opriti playerul audio ptr. o buna vizionare

Social

PRIMĂRIA
Primul imobil pe care l-a ocupat birourile primăriei a fost o casă particulară situată în piaţa Mercur, colţ cu
strada Alexandru Ghica, proprietatea fostului primar N. Protopopescu clădire în care, 1 ani mai târziu a funcţionat
spitalul oraşului.
Un local propriu primăria nu a avut decât în anii 1874-1875.
Casele de pe strada Traian pe care Dimitrie Tretinescu le-a dat ca zestre ficei sale Alexandrina, căsătorită cu
Iancu Hagi-Velciu, după moartea acestuia, au fost cedate ca imobil, primăriei.Chiar în anul 1879 oraşul nu avea
altă clădire publică decât pe aceasta. Acest imobil avea să servească drept sediu administrativ al primăriei timp de
aproape 50 de ani, adică până în anul 1924, când edilii oraşului s-au gândit la construirea unui local propriu pentru
primărie, după cum rezultă din următoarea motivare:
“Actualul local al primăriei oraşului Olteniţa se compune din 4 încăperi puţin spaţioase care nu corespund
cerinţelor higienice, nici estetice şi apoi este într-o completă stare de ruină.
Cum oraşul nostru este un port principal la Dunăre şi un important centru pentru comerţul cu cereale,
se impune construirea unui local care să corespundă întrucâtva cerinţelor”.
COMISIA INTERIMARĂ, 1 Iunie
Măsurătorile şi devizele au fost făcute de inginerul oraşului C. Sălăgeanu, valoarea lucrărilor ajungând la
suma de 1.050.000 lei. Construcţia trebuie să fie executată din cărămidă cu mortar de var gras, fundaţiile tot din
cărămidă, tencuielile soclului cu ciment, pardoselile din scânduri, sala publicului, pe jos, plăci de mozaic, puse
pe un strat de 0,10 cm. gros de beton. învelişul va fi format din ţigle format mare de Jimbolia.
La 2 septembrie s-a ţinut licitaţie publică pentru darea în folosinţă a acestui local, concurenţii fiind „ingineri,
arhitecţi sau antreprenori care au executat asemenea lucrări în bune condiţii”.
S-a admis oferta domnului Dăscălescu cu suma de 1118,250 lei, adică 6,5% peste preţul din
deviz.
Această ofertă a fost aprobată şi de Consiliul de Miniştri. Un alt concurent se oferise a executa lucrarea cu
7,5% peste deviz.
Costul lucrării se va plăti din fondul de 1050,000 lei prevăzut de articolul nou provenit din despăgubirile
de război ce s-au acordat oraşului de Ministerul de Finanţe.
Noua clădire se va ridica pe un loc cuprins între primăria veche şi curtea liceului.
Intre punctele din contract încheiat la 20 sept. 1924 între domnul Hristache Daniilescu şi domnul inginer
Dăscălescu se prevedea:
– „Lucrarea se va executa de către antreprenor conform devizului.
– Materialele întrebuinţate va fi de cea mai bună calitate.
– Lucrarea se va executa sub controlul serviciului tehnic al primăriei.
– Diferendele de ordin tehnic privitoare la această lucrare se vor judeca de către Consiliul Tehnic Superior,
iar celelalte diferende cad în competenţa Tribunalului Ilfov”.
335
PRIMĂRIA ORAŞULUI OLTENIŢA
Deasupra celor trei uşi de la intrarea principală scria cu litere mari în semicerc pe timpuri :
PRIMĂRIA ORAŞULUI OLTENIŢA
Când primăria şi-a mutat sediul în imobilul Sfatului Popular raional Olteniţa, aici a luat fiinţă întreprinderea
de gospodărire orăşenească- IGO – devenită după revoluţie Regia Autonomă de Gospodărire Comunală
Locală
Intrucât lucrarea a fost terminată pe ziua de 16 august s-a făcut recepţia pentru care au fost delegaţi; inginer
C. Sălăgeanu, Aristide Penu (vice preşedintele Comisiei Interimare) şi Ioan Bălan
(membru al Comisiei Interimare). Pe ultimii doi i-am cunoscut.
S-a încheiat un proces verbal pentru următoarea SITUAŢIE DEFINITIVA, reprezentând lucrările executate
la localul primăriei de domnul inginer Gh. Dăscălescu
TOTAL……………………………………..1.174.442,65 LEI
Se adaugă conform contractului
6,50% adică……………………………….76.338,72 lei
TOTAL 1. 250.781,31 lei
De asemeni s-au recepţionat lucrările suplimentare în valoare de 193.280 lei. Devizul pentru cumpărarea
mobilierului a fost întocmit de Serviciul Tehnic al oraşului pe suma de 100.000 lei.
APROAPE UN MILION ŞI JUMĂTATE A COSTAT NOUA CLĂDIRE A PRIMĂRIEI
ORAŞULUI OLTENIŢA
A costat mult, dar dacă ar fi durat mult s-ar fi compesat. Cât va dura noua clădire şi cine va da asigurarea duratei
sale nu şi-a pus nimeni întrebarea, iar aceste lucruri nu se aduc în discuţie întâmplător.
N-au trecut nici 6 ani, când în luna februarie 1931 „Consiliul avertizează că localul actual al primăriei, să fie
cât mai urgent posibil evacuat, întrucât prezintă pericolul de a se prăbuşi”.
Birourile şi documentele oraşului nu le rămânea decât două variante; fie să se întoarcă în vechiul local construit
în 1864, fie să caute altul. S-a ales a doua variantă. S-a închiriat de către FOSTUL PRIMAR I. DECULESCU
prin Tribunalul Ilfov, Sindicul Falimentelor, localul băncii falite „OLTENIŢA“ pe termen de doi ani, începând de
la 15 martie 1931, cu o chirie anuală de 120.000 lei.
În această situaţie iată că PRIMĂRIA AVEA TREI IMOBILE îN ANUL 1931;
– unul vechi în care funcţiona de fapt poliţia oraşului. Pentru lămurirea cititorului arăt că poliţia oraşului în
1931 a funcţionat în clădirea în care s-a aflat vizavi de actuala poliţie, pe locul dintre spatele procuraturii în anul
336
2002 şi ultimul bloc din spre sud de pe strada mare (Argeşului).
– altul nou dar încuiat – adică cel cu probleme pentru evacuare,
– şi al treilea, cel închiriat, în care primăria a fost forţată de împrejurare să se mute.
Referitor la starea noului imobil care, aşa cum am arătat mai sus, deşi a costat aproape un milion
şi jumătate, iar la mai puţin de şase ani a devenit insalubru, apărând chiar pericolul de a se prăbuşi, construit în
aceaşi curte cu vechiul imobil, pentru situaţia nedorită care a apărut, s-a invocat motivul că s-a clădit pe locul unde,
cu mulţi ani în urmă a fost un prival de a cărei existenţă nu au avut cunoştinţă organele tehnice.
Tot tehnicienii au fost cei care bănuiau că la această situaţie necorespunzătoare este posibil să fi contribuit şi
vărul mult mai slab decât cel care se întrebuinţase cu 66 de ani în urmă la mortarul vechiului imobil.
Precizez că 66 de ani se socotea ca vechime faţă de anul 1931.
DE AICI REZULTĂ CĂ IMOBILUL VECHI AL PRIMĂRIEI FUSESE CONSTRUIT îN ANUL
1865.
Peste mai puţin de un an însă, oraşul dispunând de fonduri, imobilul construit cu mai puţin de 6 ani în urmă
a fost dărâmat – pe atunci nu se folosea termenul demolat, care provine din limba franceză de la ,,demolir“, cu care
noi ne-am familiarizat în timpul regimului comunist, când dărâmarea caselor oamenilor devenise ceva frecvent,
obişnuit şi normal în viziunea exponanţilor autorităţilor puterii de până în 1989.
Astfel că, nu e un paradox, dar, în locul noului local demolat, s-a construit un imobil impunător şi rezistent,
care se menţine până în zilele noastre, chiar dacă nu mai este primărie.
Atenţie! Se vorbea că primarul din acea perioadă, preotul Gheorghe Sechelarie care a oficiat slujba religioasă
şi a binecuvântat primăria, îmbrăcat în preot, CU EŞARFA TRICOLORĂ TRANSVERSALĂ PE PIEPT DE PRIMAR,
LA URMĂ AR FI SPUS:
„Să dea Dumnezeu ca noua construcţie a primăriei, să dureze atâtea sute de ani câte milioane a costat construirea
ei“. Cum primaria a costat în jur de două milioane lei, înseamnă, potrivit spuselor preotului-primar Gheorghe
Sachelarie, că imobilul nou construit trebuie să dureze 200 de ani. Iată că din 1932 şi până acum au trecut peste 70
de ani. Pentru a se izbândi cele prorocite înseamnă că imobilul primăriei va trebui să mai reziste 130 de ani ceea ce
nu este imposibil.
Pentru lămurirea cititorului, arăt că primăria construită în anul 1932 – este imobilul în care, de la înfiinţare
şi-a avut sediul administrativ, Intreprinderea de Gospodărie Olteniţa (I. G. O.) devenită în prezent Regia Autonomă
de Gospodărie Comunală Locală Olteniţa (R.A.G.C.L.) – de lângă liceul Neagoe Basarab.

PORTUL
Înainte vreme, demult, erau două porturi la Dunăre, din care unul a fost pe malul Argeşului. Chaiar dacă
pare ciudată această afirmaţie, îl asigur pe cititor că este perfect adevărată.
Dunărea făcea o adâncitură mare în uscat, urcându-se pe gura Argeşului, astfel că prima schelă a portului
prin care se făcea încărcarea grânelor, a sării şi a lemnelor, era în partea de vest a oraşului, la prelungirea străzii
Gh. Cantacuzino până la Argeş, iar strada Cantacuzino era actualul bulevard al Republicii, astfel spus strada
gării, care pleacă chiar de la gara CFR, direct până la dig, cam pe locul unde din anul 2000 se instalează bâlciul
anual şi unde se face târgul săptămânal, în fiecare duminică, de cereale şi de animale.
În acest punct se afla vama. Odată însă cu scăderea apelor, malul Dunării s-a retras şi în mod forţat s-a
mutat şi portul la un punct răsăritean actual al Argeşului, cam în prelungirea marginii de sud al oraşului, dar
spre apus. La acest punct ducea chiar drumul pietruit.
Mult mai târziu, după ce s-a făcut digul – căruia i-am consacrat un capitol aparte întrucât şi acesta are istoria
lui – apele Dunării s-au retras şi mai mult, portul a rămas din nou pe uscat şi a fost nevoit să se mute mai
la sud, la malul propriu-zis al Dunării, ceva mai jos de cheiul actual, adică mai în faţa oraşului Turtucaia, care
este mai vechi ca oraşul nostru.
Acest port care servea intereselor comerciale de import şi export, era deosebit de portul din faţa postului
(punctului) şi pichetelor de grăniceri, care era un loc mai înalt şi cu perspectivă mai largă potrivită pentru paza
grănicerească. La acest port nu trăgea decât corăbiile grănicerilor, pentru că aici se găseau clădirile lor din zid.
Pe la 1864 aceste clădiri sunt ameninţate să se dărâme din cauza surpării malului. Atunci inspectorul frontierii
Dunării face raport către „Ministerul de Resbel”, prin care, „se roagă a se lua dispoziţii spre a se face un fel
de operare până la începerea cheiajului ce se zice că este a se face acolo”.
Deci, de pe atunci se punea problema ridicării cheiului. Ideia nu s-a pus în practică decât mult mai târziu,
când s-a făcut un chei destul de puternic din lemn. Aşa se aprecia trăinicia acestuia atunci.
Apariţia vapoarelor cu aburi în locul vechilor corăbii, a făcut necesar un astfel de chei înalt şi solid la
189
care să se poată acosta în bune condiţii. Cheiul din lemn se mai poate vedea din fotografiile alăturate, unele
având caracter chiar ca „Vederi din Olteniţa”, folosindu-se şi ca „felicitări”.
Cu timpul, odată ce activitatea în port a devenit tot mai vie, mai amplificată şi mai diversă, iar vechiul
chei era, pe cât de nepotrivit pentru dimensiunile şlepurilor mari – un fel de magazii plutitoare din fier, – pe
atât de insuficiente, iar cheiul din lemn, chiar dacă a fost din stejar, cu timpul se uzase, s a construit un chei
nou, din piatră. După războiul cel mare – cum i s-a spus la începutul primului război mondial – cheiul a continuat
să se mărească până a ajuns la lungimea de 800 metri.
Vechiul port comercial, numit pe atunci „Carantină” era foarte simplu. Nu avea decât „vama”, iar lângă
vamă o rampă mare pentru încărcarea şi descărcarea şeicilor (corăbii mari cu catarguri) şi ceamurilor (corăbii
mici fără catarge).
Pe atunci se exportau cantităţi mari de sare, care se depozitau în patru magazii mari numite „mâgle de
sare”. Aceste magazii se aflau în partea de nord a oraşului, în capul străzii Cuza-Vodă, care a purtat mult timp
denumirea de strada „Mâglelor”.
Faptul că la începutul oraşului o stradă şi-a luat numele după ele (mâgle), dovedeşte incontestabil că erau
mult mai vechi decât însuşi oraşul.
A existat în oraş o familie de Măglăşu, al cărui strămoş a păzit mai bine de 20 de ani aceste mâgle de sare
de unde vine şi numele lui. De altfel, Gheorghiţă Măglaşu care sta spre dig şi care a avut prăvălia (băcănie),
iar după venirea regimului comunist la putere, din prăvălia lui a făcut magazin de stat, iar mai apoi centru de
pâine, a fost destul de cunoscut în Olteniţa. El este cel care apare într-o fotografie a Corporaţiunii Meseriaşilor
din Olteniţa, reînfiinţată la 1 mai 1927, fotografie care apare în această lucrare şi despre care voi vorbi la momentul
potrivit.
Gheorghiţă Măglaşu a avut o fată pe nume Viorica, supravieţuitoare în anul 2003 în vârstă de 75 de ani,
căsătorită Mihalcea, pe ambii cunoscându-i bine. Pe ea am cunoscut-o pentru că a fost colegă la liceu cu fratele
meu mijlociu – dr. Gelu Amu – decedat la 3 sept. 1988 în localitatea Bozovici, judeţul Caraş-Severin, unde a
fost înmormântat (avea 59 de ani), iar pe soţul ei îl cunosc pentru că a fost inspector de bancă până la pensionare.
Un chei atât de puternic cum s-a făcut la ultimul port – aşa zis nou pentru vremea respectivă – nu putea fi
numai al apei, ci şi al uscatului, de aceea s-a pus problema legării sale şi a portului de oraş printr-o şosea bună
care venea de la Bucureşti.
Această şosea a fost artera prin care portul a influenţat întreaga viaţă – socială şi comercială – de mai
târziu a oraşului nostru.
Această şosea a fost reconstruită, consolidată şi înfrumuseţată în perioada 1899-1900 de către Serviciul
Portului Giurgiu prin anteprenorul său, căpitan G. Stănică.
La jumătatea şoselii s-a construit un canton pentru o supraveghere mai serioasă a şoselii. Cantonierul respectiv,
zilnic, până în prânz făcea traseul din oraş până în port, iar spre seară, schimba direcţia, din port până
în oraş.Iată că după mai bine de un secol cantonul există şi în zilele noastre, fără a mai avea însă atribuţiunile
de a supraveghea în vreun fel şoseaua. Cantonul nu dă semne că are o vârstă aşa de înaintată, în timp ce
blocurile costruite în timpul regimului comunist au durata normată stabilită de 50 de ani. Blocurile construite
în Olteniţa datează după anii 70, iar după doar trei decenii, deja încep să dea semne de oboseală. Rămâne ca
cititorul să tragă concluziile care se impun, olteniţenii cunoscând atât starea cantonului cât şi a blocurilor, care
de mai bine de un deceniu au început să se cojească.
Revenind la vremurile de atunci, primăria, văzând că într-adevăr şoseaua portului era utilă şi servea interesul
oraşului şi pentru că urma să fie supravegheată plantaţia de pomi şi felinarele puse pe ambele laturi ale
şoselei care luminau noaptea, a cedat în mod gratuit terenul pe care a fost construit acest canton.
Această şosea lungă de peste doi km., era deosebit de frumoasă, iar când arborii au crescut şi s-au
dezvoltat, s-a format un fel de tunel umbros de sălcii care ducea din oraş în port.
Datorită piesajului creat de aceste sălcii, care cu timpul deveneau tot mai frumoase, şoseaua portului a
devenit una din căile de acces preferat de olteniţeni pe care se plimbau cu trăsurile vara şi cu sănile iarna.
Dar din ceea ce scriu eu mai sus, doresc cel puţin să ne rămână amintiri frumoase celor care le-am apucat,
să aibă cel puţin ideie, cei din ziua de azi, pentru că în rest, peisajul de acum este dezolant.
Aspectul în general este de paragină, de părăsire. Liinle de cale ferată – atât din faţa cât şi din spatele
clădirii Vămii de altădată, practic, au fost scoase din funcţiune, iar ce a mai rămas, aproape că nu se mai văd
de buruieni, care te întâmpină la tot pasul. Indolenţa şi nepăsarea a pus stăpânire peste tot.
Portul, acest plămân de altădată al oraşului nostru, prin care tumultoasa viaţă economică respira, nu poate
să-şi manifeste nemulţumirea faţă de situaţia sinistră în care se află, lăsându-i pe oamenii care l-au cunoscut
în importanţa şi măreţia lui de altădată, să-i plângă nemeritata soartă.
190
Nu este permis ca într-o ţară bogată şi frumoasă, aşa cum este România, ca într-o zonă cu peisaje, cândva,
magnifice aşa cum este Olteniţa, Portul şi împrejurimile sale, sărăcia să aibă tupeul, ca şi neglijenţa să se
întindă şi să ne predomine nestingherită în văzul şi cu acordul – tacit – al autorităţilor statului.
Această stare jalnică s-a accentuat, şi-a făcut apariţia şi s-a extins în mod deosebit după evenimentele din
decembrie 1989, sfidând chiar şi bunele intenţii, materializate în mare măsură, prin stadiul fizic al lucrărilor
de anvergură ocazionate de construirea Canalului Dunăre Bucureşti, care la acea dată se aflau într-un stadiu
fizic destul de avansat, prin intermediul cărora urma să se facă legătura cu capitala ţării, printr-un port separat,
care ar fi urmat să fie situat în dreptul portului şi oraşului Turtucaia, aflate pe celălalt mal, până în 1940, la
„Cedarea Cadrilaterului” acestea făcând parte din teritoriul nostru naţional.
Canalului Dunăre Bucureşti, în lucrare i-am consacrat un amplu capitol, pe măsura importanţei sale, având
în vedere marea sa influenţă economică şi socială în primul rând, asupra întregii zone pe traseul său şi al localităţilor
prin care ar fi urmat să treacă sau care avea tangenţă. Dar contrar acestor perspective, cei circa
22.000 de salariaţi-muncitori care au lucrat la acest mare obiectiv de investiţii de importanţă naţională, au constituit
primii şomeri ai României post-decembriste.
De asemeni, Şantierul Naval Olteniţa, al cărui număr de muncitori la finele lunei decembrie 1989 se
apropia de 6000 şi care concurau la emblema Olteniţei, făcându-se cunoscut prin varietatea şi gradul de tehnicitate
al navelor construite aici, pe tot continentul european şi care determinase dezvoltarea economică şi a portului,
nu numai a oraşului, şi-a încetat activitatea, devenind şi acesta o paragină, spre deosebire de celelalte
şantiere dunărene care însă sunt în funcţiune.

