, cismari, brutari, negustori, ceasornicari,
fotografi, hamali etc.).
În dicţionarul Geografic găsim date statistice de prin anii 1895-1897, desigur procurate de la oficialităţi,
nu pe tabele de recensământ şi de aceea considerate foarte relative – de altfel ca şi cele din zilele noastre 2002
– deci nu prezintă destulă garanţie sau credibilitate.
Erau pe atunci în Olteniţa 4427 de suflete care locuiau în 475 case, rezultând că într-o casă locuiau 9,3
persoane, ceea ce mi se pare exagerat de mult. Căsătoriţi erau 1118. Împroprietăriţi 208 şi neîmproprietăriţi
1471.
Ca profesii se împărţeau astfel: 225 plugari, 83 industriaşi, 37 cârciumari şi 1298 diferite alte profesii.
31
] p p
Popula\ia urbei B`rba\i = 1228 Femei = 971 79% femei
B`ie\i = 960 Fete = 1045 109% fete
TOTAL 4.204
Starea civil` N`scu\i: B`ie\i=83 Fete=103 Total=186
C`s`tori\i: Ortodoc]i 58 Israeli\i 4 = 62
Mor\i: B`rba\i =42 Femei=24 Total 66
B`ie\i=8 Fete=54 Total 138
TOTAL DECEDA|I = 204
De observat că se menţiona constant numărul cârciumarilor.
Ca stare socială: 250 fruntaşi, 485 mijlocaşi şi 944 cu mâinile.
Intersant este faptul că în urmă cu 105 ani, se făceau aceste delimitări sociale.
Şcoala primară de băieţi era frecventată de 208 copii.
Date exacte ofer statistica făcută în decembrie 1899 publicată în volumul: „Recensământul General al
Populaţiunei României“ de L. Colescu (Editura Eminescu, Bucureşti, 1905).
Numărul locuitorilor stabili este de 5805 suflete, 1280 familii, 62 menaje compuse dintr-un membru, 230
din 2 membri, 259 din 3 membri, 226 din 4 membri, 203 din 5 membri, 144 din 6 membri, 100 din 7 membri,
63 din 8 membri, 37 din 9 membri, 14 din 10 membri, 4 din 11 membri şi mai mulţi. În total 1342 menaje.
Iatră deci ce mulţi copii aveau familiile oltenţene în urmă cu un secol.
Aceaşi populaţie se împarte pe grupe de vârstă astfel:
Starea civilă: Din toţi cei de mai sus, copiii şi necăsătoriţii sunt 3366, căsătoriţii sunt 2081, văduvi 352 şi
divorţaţi 6. Numărul foarte mic de divorţuri 6, în raport cu cel al căsătoriilor de 2081, confirmă temeinicia familiilor
şi în acelaşi timp puritatea morală a oamenilor de altă dată.
Religiunea: Ortodocşi 5574 (deci majoritatea covârşitoare, preponderentă) mozaici 123, catolici 74 şi
mahomedani 34.
Instrucţiunea: Dintre cei mai mari de 7 ani, 1696 sunt ştiutori de carte iar 2826 neştiutori de carte, respectiv
60%.
Cetăţenia: Români 5336 (întrucât în acea perioadă exista Imperiul Austro-ungar cu capitala la Viena, se
considera după numele ţării cetăţenia), austro-ungari 52, bulgari 54, germani 33, greci 117, ruşi 1, sârbi 1,
turci 90, supuşi altor state 348.
* * *
În anul 1904 s-a făcut „o numărătoare“ a caselor în urma căreia au rezultat următoarele: 1320 case din
care 80 sunt bune, 300 mediocre, 940 rele şi 15 bordeie.
După o statistică făcută de primărie în anul 1927, rezultă că în Olteniţa erau 1845 de familii cu 7915
membri, deci în medie 4 persoane la o familie, faţă de 9 persoane în 1895-1897.
Această populaţie se împărţea astfel: 1321 copii până la 7 ani neîmpliniţi, 6494 locuitori cu vârsta de
peste 7 ani, din care 2407 fără ştinţă de carte şi 4087 cu ştiinţă de carte.
După sex aceeaşi populaţie, se împarte în: 3933 de sex masculin şi 3882 de sex feminin.
Rezultatele recensământului făcut în decembrie 1930 nu s-a publicat, însă au fost făcuţi publici trei indicatori:
– numărul sufletelor din Olteniţa = 7540
– numărul clădirilor = 2377
– numărul gospodăriilor = 1789
Faţă de recensământul care s-a făcut cu 30 de ani înainte, numărul sufletelor au crescut cu 1735, iar menajele
cu 447, înţelegându-se prin gospodăriile din recensământul noi, menajele din recensământul vechi.
Pe anul 1930 primăria oraşului Olteniţa publica cifra de 1998 capi de familie.
După cum dovedesc datele statistice în Olteniţa exista o suprapunere de neamuri şi în timpul din urmă, o
încâlcire de neamuri prin încrucişările de sânge, nemai rămânând decât distincţiile de nume la cei care nu şi
le-au schimbat.
În orice caz valul de români este dominant, fie că sunt români din satele de şes, foşti plugari din satele
vecine în direcţia Bucureştiului, fie români ardeleni veniţi cu oile sau ca ciobani la cei înstăriţi.
În al doilea rând bulgarii de pe malul stâng şi în josul Dunării.
32
indicatori:
De la 0 la 7 ani De la 7 la 15 ani De la 15 la 10 ani
Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total
598 649 1247 553 57 1110 241 337 578
De la 20 la 40 ani De la 40 la 70 ani De la 70 la 90 ani
Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total
781 745 1526 672 629 1301 25 18 43
Grecii au venit din diferite părţi, unii chiar din „Patria“ pentru afaceri de comerţ sau negustori.

S3100005Voicu Mantu, fiul lui Şerban şi Mariţa, s-a născut la 10 august 1899 în comuna Chiselet judeţul Ilfov pe
atunci – iar din anul 1982 judeţul Călăraşi. (Certificat de naştere seria N. k. nr. 963409 eliberat la 28 mai 1955
cu nr. 398 de primăria comunei Chiselet copie xeroxată alăturată).
Provine dintr-o familie numeroasă, nevoiaşe cu zece copii, el fiind al patrulea născut. A absolvit şcoala
primară în comuna natală, situându-se printre copii silitori din clasă şi din şcoală. Fiind copii mulţi la părinţi,
de la o vârstă fragedă a fost nevoit să-şi ia soarta în propriile mâini, hotărând să plece la Bucureşti. Potrivit
celor povestite copiilor săi mai târziu, el intenţiona să se facă ceasornicar, apreciind că era o meserie bănoasă,
curată şi fără efort. Tatăl său însă l-a sfătuit să se ducă la o băcănie ca să trăiască şi el mai bine. şi, fiind cuminte,
l-a ascultat.
Voicu Mantu s-a angajat băiat de prăvălie la un mare magazin din Bucureşti şi fiind cuminte, muncitor,
disciplinat, conştiincios şi mai ales cinstit, la scurt timp a intrat în graţiile patronului său devenind chiar unul
din puţinii oameni de încredere ai acestuia.
Aşa se face că magazinul respectiv, cunoscut sub numele de „Casa Gaston“ era furnizorul de ali mente
al Curţii regale, iar Voicu Mantu, omul de încredere al patronului, însoţea mijlocul de transport al mărfii până
la destinaţie.
Datorită calităţilor sale, bucătarul Curţii regale, când se ducea Voicu Mantu cu marfă, îl invita la masă şi
mâncau împreună. După o periodă de timp, patronului, părându-i-se că omul său întârzie, s-a interesat să vadă
ce se întâmplă. A fost însă destul de mulţumit, când – chiar de la bucătarul Curţii regale a aflat numai lucruri
de bine despre seriozitatea şi corectitudinea cu care Voicu Mantu îşi îndeplinea misiunea de a duce, integral şi
la timp, alimentele care-i erau comandate.
În timp, datorită comportamentului său care nu lăsa loc la niciun fel de nemulţumire din partea nimănui,
Voicu Mantu avea să devină unul dintre tinerii băieţi de prăvălie, bucurându-se de cea mai mare încredere a
patronului.
Datorită acestor calităţi Voicu Mantu a stat vreo 12 ani la patronul „Casei Gaston“, adică până a plecat
militar. În toată această periodă patronul avea să-l sfătuiască să-şi strângă bani, pentru ca în perspectivă să-şi
deschidă şi el o prăvălie.
Deasemeni patronul l-a sfătuit ca după ce se liberează din armată, poată să revină la el pentru că este
foarte bine primit.
Trebuie să spun că Voicu Mantu le-a povestit copiilor lui, că şi surorile sale, tot de mici, au plecat la Bucureşti
şi au învăţat fiecare meserie: croitorie şi frizerie, s-au dus fiecare pe unde au putut şi au rămas în Bucureşti
pentru totdeauna. Dar când au plecat de acasă – după cum spunea Voicu Mantu – au plecat în ciupici
pentru că nu aveau cu ce să se încalţe.
Voicu Mantu a făcut armata în Basarabia. Cu firea lui perspicace, a învăţat să vorbească ruseşte şi nemţeşte.
După satisfacerea serviciului militar s-a liberat cu gradul de sergent, ceea ce pentru vremea lui însemna
destoinicie.
Pentru a-şi menţine bunele relaţii cu patronul său, la întoarcerea din armată a dat şi pe la acesta şi i-a spus
că intenţionează să meargă la Olteniţa să-şi deschidă o prăvălie. Patronul s-a arătat dispus să-l ajute – în caz că
nu-i vor ajunge banii deja strânşi înainte de armată – şi în plus îi va facilita aprovizionarea cu marfă de la furnizorii
săi, deja cunoscuţi de Voicu Mantu.
Dar Voicu Mantu în perioada în care a funcţionat la patronul său, a agonisit nu numai bani ci, poate ceva
la fel de important ca şi banii şi anume, a desluşit tainele comerţului, relaţiile cu oamenii, comportamentul şi
pulsul vieţii comerciale în general, elemente şi deprinderi care îi vor fi de mare folos mai târziu.
Se hotărăşte si vine în Olteniţa şi, printr-o întâmplare fericită îl cunoaşte pe Ioniţă Vornicu, proprietarul
impunătoarei clădiri din centru oraşului, arhicunoscută sub denumirea generică de „hotelul lui Vornicu“.
Ioniţă Vornicu, un om bun la suflet, văzând în tânărul Voicu Mantu, un întreprinzător hotărât, se învoieşte
şi îi dă două încăperi la parter, unde îşi deschide mai întâi o băcănie modestă. De acum înainte Voicu Mantu
25
avea să pună în practică tot ce a învăţat de la patronul său din Bucureşti. Nu de puţine ori, Ioniţă Vornicu, văzând
sinceritatea şi elanul lui Voicu Mantu îl invita la câte un pahar de vin şi nu orice vin, pentru că Ioniţă
Vornicu avea via lui altoită, la Greaca.
În vreo doi ani, Voicu Mantu, se face simţit şi apreciat în rândul comercianţilor şi clienţilor din Olteniţa,
mai cu seamă că, spre deosebire de ceilalţi, el era destul de cuminte, nu era grandoman, nu-şi pierdea timpul
prin cafenele, la jocuri de noroc, fiind complet străin de asemenea deprinderi şi anturaje.
La 7 august 1924, deci la vârsta de 24 de ani, Voicu Mantu, care singur şi-a făcut reclamă ca fiind un om
serios, cinstit şi cumsecade, se căsătoreşte cu Iosefina Bălan, fiica mai vechiului negustor- comerciant Bălan,
care avea magazine pe strada mare, lângă prăvălia lui Anghel Stoiculescu, în imediata apropiere a impugnătoarei
clădiri a corporaţiei – cândva şi bancă – cunoscută mai târziu de olteniţeni sub denumirea de policlinică.
În acest fel Voicu Mantu îşi făcea intrarea în rândul comercianţilor mai importanţi ai Olteniţei. S3100004
Noua şi tânăra sa soţie – Bălan Ionescu Iosefina – avea numai 19 ani, era o femeie distinsă, iar în privinţa
caracterului, avea să-i corespundă întru-totul soţului ei.
Iosefina s-a născut la 9 august 1904 în Olteniţa, dată la care părinţii ei, Ioan Bălan Ionescu avea
de ani, iar mama sa Dobra Bălan Ionescu avea 27 de ani
Evoluţia prospera a comerţului, venirea pe lume a primului copil, vor fi motive ca locuinţa, ca şi prăvălia
din încăperile de la parterul clădirii lui Ioniţă Vornicu, să devină insuficiente.
Aşa se face că tot Ioniţă Vornicu va fi cel care îi va crea condiţii de ascensiune şi prosperitate în afaceri
lui Voicu Mantu. Astfel că, doi ani mai târziu Ioniţă Vornicu îşi vinde casa de pe strada Carol I nr. 77 (în zilele
noastre strada Argeş) care se afla vizavi de actuala clădire a policlinicii, unde acum sunt cabinet medicale
private.
Casa, de fapt un imobil impunător, care era formată la parter din patru camera, iar la etaj trei, cu balcon
spre strada mare, avea să fie folosită de Voicu Mantu şi de locuinţă şi pentru magazin care reprezenta un rang
superior comercial, faţă de prăvălia dinainte, care a funcţionat la parterul imobilului lui Ioniţă Vornicu.
Având nevoie de mai mult spaţiu şi dorind să se extindă, îl consulta pe arhitectul Ion Cernescu, care în
acei ani era angajat în Olteniţa, în proiectarea şi realizarea mai multor clădiri – din care unele mai există
şi în zilele noastre, aşa cum este liceul, casa doctorului Constantin Deculescu unde funcţionează muzeul
de arheologie ,vizavi de CEC, casa tip vilă a lui Costică Bărbulescu şi altele – cerându-i părerea, dacă
poate să se extindă la parter, fără a afecta rezistenţa camerelor de la etaj. Arhitectul Ion Cernescu, după
ce se informează la  Ioniţă Vornicu cu privire la detaliile imobilului, face o consolidare cu trei piloni groşi
ornaţi din fontă, şi extinde  spaţiul, suprimând două ziduri despărţitoare.
În noile condiţii Voicu Mantu, a pus pe picioare cum se zice, un frumos, elegant şi încăpător magazine
care, cu nimic nu se deosebea de cele din Bucureşti, unde el învăţase meserie şi făcuse servicii la patron
12 ani. Era singurul din oraş care era renumit şi căruia niciodată, nu-i lipsea nimic. De exemplu din familia citricilor
(portocale, lămâi, mandarine, curmale, roşcove, banana etc.), tot felul de specialităţi de icre superioare,
încât îmi este greu să le fac un inventor pentru că Voicu Mantu satisfăcea cele mai exigente pretenţii.
În ce-l priveşte, în permanenţă era bărbierit proaspăt şi exagerat de curat. Intrând în magazin, te întâmpina
o gamă de miresme plăcute greu de identificat. Era printre puţinele magazine din oraş care nu a avut niciodată
băiat de prăvălie. De regulă el servea – un serviciu impecabil, iar când lipsea, îl suplinea fie soţia sa, fie fetele
mai mari. Pe atunci nu erau nici cântare automate şi nici maşini de calculat. Avea cântare special, procurate de
la „Balanţa-Sibiu“ iar socotelile le făcea în faţa clientului, cu creionul, pe care-l ţinea la ureche.
Şi pentru că veni vorba de fete, într-adevăr, Voicu Mantu a avut cinci copii, toate fete şi nici un băiat, deşi
şi-a dorit, ca să urmeze activitatea comercială. Deci din căsnicia lui au rezultat numai fete astfel:
– Elena născută în 1925 – când Voicu Mantu locuia încă în imobilul lui Ioniţă Vornicu – o ştiu şi mi-o aduc
aminte, era foarte frumoasă şi a murit de timpuriu, tânără, la 2 decembrie 1948, la vârsta de 29 de ani. Elena
absolvise pensionul.
– Sonia – care în anul 2008 este în viaţă – s-a născut la 10 februarie 1926 şi are două fete. A fost căsătorită
cu Ilie Neagu, născut la 9 martie 1919, a fost căpitan, trecut în rezervă în 1953, decedat la 19 decembrie 1980.
Sonia locuieşte în Olteniţa strada Alexandru Iliescu, fosta şi probabil în viitor Constantin Alimăneşteanu, bloc
109 CT parter, apartament 2. Sonia a absolvit şcoala de menaj din Olteniţa ( tel. 0242.513.091).
– Cornelia născută la 6 septembrie 1929, decedată la 8 ian. 2005.
26
– Lizica, născută la 24 mai 1933, pensionară, a fost căsătorită cu Fane Pavel, care a decedat în urmă cu
câţiva ani. Are doi băieţi,
– Venera născută la 14 iulie 1936, decedat în noiembrie 2004
– Regimul comunist le-a făcut greutăţi la cele mai mici în sensul că sunt fiice de negustor.
Precizez că Voicu Mantu nu a avut nici cel puţin o palmă de pământ şi nici nu a făcut nici un fel de politică.
Ca o curiozitate cu caracter de excepţie faţă de toţi negustorii-comercianţi de pe strada mare, nu a fost închis
niciodată. În momentul în care comuniştii l-au etichetat „exploatator“ el le-a demonstrat că nu a avut nici cel
puţin un băiat de prăvălie, şi deci nu a avut cum şi pe cine să exploateze. Magazinul nu i-a fost naţionalizat datorită
celor de mai sus, însă i-a fost închis pentru că particularii nu mai aveau voie să facă comerţ.
Prin urmare, Voicu Mantu a reprezentat un caz tipic, de excepţie şi totuşi, magazinul a fost închis. A fost
controlat inopinant în mai multe rânduri, dar niciodată nu i-a găsit aur.
În urma cutremurului din 4 martie 1977, casa lui Voicu Mantu nu a fost afectată, însă ulterior a fost demolată,
aşa cum exponenţii regimului comunist a procedat cu toate imobilele de pe strada mare şi nu numai
cu acestea.
În 1944, când au intrat ruşii în Olteniţa, un timp, chiar în cadrul policlinicii, şi-au stabilit comandamentul,
iar popota a funcţionat un timp în restaurantul lui Mihai Popa, care se afla pe locul unde în zilele noastre
funcţionează „Trezoreria“. Ei bine,Voicu Mantu le-a fost de folos atât autorităţilor cât şi sovieticilor, pentru că
prin el, au reuşit să se înţeleagă, el ştiind limba rusă – aşa cum am arătat mai sus – din perioada în care şi-a
făcut armata în Basarabia.
Voicu Mantu nu a fost niciodată în concediu, nici la munte, nici la mare şi nici în vreo excursie.
Iosefina, soţia lui Voicu Mantu a murit în anul 1977 la vârsta de 73 de ani.
De unde cunosc asemenea amănunte ? În perioada 1965-1968 s-a desfăşurat construcţia imobilului destinat
mai întâi Băncii Naţionale, filiala raională Olteniţa, apoi a Băncii Comerciale Române, a fost după aceea cumpărată
de Banca Agricolă, iar în final de Reiffeisen Bank, care din 2005 a avut statutul de proprietar. Eu am
funcţionat 40 de ani inspector de bancă.
Regretatul nostru Voicu Mantu a fost gestionar de materiale la acest obiectiv de investiţii din partea Trustului
Regoinal de Construcţii şi Lucrări (T.R.C.L.B) Bucureşti care a construit sediul băncii, o clădire impunătoare,
situată în partea de sud a grădinii publice şi care apare în lucrarea de faţă.
În perioada celor cinci ani, cât a durat construcţia imobilului băncii cu anexele respective, mă duceam pe
acolo şi am stat în mai multe rânduri de vorbă cu Voicu Mantu. Mi-a dovedit că un om simplu, doar cu patru
clase primare, că avea foarte multe calităţi şi avea ordine în cap. Abia atunci am priceput cum de era aşa de
orientat în ale comerţului, din toate punctele de vedere şi unde învăţase el această meserie care, la foarte mulţi,
nu se deprinde nici în cursul unei vieţi. Voicu Mantu nu a avut contabil, el îşi ţinea socotelile pe un registru.
Mi-a spus că pe el nu-l interesa decât familia, să ducă o viaţă decentă, fetele să înveţe carte, iar el să fie
un om de onoare văzut bine de toţi oamenii, şi aşa a fost.
Nu există om în Olteniţa, care să aibă cel puţin 70 de ani şi care să nu-l cunoască pe Voicu Mantu şi să
nu aibă decât admiraţie şi cuvinte de laudă la adresa lui. Absolut nici o persoană din oraş, din cei care l-au cunoscut,
nu l-au vorbit niciodată de rău pentru că nu au avut motiv. în imaginea noastră, a olteniţenilor în vârstă
Voicu Mantu a rămas un exemplu din toate punctele de vedere.
Voicu Mantu s-a cizelat şi – dacă se poate spune aşa – s-a emancipat în timp, fără ca să intre în categoria
grandomanilor şi tocmai din această cauză, toţi olteniţenii şi-l revendică pentru că le aparţin, mândrindu-se cu el.
Magazinul lui Voicu Mantu pentru noi olteniţenii autohtoni a fost un unicat, o emblemă comercială, un
simbol. Vecini în partea de sud a avut brutăria-simigeria lui Vasile Uleu, tatăl fostului şef de gară Ioan Uleu,
iar în partea de nord, frizeria lui Gogu Teodoru.
în afara produselor de băcănie, se găseau cutii cu icre negre de Manciuria, bidoane cu renumitele măsline
greceşti Kalamatos o mare varietate de sardine, fileuri de peşte, homari, scoici şi caracatiţe afumate, precum
şi renumita şuncă de Praga, cele mai fine mezeluri de la Rokus şi Paţac din Bucureşti, caşcavaluri şi brânzeturi
de Olanda, diverse prăjituri de ciocolată şi multe altele. Este greu de imaginat cum într-o singură încăpere, pe
o suprafaţă de 16-20 m.p. exista aproape orice marfă alimentară.
Toate mărfurile, fără excepţie, erau de cea mai bună calitate, în permanenţă proaspete, iar amabilitatea cu
care erai servit constituia caracteristica magazinului care atrăgea mulţi cumpărători dar în mod special pe cei
cu gusturi mai rafinate – dar şi cu mai mulţi bani – avându-se în vedere că multe din produsele expuse la
vânzare, erau unice în tot oraşul. Spun aceasta pentru că în Olteniţa acelor ani, existau multe alte prăvălii,
27
dintre care merită să fie menţionate cea a lui Ilie Miroiu, situateă vizavi de berăria lui Vornicu – pe locul unde
mai târziu ceasornicarul Mihai Cojiţă şi-a făcut o casă gen vilă cu un etaj – apare în lucrare -, apoi şi magazinului
„Trei chibrite“ situat la intersecţia străzii Carol I (strada Argeş din zilele noastre) cu strada Nicolae Bălcesu.
Pe acestă cale îi mulţumesc fiicei sale Sonia Mantu (căsătorită Neagu), care a avut amabilitatea să- mi
dea unele date, acte, relaţii şi amănunte şi totodată, mi-a creat posibilitatea să verific realitatea unor date pe
care le auzisem cu circa 40 de ani în urmă, chiar de la tatăl său şi care nu este exclus să le mai fi uitat.
Tot Sonia este cea care mi-a dat două fotografii ale tatălui ei; una în care Voicu Mantu era foarte tânăr şi
alta, la bătrâneţe, cu un baston în mână, stând pe scaun în faţa blocului. Probabil că se întreabă: pentru ce a
muncit el o viaţă, timp în care a fost corect şi cinstit, iar la bătrâneţe, în loc să stea liniştit în faţa casei şi prăvăliei,
a fost obligat să stea la bloc.
Voicu Mantu a încetat din viaţă în anul 1986 la vârsta de 87 de ani. Pentru noi olteniţenii mai în vârstă,
Voicu Mantu ne-a rămas în minte ca un om deosebit pentru cinste, corectitudine şi comportament. A fost un
om model.
Am fost foarte satisfăcut că am avut posibilitatea ca pentru olteniţenii mei, să pot revendica memoria
acestui om simplu la prima vedere, însă de un mare caracter.
În vremea lui Voicu Mantu, nu existau maşini de calculat şi nici cântare automate. Îşi imaginează oare
vânzătorii şi comercianţii din zilele noastre, cam ce s-ar întâmpla dacă furnizarea energiei electrice s-ar întrerupe
o zi ? Ar mai avea cu ce să cântărească marfa ? Aşa este că s-ar bloca tot? Cum s-ar descurca fără maşini
de calculat? Trageţi singuri concluziile!…………………………………..