Comunicat de presă

A intrat în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017

În data de 23 februarie 2017 a intrat în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017.

Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării  informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139/23.02.2017 a fost publicat Ordinul comun al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Mediului, cu nr. 12/144 februarie 2017 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2017.

Ordinul privind prohibiţia pescuitului instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie – 15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.

 

Prin prezentul ordin se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în fața gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, precum și în În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv.

O excepţie de la perioadele menţionate anterior o constituie pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial la ştiucă, perioada de prohibiţie pentru această specie de peşti începe la data intrării în vigoare a prezentului Ordin (23 februarie) pâna la data de 15 martie inclusiv, dar şi cu respectarea prevederilor art. (1), a respectivelor perioade de prohibiţie.

De asemenea, se interzice pescuitul comercial, recreativ și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice, după cum urmează:

  1. a)coregonul și lipanul, tot timpul anului;
  2. b)păstrăvul de mare (somonul de Marea Neagră) tot timpul anului;
  3. c)păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv și din 15 septembrie până pe 31 decembrie;
  4. d)sturionii, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
  5. e)capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie-1 august inclusiv.

În apele Mării Negre se interzic:

  1. a)prin excepție de la prevederile art. 1 (1), pescuitul rechinului, deținerea și comercializarea acestuia, în perioada 15 martie-15 aprilie inclusiv și în perioada 15 octombrie- 30 noiembrie inclusiv;
  2. b)reținerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
  3. c)pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
  4. d)pescuitul guvizilor, pe o durată de 31 de zile, în perioada 1 mai-31 mai inclusiv;
  5. e)pescuitul delfinilor, tot timpul anului, menținându-se obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din ZEE (zona economică exclusivă).

Pescuitul calcanului se supune dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 2.372/2016 al Consiliului din 19 decembrie 2016 de stabilire, pentru 2017, a posibilităților de pescuit pentru anumite resurse halieutice și grupe de resurse halieutice din Marea Neagră care stabilește ca perioada de prohibiție a acestei specii 15 aprilie-15 iunie inclusiv.

Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 400 mm (2a ≥ 400 mm), iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor fi reținute pe timpul pescuitului va fi de cel puțin 45 cm (lungime totală).

Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) speciile marine de pești, altele decât cele prevăzute la alin. (2) și (3) din prezentul articol sunt permise la pescuit tot timpul anului, cu folosirea uneltelor specifice autorizate.

Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului. Utilizarea „beam traulului” în perioada de prohibiție a speciilor demersale se face cu obligativitatea notificării Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură la fiecare ieșire/intrare în port a ambarcațiunilor, pentru verificarea eventualelor capturi accidentale de calcan, cu excepția teritoriului Rezervației Biosferei „Delta Dunării” până la izobata de 20 m.

 

Ordinul privind prohibiţia pescuitului prevede că dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite să fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.

 

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările și completările ulterioare.

24.02.2017     

Asociația Națională de Combatere a

Braconajului și Poluării

Departamentul de Comunicare

Olteniţa oraş de graniţă şi anume la hotarul cel mai de temut popor – turcii – altădată puhoiul turcesc, apoi
imperiul otoman, a avut de suferit toate neajunsurile care s-au legat de oraşul de pe malul stâng al Dunării, începând
de la Calafat şi până la Brăila. În războiul încins între ruşi şi turci în anul 1877, Olteniţa a devenit din nou teatru
de operaţiuni ca în anul 1853, când turcii au ieşit învingători.
De data aceasta am intrat şi noi românii în acţiune cu domnitorul Carol I, iar lupta de la Olteniţa s-a dat direct
între oştirile române şi cele turceşti.
Diviziile a 3-a şi a 4-a din Corpul II Armată au acoperit drumurile ducând de la Giurgiu la Olteniţa şi Bucureşti,
ca să urmărească mişcările de trupe de la Rusciuc şi Turtucaia.
Generalul Manu (al cărui nume îl poartă o stradă din oraşul nostru) comandantul diviziei a 4-a, a înaintat în
dimineaţa zilei de 28 aprilie/10 mai (stil nou/stil vechi) cu un detaşament compus din compania a I-a a batalionului
2 Vânători, regimentul al 8-lea de Călăraşi şi bateria a 4-1 din regimentul
3 de artilerie, de sub comanda locotenent-colonelului Perez, până la Olteniţa.
În timpul acesta turcii şi-au format la Turtucaia o unitate de luptă cu patru tunuri de calibrul mare, între care
345
un tun Krupp. Tunurile Krupp sunt de fabricaţie germană, iar concernul Krupp, a fost şi a rămas unul din cele mai
mari din Europa, până în zilele noastre. Uzinele Krupp au jucat un rol important în susţinerea armatelor germane
în ce priveşte tehnica de luptă chiar şi în al doilea război mondial, industria germană de armament a avut un randament
uluitor, cum nu a avut vreodată vreo ţară în lume, chiar în timpul bombardamentelor anglo-americane.
“Această întăritură de tunuri, flancată la dreapta şi la stânga de pichete turceşti „garnisite“ cu un lanţ de
posturi înaintate, dar adăpostite în şanţuri, în port avea un vapor de „resbel“, ferecat şi armat cu două tunuri.
Ai noştri au ocupat cu ante posturi, digul dinspre Dunăre şi au pus vedete la dreapta spre malul Argeşului, şi
la stânga spre satele Ulmeni, Tatina şi Spanţov, pentru a observa mişcările turcilor şi a denunţa intenţiile şi mişcările
lor asupra malului românesc.
Turcii cum am văzut trupele noastre în marş pe şoseaua care duce din oraş la port, au început să tragă cu
tunurile în spre şosea şi oraş. Cu câteva zile înainte, la 23 aprilie, prima ghiulea pe care au tras- o turcii în oraş, a
căzut pe strada mea, pe strada Monumentului – azi strada Alexandru Iliescu (fostă şi viitoare Constantin Alimăneşteanu),
chiar lângă biserică, şi de atunci străzii mele i s-a atribuit numele de strada „23Aprilie 1877.”
Prin urmare iată şi geneza denumirii acestei străzi atunci. (Atrag atenţia asupra faptului de a nu se face confuzia
cu strada „23 Aprilie 1853“ penultima spre dig, în partea de vest a oraşului).
Micul detaşament român a ştiut să răspundă focurilor de tunuri turceşti şi proiectilelor trase de pe vaporul de
război, reuşind – tot cu proiectile de tun să incendieze oraşul Turtucaia, pe când ploaia de obuze turceşti, nouă, nu
ne făcuse cine ştie 4 ce pagube, majoritatea căzând pe arăturile dintre oraş şi port, de la ora 4 până la orele 19, noi
românii, n-am avut decât trei răniţi.
Seara a sosit la Olteniţa generalul Manu cu restul batalionului al doilea de Vânători, iar în următoarele două
zile şi celelalte trupe ale diviziei sale.
În ziua de 30 aprilie/ 12 mai a venit la Olteniţa însuşi domnitorul Regele Carol I, comandantul suprem al
oştirii române, ca să inspecteze bivuacurile diviziei a IV-a şi să examineze în port poziţiile din faţa Turtucăii, pecum
şi dispozitivul de apărare al malului românesc.
Domnitorul şi-a arătat deplina mulţumire pentru bărbăţia cu care soldaţii îşi îndepliniseră datoria, iar generalului
Manu, i-a dat instrucţiuni pentru paza acestui punct deosebit de important pentru apărarea ţării, pentru că,
până la sosirea armatei ruse, întârziată în marşul ei spre Dunăre, această poziţie de la Olteniţa trebuia menţinută cu
orice preţ de către armata română, întocmai ca şi aceea de la Giurgiu.
La 2 mai, în timp ce divizia a 3-a se amplsa în spatele digului, turcii deschid focul şi se reîncepe o luptă
aprigă care a ţinut două zile, făcând victime de ambele părţi, însă mult mai simţite în rândurile turcilor.
Dorobanţii noştri înarmaţi cu puşti Deeyse, nu puteau răspunde cu eficacitate puştilor turceşti „Martini“, însă
vânătorii cu puştile Peabody, au luptat mult mai bine şi mai eficient.
Trupele noastre luptau în deplină siguranţă la adăpostul digului dinspre Dunăre, din şanţurile pe care le săpaseră
şi la adăpostul pâlcurilor păduroase de la gura râului Argeş.
La 4 mai îşi face apariţia înaintând dinspre Turtucaia, un bastiment cuirasat turcesc. Bateriile noastre însă,
prin foc continuu îl silesc să se retragă. în acelaşi timp, fortul şi oraşul Turtucaia sunt puse în flăcări, astfel că, în
aceeaşi zi, spre seară, turcii încetează focul, pentru că s-au convins că timp de o săptămână poziţia Olteniţa nu se
poate cucerii printr-o lovitură dată prin surprindere, aşa cum era de obicei tactica turcilor.
Lupta de la Olteniţa a avut – aşadar „ rostul ei şi importanţă strategică în apărarea capitalei şi de fapt a întergii
ţări, din partea turcilor.
Rezistenţa, eroismul şi sufletul cu care s-au luptat românii, a fost un început fericit al războiului care avea să
se termine cu lupta de la Plevna, şi în cele din urmă, cu independenţa României. Dar, ca în toate războaiele – şi în
acesta – populaţia a avut să îndure o serie întreagă de neajunsuri.
În anul 1877, toată fâşia de pământ din preajma Dunării, de la Calafat până la Brăila, era front de luptă şi în
câmp pentru mişcările a trei feluri de armate; turceşti, ruseşti şi româneşti, bineînţeles.
Situaţia era cât se poate de precară. în învălmăşeala războiului, avutul oamenilor nu mai era pus sub nici-o
apărare sau siguranţă şi de cele mai multe ori, trebuia să fie împărţit în mod obligatoriu cu soldaţii
străini. Pe lângă aceasta, locuitorii mai aveau de suferit o mulţime de abuzuri şi nedreptăţi din partea trupelor.
Iată de exemplu cum relatează prefectul judeţului Ilfov, într-o scrisoare adresată ministerului de interne,
fărădelegile comise:
„Escadronul de dragoni ruşi garnizonat în comuna Chiselet comite o mulţime de răutăţi; devastează şi arde
proprietăţile, strică magaziile, fură productele. Bătăile nu se mai curmă, ceea ce i-a adus la disperare pe locuitori.
Fapte de asemenea natură se comit în toate comunele pe unde se află armata rusă, etc. Iar eu, care am fost martor
ocular la sosirea Armatei roşii în Olteniţa în 1944, arăt că starea de lucruri parcă este trasă la indigou.
346
PRIVITOR LA DEVASTĂRILE ŞI JAFURILE DIN OLTENIŢA
(Mărturie stă altă adresă a prefectului de Ilfov)
Către
MINISTERUL DE INTERNE Bucureşti, 12 iulie 1876
DOMNULE MINISTRU,
„Am onoarea a vă comunica, că după cum mă asigură domnul suprefect al plăşii Olteniţa prin telegrama cu
nr. 4802, în noaptea de 9 spre 10 ale curentei, s-a furat de către turci 220 oi ale lui Niţă Neagu din Urba Olteniţa
pe care le avea pe moşia Olteniţa-Rurală şi le-a trecut la Turtucaia dimpreună cu doi ciobani. Am luat măsuri să se
constate pagubele prin încheiere de proces-verbal.
Binevoiţi, vă rog domnule Ministru ( ………………etc).
PREFECT (ss) C. Creteanu
„Au fost o mulţime de abuzuri, de ameninţări şi neajunsuri de către populaţia oraşului Olteniţa care avea
toate motivele de a se teme şi de a se plânge, mai ales că în permanenţă trăia cu frica de obuzele pe care turcii, beneficiind
şi de o poziţie strategică favorabilă, le aruncau cu furie de pe dealurile Turtucăii, în orice vreme, pe neaşteptate”.
Cine vrea să aibă cunoştinţe mai detaliate asupra acestui război, este rugat să citească cartea intitulată „Luptele
românilor în resbelul din 1877 – 1878“, scrisă de T.C. Văcărescu, paginile 49 – 61, editura T. Goblfii – Bucureşti.
De asemenea, poate cerceta la Arhivele Statului, Diviziunea Administrativă, dosarul referitor la peripeţiile
resbelului de independenţă a României, an 1876, pachetul 321 No. corent 5181, No . dosar 81, în special „Pagubele
cauzate proprietăţilor particulare de oştile turceşti, ruseşti şi româneşti”.
În plus, în ziarul „UNIVERSUL“ din 11 mai 1927, unul din cele mai mari cotidiene naţionale ale vremurilor
de atunci, se arată „Bombardarea Olteniţei de către vasele turceşti”.
Aceste dovezi vorbesc de la sine şi nu au nevoie de date suplimentare, de comentarii sau interpretări din
partea cuiva, întrucât – prin autenticitatea lor – se impun indubitabil. Asemenea surse de informare, ca de altfel şi
multe altele, în perioada regimului comunist din România au fost interzise pentru că era vorba de ruşi şi de suveranul
României.
De aceea, în calitate de cetăţean autohton al acestei localităţi şi al ţării, apreciez cu toată răspunderea că
studierea, cunoaşterea şi aprofundarea istoriei noastre autentice, reale şi adevărată „ nu cea „servită“ românilor în
perioada regimului comunist – este obligatorie şi nu facultativă – de la elev şi până la decanul facultăţii de istorie –
şi nici cea trunchiată prezentată elevilor prin manualele alternative din anul 2000 încoace, parcă în chip de bătaie de
joc, care a ajuns să fie redusă la dimensiunea unui caiet studenţesc. Păcat! Mare păcat!…
Iată câteva ecouri ale victoriei armatei noastre în războiul de independenţă din anul 1877, împotriva imperiului
otoman, reflectate în presa internaţională a vremii:
„Vitejia armatei române, spiritul de sacrificiu, puterea de luptă şi buna ei pregătire sunt subliniate de multe
mărturii ale timpului. Semnificative sunt îndeosebi comentariile corespondenţilor de presă şi
ale observatorilor militari strâini aflaţi chiar pe câmpul de luptă.
Corespondentul ziarelor Bund (Berna) Elveţia şi Gazetei de Chicago (S.U.A.) care însoţise în prima linie de
luptă o companie ce atacase la 27 august îşi încheiase astfel relatarea:
„Mi-ar trebui mult timp ca să numesc pe toţi bravii… Niciodată n-aş fi crezut să văd atâta bravură la o trupă
care până atunci n-a cunoscut focul… Armata română merită a fi pusă lângă orice altă armată a Europei şi oricine
poate fi mândru de soldaţii şi ofiţerii ei, care au dat probe atât de strălucite de vitejie”.
După asaltul redutei Griviţa, corespondentul trimis de ziarul „Le Siecle“ şi „L’independence Belge“, sublinia
la rându-i:
„Cu o îndârjire de necrezut s-au aruncat în această vale a morţii, respinşi, zdrobiţi, decimaţi de focul omorâtor
al unui inamic acoperit… neezitând nici un moment, avansând mereu… lăsând în urma lor lung şir de morţi, şi de
muribunzi. Au fost acte de eroism care nu se pot povesti”.
„Memorial diplomatique“, din Franţa… în numeroase lupte care au inundat cu sânge vecinităţile Plevnei,
românii s-au condus cu un eroism căruia Europa întreagă îi aduce un omagiu”.
„Der Osten“ din Viena (9/21 octombrie 1877);
„Bărbăteasca păşire a României pe câmpul de rezbel a schimbat cu o singură lovitură situaţia statului român…
Eroii care ţin sus şi tare pe câmpurile de luptă ale Bulgariei drapelul român, care a împodobit laurii nemuritori, nuşi
varsă în zadar sângele lor. România liberă şi independentă va ocupa cu mândire un loc la concertul european şi
347
măreaţa ei faptă împreună cu numele ei vor fi imprimate în inimile generaţiilor viitoare”.
„Imparcial“ din Madrid (23 septembrie 1877) … efectul moral produs în sufletul trupelor româneşti de ultimele
operaţii a excelat – toată lumea e martoră că armata românească ştie să se bată”.
Generalul rus Krîlov: „Luptele de la Teiliş, Gorni-Dubnik, Smeret, Trestenik, precum şi diferitele expediţiuni
încredinţate de mine cavaleriei române, au dovedit într-un mod strălucit bravura, ţinuta perfectă şi exactitudinea
perfectă în serviciu a brigadierilor de roşieri şi călăraşi, precum şi ale bateriei de artilerie călăreaţă română. Plecând,
duc o sinceră mulţumire, dobândită prin onoarea ce am avut de a comanda aceste trupe de elită”.
Cred că nu se putea reda mai frumos, curajul şi vitejia de care au dat dovadă ostaşii români pe câmpul de
luptă, decât relatările unor martori oculari, respectiv a unor diverşi ziarişti din toată Europa şi chiar din America.
Foarte interesante şi succint redate, sunt impresiile generalului rus Krîlov în calitate sa de comandant.
Acum prezint mai jos unele lucruri care nu au mai apărut în manualele alternative de istorie, întocmite după
mai multe păreri, după revoluţia română din decembrie 1989.
Participarea României la războiul din 1877 şi câştigarea independenţei depline a fost o cauză a întregului
popor român, care a găsit şi a simţit româneşte, şi care a sprijinit în mod patriotic armata română.
Pentru înzestrarea cu arme, persoane particulare, comune rurale şi urbane au subscris suma de 1.639.798 lei
cu care se puteau cumpăra circa 50.000 de puşti. în întreaga ţară s-au format comitete care au adunat fonduri pentru
trupe, ţăranii ofereau îmbrăcăminte şi alimente, pentru că nu trebuie uitat că războiul a continuat şi în luna decembrie
1877; muncitorii, meseriaşii au dat bani şi lenjerie, comercianţii, intelectualii, diferite categorii de salariaţi, de asemeni,
au dat alimente, efecte şi bani; donaţiile înregistrate de guvern – afară de cele făcute direct unor asociaţii şi
comitete particulare – totalizează 9.247.000 lei, sumă ce îngăduia alimentarea armatei române operative pe timp
de 300 de zile (de fapt pe toată durata războiului).
Intelectualitatea nu a rămas mai prejos. Ea a răspuns la eforturile întregului popor. Pictorii Nicolae Grigorescu,
Carol Popp de Szarhmary, Sava Henţia, poeţii Vasile Alecsandri şi G. Sion, artişti M. Pascaly, G.G. Robescu, D.M.
Serea , profesorul V.A. Urechea, pentru a nu da decât câteva exemple, au sprijinit fiecare în felurite moduri, efortul
războiului.
Dar cea mai mare, esenţială şi hotărâtoare contribuţie, a avut-o armata, fiecare soldat şi ofiţer jertfindu-şi
viaţa.
Un deosebit ecou a avut lupta pentru independenţă la românii de peste Carpaţi. încă din luna mai 1877 au
luat fiinţă comitete pentru colectarea ofradelor la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Abrud, Năsăud, Timişoara,
Lugoj, Oradea, Suceava, iar după interzicerea activităţilor acestor comitete de către autorităţile maghiare, colectările
în România au continuat prin acţiuni individuale.
Iată şi alte forme şi dovezi de patriotism, nu numai de solidaritate. Din Moldova de Nord şi din Transilvania,
tineri trec clandestin în România pentru a se înrola în armată.
„Cauza ostaşului român“ – citim în gazeta Transilvaniei, ce apărea la Braşov (redactor Iacob Mureşan) din 2
iulie 1877 – e o cauză generală română, victoria lui e a întregii naţiuni, fie aceea risipită în oricare parte a lumii”.
Învinşi şi pe celelalte fronturi de luptă, şi văzând drumul deschis spre Constantinopol, turcii cerură pace.
Aceasta se încheie la San-Stefano, o localitate de pe ţărmul mării de Marmara, la 19 februarie/3 martie 1878, fără
particiaprea României.
Forma definitivă, mult mai schimbată în ce priveşte clauzele teritoriale, îi fu dată însă prin tratatul de la
Berlin, semnat la 1/13 iulie 1878, după discuţii la care luară parte reprezentanţii tuturor marilor puteri.
Astfel au fost alipite din nou Rusiei, cele trei judeţe din Basarabia şi anume: Cahul, Bolgrad şi Ismail, retrocedate
Moldovei prin tratatul de la Paris, totodată i se dădu României Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa),
străvechiul teritoriu getic unde se înălţa Trofeul lui Traian şi pe care-l stăpânise Mircea cel Bătrân.
Delagaţii români, I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, au fost primiţi la o singură şedinţă, când au putut
citi şi depune un memoriu.

Alocatiile pentru copii se vor mari in 2017, au spus oficialii PSD inca de la inceputul acestui an. Nu s-a precizat insa si luna in care se va intampla acest lucru, asa ca toata lumea se intreaba in acest moment „de cand se maresc alocatiile pentru copii in 2017?” Raspunsul este unul singur: nimeni nu stie inca.

Votantii guvernului PSD se pregatesc pentru marirea alocatiei pentru copii in 2017, asa cum se asteptau in urma campaniei electorale. Deocamdata insa aceasta nu s-a produs, iar alocatia a ramas tot 200 de lei pentru copiii sub 2 ani, sau 84 de lei pe luna pentru copiii intre 2 si 18 ani.
La finalul lui 2016 a existat o propunere legislativa care spunea ca alocatia pentru copii sa fie majorata la 450 de lei, cu conditia urmaririi felului in care se cheltuie acei bani (…vezi aici propunerea legislativa). Aceasta, insa, s-a clasat si nu s-a mai auzit nimic de ea.
La inceputul anului 2017, ministrul Muncii din acel moment, Dragos Paslaru, vorbea despre o majorare a alocatiilor pentru copii, dar doar in cadrul famililor cu venituri mici. „Mie mi se pare ca putem creste alocatiile celor care sunt in familiile amarate prin simplul fapt ca cei care sunt cu veniturile peste medie sa renunte voluntar la a mai cere aceste sume de la stat”, spunea Dragos Pislaru.
Deocamdata, insa, nu s-a schimbat nimic si nici pentru luna martie a anului 2017 nu se preconizeaza modificari.
Alocatia de stat pentru copii este o suma de bani pe care statul o acorda, in mod nediscriminatoriu, tuturor copiilor pana la o anumita varsta, si care reprezinta un venit neimpozabil si, de principiu, imposibil de urmarit de catre executori. Cuantumul acestei indemnizatii nu a suferit modificari in 2016, ceea ce inseamna ca alocatia se va acorda la acelasi nivel si in acest an.sursa-https://www.portalinvatamant.ro/articole/invatamant-primar-103/alocatia-pentru-copii-in-2017_de-cand-se-mareste-7003.html?utm_source=legislatiamuncii-22022017&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter&uid=580067

ANUNŢ

CONCURS PENTRU OCUPARE POSTULUI VACANT DE

INGRIJITOR GRUPA INVATAMANT PRESCOLAR

  • COMPARTIMENTUL : PERSONAL DIDACTIC AUXLIAR

In conformitate cu prevederile HOTĂRÂRII nr. 286 din 23 martie 2011 (*actualizat*)pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, EMITENT: GUVERNUL , PUBLICATA ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 31 martie 2011, Data intrarii in vigoare : 31 martie 2011,

Şcoala gimnazială ,,prof. Lucian Pavel” Olteniţa, judeţul Călăraşi, anunţă scoaterea la concurs a unui post de  îngrijitor grupa invatamant perscolar, pe perioadă nedeterminată, cu  normă întreagă – 40 ore/ săptămână.

Publicarea anunţului  în:

  1. Monitorul Oficial- în data de: 02.2017.
  2. Ziarul ,,JURNALUL NATIONAL” , in data de: 02.2017.
  3. Portalul: posturi.gov.ro.02.2017.
  4. Site-ul scolii: scoala2oltenita.ro, in data de: 23.02.2017.
  5. site-ul:radio-oltenita.ro- în data de : 02.2017.
  6. Sediul AJOFM – Agentia Locala Olteniţa- în data de :02.2017.
  7. Sediul scolii din Str.Cuza Voda, nr.36, in data de: 02.2017.

Concursul va avea loc în data de: 17 MARTIE 2017, ora 10:00, la sediul şcolii, conform calendarului de desfăşurare a concursului.

Termenul de depunere a dosarelor este:  08 MARTIE 2017  ora 14:00, la secretariatul şcolii.

Relaţii la telefon: 0242/ 515721, la sediul instituţiei, Localitatea : Olteniţa, Strada: Cuza Vodă, Nr.36, Judeţul Călăraşi, Cod poştal: 915400.

 

 

Condiţii generale:

a ) să aibe cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b)să cunoască  limba română, scris şi vorbit;

c)să aibe vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d)să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

e)cu stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

  1. f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

g)nu fi fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibil/ă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Conditiile specifice necesare in vederea participarii la concurs si a ocuparii functiei contractuale :

 

  • Studii:
  • Liceul, cu examen de bacalaureat ;
  • Curs de instruire privind însuşirea ,,Noţiunilor fundamentale de igienă- MODULUL 2- Servicii de curăţenie, în unităţi de asistenţă medicală, colectivităţi de copii şi tineri, unităţi de cazare.

 

  • Cunoştinţe generale privind:
  • tipuri de operaţii de curăţire, suprafeţe de curăţat, spaţii de curăţat;
  • tipuri de scule şi utilaje cu acţionare manuală;
  • modalităţi de îndepărtare a murdăriei, materiale şi produse de curăţat.
  • abilităţi de muncă în echipă;
  • disponibilitate de program flexibil;
  • răspunde de inventarul încredinţat;
  • ştie să folosească aparaturile electrice, electronice şi electrocasnice;
  • efectuează şi alte sarcini trasate de către conducere, în limita capacităţii sale fizice şi intelectuale şi a programului de lucru;
  • cunoştinţe de legislaţie specifică locului de muncă;
  • cunoştinţe în domeniul Securităţii în muncă şi PSI;

Etapele şi probele de concurs:

 

ETAPA I. Înscrierea şi selecţia dosarelor de înscriere.

ETAPA a II-a . Proba scrisă şi proba practică- la sediul şcolii, conform calendarului de desfăşurare a concursului.

ETAPA a III-a. Interviul – la sediul şcolii, conform calendarului de desfăşurare a concursului.

Pentru probele concursului, punctajele se stabilesc după cum urmează:

  1. a) pentru proba scrisă, punctajul este de maximum 100 de puncte;
  2. b) pentru proba practică, punctajul este de maximum 100 de puncte;
  3. c) pentru interviu, punctajul este de maximum 100 de puncte.

Sunt declaraţi admişi la:  proba scrisă, proba practică şi interviu , candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte.

Prezenţa la  următoarea etapă se poate face numai dacă candidatul este admis la etapa precedentă [art.18(3 ), SECŢIUNEA1, CAP.II  din H.G. nr. 286/ 23.03.2011 (*actualizat*)].

 

Dosarul de concurs:

Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:

  1. Cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului Școlii gimnaziale ,,prof.Lucian Pavel” Oltenița .
  2. Copia actului de identitate sau orice al document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz.
  3. Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului.
  4. Carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/ sau în specialitatea studiilor , în copie.
  5. Cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează.

Notă: candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

  1. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate.

Notă: Adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

  1. Curriculum vitae .

 

Actele prevăzute de la nr.crt.2 până la nr. crt. 4 vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

 

În cazul în care, ulterior publicării anunţului, posturile vor fi blocate printr-un act normativ, concursul se suspendă.

 

 

BIBLIOGRAFIE

  • Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin ORDINUL nr. 5.079 din 31.08.2016.
  • LEGEA nr. 319 din 14 iulie 2006 (*actualizată*) securităţii şi sănătăţii în munca.
  • Normele metodologice de aplicare a prevederilor <LLNK 12006   319 10 201   0 52>Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/ 2006,  aprobate prin  HOTĂRÂREA nr. 1.425 din 11 octombrie 2006 (*actualizată*) .
  • LEGEA nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*).
  • Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor aprobate prin ORDINUL nr. 1.955 din 18 octombrie 1995(*actualizat*).