 

 

 

Un echipaj de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară a intervenit pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 40 de minute

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unei defecțiuni apărute la nivelul compartimentului motor al unui vehicul de teren care rula pe autostradă

 IMG_20160905_133848 IMG_20160905_133853 IMG_20160905_140347

 

          În data de 05.09.2016, ora 13.32, pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au fost solicitaţi să acţioneze pe A2, sens de mers București – Constanța, la km 61 + 900 metri, calea I, pe raza localităţii Lehliu Gară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism înmatriculat în județul Constanța, proprietate privată, aparţinând lui Ștefan V.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, generalizat, cu flacără deschisă şi cu mult fum la nivelul întregului autovehicul.

Conducătorul autoturismului a conștientizat riscul, a oprit pe banda de urgență  și s-a auto-evacuat, fiind în afara oricărui pericol.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unei defecțiuni apărute la nivelul compartimentului motor al unui vehicul de teren care rula pe autostradă.

Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială  de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 40 de minute, circulația pe autostradă fiind întreruptă pe perioada întervenției.

În urma incendiului, antovehiculul a fost distrus ]n totalitate, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 45.000 de lei

 

 

Polițiștii din Călărași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., în colaborare cu polițiștii spanioli, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de persoane. Au fost puse în executare 10 mandate europene de arestare şi a fost recuperat un prejudiciu de 20.000 de euro.

 

1 2 4La data de 24 august a.c., ca urmare a unei cereri de asistenţă juridică internaţională emisă de autorităţile spaniole, a fost desfășurată o operațiune comună de către polițiștii români și de cei spanioli, simultan în Budeşti, judeţul Călăraşi, precum şi pe teritoriul Spaniei.

 

Astfel, au fost efectuate două percheziţii domiciliare la membrii unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane.

 

La percheziţii au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum şi 6 poliţişti din cadrul Poliţiei Naţionale Spaniole, fiind puse în executare două mandate europene de arestare emise de autorităţile spaniole, pe numele a doi bărbaţi din Budeşti.

 

Din cercetări, a reieșit că membrii grupării infracționale, cetăţeni români, ar fi recrutat, transportat şi adăpostit mai multe tinere din România, în scopul exploatării sexuale a acestora pe teritoriul Spaniei.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri referitoare la transferuri bancare din Spania către România.

 

Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a confirmat mandatele de arestare, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, trafic de persoane, spălare de bani şi loviri sau alte violenţe.

 

 

 

 

 

Concomitent, pe teritoriul Spaniei au fost puse în executare și confirmate 8 mandate de arestare emise pentru aceleaşi infracţiuni, faţă de cetăţeni români, tot membri ai grupării.

 

Au fost identificate 10 victime şi a fost recuperat un prejudiciu de peste 20.000 de euro.

pensiiSenatorii s-au intalnit astazi in plen si au adoptat propunerea legislativa a Cristianei Anghel prin care se elimina impozitul pe pentru pensiile mai mari de 1.050 de lei, astfel incat nicio pensie din Romania nu va ma fi supusa taxarii.

Potrivit actualei legislatii, orice pensie care depasea acest prag se taxa cu 16%. „Batranii nostrui nu sunt o masa amorfa, fara identitate. Batranii nostri au nume si prenume. Sunt parintii, bunicii sau strabunicii nostri. Batranii nostri au construit o tara. Dupa munca de o viata, parintii, bunicii, stramosii nostri au ajuns bataia de joc a guvernantilor.”, a explicat Cristiana Anghel, cea care a propus aceasta initiativa.

Legea a fost adoptata cu 66 de voturi „pentru”, 5 „abtineri” si 18 „impotriva”.  Legea a fost contrasemnata de mai multi alti parlamentari PSD, ALDE si din fostul grup parlamentar UNPR.mai multe-http://www.stirilekanald.ro/senatorii-au-decis-eliminarea-impozitului-pe-venit-pentru-toate-pensiile–indiferent-de-cuantumul-lor_68517.html