 

Tematica de concurs:

  • Reguli de efectuare a curăţeniei.
  • Noţiuni fundamentale de igienă.
  • Reglementări privind securitatea muncii.
  • Reglementări privind apararea împotriva incendiilor .
  • TITLUL IV. Personalul unitatilor de invatamant, CAPITOLUL I, Dispozitii generale si CAPITOLUL III. Personal nedidactic, din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

 

PROBA SCRISĂ

Proba scrisă va consta în testarea cunoştinţelor teoretice ale candidatului în vederea ocupării postului vacant.

PROBA PRACTICĂ

Proba practică va consta  în testarea abilităților și aptitudinilor practice ale candidatului în vederea ocupării postului vacant .

Proba practică se va desfășura  pe baza unui plan stabilit de comisia de concurs, care va include următoarele criterii de evaluare:

  1. a) capacitatea de adaptare;
  2. b) capacitatea de gestionare a situațiilor dificile;
  3. c) îndemânare și abilitate în realizarea cerințelor practice;
  4. d) capacitatea de comunicare;
  5. e) capacitatea de gestionare a resurselor alocate pentru desfășurarea probei practice.

PROBA INTERVIULUI

În cadrul interviului se vor testa abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților.

Proba interviului poate fi susținută doar de către acei candidați declarați admiși la proba practică.

Interviul se va  realiza conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs, în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.

Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:

  1. a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;
  2. b) capacitatea de analiză și sinteză;
  3. c) motivația candidatului;
  4. d) comportamentul în situațiile de criză;
  5. e) inițiativă și creativitate.

Fiecare membru al comisiei de concurs va adresa întrebări candidatului.

Nu se vor  adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, starea  materială, originea socială sau care pot constitui discriminare pe criterii de sex.

CALENDARUL DE ORGANIZARE SI DESFASURARE

a concursului pentru ocuparea postului vacant de :

Ingrijitor grupa invatamant prescolar

Proba scrisă: 17 martie 2017  ora 10:00 – 12:00 .

Afişarea rezultatelor obţinute la proba scrisă: 20 martie 2017, ora 10:00

Depunerea contestaţiilor la proba scrisă: 21 martie 2017, intre orele 09:00- 13:00 , la secretariatul şcolii.

Rezolvarea contestaţiilor la proba scrisă şi afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba scrisă:

22 martie 2017, ora 10:00

 

Proba practică: 23 martie 2017, între orele 10:00 -12:00.

Afişarea rezultatelor obţinute la proba practică: 24 martie 2017, ora 10:00

Depunerea contestaţiilor la proba practică: 27 martie 2017, intre orele 9:00-13:00, la secretariatul şcolii.

Rezolvarea contestaţiilor la proba practică şi afişarea rezultatelor contestaţiilor la proba practică: 28 martie 2017, aceeaşi zi, ora 10:00.

 

Interviu: 29 martie 2017, ora 10:00- 12:00.

Afişarea rezultatelor obţinute la interviu : 30 martie 2017, ora 10:00

Depunerea contestaţiilor pentru interviu: 31 martie 2017, intre orele 9:00-13:00 , la secretariatul şcolii

Rezolvarea contestaţiilor la interviu şi afişarea rezultatelor contestaţiilor la interviu:

3 aprilie 2017, ora 10:00.

Afisarea rezultatelor finale:  4 aprilie 2017

 

Relaţii suplimentare la sediul Școlii gimnaziale ,,prof.Lucian Pavel” Oltenița,

Str. Cuza Vodă, nr. 36, municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, telefon : 0242/ 515721

Angajator:                        Şcoala gimnazială ,,prof. Lucian Pavel” Olteniţa

Tip angajator:                  Instituţie publică de învăţământ

Categoria postului:          Funcţie contractuală

Judeţ:                                Călăraşi

Tipul postului:                 Permanent

Compartimentul:             Didactic auxiliar

Nivelul postului: Funcţie de execuţie

C E R E R E———————————-Domnule Director,

 

 

Subsemnatul / a ________________________________, fiul / fiica lui ______________ şi  al ____________________________, având CNP-ul : ____________________________,  născut / născută în localitatea: __________, judeţul ______________________, strada :______________, nr. _____, bl. _____, sc. ______, et. _____ ap. _____ telefon ________________________, va rog sa binevoiti a-mi aproba prezenta cerere prin care solicit înscrierea  la concursul   pentru ocuparea  postului vacant  de Îngrijitor grupă învăţământ preşcolar.

Data:___________________                                                                              Semnatura,

Domnului Director al Școlii gimnaziale ,,prof.Lucian Pavel” Oltenița                                                                        

DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

 

 

Subsemnatul / a ________________________________, fiul / fiica lui ______________ şi  al ____________________________, având CNP-ul : ____________________________,  născut / născută în localitatea: __________, judeţul ______________________, strada :______________, nr. _____, bl. _____, sc. ______, et. _____ ap. _____ telefon ________________________,DECLAR pe proprie răspundere, cunoscând prevederile Codului penal Român cu privire la falsul în declaraţii, că nu am fost, nu sunt urmărit penal şi nu am cunoştinţă că a început urmărire penală împotriva mea.

Data : __________                                    Numele şi prenumele: ________________

Semnătura,

FIŞA POSTULUI

ÎNGRIJITOR GRUPĂ ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR

In temeiul Legii nr.53/2003 – codul muncii   se incheie astăzi,…………….,prezenta Fisa a postului:

Denumire post: Ingrijitor grupă învăţământ preşcolar

Cod C.O.R. 531101

Numele si prenumele salariatei:

OBIECTIVELE SPECIFICE ALE ACTIVITĂŢII DE MUNCĂ: sprijinirea procesului de îngrijire şi educare a 1opiilor între 2 şi 7 ani

Compartimentul: didactic auxiliar

NIVELUL POSTULUI:de execuţie

CERINTE:

Pregatirea profesionala: Liceul ( cu diplomă de bacalaureat) şi Curs de instruire privind însuşirea ,,Noţiunilor fundamentale de igienă, MODULUL 2- Servicii de curăţenie, în unităţi de asistenţă medicală, colectivităţi de copii şi tineri, unităţi de cazare.

RELAŢII DE MUNCĂ:

  1. a) Ierarhice: este subordonat directorului
  2. b) Funtionale: ISJ Calarasi, alte unitati de invatamant
  3. c) De colaborare : Colaboreaza cu educatoarele si cu întreg personalul de îngrijire

Numele sefului ierarhic:
Doamna,……………………….. ,  posesoare  a Contractului Individual de Munca inregistrat la Registrul de evidenta a contractelor individuale de munca la nr. ……….din data de……….., ma oblig sa respect următoarele :

CAPITOLUL 1: – Sarcinile de serviciu obligatorii, reprezentand 1 norma de baza corespunzatoare unei parti de 100% din salariul de baza, stabilite la data de ……..

 

SARCINI DE SERVICIU

  1. GESTIONAREA BUNURILOR:
  1. Preia sub inventar, bunurile din sălile de grupă, holuri, grup sanitar,  curte, spaţii de joacă şi răspunde de păstrarea lor;
  2. Preia materialele de curăţenie săptămânal sau ori de câte ori este nevoie de ele;
  3. Răspunde de bunurile personale ale copiilor, educatoarelor,  a tuturor persoanelor aflate în sala de grupă, holuri, vestiare şi holuri

(îmbrăcăminte, încălţăminte, genţi, etc.)

b).EFECTUAREA LUCRĂRILOR DE ÎNGRIJIRE A SECTORULUI:

1.Aspirarea prafului;

2.Ştergerea prafului de pe mobilier, flori, calorifere, pervazuri, etc;

3.Măturarea spaţiilor care nu se aspiră;

4.Spălat geamuri, uşi, mobilier, faianţă, duşumele, gresie;

5.Dezinfecţia grupurilor sanitare zilnic(W.C.-uri, chiuvete, faianţă, gresie);

6.Dezinfecţia jucăriilor şi a mobilierului (săptămânal);

7.Îngrijeşte florile din sălile de grupă, holuri şi din curte;

8.Păstreză instalaţiile sanitare şi de încălzire centrală în condiţii normale de funcţionare;

9.Asigură curăţenia aparatelor de joacă, din spaţiile de joacă din curtea grădiniţei;

10.Asigură curăţenia în toată incinta grădiniţei;

11.Execută mici lucrări de reparaţii (vopsit mobilier, văruit);

12.Respectă normele P.S.I.;

13.Îmbracă şi dezbracă copiii la sosire şi plecare acasă, etc.;

14.Supraveghează copiii în lipsa educatoarei şi răspunde de securitatea acestora;

18.Însoţeşte copiii la toaletă, la baie, în curtea de joacă, în excursii, plimbări;

19.Ajută educatoarele la pregătirea şi distribuirea materialului didactic

şi la ascuţirea creioanelor.

c.CONSERVAREA BUNURILOR:

1.Controlează zilnic uşile, geamurile, mobilierul, centrala termică, robinetele, W.C.-le şi semnalează defecţiunile constatate directorului,  muncitorului de întreţinere;

  1. Anunta muncitorul de întreţinere defecţiunile constatate şi lucrările de reparaţii sau întreţinere ce necesită a fi efectuate, în cazul când acesta nu este în unitate.

 

PROGRAMUL ZILNIC

  • 07-00 ştersul prafului în sălile de grupă, băi, vestiare, holuri şi cabinet metodic,

-măturarea trotuarelor, a curţilor de joacă,

-primirea şi supravegherea copiilor până la sosirea educatoarelor;

  • 08-12-curăţenie curentă pe holuri, grupuri sanitare, însoţirea copiilor la baie, toaletă,în curte, excursii, plimbări,

-ştergerea măsuţelor după servirea gustării;

  • 12-15-efectuarea curăţeniei în sălile de grupă, aspirarea tuturor spaţiilor,

-verificarea tuturor aparatelor, instalaţiilor, uşilor şi geamurilor din unitate.

În funcţie de nevoile specifice unităţii, salariatul se obligă să îndeplinească şi alte sarcini

repartizate de conducerea unităţii, în condiţiile legii

 

DIFICULTATEA OPERAŢIUNILOR SPECIFICE POSTULUI:

a).Complexitatea postului:

executarea curăţeniei şi a dezinfecţiei;

-îngrijirea copiilor;

b).Necesitatea unor aptitudini deosebite:

afectivitate faţă de copii;

-empatie ;

-capacitatea de organizare a muncii;

c).Condiţiile fizice ale muncii:

-activitatea îngrijitoarei de curăţenie se desfăşoară in toată grădiniţa, iar atunci când situaţie o cere la grupă, în curte, acolo unde este nevoie de ea;

RESPONSABILITATEA IMPLICATĂ DE POST:

-asumarea responsabilităţii în îngrijirea copiilor şi asigurarea securităţii acestora;

-asumarea responsabilităţii în păstrarea şi întreţinerea curăţeniei, a materialelor şi a mijloacelor din dotare;

SFERA DE RELAŢII:

a).Gradul de solicitare din partea unităţii:

respectarea Regulamentului de ordine interioară;

-participarea la instructajul de protecţia muncii şi P.S.I.;

-participarea la instructaje de cunoaştere şi aplicare a normelor igienico-sanitare;

– efectuează controale medicale periodice.

b).Gradul de solicitare din partea părinţilor:

manifestă solicitudine faţă de părinţii copiilor;

c).Gradul de implicare în executarea atribuţiilor de serviciu:

-utilizarea în mod eficient a resurselor puse la dispoziţia: echipamente, materiale de curăţenie şi dezinfecţie;

-răspunde cu promptitudine sarcinilor date de conducerea unităţii;

-aduce la cunoştinţa şefului de compartiment orice disfuncţionalităţi apărute în sectorul respectiv;

-posedă abilităţi de muncă în echipă.

d).Comportamentul şi conduita:

-să aibă un comportament şi o conduită adecvată unei instituţii de învăţământ atât faţă de copii, cât şi faţă de colegi;

-să manifeste respect faţă de copilul preşcolar, care are nevoie de ocrotire , supraveghere, dragoste şi sensibilitate.

PROGRAMUL DE LUCRU:

-schimbul I: 07-15;

SECTORUL DE CURĂŢENIE ŞI ÎNGRIJIRE:

Suprafaţa din următoarele spaţii:

-4 săli de grupă,

-holuri,

-cabinet metodic,

-grup sanitar copii şi adulţi,

-cămări,

-curtea şi spaţiul din jurul grădiniţei,

-curţile de joacă,

-grupurile de flori şi spaţiu verde din jurul grădiniţei,

-magazie.

 

 

Sanctiuni pentru nerespectarea fisei postului sau a anexelor acestora:
Sanctiuni

  1. Reducerea cu 10% a salariului net lunar in conditiile savarsirii urnatoarelor abateri:
    – Intarzieri repetate la program.
    – Plecari in timpul programului de lucru in interes personal fara aprobarea personalului din Consiliul de Conducere.
    – Comportare necuviincioasa fata de conducere sau colegi.
    – In cursul unei luni, pentru o absenta nemotivata.
    – Neexecutarea intocmai si la timp a sarcinilor primite.
    – Nepurtarea echipamentului de lucru si de protectie.
    2. Reducerea cu 20% a salariului net lunar, in conditiile urmatoarelor abateri:
    – Pentru doua absente nemotivate din cadrul unei luni.
    – Pentre refuzul de a executa sarcinile primite de la organele de conducere.
    3. Desfacerea contractului de munca se face, in conditiile savarsirii
    urmatoarelor abateri:
    – Pentru sustragerea de bunuri din cadrul scolii.
    – Pentru pagube materiale aduse societati (in aceste cazuri apelandu-se la Organele de Politie), sau prejudicii morale.
    – Lipsa de interes fata de bunul mers al unitatii.
    – Mai mult de 3 absente nemotivate in timpul unei luni.
    – Consumul de bauturi alcoolice in timpul programului de lucru.
    Toate obligatiile, drepturile si sanctiunile ce decurg din aceasta fisa a postului sunt valabile pentru intreaga perioada in care persoana este angajata.

ALTE   RESPONSABILITATI:__________________________________________________

______________________________________________________________________________

Periodicitatea instruirii: -conform Lg.319/2006,sectiunea a  7-a .

Mediul de lucru: conform Legii nr.319/ 14.07.2006 , securitatii si sanatatii in munca.

 

 

DIRECTOR,                                       Responsabil resurse umane,                           

 

 

 

Numele si prenumele :

ANEXA LA FISA POSTULUI NR._________DIN DATA DE________________

Obligatii si responsabilitati pe linia Securitatii si sanatatii in munca

( reiesite din art.  22  si  23 din Legea securitatii si sanatatii in munca, nr. 319/2006)

  • Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea si instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca.
  • In mod deosebit, angajatii au urmatoarele obligatii :
  1. a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie;
  2. b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
  3. c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;
  4. d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, precum si orice deficienta a sistemelor de protectie;
  5. e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana;
  6. f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru a face posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;
  7. g) sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;
  8. h) sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca si masurile de aplicare a acestora;
  9.  i) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

DATA :

Numele si prenumele salariatului :

AM LUAT LA CUNOSTINTA : …………………

 

 

                                                                                                            DIRECTOR,

FISA DE EVALUARE

a performantelor profesionale individuale ale personalului contractual

Numele si prenumele persoanei evaluate:

Functia: Ingrijitor grupa invatamant prescolar

Numele si prenumele evaluatorului:

Perioada evaluata: de la                     pana la

Criteriile de valuare Nota
1.cunostinte si experienta 5
2.complexitate, creativitate si diversitatea activitatilor 5
3.contacte si comunicare 5
4.conditii de munca 5
5.incompatibilitati si regimuri speciale 5
Suplimentar pentru functiile de conducere:
6.judecata si impactul deciziilor 0
7.influenta, coordonare si supervizare 0

Nota finala a evaluarii:

Calificativul final al evaluarii:

Programele de instruire recomandate sa fie urmate in urmatoarea perioada pentru care se va face evaluarea:

1.____________________________________________________________________________

2.____________________________________________________________________________

3.____________________________________________________________________________

Cometariile persoanei evaluate (daca este cazul):

Numele si prenumele persoanei evaluate:

Semnatura persoanei evaluate:

Data:

Numele si prenumele evaluatorului:

Functia:

Semnatura evaluatorului:

Data:

Observatiile sau comentariile persoanei care contrasemneaza (daca este cazul):

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Numele si prenumele persoanei care contrasemneaza( daca este cazul):

Functia:

Semnatura persoanei care contrasemneaza:

Data:

Luarea la cunostinta de catre  persoana evaluata a fisei de evaluare dupa contrasemnare:

Semnatura persoanei evaluate:

Data:

 Comunicat de presă

Obligativitatea angajatorilor de a comunica locurile de muncă vacante la AJOFM Călăraşi

 

În conformitate cu prevederile art. 10 al Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii au obligaţia să comunice Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași (AJOFM Călăraşi), toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.

 

De asemenea, aceștia au obligaţia să transmită către AJOFM Călărași, ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate anterior, în termen de o zi de la data ocupării, iar cei care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi.

 

Comunicarea locurilor de muncă vacante de către angajatori, poate fi efectuată prin fax la  nr. 0242.331.693, e-mail: ajofm@cl.anofm.ro, sediul Agenţiei Locale Călăraşi/Oltenița, sau la punctul de lucru Lehliu Gară, conform formularului standard ”Situaţia privind locurile de muncă vacante”, disponibil pe pagina web a agenției  www.calarasi.accesibilitateajofm.ro, secțiunea – documente utile.

 

Mediatizarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante prin orice alte mijloace de tip mass-media, afişare la sediul unităţii sau pe paginile de web, nu exonerează firmele de obligaţia de a transmite posturile vacante la AJOFM Călăraşi.

 

Necomunicarea locurilor de muncă vacante constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 lei la 5.000 lei.

 

 

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

Pe şoseaua Olteniţa – Bucureşti – căreia bătrânii îi spuneau drumul Bucureştilor – la un kilometru în partea
de nord a satului Gruiu, spre Bucureşti, există şi azi o vâlcea – care pe timpuri era mai adâncă, unde şoseaua
făcea două curbe, avea pe ambele părţi pădure neumblată, iar pe partea stângă un puţ mare, din care şi astăzi
mai există un budurloi de piatră. Locului i se spunea pe timpuri “ Valea Hoţiilor “, iar în zilele noastre “Legniţa”.
Acolo, pe vremuri, în momentul în care căruţele încărcate cu marfă, se duceau de la Olteniţa la Bucureşti
cu chirie, profitând de faptul că la ieşirea din vâlcea urcau la deal şi deci mergeau mai încet, vizitii erau atacaţi
de hoţi – cum se spunea – la drumul mare.
In acel loc s-au întâmplat crime, iar parte din victime, dacă nu erau trase în pădure, – mai simplu,- erau
aruncate în puţ, după ce erau jefuite, De aceea oamenii,nu mai aveau curaj să meargă singuri şi se deprinsese
să meargă în grup, mai multe căruţe odată.
Peste ani, chestorului capitalei, ajugându-i cazul la ureche – este vorba de Eugen Cristescu, – a dat dispoziţii
131
să se ancheteze cazul şi în puţul care fusese părăsit, a găsit multe schelete de cadavre.
S-a transmis prin viu grai de către bătrânii din partea locului, care spuneau că se întâmpla câteodată, chiar
în acel loc, să apară câte o bătrână care, inspirând milă, vizitiul îi spunea să se urce la spate în căruţă. Până la
urmă, hoţul travestit în bătrână, sărea cu cuţitul şi îşi jefuia victima.
Pentru cei din zilele noastre, când şoseaua este asfaltată, când există locuri de parcare, când pădurea s-a
defrişat rămânând o lizieră rara de arbuşti nesemnificativi, când există reguli de circulaţie, când traficul este
intens şi cât de cât este controlat de poliţia rutieră, când există tot felul de semne şi indicatoare de avertizare,
când se circulă în două sensuri pe orice fel de timp, că întunericul sau lumina nu constituie un impediment, că
până la Bucureşti cei din maşină ascultă muzică ori informaţii din ţară şi din toată lumea, că au aer condiţionat,
telefon mobil, că parbrizul este şters automat de ploaie, zăpadă sau praf, că aparatele de la bord indică; câtă
benzină, cât ulei, câtă apă are, temperatura acestora, viteza, numărul de kilometrii parcurşi, de când circulă
maşina sau pe o anumită distanţă, că maşina are sistem antifurt, de alarmare, că prin telecomandă fără ca să
fie atinsă, se deschide sau se asigură portiera şi că până la Bucureşti distanţa de 65 km. se parcurge în 45 de
minute, faţă de o zi cât se făcea altă dată, este imposibil de imaginat şi de înteles o comparaţie cu trecutul.
După această digresiune cu privire la bunicul meu, datorită sănătăţii, şi apărând automobilul şi apoi trenul,
renunţă la diligenţă şi s-a angajat ca aprod la judecătorie.
In acest fel, noua postură – care acum 100 de ani însemna ceva iar acum echivalează cu nimic – i a oferit
prilejul de a fi martor ocular multor evenimente, de a cunoaşte toată lumea din oraş şi din împrejurimi, pe toţi
judecătorii, grafierii şi avocaţii, de a cunoaşte în general felul pricinilor care se judecau – şi care de regulă se
referau la moşteniri, case, pământ – pentru că pe atunci nu prea erau crime, nu ştia lumea de delapidări iar furturile
erau de mică importanţă, deasemeni a cunoscut pe şefii şi familiile autorităţilor din perioada respectivă,
lucruri pe care în timp, i le-a povestit fiului său, adică tatălui meu.
Tot de la părinţii mei ştiu că Luxa Amu, bunica mea a fost moaşa comunală. In această calitate, prin natura
profesiei, se număra printre cele mai informate persoane din oraş şi era la curent cu evenimentele care se întâmplau.
Femeile însărcinate apelau la serviciile ei şi era pricepută, experimentată pentru că avea o practică îndelungată,
femeile în cauză fiind îndrumate să i se adreseze ei chiar de către doctor, care atunci era unul singur
pe oraş, pentru că în acele vremuri, femeile năşteau acasă şi mai mult de jumătate, năşteau chiar neasistate de
nimeni. Femeile însărcinate o solicitau în ambele perioade, şi pre şi post natal.
Despre bunicii mei din partea tatălui – Barbu şi Luxa – vorbeşte scriitorul Mihai Niculescu, născut în
Olteniţa la 29 aprilie 1909, în lucrarea sa “Carte de vise “, Societatea Academică Română, Passeggita del Gianicolo,
5 Roma, Editura Revista Scriitorilor Români, Roma 1968, pag. 98. De altfel acelaş autor a mai scris;
„Amintiri în uniformă“ – Cartea Pribegiei -, Valle Hermoso, Argentina 1952; „Omul şi Pământul Românesc,
în lumea literaturii noastre “ cu o prefaţă de Basil Munteanu, Fundaţia Carol I, Paris 1959; „ Ieşire la mare
(Vacanţe ) „Aleluia “ Londra octombrie 1960 – iulie – 1963.
La acea vreme Mihai Niculescu mai avea în pregătire; „Spitalul amorului “ şi alte două (proze ); „Călătorie
sprâncenată“ (basm); „Petreceri“ (eseuri). Cred că au văzut lumina tiparului aceste lucrări, nu ştiu ţara în care
a apărut şi nici soarta acestora.
Mihai Niculescu a fost fiul directorului şcolii de băieţi din Olteniţa, până prin anul 1919 când a plecat la
Bucureşti, iar din ţară, probabil intuind precipitarea evenimentelor ce aveau să urmeze, a părăsit România în
anul 1943. Consecinţele aveau să-i confirme previziunile.
Lucrarea „Cartea de vise“ a fost primită de doamna Annie Bentoiu – fiica distinsului şi regretatului doctor
Constantin Deculescu – în anul 1971, prin profesorul M arin Cernea în care, personal a făcut unele sublinieri,
iar eu am primit cartea prin amabilitatea doamnei Annie Bentoiu.
Scriitorul Mihai Niculescu, de la a cărei naştere s-au împlinit la 29 aprilie 2003 , 94 de ani, a decedat de
câţiva ani la Roma, sau, paremi-se la Londra.
Cert este că profesorul Marin Cernea s-a cunoscut bine cu Mihai Niculescu cu care de altfel a fost prieten
intim, şi cu care a corespondat până a intervenit decesul, acel nedorit moment care, irevocabil, pune punct, în
toate şi la toţi.
Deasemenea profesorul Marin Cernea – mai mare, – ca fratele său doctorul Ilie Cernea au fost foarte buni
prieteni cu doctorul Constantin Deculescu, tatăl doamnei Annie Bentoiu – la rândul său, un om de o aleasă
cultură şi ţinută morală.
Cel mai important, competent şi esenţial sprijin sub raportul informării şi documentării, l-am primit de la
erudiţii autohtoni, oameni integrii, serioşi şi cinstiţi, intelectuali de marcă cu o veritabilă cultură, cu vaste,
complexe şi solide cunoştinţe din toate domeniile, oameni de certă valoare, care toată viaţa lor au citit, au citit,
132
şi iar au citit, şi-au extins în permanenţă şi aprofundat orizontul cunoaşterii.
Este vorba de fraţii Cernea, respectv de cel mai mare, profesorul Marin Cernea, născut în frământatul an
1907 – aşa cum de altfel avea să fie şi viaţa lui – licenţiat al facultăţii de litere şi filozofie din Bucureşti, unde
a obţinut calificativul maxim, – doctorand – şi doctorul Ilie Cernea născut în anul 1911, doctor în medicină
veterinară, şef de promoţie.
Pe ambii i-am cunoscut bine, atât eu cât şi colegii din generaţia mea sau mai mari. I-am avut profesori la
liceul „Constantin Alimăneşteanu“ din Olteniţa. Marin Cernea era titular la catedra de limba germană şi filozofie,
iar doctorul Ilie Cernea, profesor suplinitor de biologie o periodă de timp.
Tatăl meu Petre Amu a fost bun prieten cu Tudor Cernea, tatăl fraţilor Marin şi Ilie Cernea, fapt dovedit
şi cu fotografii făcute în diverse ocazii şi ipostaze, pe care le păstrez ca suveniri de familie şi care apar în lucrare.
Marin Cernea face parte din prima generaţie cu care s-a început liceul în anul 1919 şi prima “ promoţie
de aur “ care a absolvit liceul în 1927.
Pe lângă mulţi alţi absolvenţi de certă valoare a acestei prime promoţii, despre care voi avea prilejul să
vorbesc la capitolul respectiv, Marin Cernea a fost coleg de clasă şi bancă cu Alexandru I Mărculescu, deasemeni
absolvent a doua facultăţi – de litere şi drept – cunoscut de cei mai în vârstă, cel care a scris pentru prima
dată, monumentala carte de căpătâi a oraşului natal, intitulată “Olteniţa – Studiul album monografic “ publicată
în anul 1932.
Aceasta avea să constituie şi să rămână pentru totdeauna şi pentru toţi, baza fundamentală la care se vor
raporta şi referi, toate lucrările ulterioare cu caracter monografic care se vor mai scrie despre oraşul Olteniţa.
Cu peste 70 de ani în urmă, deci când erau tineri, fraţii Cernea, au avut prilejul să se informeze de la martorii
care la vremea respectivă erau în viaţă, iar alţii muriseră de câţiva ani, altfel spus, oameni care, într-un fel
sau altul, au participat la fondarea şi au asistat la evoluţia şi dezvoltarea oraşului. Insăşi ei au fost martori la
multe evenimente.
Dintre cei bătrâni sub ochii cărora s-a ridicat oraşul îi menţionăm pe următorii; Gheorghe Deculescu, care
a fost cel mai important martor în viziunea lor. Atrăit 83 de ani – născut în anul 1851, decedat în 1934. A fost
primarul oraşului în anii 1904 – 1906 şi apoi în 1910.
Profesorul Marin Cernea ca şi doctorul Ilie Cernea l-au cunoscut personal. Doctorul Ilie Cernea mi l-a
descris ca om, iar eu i-am descoperit fotografia, crucea şi locul de veci unde este înmormântat.
Gheorghe Deculescu a fost tatăl doctorului Constantin Deculescu, iar acesta la rândul său a fost tatăl distinsei
doamne Annie Bentoiu, care este în viaţă şi care la 1 mai 2001 a împlinit 74 de ani. Graţie amabilităţii
sale, de la care am primit un real şi substanţial sprijin, cunosc în amănunţime arborele genealogic al famiililor
Deculescu, pe care îl voi prezenta cititorului la momentul potrivit. Dar deşi în lucrarea lui Alexandru I Mărculescu
– „Olteniţa – studiu album monografic” la pagina 84 în lista primarilor oraşului, Gheorghe Deculescu,
figurează ca primar între anii 1904 -1906, iar apoi în anul 1910 ceea ce corespunde şi cu lista primită de mine
în 1998, totuşi eu am mai constatat că Gheorghe Deculescu, chiar pe perioade mai scurte, a mai ocupat această
funcţie. De exemplu, buletinul de naştere nr. 139 eliberat la 25 iulie 1909 – pe care îl posed în original – prin
care se atestă că Păun Radu Gadeaua născut la 23 iulie 1908 în strada Mihai Bravu nr. 81, înscris în registru
sub nr. 142, este semnat de Gheorghe Deculescu (purtând ştampila primăriei) în calitate de preşedinte al
comisiei interimare.
Pentru acest om important al oraşului o să-i prezint cititorului, copie de pe alocuţiunea rostită la 29 iunie
1934 în ziua de sfinţii Petru şi Pavel – la înmormântarea regretatului Gheorghe Deculescu.
Un alt martor, la fel sau poate mai important a fost şi Ghiţă Popescu poreclit de localnicii contemporani
Pitulici, care s-a născut în anul Revoluţiei de la 1848 şi a murit în anul de vârf al prosperităţii economiei
naţionale române 1938, la vârsta de 90 de ani.
Atât profesorul Cernea Marin cât şi fratele său Ilie Cernea, aşa după cum mi-a afirmat acesta din urmă,
când deja absolviseră facultăţile respective, l-au cunoscut bine şi au stat de vorbă cu Ghiţă Popescu (Pitulici)
în mai multe rânduri, cu privire la trecutul şi evoluţia oraşului nostru.
Doctorul Ilie Cernea îmi spunea că Ghiţă Popescu (Pitulici) era un om liniştit, slab, purta barbă, sta pe
scaun în faţa intrării principale a clădirii, care era chiar pe colţ, cunoscută în perioada regimului comunist sub
denumirea de „Ferometal” întrucât atunci, aici se afla un magazin mare, cel mai mare din oraş unde se vindeau
de toate.
Ghiţă Popescu (Pitulici) sta cu bastonul lângă el, urmărea cu privirea trecătorii, le răspundea la „bună
ziua” pentru că era cunoscut şi respectat de toţi olteniţenii. Doctorul Ilie Cernea mi-a spus şi a recunoscut că
pentru ei, Ghiţă Popescu (Pitulici) a reprezentat o însemnată sursă de informaţii cu privire la trecutul oraşului,
133
mai ales în privinţa negoţului.
Un alt bătrân despre care mi-a vorbit a fost Petre Ureche din Olteniţa-rurală, decedat în 1930. Fiul lui,
Fănică Ureche a fost primar. Am avut ocazia să-l cunosc personal, şi poate pare ceva imposibil, incredibil, dar
deşi a fost primar, nu ştia decât să se semneze. In anul 1958, a venit la Banca Agricolă să semneze o poliţă
pentru împrumut, împreună cu un coleg de liceu pe nume Nicolae Costel şi în adevăr, doar se semna şi aceasta
cu mare dificultate. Nicolae Costel (Cornel) este fratele doamnei Lichiardopol Eugenia, locuieşte pe str. Constantin
Alimăneşteanu nr. 54, mama profesorului Cristian Lichiardopol, directorul liceului Nicolae Basarab.
Tot din categoria bătrânilor din trecut, fraţii Cernea
cum spuneam – cu multe decenii în urmă, au mai stat de vorbă şi s-au informat de la următorii: Andrei Nica,
Dumitru Alexe, Dobre Claponea, moş Manole şi baba Zamfira Cucu din cartierul Luiceni (cam în partea de
vest a actualei şcoli primare nr. 5), Dumitru Ciucu, Lache Popescu, Ion Bărbulescu, Gogu Corenti şi alţii.
Mai bine de cinci ani, după ce, prin diverse împrejurări mai găseam documente sau mai aflam anumite
date le comentam îndelung cu doctorul Ilie Cernea.
Făceam împreună numeroase plimbări prin oraş şi îmi spunea ce a fost înainte în locul respectiv.
Nu ne-au scăpat nici vizitele în cimitir şi citirea înscrisurilor de pe cruci, vizionarea fotografiilor, de unde
mi-am procurat o seamă de date dintre cele mai sincere şi autentice. Despre fiecare avea să-mi spună câte o
istorioară, sau cine mai ştie ce. Cred că este suficient să arăt că vârsta de 91 de ani, a doctorului Ilie Cernea,
reprezenta 60% din cei 150 de ani de la fondarea oraşului Olteniţa.
Printr-un joc al întâmplării, oraşului nostru i-a fost dat să aibă o fericită corespondenţă cu vechi aşezări
omeneşti în acest punct. Se vorbeşte că aici a fost o cetate, Constanţia, faţă în faţă cu cetatea de pe celălalt mal
al Dunării, Transmarisca. Sub Constantin cel Mare, cetatea a recăpătat importanţă, fiind un punct însemnat de
trecere peste Dunăre.
Nu se ştie dacă vechia Constanţiola nu este acelaşi lucru cu Constanţa, fiind poate o denumire a corăbierilor
genovezi de acum câteva sute de ani. Această cetate este posibil să fi fost aşezată pe dealul Gumelniţei,
de pe care se deschide o vedere foarte largă asupra Dunării, sau pe ridicătura numită „La cetate” peste Argeş,
în faţa oraşului Turtucaia.
De această cetate şi de gura râului Argeş, se leagă legenda că la retragerea românilor s-a îngropat în
pământ un tezaur scump format din cupe de aur şi alte bogăţii. E tezaurul unui împărat roman, Constantin cel
Mare spun unii. Nimeni însă nu a încercat şi nici măcar nu s-a gândit să sape pentru căutarea lui, pentru că
„nu se ştie sigur unde a fost gura Argeşului”.
Deci lucru precis este că Argeşul avea altă gură acum 1600 de ani, nu cea de astăzi. In realitate tezaurul
acesta nu era decât belşugul bălţilor, rodnicia pământului şi activitatea portului nostru.
Tot istoria mai spune că în aceste locuri a fost şi cea dintâi episcopie a Daciei, „Daphnes”, desigur una
din principalele artere creştine greceşti. Din toate aceste aşezări n-au mai rămas alte urme decât numele lor.
Dacă munţii Carpaţi au fost hotărâtori pentru originea Principatelor Române, Dunărea a fost hotărâtoare
pentru păstrarea şi continuitatea acestor principate. Acest hotar natural de apă, pe toată lungimea lui, de la
Porţile de Fier şi până la vărsare, a jucat un rol istoric considerabil pentru apărarea neamului nostru, ferindul
de incursiunile invadatorilor de la sud, a turcilor mai cu seamă.
Dunărea a fost linia pe care s-au încins multe lupte între creştini şi turci în decursul istoriei Ţării
Româneşti. Turcii se opreau totdeauna la Dunăre şi se speriau de pădurile mari de dincoace, pe care le numeau
„pădurea nebună”.
Pentru siguranţa din partea malului stâng ei se luptau să stăpânească ambele maluri. Pentru acelaşi lucru
luptau şi creştinii. De aceea la un moment dat Mircea se intitula cu fală: „Domn pe amândouă malurile ale
Dunării şi cetăţii Dârstorului Stăpânitor”.
De abia după anul 1500 începe să capete oarecare importanţă „punctul nostru” prin faptul că fiind cel
mai apropiat de Bucureşti, servea de trecerea domnilor români ce se duceau la Constantinopol şi se întorceau
unşi pentru tron”.
Toate datele de mai sus le-am relatat cu titlu informativ cu scopul de satisface – pe cât posibil – curiozitatea
celor care ar dori să ştie ce scrie în cărţi că a fost înainte pe aceste meleaguri, pe câtă vreme evenimentele care
interesează direct oraşul nostru încep odată cu anul fondării lui.VA URMA !