Capitol din MONOGRAFIA MUNICIPIULUI OLTENITA de PAUL AMU                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  S3100001GHEORGHE ENE FILIPESCU
Un olteniţean necunoscut de olteniţeni
Un caz unic, cu totul deosebit faţă de celelalte,
Gheorghe Ene Filipescu s-a născut în Olteniţa la 23 aprilie 1884. Aceste date le-am luat din sentinţa de
condamnare despre care o să vorbesc la timpul potrivit. De mic copil a rămas orfan, sărac, s-a confruntat cu
o serie întreagă de greutăţi şi neajunsuri, fără sprijin şi căldură sufletească atât de necesară copiilor, mai cu
seamă la o vârstă fragedă, flămând, a crescut cu greu aciuindu-se pe la casele rudelor mai avute şi ale meşterilor
cismari la care îşi începuse, foarte de timpuriu, ucenicia.
Gheorghe Ene Filipescu nu aparţine familiilor istorice ale acestor locuri străbătute de Argeş, ci caselor
umile, fără identitate şi drumurilor prăfuite pe timpul secetei sau înămolite pe timp de ploaie, aceasta şi pentru
că s-a născut la 31 de ani de la fondarea oraşului’
Înainte de al doilea război mondial, obiceiul era ca ucenicii, timp de peste o jumătate de an, în perspectiva
învăţării meseriei respective şi devenirii lucrător calificat – calfă cum i se spunea – lucra efectiv la diverse
munci şi corvoade de tot felul în gospodăria meşterului, care nu avea nici-o legătură cu meseria pe care urma
să o înveţe. După expirarea acelei perioade de timp, în funcţie de pricepere, deprindere şi îndemânare, calităţi
care rămâneau la aprecierea meşterului, era luat în atelier pe lângă meşter şi abia după trei, patru ani devenea
lucrător. Din acel moment lucra pe bani.
Printre marile inconvenienţe cu care s-a confruntat Gheorghe Ene Filipescu a fost şi acela că, din lipsă de
posibilităţi a rămas neştiutor de carte până la vârsta de 16 ani.
Timpul trecea greu şi fiindcă nu avea de ales, în acea stare de disperare şi fără o altă cale de ieşire, îşi ia
inima-n dinţi şi împreună cu un văr de al său aflat într-o situaţie similară, se hotărăsc să plece împreună, pe jos
la Bucureşti. În acele vremuri îndepărtate, nu exista calea ferată Olteniţa-Bucureşti şi deci nici trenuri. La Ol-
13
teniţa, nu exista nici-un fel de maşină. Singurul mijloc de deplasare era căruţa, însă şi acestea, circulau în grup.
Un drum la Bucureşti în acele timpuri era similar cu o aventură imprevizibilă, plină de riscuri, îndrăzneaţă
şi aceasta – în primul rând, pentru că existau bande de hoţi care ieşeau la drumul mare. În plus, un om – cât de
cât învăţat cu mersul pe jos – încălţat cu opinci, care constituiau încălţămintea cea mai ideală, pentru că erau
cele mai ieftine, mai comode, mai uşoare şi mai rezistente – făcea cel puţin o zi plină, adică 11 – 12 ore, iar
când ajungea era mort de oboseală.
Singur că în zilele noastre ne este greu să ne imaginăm cam cum arăta şoseaua Olteniţa – Bucureşti în
urmă cu un secol şi că, pentru oricine era nu numai un risc asumat, aproape inconştient, ca cineva să se încumete
să plece pe jos la Bucureşti, numai doi inşi şi nu un grup mai mare, aşa cum a fost vorba de cei doi copii,
Gheorghe Ene Filipescu şi vărul său.
Cei doi drumeţi îşi luaseră în traistă două pâini şi o mămăligă rece, din care mâncau în timp ce se mai
odihneau pe la marginea pădurilor, şi-şi răcoreau picioarele desculţe, zdrevelite de noroiul uscat din ochiurile
bălţilor care se aflau chiar pe şosea, sau în apele pârâurilor.
Cum era de aşteptat, bruma de merinde pe care au luat-o la ei, la scurt timp s-a terminat pentru că drumul
era lung şi obositor, astfel că, la prima comună în care intra, a trebuit să ceară de mâncare pe la porţile oamenilor.
Este uşor de înţeles că aceşti doi copii, plecând de la Olteniţa, nu au putut ajunge într-o singură zi, iar a
doua zi, lucrurile se complicau pentru că-i ajungea febra musculară, astfel că mersul pe jos devenea din ce în
ce mai greu.
În drumul său de vagabond spre Bucureşti, Gheorghe Ene Filipescu, când începea să se lase întunericul,
îşi făcea loc pe la vreo şură de fân sau paie spre a se odihni. Răpus de oboseală se trezea în zori, se scutura de
paiele căpiţei unde îşi înfundase culcuşul peste noapte şi îşi continua drumul.
Dar oricât ar fi fost de oboist şi de frământat de îndoieli, cale de întoarcere nu mai exista pentru că la Olteniţa
– ca şi la Bucureşti – nu-l aştepta nimeni. Disperarea sărăciei şi puternica lui ambiţie îl determinau să-şi
continue drumul.
Pe vremea uceniciei, la Olteniţa, îi auzea pe lucrători vorbind între ei, despre mulţimea de ateliere de cismărie
şi de prăvălii de care era plină capitala.
Cu mare greutate începea să se apropie de destinaţie.
Intrarea în Bucureşti nu l-a surprins pentru că oraşul avea la periferie aspectul unui sat evoluat. A mers
îndelung pe uliţele mărginite de case mici, văruite, acoperite cu şindrilă, înconjurate de grădini şi straturi de
legume şi flori, cu salcâmi şi corcoduşi, cu nelipsiţi butuci de vie şi coardele încolăcite pe stâlpii cerdacului
sau întinse pe bolţi din sârmă groasă.
Dar în seara aceea de demult, Gheorghe Ene Filipescu, a străbătut locurile miraculoase printre copacii
umbroşi şi a ajuns în cele din urmă – împleticindu-se de oboseală şi ameţit de foame, pe strada Olimpului, la
poalele dealului împădurit pe care se ridica biserica Patriarhiei, maestoasă ctitorie a voevodului Radu Şerban,
care domina întinderea de acoperişuri a caselor joase, întrerupte de turle de biserici care atunci erau cele mai
înalte clădiri.
Acolo locuia un văr de al său, om avut, negustor de fierărie cu prăvălie, pe strada Carol , în apropiere de
Piaţa Mare. A intrat în curtea largă cu un corp de case principal şi dependinţele construite separate, cum se alcătuiau
atunci gospodăriile mai înstărite şi a cerut cu sfială şi emoţie să fie recunoscut de ruda sa mai vârstnică.
Acolo, atunci, l-a primit, i s-a dat de mâncare şi un culcuş, astfel că a dormit în acea noapte ca un marinar
ajuns la ţărm după un naufragiu.
I s-a încredinţat îndeletnicirea ca, dimineaţa să deschidă prăvălia, să o măture, să stropească trotuarul din
faţa ei şi să încarce mărfurile în căruţele cumpărătorului.
Distanţa, nu prea mare – dintre casă şi prăvălie – o străbătea zilnic, cu aceeaşi curiozitate şi încân tare, căci
avea de trecut forfota centrului comercial al oraşului. In răcoarea dimineţii, mergea de-a lungul Podului Beilicului
cum îi spunea atunci, – Calea Şerban Vodă din zilele noastre – trecând peste Dâmboviţa ce stagna între
maluri, căci deabia începuse canalizarea, şi ajungea în Piaţa Bibescu Vodă, în faţa vastelor Hale, atunci abia
construite, înconjurate de gheretele şi tejghelele de zarzavaturi.
În zilele libere – deşi acestea erau rare – rătăcea pe străzi. În fiecare zi descoperea altă şi altă stradă, însă
în mod deosebit îl atrăgea Calea Victoriei.
În casa pictorului Theodor Aman, construită după planul acestuia, pe o stradă paralelă cu Ateneul – se afla
un mic tablou representând o femeie stând în făţă unei ferestre deschise. Fereastra aparţinea casei lui Teodor
14
Aman, iar femeia, soţia lui, contempla liniştită priveliştea patriarhală desupra acoperişurilor din ţiglă şi a grădinilor
presărate cu copaci.
Monumentalele clădiri ale Teatrului Naţional, Palatul Fundaţiei Carol I şi a Ateneului, construite în a doua
jumătate a secolului XIX, răsăreau falnic printre fâşiile oraşului, încă, patriarhal.
Într-una din zile Filipescu a coborât pe cealaltă parte a Dâmboviţei, spre Sfinţii Apostoli şi a intrat întrun
atelier de cizmărie, care avea expuse pe o policioară la fereastră, câteva perechi de pantofi.
Patronul era un saş venit din Braşov, pe nume Traian Ellzer, ca atâţi alţi meşteri străini sosiţi de pretutinderi,
necesari atunci dezvoltării meşteşugăreşti din regatul care se înfiripa.
A fost angajat şi a învăţat meseria de pantofar, astfel încât la numai câţiva ani şi-a deschis propriul său
atelier pe strada Cazărmii.
În casa noului său patron, a fost tratat civilizat. Domnişoara Ella Ellzer, fiica patronului , mai toată ziua,
cânta la pian. Mulţi ani după ce Traian Ellzer se lăsase de meserie, înfiinţase un restaurant cu grădină, a dat faliment
şi a murit de supărare, iar Filipescu, le-a adăpostit în casa lui pe Ella şi pe mama ei, până ce tot el, Filipescu,
le-a ajutat şi le-a făcut rost să-şi deschidă o măcelărie.
Gheorghe Ene Filipescu la 16 ani încă nu ştia să scrie şi să citească. Acestea sunt mărturiile fiicei sale –
Cornelia Pillat – de mai târziu.
El a descoperit însă curând cât de accesibil îi era Teatrul Naţional. Îşi cumpăra în fiecare săptămână bilet
la galerie, de unde urmărea un repertoriu interpretat nu numai de actori români dar şi străini, ceea ce i-a modelat
gustul şi i-a bucurat mintea lui nesăţioasă şi veşnic plină de întrebări la care aştepta răspunsuri.
Asculta recitindu-se în cenacluri poeme cu caracter social; „Împărat şi proletar“ de Mihai Eminescu,
„Decebal către popor“, „Noi vrem Pământ“ de George Coşbuc şi „Minciuna stă cu regale la masă“ de Alex.
Vlahuţă.
I s-a părut mai pasionat şi mai plăcut să înveţe să citească silabisind poemele lui Mihai Eminescu şi „Baladele
şi Idilele“ lui George Coşbuc, decât să tocească abecedarul.
Ucenicul vagabond venit din Olteniţa, a ocolit viile şi livezile dintre case, s-a răcorit şi a băut apă dintr-o
fântână cu cumpănă aflată la răscrucea uliţelor şi a coborât Dealul Filaret traversând Câmpia Libertăţii unde
manifestaseră la 1848 revoluţionarii bucureşteni.Era o întindere acoperită cu iarbă, presărată cu copaci falnici,
loc de petreceri şi odihnă pentru orăşenii care veneau în timp de vară să mănânce la iarbă verde.In mijlocul
câmpiei se afla o baltă mare în care se scăldau bivolii.
Câţiva ani mai târziu Filipescu avea să asiste la asanarea acelui lac mocirlos şi la creerea romanticului
parc, care avea să-i poarte numele suveranului nostru, şi a pavilioanelor elegante, care să arate realizările ţării
în cei 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I.
Şi autorităţile olteniţene ale acelor ani, au participat la acea expoziţie jubiliară cu câteva fotografii care
au fost apreciate şi care apar în lucrarea de faţă, fiind donate de doctorul Ilie Cernea muzeului de arheologie
Olteniţa, domnului profesor Done Şerbănescu, în prezenţa profesorului Mihai Grigorescu. Şi acest act de donaţie
apare în lucrare la locul potrivit.
Peste ani, în zilele de sărbătoare sau când avea loc vreo expoziţie meşteşugărească, avea să participle aici
cu exponate din domeniul cismăriei şi Gheorghe Ene Filipescu.
Intrarea principală, era atunci formată dintr-o arcadă flancată cu turnuri cu foişoare şi încununată cu stema
ţării şi vulturul cu aripile întinse, ţinând în ghiare sabia şi drapelul.
Aleile principale încadrau gazonul mărginit de straturi de flori scunde, formând un imens covor aşternut
până la marginea lacului. Ele erau umbrite de şiruri de castani, iar aleile care se răsfirau lateral erau boltite cu
coronele înalte ale bătrânilor copaci.
Poteci tăinuite şi umbroase duceau spre marginea unde se mai aflau încă cuşti de fier, rămase pustii unde
odinioară fuseseră expuse sălbăticiunile aduse din pădurile bogatei noastre ţări. În toamnele cu castanele de
un maron strălucitor, împrăştiate pe jos şi frunzele de aur foşnind pe alei, nu puteai să rămâi indiferent faţă de
acest peisaj fermecător, magnific.
Alei cu două braţe, parcă încolăceau lacul şi suiau la esplanada pe care se ridica impunătorul Muzeu
Militar, ce-şi reverbera în lac arcadele celor două etaje flancate de două aripi de clădire, în formă de turnuri
prismatice, încununate fiecare cu câte un vultur uriaş din bronz cu aripile deschise.
Pe terasa din faţa muzeului, flacăra care ardea necontenit pe lespedea mormântului eroului necunoscut,
te înfiora.
Citirea istoriei ţării începea cu metopole monumentale de la Adamclissi, sprijinite de parapetul terasei
15
sau aşezate pe alee înconjurând muzeul pe la spate.
Atunci încă se desluşeau din piatra roasă de vreme, oile păstorilor daci şi luptele dintre daci şi romani.
Turnuri încadrau scara largă pe care urcau spre scările mari şi răcoroase unde erau expuse machete de cetăţi
din epoca daco-romană şi din Evul Mediu, portretele voievozilor şi regelui Carol I şi Ferdinand, stindardele
zdrenţuite, sau câştigate în lupte, arme, costume, stampe şi picturile lui Nicolae Grigorescu reprezentând luptele
de la Grivţa şi Plevna, dând celor ce le priveau sentimental de pietate pentru trecut şi încredere în viitor.
Complexul întreg era o sinteză a istoriei noastre şi o exaltare biruinţei Războiului de Independenţă din
1877 şi de întregire din 1916-1918.
O poveste romantică era închipuită în grota barocă alcătuită din diferite roci aflate în ţara noastră. Ea
fusese săpată anume în grosimea dealului unde se strânseseră izvoarele subterane ale lacului. În faţa grotei se
ajungea coborând scările terasei muzeului.
Pe adâncimea ei întunecoasă şi răcoroasă se profilau, ridicându-se de o parte şi de alta, uriaşi sculptaţi în
piatră de Dimitrie Paciurea şi Fritz Stork. Cu mâinile legate la spate şi torsurile răsucite, ei priveau fecioara
ucisă plutind pe apele tremurânde şi negre, atât de neted desprinsă din marmura albă. Privirea plimbată, atent
şi selectiv, asupra acestor privelişti mute, niciodată nu da semen de oboseală sau plictiseală.
Prin anul 1940, muzeul care punea în valoare istoria unui neam obidid de veacuri, a ars şi nu a mai fost
restaurant.
În perioada communistă ce a urmat, el nu-şi mai avea rostul căci istoria trebuia prezentată din punct de
vedere al luptei de clasă şi al concepţiilor marxist-leniste, care treceau cu tăvălugul peste demnitatea şi mândria
naţională a popoarelor sub dominaţiă sovietică.
Şi sunt tentat să cred că, şi în situaţia în care muzeul nu ar fi ars, el tot ar fi fost distrus de regimul comunist.
Golul produs din cauza clădirii distruse a dus la ştirbirea acestei extraordinare armonii dintre peisaj şi
arhitectură. Compoziţia romanticei grote a fost desfiinţată iar înălţimea dealului redusă.
În final am vrut să arăt că în acea spărtură de peisaj a fost ridicat un mausoleum, în exclusivitate, pentru
conducătorii comunişti. Mult trâmbiţata egalitate, se oprea la intrarea în mausoleum, unde se făcea în mod categoric
diferenţa între lideri şi restul gloatei de manevră. Cuvântul tovarăş era fals ca însăşi doctrina şi ideologia
communistă în sine. În ce priveşte noţiunea de libertate de care se făcea atâta paradă în timpul regimului communist,
trebuie să arăt categoric şi clar că libertatea era doar în vorbe şi că în fapt nu avea numic în comun cu
comunismul.
* * *
O fotografie mai veche, îngălbenită de vreme, făcută în Bucureşti la Leon Weismann care în 1910 îşi avea
studioul pe Calea Rahovei, peste drum de Palatul Justiţiei, ni-l înfăţişează pe Gheorghe Ene Filipescu în anul
1910, la vârsta de 26 de ani – deci la 10 ani după plecarea disperată din Olteniţa – când devenise lucrător
calificat cismar.
Este surprins de fotograf – deşi în picioare – pe trei sferturi, cu bustul îmbrăcat în vestă şi sacou din postav
negru.Cămaşă albă, cu guler înalt, scrobit, cu colţurile îndoite, iar dedesubtul lor, iese nodul lat al cravatei
negre, ceea ce îi conferă o notă elegantă ţinutei.
Privind fotografiei, observăm şi moda a celor îndepărtate vremuri. Părul este pieptănat cu cărare într-o
parte. Nasul lung şi subţire, cu nările arcuite, înobilează figura. Deasupra buzelor sinuase purta o mustaţă
scurtă, care îi dădea o vârstă mai mare decât avea în realitate. Din toată făptura lui ieşea în evidenţă în mod
deosebit, privirea sa directă, dreaptă şi pătrunzătoare – ca de uliu – care exprimă neîndoielnic, conştiinţa de
sine.
Fiind o fire întreprinzătoare – obligat şi de postura sa în care îi fusese dat să trăiască – cu spirit comercial,
îndrăzneţ dar nu tupeist, însă hotărât, foarte curând, din lucrător avea să devină patron.
Şi-a deschis un magazin de încălţăminte elegant, pe Calea Victoriei – locul mult visat de el – şi un atelier
de cizmărie, unde vindea încălţăminte fină, ambalată în cutii special de carton care avea scris pe ele numele
său. Chiar el era cel care lua măsura clienţilor pentru încălţăminte şi croia feţele pantofilor din piele fină adusă
de la Viena şi Paris.
Printre clientele de seamă care îşi comandau sau îşi cumpărau încălţăminte de la Filipescu; Lili Caradino,
Nelly Cutara, Lucia Sturdza Bulandra şi multe altele. Deasemeni o pleiadă întreagă de profesori, scriitori, pictori,
etc., oameni culţi cunoscuţi de societatea acelor vremuri, cum erau; Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu,
16
Maria Filotti, George Vraca şi mulţi alţii, constituia clientela selectă, prove nită din marea galerie a oamenilor
de marcă ai capitalei, care în mod concret şi convingător făceau o reclamă generalizată magazinului lui
Filipescu.
În timpul primului război mondial, Filipescu, ca simplu soldat, a însoţit armata română, a fost însărcinat
cu efectuarea reparaţiei încălţămintei jerpelite a soldaţilor.
Întors acasă în 1918, la sfârşitul războiului, când avea vârsta de 34 de ani, avea să constate că nu mai
avea decât haina de soldat de pe el. Toate celelate îI fusseră vândute de prima sa soţie, care gândind că el va
muri pe front, şi-a găsit alt bărbat.
În tunica militară, l-a văzut pentru prima oară, femeia care avea să-i fie soţie pentru tot restul vieţii, întrând
în prăvălia de încălţăminte de pe Calea Victoriei, ţinută de viitorul său cumnat Dumitru Raftopol, personaj
pomenit în cartea „Bucureştii de altădată“ de Grigore Potra, printre meseriaşii de seamă de la începutul secolului
XX. Era grec de origine şi se pricepea foarte bine la potrivitul calapoadelor. Acesta dorea să-şi lichideze
întreprinderea deoarece nu avea talentul să creeze modele de pantofi pe gustul noii societăţii de după război.
Avea nevoie de un cumpărător, sau, în cel mai rău caz de un asociat cu capital.
Pe Filipescu i l-a prezentat o cunoştinţă. În timp ce Raftopol – pomenit mai sus – îl studia şi cântărea cu
privirea, Filipescu i-a demonstrat că el are nevoie de un meseriaş care să-i lucreze încălţămintea modernă şi
pe lângă aceasta avea să o vândă şi pe cea demodată. Filipescu a reuşit să-l convingă, a fost angajat imediat,
a devenit asociat fără să aducă niciun capital, decât îndemânarea lui şi, în scurt timp i-a cumpărat magazinul.
Dumitru Raftopol şi-a ridicat o fabricuţă, controla liniştit calapoadele şi în timpul liber citea Shakespeare.
Deasupra elegantului său magazin, Filipescu a pus să se scrie o firmă din cristal albastru, pe care era caligrafiat
cu aur numele său „Gheorghe Ene Filipescu“.
În 1927, după ce Charles Lindbergh a reuşit să traverseze Oceanul Atlantic, el – Filipescu – a simţit nevoia
să-şi materializeze entuziasmul trimiţând celebrului aviator, în semn de omagiu, o pereche de pantofi de damă