Parintii care au copii ce se pregatesc pentru clasa pregatitoare trebuie sa inceapa demersurile pentru inscrierea acestora in anul scolar 2017-2018. Incepand de luni, 27 februarie, se depun cererile de inscriere la scolile alese, fie online fie direct la sediul acestora.

Metodologia prevede ca la clasa pregatitoare sunt obligatoriu inscrisi copiii care implinesc 6 ani pana pe 31 august 2016, in timp ce copiii care implinesc 6 ani intre 1 septembrie si 31 decembrie 2016 pot fi inscrisi in clasa pregatitoare cu conditia sa dea un test de evaluare psihosomatica.
Nota: AICI gasiti Ordinul de Ministru 3247 care reglementeaza inscrierea la clasa pregatitoare din anul 2017.

Centrul Cultural Județean Călărași demarează o serie de acțiuni de promovare a culturii tradiționale, concretizate în proiecte, ateliere, spectacole, șezători, întâlniri cu bătrânii satelor etc, concentrate pe zona rurală a Călărașiului.

Astfel, în perioada 24 – 25 februarie 2017 ( perioada cunoscută prin Sărbătoarea Dragobetelui, Lăsatul secului, obiceiul Urlaliei, a jocului Cucilor) se va desfășura proiectul „Tradiții și basme românești…”, cu următoarele obiective:

24 februarie:

  • Transmiterea către copii a unor cunoștințe despre îndeletniciri, care, în societatea modernă, s-au diluat și își pierd, pe zi ce trece, din reprezentare: cusutul pe material special ( în puncte), țesut, pictură pe vase de pământ – ateliere ce se vor desfășura în foaierul Centrului Cultural Județean Călărași.
  • Târgul de mărțișor, confecționare, expunere pe panouri și șevalete, în foaierul C.C.J.Călărași – Palatul Copiilor Călărași, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, Muzeul Dunării de Jos.
  • Promovarea și creșterea gradului de conștientizare în rândul celor mici, a mentalităților sănătoase, specifice oamenilor simpli, din zonele rurale, a sfaturilor și pildelor bătrânilor. Astfel, prin prezentarea spectacolului „ Dănilă Prepeleac”, micii spectatori vor avea parte de un spectacol special adaptat după îndrăgitul basm popular, cu caracter moralizator, unde, în această punere în scenă, intrarea în lumea dracilor apare sub forma unui vis al personajului. Dănilă nu se îmbogăţeşte peste noapte, ci învaţă că totul se câştigă prin muncă şi onestitate. De asemenea, vor descoperi tradiţii şi obiceiuri vechi, vor afla cum se făcea negoţul la târg, limbajul vechi negustoresc, dansul caprei, al ursului, al dracilor, totul pe ritmuri populare, adaptate vremurilor moderne.
  • Proiectul își propune să constituie un beneficiu și un plus educativ, în sensul pildelor moralizatoare, dar și privitor la cunoașterea tradițiilor, și pentru copiii cu posibilități reduse sau cazuri sociale . De aceea, ni se vor alatura copii din D.G.A.S.P.C. Călărași ( Centrul de Primire în Regim de Urgenţă „Sf. Maria” ), dar și din mediul rural ( copii din Școala Gimnazială Dragoș Vodă ).

25 februarie:

–   Concentrarea acțiunilor pe zona rurală, acțiune în parteneriat cu Școala Gimnazială nr.1

din comuna Dragoș Vodă, Primăria Dragoș Vodă, Parohia „Sfinții Constantin și Elena”

Dragoș Vodă:

  • expoziție de fotografii reprezentând obiceiuri de Dragobete,
  • expoziție de obiecte / unelte de lucru al câmpului sau gospodărești, completată de povestea unui obiect tradițional, prezentată de Muzeul Dunării de Jos Călărași,
  • program folcloric susținut de Ansamblul folcloric „Bărăganul” al C.C.J. Călărași, de formația de copii de dansuri populare „Voiniceii” a Școlii gimnaziale nr.1;
  • reînvierea obiceiului Urlaliei și a Cucilor, prin realizarea acestora într-un spațiu exterior ( strigături specifice, aruncatul în foc al încălțămintei uzate, dansul măștilor/cucilor) împreună cu elevii din comună și cu grupul de copii al Palatului Copiilor Călărași

( măști, dans);

  • invitați: preotul din comună pentru a povesti copiilor despre obiceiurile de Lăsatul secului, bătrâni pentru a povesti despre obiceiurile culinare.

Parteneri principali:

  • Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”
  • Palatul Copiilor Călărași
  • Muzeul Dunării de Jos Călărași
  • Școala gimnazială nr.1 Dragoș Vodă
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Călărași
  • Primaria Dragoș Vodă

Manager,

Isabella GROSU-sursa-http://actualitateacalarasi.ro/24-25-februarietraditii-si-basme-romanesti/

Comunicat de presă

Peste 800 locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană sunt oferite la această dată lucrătorilor români prin intermediul Reţelei EURES România

Ofertele de muncă provin din următoarele ţări: Belgia, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda; Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Republica Cehă, Suedia şi Ungaria, după cum urmează:

Belgia: – operator maşini adezivi; – sudor; – mecanic întreţinere; – electrician; – operator maşini (STANS); – brutar; – patiser; – frezor; – strungar; – tehnician electric mentenanţă; – tehnician mentenanţă echipamente industriale; – debitator; mecanic auto; – operator-mercerizator textile; – tehnician poduri rulante; – lucrator în producţie;

Bulgaria: – curier; – șef serviciu curierat;

Danemarca: – lucrător în agricultură (culegător de mazăre); – lucrător în agricultură (culegător de capşuni); – operator mașini ambalare; – horticultor / agronom;

Finalnda: – îngrijitor animale;

Germania: – operator stivuitor; – commis de cuisine; – bucătar; – mecanic auto; – operator maşini; – şef de schimb; – sous chef; – inginer securitate în funcţionare; – specialist testare software; – personal în domeniul asigurării calităţii; – tehnician laborator fizică; – laborant fizică; – lucrător în producţie; – dezvoltator software; – tehnician servicii; – operator CNC; – operator maşini de îndoit; – operator maşini combinate cu laser TC-6000; – operator maşini discuri cu laser; – electronist; – mecanic; – mecatronist; – metrolog; – operator maşini de polizat; – lucrător în domeniul asigurării calităţii; – şlefuitor; – electrician reparaţii; – programator CNC; – junior sales reprezentative; – senior Java Developer; – inginer calitate software; – şef de echipa SAP; – tehnician în domeniul electric; – lucrător curăţenie; – mecanic industrial; – asistent vânzari proiecte tehnice; – inginer dezvoltare certificare; – ospătar; – recepţioner; – personal întâmpinare oaspeţi; – administrator de sistem; – lucrător în metalurgie decorativă; – frezor; – expert în securitate; – strungar; – ospătar; – cameristă / roomboy;

Irlanda: – ciontolitor tranşator carne; – mecanic utilaj; – sculer matrițer; – coordonator ateliere matrițe; – programator mașini de frezat CNC; – operator mașini de frezat CNC; – operator mașini; – asistent manager; – îngrijitor persoane;

Italia: – asistent medical; – infirmier;

Marea Britanie: – îngrijitor persoane la domiciliu; – asistent medical; – îngrijitor persoane; – lucrător abator; – tâmplar / dulgher naval;

Norvegia: – dezvoltator front-end;

Polonia: – specialist vânzări şi servire clienţi; – croitoreasă / cusătoreasă; – reprezentant vânzări pentru autoturisme uzate;

Republica Cehă: – sudor; – șlefuitor, pilitor; – șofer autobuz; – electrician auto; – mecanic auto;

Suedia: – vopsitor auto;

Ungaria: – medic veterinar;

Toate informaţiile privind descrierea locului de muncă, cerinţele locului de muncă, limba străină, salariul oferit, durata contractului de muncă, modul de aplicare pentru fiecare ofertă, se pot obţine de pe portalul EURES România.

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

 

Începând cu 21.02.2017, pe sectorul de Dunăre fluviala cuprins între km 175 (Braila) – km. 1075 ( Bazias) se deschide Navigația navelor si convoaielor fluviale in regim de 24 de ore.

Începând cu 22.02.2017, se deschide Navigația pe timp de noapte a bacurilor de trecere S.C. Ostrovit S.A. si S.C. Coslo Zincă S.R.L.

Arhicunoscutul şi regretatul nostru prieten şi coleg de liceu, Nicu Vornicu, căruia noi îi spuneam “Boieru”
pentru aliura şi comportamentul său, cum şi pentru asemănarea cu vajnicul său bunic, Ioniţă I. Vornicu, ne-a
părăsit în mod brusc într-un moment în care nimeni dintre noi nu se gândea la aşa ceva, lăsându-ne cu sufletele
cernite. Nu mi-am imaginat şi nici măcar nu mi-a trecut prin gând vreodată că voi fi obligat de împrejurare şi
conştiinţă, sau să fiu pus în situaţia să-i ţin o alocuţiune funebră în biserică, şi cu atât mai mult un necrolog.
Pentru mine ca şi pentru ceilalţi foşti colegi sau prieteni – şi slavă Domnului că a avut destui – Nicu Vornicu
era perfect sănătos, cel puţin aşa arăta, vioi, era în vârstă, dar având în vedere modul cum se prezenta – vivacitatea
lui – nu aveam motive să-l consider bătrân, pentru că era în permanenţă jovial, prezent şi activ, capul iniţiativelor
la mai toate evenimentele principale şi la întâlnirile noastre, avea un suflet mare, dornic de viaţă,
sub impulsul plăcerii de a trăi alături de cei dragi, iar despre un sfârşit apropiat, nici nu putea fi vorba pentru
că nici noi şi nici el, nu ne-am gândit vreodată la aşa ceva.
Echilibrat, cu discernământ, liniştit, sufletist, calm, cumpătat, judecat, bun prieten şi coleg, parolist, în
permanenţă cu zâmbetul pe buze, cu privirea veşnic blajină şi plină de înţelegere, un soţ fidel, un părinte model
şi un bunic milos şi bun, iată numai câteva din calităţile sale care făceau din el un om plăcut şi sociabil, în care
prima trăsătură fundamentală de caracter, era bunătatea.
Cu prilejul întâlnirilor pe care le iniţia şi stimula din timp, în mijlocul prietenilor şi foştilor colegi de
liceu, depănând amintiri, se simţea în elementul lui, radia de bucurie şi era cel mai fericit.
Căuta cu imaginea gândului – acest dar nepreţuit de la Dumnezeu – în straturile adânci ale memoriei –
această nebănuită bancă şi arhivă umană de date nevăzute – şi descoperea cu plăcere, aducându-şi aminte de
colegii plecaţi de timpuriu din mijlocul nostru, de prieteni, de oameni de seamă ai oraşului nostru, îngropaţi în
uitare, de fapte, întâmplări şi evenimente petrecute de demult, de atmosfera familiei sale rămasă de timpuriu
incompletă şi fără sprijin prin decesul tatălui său, evocând cu multă dragoste şi nostalgie, îndepărtatele dar
plăcutele vremuri de mult apuse pentru totdeauna, din copilărie, din şcoli, din liceu, din viaţa de altădată din
sânul familiei şi îndrăgitul său oraş natal, unde, de câte ori venea avea senzaţia mărturisită că trăia momente
ce-i revigorau întreaga fiinţă, încât parcă se renăştea. Şi era firesc să fie aşa pentru că Olteniţa a fost leagănul
de început al copilăriei şi adolescenţei lui.
* * *
Nicu Vornicu s-a născut la 21 februarie 1927 în Olteniţa la casa părinţilor săi, fiind al treilea şi ultimul
copil, dar în acelaşi timp singurul băiat din familia lui Ion I. Vornicu, după Aurora sora lui mijlocie, născută la
5 ianuarie 1925, căsătorită Ştefănescu, decedată la 9 ianuarie 1995 şi înmormântată, potrivit dorinţei sale, în
cavoul părinţilor şi bunicilor ei în cimitirul din Olteniţa, şi după Steliana sora cea mai mare născută la Olteniţa
în anul 1922, căsătorită cu Anghel Cristescu, decedată la 29 august 1989 şi înmormântată tot în cimitirul Olteniţa
la locurile de veci ale soţului ei, situate la 30 m de cavoul bunicului ei Ioniţă I. Vornicu.
Venirea pe lume a lui Nicu Vornicu a adus o mare bucurie în casa părintească şi a bunicilor, nu numai
pentru că a fost cel mai mic dar mai ales pentru că a fost băiat, el fiind singurul care avea să ducă mai departe
numele de VORNICU.
Bunicul său Ioniţă I. Vornicu a fost atât de încântat de naşterea lui Nicu încât, încă înainte de a împlini
trei ani, i-a lăsat moştenire prin testament juridic, impunătoarea clădire din centrul oraşului, cunoscută de
olteniţenii mai în vârstă sub denumirea generică de “Hotelul lui Vornicu”.
Clădirea este situată pe colţul format de intersecţia actualului bulevard al Republicii, cu strada Argeş,
strada mare cum se numeşte încă de la fondarea oraşului, fiind prima stradă înfiinţată, după care s-au aliniat şi
celelalte. Imobilul are 40 de metri pe bulevardul Republicii şi tot 40 metri lungime pe strada Argeş, respectiv
o suprafaţă de 1600 m.p. care reprezintă echivalentul a două locuri de casă normale a câte 800 m.p.
Nicu Vornicu a fost fiul lui Ion I. Vornicu, născut la 4 iunie 1893 şi decedat la 28 nov.1946 în vârstă de
53 de ani şi al Mariei I. Vornicu născută la 29 aug.1903 şi decedată la 28 febr.1982 în vârstă de 79 de ani.
Tatăl lui Nicu Vornicu – Ion I.Vornicu – a fost fiul lui Ioniţă I. Vornicu, născut în anul 1860 şi decedat la
21 sept.1932, în vârstă de 72 de ani, şi al Elenei Ioniţă Vornicu, născută în 1862 şi decedată la 18 dec.1927, la
vârsta de 65 de ani, iar mama lui Nicu Vornicu – Maria I. Vornicu, a fost fiica lui Mihail T. Bellu, născută la 6
dec.1881 şi decedat la 4 nov.1966 în vârstă de 85 de ani, şi a Afroditei M. Bellu, născută 1882 şi decedată la
12 oct.1948 în vârstă de 66 de ani.
170
Sub influenţa unei crunte realităţi pe care n-o pot contesta, a unei simbioze dintre răspundere şi onoare,
scriu cu o tristă plăcere, ca un fapt istoric de tradiţie locală, cu care s-a identificat, că ultimul nume olteniţean
emblematic de Vornicu, cu care filonul acestei vechi, mari şi importante familii de seamă, timp de un secol şi
jumătate, deci de o vârstă cu oraşul, prin statornicia ei, şi-a pus amprenta şi a contribuit hotărâtor la peisajul
prosper de glorie comercială şi zestre economică a urbei noastre în perioada dinaintea celui de-al doilea război
mondial, prin decesul lui Nicu Vornicu, acest nume de rezonanţă socială, dispare de pe firmamentul frontispiciului
oraşului nostru.
Cele de mai sus le scriu cu mare mâhnire în suflet şi cu strângere de inimă pentru că decesul lui Nicu
Vornicu m-a afectat aproape ca moartea unui frate. Prin urmare, în numele sincerei prietenii cu tatăl său, îmi
arog dreptul cu titlu de rugăminte adresată fiicei lui, ca numelui actual de Jeles Irina, să i se adauge – sau chiar
înainte să-l pună – pe cel al tatălui, bunicului şi străbunicului său din care provine – de VORNICU. Apreciez
că măreţia acestei familii trebuie să facă parte din memoria oraşului nostru care va trebui să persiste în timp şi
să dăinuie peste vremuri.
Mă simt onorat şi în acelaşi timp mă pot considera mândru că mă pot număra printre foarte puţinii lui prieteni
care au beneficiat de destăinuirile vieţii lui – poate chiar intime – şi în acelaşi timp, în ce mă priveşte, sunt
unicul prieten căruia destăinuirea încredinţată i-a fost făcută în scris, înscrisuri pe care le posed de la el fără
restricţii postume.
Probabil că – tacit – acesta a fost şi scopul pentru care mi le-a încredinţat, neluându-le – numai cu el – în
mormânt.
De altfel corespondenţa dintre mine şi Nicu Vornicu, începută din 1997, de când m-am apucat să lucrez
la monografie, în urma propunerii regretatului Aurelian Gulan, căruia i-am consacrat cel mai mare spaţiu din
lucrare şi până a intervenit brusc decesul lui la 28 dec.2008, totalizează circa 200 de pagini încât numai din
aceatea s-ar putea scrie o carte.
Din partea lui Nicu Vornicu am primit un permanent şi substanţial sprijin moral, prin a mă îndemna şi a
mă încuraja să scriu, să nu renunţ, cu toate că îşi dădea seama că, la ceea ce mă înhămasem eu, nu era nici
simplu şi nici uşor, dar îmi dădea temeiuri să cred în propriile-mi puteri. Îşi dorea cu ardoare să vadă monografia
tipărită, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, se vede treaba că el n-a mai avut răbdare şi a plecat din
rândul nostru, iar eu m-am tot extins, avid de informaţii, pentru a cuprinde cât mai mult, conştient fiind că nimeni,
multă vreme nu se va mai apuca de o asemenea lucrare. Spun aceasta pentru că trăim într-o lume comodă
– ca să n-o numesc altfel – că la baza la tot ce se întreprinde stă un interes şi, invariabil, totul se face pe bani.
Aş fi tare mulţumit şi chiar bucuros dacă premoniţia mea mi-ar fi infirmată. VA URMA!

 
 

COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 24 din 20 februarie 2017

 

Ghid de avizare – autorizare în sprijinul cetăţenilor

 

În susţinerea debirocratizării şi pentru facilitatea comunicării informaţiilor de interes pentru populaţie, specialiştii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au identificat soluţii pentru proiectarea unei aplicaţii informatice, sub forma unui ghid, uşor de accesat şi de utilizat, ce furnizează rapid răspunsuri legate de condiţiile de avizare – autorizare şi stabileşte documentaţia necesară pentru obţinerea acestor acte administrative.

Astfel, cu ajutorul acestui ghid, proprietarii sau beneficiarii construcţiilor/amenajărilor (în cazul avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu) sau cei care deţin sau administrează adăposturi de protecţie civilă sau puncte de comandă (în cazul avizului/autorizaţiei de protecţie civilă) au posibilitatea de a verifica dacă acestea se încadrează în categoriile de construcţii care se supun acestor procese de avizare – autorizare.

Totodată, aplicaţia oferă informaţii legate de documentaţia ce trebuie depusă în vederea emiterii, de către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi cel al Bucureşti – Ilfov, a acestor acte administrative.

De asemenea, această aplicaţie conţine un link prin intermediul căruia poate fi accesată lista verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici atestaţi în domeniul situaţiilor de urgenţă de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Mai multe detalii legate de acest ghid de avizare – avizare pot fi obţinute prin consultarea paginii web a instituţiei noastre – www.igsu.ro –  şi cele ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă/București-Ilfov.

 

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

 

 

 

 

Contractul Colectiv de Munca al profesorilor a disparut! Sindicatele din invatamant cer ministrului Educatiei demararea unei anchete pentru pierderea contractului colectiv de munca al profesorilor. Actul a fost semnat din luna decembrie 2016 insa nu a fost inregistrat. Ministrul Invatamantului, Pavel Nastase, sustine ca se va semna alt contract, insa va fi si o ancheta.

„Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” va adreseaza rugamintea de a dispune efectuarea unei anchete interne, in vederea identificarii persoanei/persoanelor responsabile de „disparitia” celor 4 exemplare originale ale Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate Invatamant Preuniversitar, semnate, in luna decembrie 2016, de ministrul Mircea Dumitru si presedintii celor doua federatii sindicale”, se arata intr-o solicitara a sindicatelor catre Ministrul Educatiei, Pavel Nastase.

Federatiile Sindicale din invatamant, semnatare ale contractului colectiv de munca, se arata ingrijorate de consecintele disparitiei acestui document.

„Aceasta ancheta se impune, avand in vedere atat consecintele neinregistrarii acestui contract colectiv asupra sistemului de invatamant preuniversitar si salariatilor (imposibilitatea functionarii comisiilor paritare, ceea ce a determinat amanarea graficului de acordare a gradatiilor de merit; neacordarea unor drepturi reglementate prin contract etc.), cat si informatiile false vehiculate pe retelele de socializare”, mai reiese din solicitarea sindicalistilor.

In luna decembrie, ministrul Mircea Dumitru, impreuna cu liderii de sindicate din invatamant au semnat contractul colectiv de munca unic la nivel de sector de activitate invatamant preuniversitar, dar acest document a disparut din minister.

„A aparut o situatie despre care eu nu aveam cunostinta si anume ca, in decembrie, domnul ministru Mircea Dumitru, a discutat despre acest contract, a semnat chiar un document care, in minister, nu exista. Eu am vorbit cu dansul si mi-am dat seama ca, de fapt, documentul a ramas pe undeva pe traseu pentru ca acest contract colectiv de munca trebuie sa ajunga la Ministerul Muncii, ori el nu exista nici in minister, la directia juridica si nu exista nicaieri depozitat. Prin urmare, trebuie sa semnam acest contract foarte rapid si saptamana viitoare, se va intampla acest lucru. Noi eram dependenti de buget”, a declarat pentru MEDIAFAX, ministrul Educatiei, Pavel Nastase.MAI MULTE -AICI-https://www.portalinvatamant.ro/articole/legi-25/ancheta-la-ministerul-educatiei-unde-a-disparut-contractul-colectiv-de-munca-6998.html

GREVA HAMALILOR DIN OLTENIŢA
Care a avut loc la Olteniţa joi 1 martie 1912
(Evenimentul a fost publicat în ziarul “Universul”
de vineri 2 martie 1912, adică acum un secol)
Greva hamalilor din Olteniţa, care a început ieri – Joi 1 martie 1912 – a continuat şi azi.
Astăzi de dimineaţă, între orele 5-8, în centrul oraşului, unde se află contoarele cerealiştilor, se aflau peste
150 de hamali din port şi chirigiii, îndemnându-se unii pe alţii să nu iasă la lucru.
Parte din hamali, care au voit să lucreze ieri dimineaţă pe preţul vechi de 5 lei pe zi, au fost ameninţaţi
de ceilalţi.
În port nici azi nu s-au încărcat şlepuri cu cereale.
Din cauza grevei, suferă foarte mult şi logofeţii şi ipistaţii, care, neavând unde lucra, stau toata ziua prin
cafenele şi prin centrul oraşului.
Pe la orele 8 dimineaţa, hamalii şi chirigiii s-au dus la casele lor. Chirigiii s-au solidarizat cu hamalii, refuzând
şi ei să mai încarce cerealele de prin magazii spre a le transporta în port la preţul de un leu de chilă,
cerând sporirea la 1,20 lei chilă. Azi s-a avizat şi prefectura de Ilfov de această stare gravă.
* * *
Evenimentul ca şi articolul de mai sus, au fost reconfirmate prin Jurnalul Naţional de vineri 2 martie
2012, la rubrica:
“ACUM 100 DE ANI” din “Universul” 2 martie 1912
Din conţinutul articolului de mai sus, este de observat:
– că greva a avut loc dimineaţa între orele 5-8, prin urmare, nu în timpul programului;
– că s-au solidarizat hamalii – care cărau cu spinarea cum se spunea – saci din căruţe pe un dulap din scân
dură lat de un metru şi lung de 12-15 metri, de pe mal în şlep – cu chirigiii, adică oamenii care cărau cu
căruţele cereale din oraş de la magaziile cerealiştilor la port;
– că preţul muncii era de 5 lei pe zi – când ziua nu era stabilită la 8 ore de muncă, ci la zi lumină;
– că parte din hamali, nu doreau să-şi obţină drepturile prin grevă ci pe cale amiabilă;
– că la orele 8 dimineaţa, după grevă, hamalii şi chirigiii s-au dus fiecare la casele lor;
– că pretenţiile chirigiilor – căruţaşilor – era ca să crească de la 1 leu la 1,20 lei, transportul unei chile din
oraş, din magazii, la port;
– o chilă însemna atunci 35 de duble de cereale, aproximativ o căruţă de cereale, iar o dublă avea 15 kilo
grame de grâu sau porumb;
– nu se menţionează dacă această grevă a fost sau nu autorizată de primărie;
– logofeţii şi ipistaţii, erau oamenii din partea cerealiştilor care urmăreau modul de desfăşurare al operaţi
unilor de încărcare a căruţelor cu cereale şi descărcarea acestora la port;
– chirigiii, erau oamenii care transportau cu căruţele lor cerealele din magaziile cerealiştilor la port, pentru
care plata transportului se făcea sub formă de chirii.
Grevele se desfăşurau în mod serios, paşnic, civilizat, nu se strigau lozinci, nu se făceau caricaturi, nu se
insulta nimeni, nu degenerau în altercaţii, nu aveau portavoce, nici pancarte.
Preşedintele sindicatului, aflat în fruntea grupului de manifestanţi se deplasau la contoarele (birourile)
cerealiştilor, care îi preda lista de revendicări, după care aşteptau verdictul. În funcţie de răspuns, greva continua
şi a doua zi sau înceta.
Greva avea – exclusiv – caracter revendicativ şi nicidecum politic. Ca formaţiuni politice existau : Partidul
Naţional Liberal – PNL, Partidul Conservator – PC, şi Partidul Naţional Ţărănist (PNT) – iar mai târziu a apărut
şi “Frontul Renaşterii”.
Nici unul dintre reprezentanţii acestor organizaţii nu se amestecau în acţiunea hamalilor şi chirigiilor grevişti
pentru că aceştia nu permiteau acest lucru. Prin urmare nici un partid, nu-şi permitea să speculeze acţiunea
în favoarea sa în vederea obţinerii de capital politic. Era cunoscut totuşi faptul că cerealiştii, în marea lor majoritate
făceau parte dintr-una din formaţiunile politice de mai sus.
Manifestanţii nu mergeau în faţa primăriei, iar poliţia de-abia în curs de a lua fiinţă nu se băga. Atât
hamalii cât şi chirigii îşi cunoşteau clar obiectivul urmărit, ştia că rezolvarea depinde de cerealişti şi că atât
primăria cât şi poliţia nu aveau nici o treabă cu rezolvarea cazului lor.
65
Aceşti oameni simpli – hamalii şi chirigii – din care majoritatea erau neştiutori de carte, nu aveau în
rândul lor nici un intelectual pentru că nu aveau nevoie. Ei îşi cunoşteau precis scopul acţiunii lor şi niciodată
nu mergeau pe compromis. La rândul lor, cerealiştii, le cunoşteau caracterul, cu ei nu era de glumit, iar inactivitatea
lor le-ar fi încurcat substanţial afacerile.
Nu-i mai puţin adevărat că asemenea acţiuni aveau loc la intervale de câţiva ani, pe măsură ce evoluau
preţurile.
Prezint mai jos articolul apărut la 2 martie 2012 în Jurnalul Naţional, în care se arată că s-au împlinit 100
de ani de la greva hamalilor din Olteniţa, iar evenimentul, a fost publicat la vremea respectivă în ziarul “Universul”
din 2 martie 1912, pe atunci cel mai mare ziar românesc.