confecţionaţi dintr-o piele azurie. Căputa reprezenta în partea din faţă, stilizarea capului şi pieptului unui porumbel,
ale cărui aripi desfăcute, din piele argintie, formau părţile laterale ale pantofilor. Penajul fusese sugerat
prin solzi desfăcuţi fin din piele.
Pantofii erau de o eleganţă desăvârşită. Îndemânarea manuală şi simţul proporţiilor au creat un obiect
perfect funcţional dar care reprezintă în acelaşi timp o ideie.
La expoziţia de la Barcelona din 1929, pantofii expuşi de Filipescu au obţinut medalia de aur.
Pe căputa decoltată a unui pantof din lac negru, se întindea graţios o tulpină subţire, de un verde aprins,
cu câteva frunzuliţe ascuţite şi care se termina cu corola creaţă a unei garoafe de un roşu închis. Pantofii se
numeau „Romanţa“ sau „Carmen“.
Pe partea din faţă a unui pantof argintiu se rotunjeau stilizate pe un fir de crenguţă cafenie, câteva corole
rotunde în tonuri trandafirii. Armonia diafană a culorilor sugerau „primăvara“. Pe căputa înaltă, cât risul piciorului,
a unui pantof verde intens, fâşii subţiri din piele albă, desenau elegant o „liră“.
Cel mai simplu pantof numit „opinca“, era din piele de un auriu închis, cu marginea căputelor întregi
tivită cu împletitura strânsă a tricolorului. Dacă pantofii şi împodobirea lor ar fi fost executate neîndemânatic,
prozaismul lor ar fi fost amplificat iar ornamentica un fitsch vulgar. Dar meşteşugul înaripat de un motiv de
inspiraţie transforma şi pantoful într-un obiect de artă, după cum de-a lungul istoriei meşteşugarii desăvârşiţi
au preschimbat în comori de artă obiectele necesare.
În anul 1946 magazinul a luat foc în mod misterios şi odată cu el a ars şi o bună parte din încălţăminte,
dispărând aproape toate modelele de pantofi datorită cărora i se decernase cele mai mari premii, nu numai la
expoziţia din Barcelona, dar şi la cele din Paris şi Bucureşti. Totuşi câteva dintre perechile de pantofi care au
supravieţuit incendiului le-a dăruit Muzeului oraşului Bucureşti. Nu peste mult timp avea să-şi dea seama că
acel incendiu – aşa-zis misterios – a fost pus, pentru că începuse să fie identificat ca element politic, neconvenit
timpului în evoluţie.
Dar şi din ce mai rămăsese din magazine în urma incendiului, avea să fie impozitat considerabil. Impozitele
insurmontabile şi datoriile amplificate peste măsură, în fapt, urmărea şi trebuiau să distrugă orice avânt
al iniţiativei particulare. Filipescu reuşise să-şi înjghebeze totuşi – ca la începuturile sale – un mic atelier de
cismărie în pasajul apropiat.
Dar, spre consternarea lui, la alegerile din 1946, când a fost identificat ca social-democrat, la centrul de
votare, necunoscuţi, l-au lovit fără milă.
Revenind puţin în urmă, la distanţă de două decenii, graţie firii şi caracterului integru, concretizat şi prin
17
punctualitate şi respectarea cuvântului dat şi promisiunilor faţă de clienţi, ordinii sale pe care avea în cap, cum
şi vederile sale sociale, devine cunoscut la nivelul capitalei, astfel că, în anul 1930 – adică la vârsta de 46 de
ani – este ales şi devine preşedintele breslei cizmarilor.
Contactul permanent cu o lume pretenţioasă şi selectă, avea să-i lărgească continuu orizontul cunoaşterii
şi să-i dea posibilitatea unei mai bune înţelegeri a fenomenelor sociale pe care le trăia.
Prezint o fotografie din anul 1930 a lui Filipescu, care ne înfăţişează un om robust – şi la propriu şi la figurat
– matur, evoluat unde cravata de până atunci a fost înlocuită cu lavalieră, însă se menţine aceeaşi privire
hotărâtă şi pătrunzătoare în inima pe celui care-l privea.
* * *
La începutul lunii decembrie a anului 1945, după instalarea guvernului Petru Groza, recunoscut de Uniunea
Sovietică, socialiştii grupaţi de Lothar Rădăceanu, au trecut de partea ocârmuirii, iar ceilalţi, declaraţi independenţi
şi conduşi de Constantin Titel Petrescu – din care făcea parte şi Gheorghe Ene Filipescu, au hotărât
să meargă la alegeri pe liste separate.
Gheorghe Ene Filipescu, împreună cu vechii militanţi – a făcut parte din bătrânii socialişti democraţi –
căci se înscrisese în partid în anul 1903 la vârsta de numai 18 ani – făcea parte din Comitetul provizoriu de
conducere. După alegerile din 19 noiembrie 1946, Partidul Socialist ramura Rădăceanu – s-a unit cu Partidul
comunist, ceea ce i-a dus la disperare pe socialiştii democraţi inde pendenţi care mai credeau încă în influenţa
anglo-americană. Nu fuseseră desfiinţaţi oficial, dar dispariţia lor trebuia neapărat înfăptuită căci erau consideraţi
inamici înverşunaţi ai Partidului comunist.
Sunt foarte multe lucruri de spus şi tocmai de aceea, câteodată cronologia evenimentelor apare nesincronizată.
Este locul să amintesc aici că fiica lui Gheorghe Ene Filipescu, cu câţiva ani înainte, se căsătorise cu Dinu
Pillat, fiul marelui om de cultură arhicunoscut, Ion Pillat, devenind astfel Cornelia Pillat.
Printr-o pură coincidenţă – adică ceva cu caracter întâmplător – în toamna anului 1946, Cornelia cu soţul
ei Dinu Pillat, au asistat la reuniunea câtorva militanţi ai Partidului Social în casa tatălui ei Gheorghe Ene
Filipescu. Îşi aminteşte că erau aşezaţi, liniştiţi şi încrezători, în jurul unei mese încărcate cu gustări pregătite
de mama sa. Îşi aminteşte de ochii mari intens albaştri, zâmbetul liniştit şi vorba tărăgănată a lui Ion Fluieraş
şi figura de patriarh cu venerabila lui barbă albă a lui Grigore Grigorovici. Amândoi făcuseră şi ei parte dintre
socialiştii democraţi din Transilvania şi Bucovina, realizatori în 1918, alătururi de Iuliu Maniu, Ionel Brătianu
şi Regel Ferdinand I ai actului Unirii Transilvaniei cu vechiul regat. Constantin Motoş îl asculta amuzat pe
profesorul Ion Claudian care avea mare chef de vorbă, iar tânărul Adrian Dumitru, secretarul partidului , nu
se mai îndura să plece pentru îndeplinirea unor întâlniri cu caracter politic la care îl îndemna, amintindu-i din
când în când de Titel Petrescu.
* * *
După o îndelungată periodă de timp de anchete şi interogatorii istovitoare, mai mult pe timp de noapte,
Gheorghe Ene Filipescu – împreună cu un lot de alţi învinuiţi politici – la începutul anului 1952 a fost condamnat
de Tribunalul Militar Bucureşti, potrivit sentinţei penale nr. 49 din 16 ianuarie 1952 la:
– 15 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică pentru crimă de înaltă trădare;
– 10 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică pentru crimă de surparea ordinei constituţionale;
– 20.000 lei amendă pentru delictul de uneltire contra orânduirii sociale;
– 10 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică pentru unirea de complot în scop de trădare de surparea ordinii
constituţionale şi de răzvrătire.
Tribunalul a hotărât ca să execute pedeapsa cea mai grea adică 15 ani temniţă grea, cinci ani degradare
civică şi 20.000 lei amendă penală. Îl obliga să plătească 30.000 lei cheltuieli de judecată ca şi când el ar fi
fost cel care ar fi cerut să fie judecat. Sentinţa de condamnare este prezentată în anexă.
* * *
Cornelia Pillat, fiica lui Gheorghe Ene Filipescu şi soţia lui Dinu Pillat, îşi aminteşte că într-o dimineaţă
de mai a anului 1952, a venit un domn care – fără ocolişuri – a intrat direct în subiect şi i-a spus că tatăl său a
murit în august 1952. I-a mai spus că atunci când a coborât din tren mergea greu şi abia mai sufla. A rămas în
urma convoiului trăgându-şi legătura cu lucruri după el. Fiecare respiraţie devenise o suferinţă. Era iarnă,
zloată şi era frig. Respectivul domn, după epuizarea celor spuse, s-a retras brusc, tot aşa cum venise.
18
În acest fel fiica sa, Cornelia Pillat, lua cunoştinţă despre vestea cutremurătoare că tatăl său, după procesul
social-democraţilor independenţi din ianuarie 1952, nu mai trăise decât până în luna august. Alăturat prezint
în anexă, târzia înştiinţare a decesului lui Gheorghe Ene Filipescu la închisoarea din Târgu Ocna.
* * *
Peste 12 ani, deci în anul 1964, la ieşirea din închisoare a lui Dinu Pillat, soţul Corneliei şi ginerele lui
Filipescu, povestea că la Gherla – una din celulele închisorii de tristă amintire ale regimului comunist, unde
erau numai deţinuţi politici, consideraţi de regim periculoşi, a cunoscut un preot originar din Munţii Apuseni,
se numea Viorel Todea, – care – trecând prin diferite detenţii, îl întâlnise la Târgul Ocna pe Gheorghe Ene
Filipescu.
La Gherla şi-a ispăşit pedeapsa de 8 ani din 15 ani cât a fost condamnat şi legendarul nostru olteniţean
Aurelian Gulan, care apare în lucrare şi căruia i-am consacrat cel mai mare spaţiu.
Acesta, preotul, şi-l amintea pe Filipescu că riposta cu violenţă şi-i dojenea pe torţionari. Nu mai avea
nimic de pierdut, iar sfârşitul vieţii era pe aproape.
Pastorul evanghelic – Richard Wurmbandt – căci despre acesta este vorba – întemniţat timp de 14 ani, s-a
nimerit să stea cu Filipescu la închisoarea din Târgul Ocna.
În cartea sa „Cu Dumnezeu în subterană“ Editura Casa Şcoalelor Bucureşti 1993, la paginile 82- 83,
relatează că Filipescu le spunea agenţilor; „Eu am suferit pentru cauza socialismului înainte ca voi să veniţi
pe lume“. Richard Wurmbrand mai scrie: „Ca să treacă timpul bătrânul Filipescu recita adesea din Shakespeare
care îi plăcea foarte mult, sau ne povestea întâmplări din viaţa lui. Era revoluţionar de 50 de ani. Prima dintre
numeroasele sale arestări avusese loc în 1907. Soţia lui Filipescu îi povestea fiicei sale Cornelia că în anul
1920, deşi era patron, căci reuşise să aibă propriul său atelier de pantofi, a fost solidar cu grevele generale, în
urma căreia a fost arestat. Dar autorităţile l-au eliberat deoarece li s-a părut straniu ca un patron să susţină cauzele
muncitorilor.
Cu toate credinţele sale social democrate, Filipescu era iubit de tinerii legionari deţinuţi – care deşi grav
bolnavi de tuberculoză, le dădea mâncare şi în curând, după decesul lui, au murit şi ei. Filipescu le recita cu
vocea sa stinsă,dar ca un iluminat, tot ce putuse agonisi din minunatele sale lecturi, întărindu-i în speranţa că
regimul comunist se va prăbuşi şi toţi vor fi eliberaţi. Preotul Todea îl împărtăşise pe Filipescu cu câteva zile
înainte de a muri.
Ultima carte pe care o citise în anii săi liberi, fusese Biblia pe care o păstra cu versetele preferate subliniate
de el.
Peste alţi ani, prieteni de ai Corneliei Pillat, i-au trimis pe Ion Ianolide, un om care îşi petrecuse toată
tinereţea prin închisori. Acesta îl veghease pe Filipescu până la sfârşit. Povestea că respiraţia îi devenise şuierătoare
căci aerul îi intra cu greu în plămânii înţepeniţi de cicatricele tuberculozei. I se adusese mâncare iar tânărul
deţinut a venit să-l hrănească. El nu a refuzat dar i-a făcut semn să mai aştepte puţin – nu mai putea nici
să vorbească -şi în timpul acestei scurte aşteptări şi-a dat sufletul. Dorinţa lui de a trăi şi încrederea că va fi
eliberat întreceau realitatea însăşi.
Richard Wurmbrad relata o altă versiune a morţii lui Filipescu. El deosebeşte cu fineţe că socialist fiind,
Filipescu se socotea ateu. Dar – comenta Wurmbrand – spunând că îl neagă pe Dumnezeu, „el nega de fapt
numai concepţia primitivă despre El, nu şi realitatea iubirii, dreptăţii şi eternităţii Lui“. La acest mod de înţelegere
pe care i l-a sugerat pastorul, el a răspuns: „Eu cred în Iisus Christos şi-l iubesc ca pe cea mai importantă
fiinţă omenească, dar nu mă pot gândi la el ca la Dumnezeu“. Starea lui s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult. In
două săptămâni, după o serie de hemoragii i-a venit sfârşitul. Ultimele cuvinte mi le-a spus mie – relatează Richard
Wurmbrand: „Il iubesc pe Iisus“, a murmurat Filipescu cu o voce stinsă.
În săptămâna aceea fusese mai multe decese. A fost şi el azvârlit gol, într-o groapă comună săpată de deţinuţi.
Lichelismul, metodele sadice, josnice, false şi perfide, ale instanţelor de judecată din timpul regimului
comunist, ca structuri protectoare şi stimulatori ale partidului-stat, nu pronunţau direct sentinţe capitale – adică
pedeapsa cu moartea – însă prin execuţia pedepselor date cu durată şi în condiţiile inumane existente, acestea
duceau sigur şi categoric la pedeapsa capitală. Tocmai de aceea, peste 90% dintre condamnaţii – deţinuţi, nu
au putut să-şi ispăşească pedeapsa integral, pentru că mai toţi au murit înainte de expirarea anilor de detenţie.
Apare ca o practică acest sistem criminal care, iată că nici după trecerea a 15 ani de la Revoluţie, în 2005,
19
procesul comunismului nu are semne că ar începe, iar torţionarii nu sunt traşi la răspundere.
De asemeni apare inexplicabil faptul de a nu anunţa familia la timp despre decesul celui care are loc pe
timpul executării pedepsei. Acest procedeu nu are nici-o justificare iar regimul comunist nu făcea diferenţa
între modul în care era omorât un câine sau un om.
Aceeaşi soartă au avut-o zeci, sute şi chiar mii de semeni de ai noştri.
După revoluţia din decembrie 1989, când au fost arestaţi câţiva lideri ai Partidului Comunist Român,
aceştia au avut tupeul să ceară eliberarea din închisori pe motivul că nu suportă detenţia, cereri care, în majoritatea
cazurilor justiţia post revoluţionară le-au fost aprobate.
Toate aceste lucruri s-au întâmplat doar pentru singurul motiv şi anume că, noile autorităţi emanate după
revoluţie nu au ţinut seama de prevederile punctului 8 din „Proclamaţia de la Timişoara din 16 Decembrie
1989“, pentru că, ar fi însemnat să se excludă singuri. Acesta este unul din principalele motive pentru care, de
15 ani, ţara noastră se confruntă în permanenţă cu o stare de lucruri căreia nu-i poate face faţă. Una din acestea
fiind corupţia generalizată.
* * *
Prin urmare cititorul va lua cunoştinţă de faptul că olteniţeanul Gheorghe Ene Filipescu, constituie încă
o victimă – separat de altele – ale regimului comunist din România, care şi-a bătut joc în modul cel mai crunt
de proprii semeni.
Este de reţinut că, în timp ce Gheorghe Ene Filipescu până la vârsta de 16 ani nu a ştiut să scrie şi să citească,
Ion Pillat, cuscrul său a fost un mare poet şi literat al ţării noastre. Deasemeni, în timp ce părinţii lui
Gheorghe ene Filipescu au fost săraci, Ion Pillat provine dintr-o familie de oameni bogaţi, fiind suficient să
arăt că mama să provine din marea familie a Brătienilor. Şi fiul său Dinu Pillat a fost un mare filolog.
Cunoaşterea olteniţeanului nostru Gheorghe Ene Filipescu mi-a fost facilitată de scrierea cărţii intitulată
„Eterna Întoarcere“ de fiica acestuia Cornelia Pillat, la Editura DU Style Bucureşti 1996, care ne-a părăsit în
anul 2005 la vârsta de 83 de ani şi care a fost prietenă de condei cu distinsa doamnă Annie Bentoiu (născută
Deculescu) olteniţeancă, prin amabilitatea căreia am avut acces la această frumoasă şi interesantă carte, căreia,
şi pe această cale îi aduc cele mai respectoase mulţumiri.
N. Steinhardt, în cartea sa intitulată „JURNALUL FERICIRII“ Editura Dacia Cluj-Napoca 1991, vorbeşte
despre detenţia lui Gheorghe Ene Filipescu şi despre chinurile în care a murit.
Gheorghe Ene Filipescu, lucrător cizmar Gheorghe Ene Filipescu, preşedintele breslei
în București – 1910 cizmarilor în 1930
20
TRIBUNALUL MILITAR BUCUREŞTI
Dosar nr. 2015 / 1950 Secţia I-a
SENTINŢA NR. 49 DIN 16.01.1952 (extras).
Făcând aplicarea art. 186, 187 pct 2 şi 3 c. pen. art. 207, c. p. art. 209 P. II-a pct. d. c. pen., art. 227 comb.
cu art. 186, 207 şi 210 c. pen. art. 101, 103, c. pen., art 25 pct. 6 şi art 193 c. pen. Art. 304 şi 463 cjm cu unanimitate
de voturi, condamnă pe GHEORGHE ENE FILIPESCU născut la 23 aprilie 1884 în comuna
Olteniţa, fiul lui Tache şi Cristina, la 15 (cinsprezece) ani temniţă grea şi 5 (cinci) ani degradare civică pentru
crimă de înaltă trădare p.p. de art. 186 al. 2 c.p. comb. cu art. 187 pct. 2 şi 3 c.p. cu acordarea de circumstanţe
atenuante conf. art. 157 c.p., la 10 ani temniţă grea şi 5 (cinci) ani degradare civică pentru crimă
de surparea ordinei constituţionale p. p. de art. 207 c.p., la 7 (şapte) ani închisoare corecţională şi 20.000
lei amendă pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale p. p. de art. 209 P – II – a pct. 2 c.p. şi la 10
(zece) ani temniţă grea şi 5 (cinci) ani degradare civică pentru crime de complot în scop de trădare de
surparea ordinei constituţionale şi de răzvrătire p.p. de art. 227 comb. Cu art. 186, 207 şi 210 c.p.
Conf. art. 101 şi 103 c.pen., va executa pedeapsa cea mai grea adică 15 ani temniţă grea, 5 (cinci) ani
degradare civică şi 20.000 lei amendă penală.
Se confiscă averea inculpatului.
I. Se compută detenţia preventiveă de la data de 13.VI.1949
II. Obligă să plătească 30000 lei cheltuieli de judecată.
Hotărârea a rămas definitivă în baza deciziei nr. 1844 din 13.08.1952 a Curţii militare de Casaţie şi Justiţie
care a respins recursul inculpatului.
Prezentul extras a fost eliberat în baza cererii nr.1939 din 19.04.1978.
Aceasta este sentinţa de condamnare a lui Gheorghe Ene Filipescu în procesul social-democraţilor ramura
Titel Petrescu.S3100002
Recapitulând rezultă 15 ani + 10 ani = 35 de ani de temniță grea la care se adaugă 7 ani de închisoare corecțională
deci în total 42 de ani de pușcărie, iar în 1952 când s-a pronunțat sentința Gheorghe Ene Filipescu
avea deja 68 de ani.
Prin urmare, dacă ar fi executat întreaga condamnare de 42 de ani, adăugată la vârsta de 68 de ani în 1952,
rezultă că ar fi trebuit să iasă din puşcărie la 110 ani.
Chiar dacă ar fi executat integral pedeapsa cea mai grea care de fapt i s-a aplicat de 15 ani temniţă grea,
şi cum în 1952 avea 68 de ani, înseamnă că s-ar fi eliberat din puşcărie la 83 de ani.
Cine poate executa la 68 de ani o pedeapsă de temniţă grea timp de 15 ani? Numai o minte bolnavă putea
să conceapă aşa ceva!
Gheorghe Ene Filipescu a fost arestat în mai multe rânduri
însă definitiv la data de 13 iunie 1949.
De la această dată şi până la 16 ianuarie 1952 când s-a pronunţat sentinţa, deci timp de peste doi ani şi jumătate,
a fost reţinut fără a fi judecat întrucât Tribunalul Militar Bucureşti, nu a fost în măsură să ofere probe
convingătoare faţă de gravele acuze care i s-au adus şi anume: crimă de înaltă tradare, crime de surparea ordinei
constituţionale şi mai ales crimă de complot în scopul de trădare de surpare a ordinei constituţionale şi de răzvrătire.
În fapt este vorba de minciuni sfruntate, Nimic adevărat. Totul pure inventţii, mistificări ale securităţii.
De aşa ceva nici criminalii de război ai lui Hitler judecaţi de Tribunalul Militar Internaţional de la Nurenberg
nu au fost acuzaţi toţi. În fapt teroarea deslănţuită împotriva lui a fost pe considerentul că la alegerile din 12
noiembrie 1946 a votat împotriva B.P.D. (blocul partidelor democratice), sub oblăduirea căruia se ascundeau
şi comuniştii.S3100003

După revoluţia din decembrie 1989, când simbolic, au fost arestaţi câţiva nomenclaturişti, pentru perioade
scurte de timp, aceştia deşi erau trataţi omeneşte, totuşi au avut tupeul să ceară să fie eliberaţi pe motiv că nu
suportă închisoarea. Şi până la urmă au fost eliberaţi. Alţii au fost graţiaţi de Ion Iliescu.
Dar pe zecile, sutele, miile şi zecile de mii de oameni schigiuiţi şi torturaţi prin închisorile comuniste, pe
la Canal, pe la Bicaz şi în fel de fel de locuri periculoase, i-a întrebat cineva dacă pot să suporte detenţia?….
la vârsta de pensionare?
Curată bătaie de joc, iar despre procesul comunismului nu mai vorbeşte nimeni. Nu poate exista clemenţă
din partea victimelor faţă de călăi. Şi totuşi Ion Iliescu invită mereu la toleranţă.
Acest extras din sentinţa nr. 49/16.01.1952, de condamnare a lui Gheorghe Ene Filipescu, timbrat cu timbre
de 3 lei, figurează la pagina 19 din cartea întitulată „Eterna întoarcere“ scrisă de Cornelia Pillat, fiica lui
Gheorghe Ene Filipescu, soţia lui Dinu Pillat, editura DU STYLE Bucureşti 1996.
Cartea mi-a parvenit prin nețărmurita amabilitate a doamnei Annie Bentoiu (fiica doctorului Constantin
Deculescu) prietena scriitoarei Cornelia Pillat, căreia, şi pe această cale, îi mulţumesc pentru imensul sprijin
acordat.

inscriere-clasa-1-2016_6654Cu doar cateva zile inainte de debutul anului scolar 2016-2017, Ministerul Sanatatii aminteste ca adeverinta medicala de la medicul de familie si avizul epidemiologic sunt singurele documente pe care unitatile de invatamant le pot solicita parintilor pentru inscrierea copiilor in colectivitate, conform unui ordin incheiat de comun acord cu Ministerul Educatiei, inca de anul trecut.

Toti parintii trebuie sa stie ca singurele documente necesare la inscrierea copiilor la gradinita sau scoala sunt adeverinta medicala de la medicul de familie si avizul epidemiologic. Ministerul Sanatatii precizeaza de asemenea ca medicul de familie este cel care poate cere analize suplimentare in situatie in care exista simptome de boala infectioasa la copil.

Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei au stabilit anul trecut printr-un ordin comun documentele medicale necesare la inscrierea, frecventarea sau terminarea unui ciclu de invatamant in Romania. Aceste documente nu prevad rubrici pentru rezultatele analizelor medicale.

Ministerul Sanatatii doreste ca publicul – in special parintii – sa fie informat asupra unor elemente esentiale pe care ar trebui sa le cunoasca pentru a lua decizii si a actiona in mod responsabil pentru sanatatea copiilor lor:

– Prezenta nazala si/sau faringiana a stafilococilor sau pneumococilor este frecventa si nu reprezinta in sine un pericol pentru sanatatea copilului. Cu alte cuvinte, nu necesita un tratament antibiotic.

– Testele/analizele medicale pentru gradinita nu sunt solicitate in mod expres prin niciun document oficial sau act normativ. Ele nu au valoare epidemiologica, adica nu pot fi interpretate asa incat sa dea indicatii asupra unui pericol real la care sunt expusi ceilalti membri ai comunitatii scolare in care intra respectivul copil.

– Efectuarea acestor teste/analize, interpretate in mod superficial, deschide posibilitatea unui abuz – administrarea de antibiotice fara ca aceasta sa fie cu adevarat necesara. Consecintele sunt nefaste: perturbarea florei microbiene normale a copilului care primeste antibiotic, respectiv selectarea de germeni rezistenti la antibiotice ce pot fi ulterior transmisi mai departe in comunitate.

Ministerul Sanatatii incurajeaza institutiile din domeniul sanitar, unitatile scolare si medicale sa informeze corect populatia despre lipsa beneficiilor unor asemenea testari. La fel de important este sa nu incurajeze folosirea antibioticelor pentru „eradicarea” unor germeni care exista in organism. SURSA-https://www.portalinvatamant.ro/articole/invatamant-primar-103/lista-documente-pentru-inscrierea-in-colectivitate-in-anul-scolar-2016-2017-6654.html?utm_source=legislatiamuncii-05092016&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter&uid=580067


Ieri, duminica, 4 septembrie 2016, intr-o atmosfera de pace si reculegere pentru memoria celor cateva mii de ostasi morti pe campiile de la Turtucaia – mai precis pe linia fortificata Daidar, Belita, Antimova – cateva mii de oameni au fost prezenti in Tutrakan (Turtucaia), Bulgaria, pentru a comemora trecerea a o suta de ani de la marea Batalie care a avut loc in aceasta localitate in anul 1916 – informeaza in exclusivitate Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, prin corespondentul propriu Ing. Ionel Aurelian Cotoban, prezent la eveniment, in randul organizatorilor.

Dupa 100 de ani, mii de oameni, romani si bulgari, in Tutrakan – 2016

La ora inceperii manifestarilor, la locul manifestarii erau deja prezente peste o suta de autoturisme, peste 50 de autocare si tot atatea microbuze, alaturi de alte autobuze de linie – ce aveau sa-i transporte pe oamenii din Turtucaia, catre Memorialul de calcar din Dobrogea, ridicat de Regina Maria a Romaniei.

„Un adevarat fluviu de oameni, in apropierea… Dunarii, stransi laolalta pentru a comemora cei o suta de ani”, ne transmitea corespondentul nostru, de la fata locului, din mijlocul celor prezenti.

„Evenimentul a fost marcat de prezenta a doi ierarhi: arhipastorul locului, Inaltpreasfintia Sa Mitropolitul Naum de Ruse (membru de onoare al Asociatiei Lacasuri Ortodoxe) si invitatul sau special, sosit din Romania,  Inaltpreasfintia Sa Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului.

Sfanta Liturghie a fost oficiata in mica biserica-paraclis cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta,  ridicata acum cativa ani, de catre un cetatean bulgar stabilit in SUA. Pomenirea tuturor celor cazuti pe campul de lupta, intru nadejdea invierii, a fost facuta de catre Inaltpreasfintia Sa Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, care mai apoi, insotit de un sobor de preoti romani, s-a deplasat personal, alaturi de grupurile de pelerini din Romania, sosite din intreaga tara (Chirnogi, Targoviste, Constanta, Bucuresti si alte orase) la singurul mormant indentificat si marcat individual, apartinand ofiterului Ilie Georgescu. Aici, a fost depusa o coroana de flori tricolora si s-a savarsit Slujba Parastasului”, mai relateaza corespondentul nostru, Ionel Aurelian Cotoban.

„A urmat o scurta dezbatere pe aceasta tema, Arhiepiscopul Tomisului primind in dar o icoana a Maicii Domnului – Protectoarea Sfantului Munte Athos, din partea Primarului Irinel Roman, edilul localitatii Chirnogi din judetul Calarasi, localitate infratita cu Turtucaia.

Dupa un cuvant de binecuvantare adresat primarului, ierarhul Tomisului a rostit frumoase si inaltatoare indemnuri crestine, adresandu-se celui ce se ingrijeste, in prezent, de viata locuitorilor din Chirnogi, felicitandu-l pentru activitatea pe care acesta o desfasoara”.

Batalia din Tutucaia, repusa in scena in Tutrakan, dupa 100 de ani

Evenimentele au fost urmate de Slujba Parastasului, oficiata de catre un sobor de preoti romani (staretul Manastirii Dervent, preotul sachelar Fanel Burulean din Chirnogi) si alti preoti bulgari, in frunte cu Inaltpreasfintia Sa Mitropolitul Naum de Ruse – insotiti de militari bulgari si romani si de inalte oficialitati centrale si locale din Bulgaria (Vicepresedintele Republicii Bulgaria, Ministrul Apararii, amirali si generali ai Armatei Bulgare, subprefectul judetului Silistra, primarul Turtucaiei, dl Dr Dimiter Stefanov, profesori de la Academia Militara din Sofia, istorici, oameni de cultura si jurnalisti).turtucaia tutrakan bulgaria 2016 100 ani marea batalie lo cotoban11 turtucaia tutrakan bulgaria 2016 100 ani marea batalie lo cotoban21 turtucaia tutrakan bulgaria 2016 100 ani marea batalie lo cotoban24 turtucaia tutrakan bulgaria 2016 100 ani marea batalie lo cotoban26 turtucaia tutrakan bulgaria 2016 100 ani marea batalie lo cotoban35 turtucaia tutrakan bulgaria 2016 100 ani marea batalie lo cotoban36 turtucaia tutrakan bulgaria 2016 100 ani marea batalie lo cotoban42

„S-au depus sute de coroane si de jerbe de flori, din partea a sute de localitati si organizatii din Bulgaria, cat si din Romania (Primaria Chirnogi – Calarasi, Primaria Giurgiu, Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere din Constanta si multi altii), apoi trecandu-se, dupa o serie de discursuri oficiale, la un exercitiu de lupta cu munitie, cu cartuse oarbe, exercitiu desfasurat intre soldati din Romania si din Bulgaria, asemanator modului de desfasurare a luptei finale de acum o suta de ani. Manevrele de lupta au inclus o actiune de atac, cu lupte la baioneta, salve de mitraliera si tun, explozii de mine, interventii ale surorilor de Cruce Rosie”, ne-a mai informat corespondentul Lacasuri Ortodoxe, de la fata locului.

Desi tragica pentru romani, aceasta lupta a facut, insa, ca evenimentul de ieri sa aiba un puternic impact romanesc, nu doar prin prezenta Bisericii Ortodoxe Romane, ci si prin multimea de civili: doamne din Romania, imbracate cu ii traditionale, oameni fluturand pretutindeni drapelul Romaniei.

„Mesajul manifestarilor de ieri a fost unul de comemorare pasnica si de iertare reciproca, crestina”, ne marturisiea, la intoarcerea sa in Romania, Ing. Ionel Aurelian Cotoban.

„Interesanta a fost, de asemenea, scurta discutie ce s-a derulat intre Primarul Chirnogiului, Irinel Toman, si Vicepresedinta Bulgariei, prin care a fost subliniat faptul ca ziua, in sine, a fost una trista, astfel de momente netrebuind sa aiba loc intre cele doua popoare prietene, reprezentand o lectie pentru noi toti.

In Tutrakan, de vorba cu Primarul localitatii Chirnogi, Irinel Roman

Dl. Primar Roman, a facut urmatoarele precizari, intr-un interviu acordat, de asemenea, in timpul desfasurarii evenimentelor, in exclusivitate Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe:

„Acum o suta de ani,  Dunarea a fost de foc si sange! Astazi, prin vointa lui Dumnezeu si prin grija noastra, Dunarea este izvoaratoare de pace: este senina si albastra,  asemenea cerului unde se afla sufletele ostasilor de acum o suta de ani, privind catre noi.

Privesc catre noi si se bucura… Se bucura, pentru faptul ca astazi romanii sunt infratiti cu bulgarii, ca sunt nu doar intr-o casa comuna, Europa, ci si fiindca de acum exact un an, localitatile de pe malurile Dunarii – Tutrakan si Chirnogi – sunt infratite, Am intrat intr-o era a pacii, a reconcilierii si a iubirii fratesti! Marturie stau vizitele noastre dese, aici, la Tutrakan si Ruse si nu numai, infratirea si activitatile noastre comune pentru binele si prosperitatea comunitatilor din Tutrakan si Ruse. Invatam din greselile istoriei si alegem PACEA!”SURSA-https://lonews.ro/galerie-imagini/23121-batalia-de-la-turtucaia-repusa-in-scena-in-tutrakan-dupa-100-de-ani-exclusiv-din-bulgaria.html?template=lacasuri-ortodoxe

 

 

politia -clPoliţişti din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi au prins în ziua de 02 septembrie a.c. pe DN 3 B, în comuna Jegălia, un tânăr de 26 ani, din localitate care conducea un autoturism deşi avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.

Pe numele tânărului poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.

 

Prins de polişişti, la volan, fără permis

 

În seara de 05 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Călăraşi au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Modelu, judeţul Călăraşi în timp ce conducea un autoturism deşi nu avea permis de conducere.

Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

TARICEANUALDE a decis criteriile de eligibilitate pentru a ajunge pe lista partidului la parlamentare, printre care se numără pregătirea profesională şi activitatea politică în mandatul actual, dar a impus şi o serie de criterii financiare şi cere donaţii de 10.500 de lei de la filiale pentru fiecare candidat şi 63.000 de lei de la fiecare membru care vrea să fie senator sau deputat.

Deciziile au fost luate în cadrul reuniunii grupurilor parlamentare ale ALDE, care au avut loc sâmbătă, la Neptun.

Potrivit hotărârilor ALDE, contribuţia pe care fiecare organizaţie judeţeană şi fiecare parlamentar ALDE vor trebui să o asigure pentru campania electorală a fost stabilită în funcţie de salariul minim brut pe economie. ALDE a calculat însă aceste sume potrivit salariului minim în vigoare înainte de 1 mai 2016, respectiv 1.050 de lei, în condiţiile în care în primăvară acesta a crescut la 1.250 de lei.

Astfel, candidaţii vor trebui să doneze 60 de salarii minime brute pe economie, în sumă totală de 63.000 lei (14.000 euro).

Organizaţiile ALDE vor trebui să plătească 10 salarii, respectiv 10.500 lei (2.300 euro) pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

MAI MULTE AMANUNTE-AICI-http://www.stirilekanald.ro/alde-le-cere-candidatilor-pentru-parlamentare-donatii-in-limita-maxima-legala–de-63-000-de-lei–pentru-a-intra-pe-liste_68388.html

EMISIE-RADIO TV OLTENITA
Site acreditat SEAP
---------------