Din livretul militar seria RMI nr. 124956 emis la 27 nov. 1961 de Comisariatul Militar al raionului Olteniţa
( copie xeroxată alăturată), completat de ofiţeri analfabeţi ai regimului comunist, fapt rezultat cu prisosinţă
după scris – ca formă şi conţinut – (regimul comunist a luat măsuri şi a schimbat livretele noi unde erau trecute
date incomode), rezultă că doctorul Lucian Popescu ca ofiţer medic ( la fila 3 din acest livret, la punctul 3
“grad militar”, unul dintre aceşti ofiţeri semianalfabeţi, a scris mai întâi locotenent, iar apoi a adăugat în faţă
cuvântul “sub”, adică sublocotenent, “degradându-l” pe Lucian Popescu cu un grad. Iată câtă bătaie de joc din
acest punct de vedere.
Dr. Lucian Popescu cu două facultăţi absolvite – de drept şi de medicină -, avea doar gradul de sublocotenent,
iar noi am avut un caz în Olteniţa – Berendei – cunoscut de cei mai în vârstă, care fusese făcut de comunişti,
direct general. Nu ştiu dacă avea patru clase primare.
De asemeni comandantul Comisariatului militar al raionului Olteniţa a fost un analfabet de profesie
cioban, luat direct de la târlă, de la oi, din satul Valea Popii comuna Radovanu fostul judeţ Ilfov, şi l-a făcut direct
căpitan. Este vorba de Surdu Ion care nu ştia să se semneze, în loc de semnătură făcea trei linii aproape
paralele (nici oblice nici verticale). Făcuse o şcoală politică de vreo trei săptămâni unde abia învăţase să se
echipeze cu uniformă şi să salute.
Eu l-am văzut şi ca mine toţi olteniţenii de seama mea, se plimba prin grădina publică – la brăţete – cum
spunea el, cu nevasta lui, îmbrăcată cu pistelcă (un şorţ ţărănesc dinainte) şi încălţată cu papuci. Câtă diferenţă
între Regulamentul de ordine şi de garnizoană de altă dată, când se prevedea ţinuta şi comportamentul ofiţerilor
şi ciobanul din Valea Popii.
Până prin 1942, ofiţerii, înainte de a se căsători, trebuiau să se prezinte comandantului cu viitoarea soţie
197
care se cerea să fie prezentabilă, spre a face faţă în societate în condiţii corespunzătoare şi să aibă dotă (situaţie
materială bună).
Un nenorocit ca, căpitanul Surdu şi ca generalul Berendei, avea să-i cheme la comisariat pe ofiţeri de
carieră, cum a fost cazul colonelului Petre Jeles care luptase atât în primul cât şi în al doilea război mondial
unde căzuse prizonier la ruşi şi a suportat supliciul asiatic câţiva ani, colonelul doctor Ilie Petrescu şi alţii, şi,
drept răsplată pentru serviciile aduse României, avea să-i degradeze, să le rupă epoleţii în chip bestial. Sunt
convins că dacă cei menţionaţi mai sus nu ar fi fost însoţiţi de militari în termen înarmaţi cu baionetă la armă,
unul precum colonelul Jeles ar fi reacţionat cum trebuie, indiferent de consecinţe.
Regimul comunist a avut sute de cazuri când a acordat gradul de general direct, sau a făcut avansări la
excepţional – în timp de pace – fără nici un merit. Nici cel puţin nu au fost de naţionalitate români, fără a mai
vorbi de pregătire.
Un exemplu este edificator: cazul lui Sălăjan – pe numele lui adevărat Silaghi, Leontin, cu patru clase
primare de profesie lăcătuş. După ce a fost prim secretar al Comitetului de partid la regiunea Satu Mare, a fost
numit – atenţie – adjunct al Ministrului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale ( 22 aprilie 1948 – 24 septembrie 1949),
apoi Ministrul Construcţiilor (24 sept. 1949 – 20 martie 1950); direct general maior la 18 martie 1950 când
avea numai 37 de ani, adjunct al Ministrului Forţelor Armate şi Şef al Marelui Stat Major, când el nu ştia să
facă o orientare în teren în funcţie de cele patru puncte cardinale, de la 20 martie 1950 general-locotenent, de
la 2 octombrie 1951 prim adjunct al Ministrului Forţelor Armate şi general de armată în 1959, adică la 46 de
ani, cel mai mare grad posibil (afară de cel de mareşal).
Culmea ironiei este că, la 16 ani de la revoluţia din decembrie 1989, există staţie de metrou cu numele
de Sălăjan, ca şi când am fi amnezici sau ne-am fi îndobitocit.
Deci faţă de lăcătuşul – general de armată – cu patru clase primare, doctorul Lucian Popescu cu două licenţe,
nu era decât sublocotenent. Dar eu mă întreb şi tot eu trebuie să-mi răspund că nu am motive să mă mir.
Şi am să spun de ce.
În cartea intitulată “Aşa a început războiul” scrisă de mareşalul Uniunii Sovietice Ivan Histoforovici
Bagramean, Editura Militară, Bucureşti 1974 (biblioteca personală) autorul însuşi scrie că în al doilea război
mondial U.R.S.S. a avut pe front mareşal neştiutor de carte. Şi cu aceasta cred că am sous totul, pentru că
regimul comunist din România, în toate, copia modelul sovietic.
Potrivit acestui livret militar menţionat mai sus, de la 22 iulie 1941 până la 28 aprilie 1942, doctorul
Lucian Popescu a fost trimis ca medic, pe front.
Prin Decretul nr. 1457/09.05.1942 Regele Mihai I l-a numit pe doctorul Lucian Popescu membru al ordinului
Steaua României în gradul de Cavaler, putând purta însemnele respective. Decretul este contrasemnat
de Mihai Antonescu Ministrul Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor şi de Directorul Cancelariei Ordinelor,
Ministru Plenipetenţiar (ss) indescifrabil. (Alăturat copie xeroxată).
Prin urmare, aceasta este o dovadă în plus că doctorul Lucian Popescu a fost pe front, şi că a luat parte la
ostilităţile celui de al doilea război mondial.                                                                                                                                                         ISTORICUL CASEI DOCTORULUI LUCIAN POPESCU
Domnul ing. Marcel Negreanu, mi-a spus că ştie de la soţia sa Doiniţa, căreia i-a povestit tatăl său dr. Lucian
Popescu, istoria casei lor.
Prin urmare, casa de pe strada mare cu nr. 115, a fost făcută de un inginer care era acţionar majoritar la
“Moara Dunărea” din Olteniţa. Era de origine francez din Marsilia. Acesta a chemat un arhitect din Marsilia,
un cunoscut de-al său şi i-a spus că vrea să facă o casă mai deosebită în Olteniţa. Acesta, venind în Olteniţa, sa
documentat mai întâi asupra climei şi a ajuns la concluzia că clima de la noi este asemănătoare celei din
Franţa şi a făcut-o foarte vitrală. A început construcţia în anul 1936 şi a terminat-o în 1937.
Arhitectul a executat şi a condus lucrările cu meşteri locali, cu excepţia unui singur maistru pe care l-a
adus din Marsilia. Inginerul din Marsilia se îndrăgosteşte de o fată din Olteniţa mult mai mică decât el care
avea copii. Scopul inginerului francez era să construiască clădirea şi să o atragă pe femeia tânără de care se îndrăgostise
el. Părinţii fetei, au căutat să o lămurească şi să o convingă că inginerul francez, nu numai că nu
face de ea, dar este şi mult mai mare, chiar bătrân.
Dar după ce a fost terminată construcţia casei, inginerul francez a invitat fata la el, care, fiind încântată
de ce a văzut a rămas la el. Pentru ca inginerul să o convingă mai mult să rămână cu el, i-a făcut fetei act de
vânzare-cumpărare pe numele ei devenind proprietară.
După nu prea mult timp inginerul fiind bătrân şi fata tânără, inginerul a murit din cauza exceselor sexuale.
Bărbatul fetei, având copii cu aceasta, a iertat-o pentru tot ce a făcut şi s-au împăcat mutându-se în casa
care acum îi aparţinea. Au locuit acolo doar vreo doi ani şi ceva, însă văzând că cheltuielile imobilului cu întreţinerea,
încălzirea şi impozitul sunt mari, din lipsă de posibilităţi, au pus casa în vânzare.
Singurul client care s-a ivit a fost doctorul Lucian Popescu care a cumpărat-o în anul 1940 cu 476.000
lei. În acel an leul avea valoare fiind aproape egal cu dolarul.
În anul 1941, declanşându-se cel de-al doilea război mondial pentru România, iar dr. Lucian Popescu
fiind bănuit că a fost simpatizant al Mişcării Legionare, a fost trimis pe front de generalul Antonescu, devenit
213
şeful statului în urma abdicării Regelui Carol al II-lea, în septembrie 1940.
Prin decretul 1457, emis la 9 mai 1942, Regele Mihai I suveranul României, l-a numit “Membru al Ordinului
Steaua României” în grad de cavaler pe domnul doctor Lucian Popescu, medic la Spitalul Mixt Olteniţa.                                                                                                                                                                   FOTOGRAFIE FĂCUTĂ ÎN CASA DOCTORULUI LUCIAN POPESCU
O FAMILIE FERICITĂ CARE RADIAZĂ DE BUCURIE, SE VEDE PE FAŢA
FIECĂRUIA, AFLATĂ ÎN PERIOADA EI DE MULŢUMIRE SUFLETEASCĂ,
PENTRU CĂ ERAU CU TOŢII ÎMPREUNĂ.
Inginer Marcel Negreanu, soţ şi tată, Norica Negreanu, fiică, doctoriţa Doina
Negreanu Popescu, soţie şi mamă, şi Lucian Negreanu fiu.
În fiecare sâmbătă sau duminică, această familie era văzută de lume cum mergea
la cimitir la cavoul familie, unde îşi dorm somnul de veci, părinţii şi bunicii lor,
doctorul Lucian Popescu şi Norica Popescu, ducând de fiecare dată flori naturale
şi aprinzând lumânări şi candele.
După ce se reculegeau la mormintele părinţilor şi bunicilor lor, se întorceau acasă,
tot împreună.VA URMA-in cap urmator vom vorbi despre DOCTORIŢA DOINA POPESCU – căsătorită – NEGREANU!

Criza de vaccinuri continuă în România. Zeci de mii de copii sunt în pericol, pentru că nu mai există ser care să îi protejeze împotriva unor boli grave.

Sunt cinci vaccinuri obligatorii, dar multe dintre ele lipsesc din unele cabinete chiar și de patru luni.

Nu se mai găsește serul împotriva tetanosului sau a poliomielitei în cabinete. Din maternităţi lipsește vaccinul împotriva hepatitei B, iar din unele clinici chiar vaccinul antigripal, boală care a făcut patru victime numai in ultima săptămână.

„Ne confruntăm iar cu criza vaccinurilor. Motivele sunt de-a dreptul de neexplicat. Ba că nu avem buget, ba că legea achizițiilor nu permite, ba că am achiziționat prea târziu vaccinul. Vaccinul trebuie contractat cu un an înainte. Este un produs special, este greu să cauți furnizorul care să-l dea la timp. Din timpul verii trebuie să ne asigurăm că avem stocurile pentru perioada de vaccinare – care începe în luna octombrie”, a declarat președintele ”Asociația Pacienților”, Vasile Barbu
.sursa–http://www.expresspress.ro/criza-vaccinurilor-ia-amploare-zeci-de-mii-de-copii-in-pericol/

L U C I A N P O P E S C U SAVANTUL NOSTRU LOCAL-fiul adoptiv al oraşului nostru, căruia i-a consacrat întreaga viaţă, fără menajamente, până la sacrificiu.
Lucian Popescu, din toate punctele de vedere, a fost un exemplu de om, de dăruire, model de demnitate,
modestie, onestitate, bun simţ, simbioză între înţelegere, bunătate şi inteligenţă, panteon al cinstei, corectitudinii,
dreptăţii, autorităţii, seriozităţii, adevărului, respectului faţă de om în general şi grijă faţă de pacient în
special, psihiatru nativ, vânător pasionat – în foarte puţinul său timp liber, mereu deficitar – licenţiat în drept –
deci jurist – doctor în medicină şi chirurgie, ofiţer medic, magistru care a creat generaţii de medici, studenţi
veniţi la cererea lor în practică la spitalul din Olteniţa, arhicunoscut de olteniţeni şi de oamenii din comunele
limitrofe, de cadre didactice universitare de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti.
O viaţă trăită intens, dăruită în exclusivitate, fără menajamente şi dezinteres, pusă în slujba vieţii şi ameliorării
suferinţelor oamenilor. Un om cu sute de mii de consultaţi la activ şi cu peste 30 de mii de diverse intervenţii
chirurgicale de tot felul.
A fost un slujitor şi un om bun, cu har şi credinţă în Dumnezeu, un sfătuitor bun al oamenilor. O precizare
de fond cu caracter de excepţie: doctorul Lucian Popescu nu a făcut politică şi nu a fost membru P. C. R. şi
nici deputat. Prin urmare iată că s-a putut şi aşa.
Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar cine s-a simţit stăpân absolut pe competenţa profesională, pe caracter,
pe cinste şi corectitudine, nu a avut nevoie să apeleze la sprijinul P. C. R.
* * *
Lucian Popescu, fiul lui Nicolae de 38 de ani şi Eliza de 27 de ani, s- născut la 24 octombrie 1904 ora 10,
la casa părintească din comuna Finţeşti judeţul Buzău. Datele respective rezultă din fişa nr. 44, extras din registrul
stării civile pentru născuţi pe anul 1904 – al primăriei comunei Finţeşti judeţul Buzău (xerocopia alăturată).
A absolvit şcoala primară din comuna natală ca premiant.
Se înscrie la liceul “Alexandru Haşdeu” din oraşul Buzău pe care l-a absolvit în anul 1924, cu calificativul
“bine”. Datele rezultă din diploma de absolvire a cursului superior de liceu, secţiunea reală, seria IX nr. 76 eliberată
la 30 decembrie 1924. Un amănunt: dacă se priveşte cu atenţie, se poate observa uşor cât de simplă şi ordonată
195
este semnătura sa. Se deduce cu uşurinţă şi caracterul şi felul său de a fi ( a se vedea xerocopia alăturată).
Susţine examenul de admitere şi intră prin concurs – imediat după bacalaureat – la Facultatea de Drept
din cadrul Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1928, obţinând diploma de licenţă în drept (nr.
13053/19.07.1928, eliberată în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I – copie xeroxată alăturată).
După obţinerea licenţei în drept, în acelaşi an de absolvire a facultăţii de drept, susţine examenul de admitere
şi reuşeşte să intre printre primele locuri la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Aceasta confirmă că tânărul şi silitorul Lucian Popescu, concomitent cu urmarea cursurilor Facultăţii de Drept,
a învăţat hotărât şi s-a pregătit temeinic şi pentru examenul de admitere la Facultatea de Medicină, ca dovadă
a reuşit chiar în sesiunea de vară, ţinând seama de faptul că exigenţa profesorilor universitari, era unicul criteriu
şi că la medicină – ca şi la farmacie – existatu locuri puţine, iar concurenţa era mare. Se ştie că medicina ca şi
farmacia, fac excepţie faţă de toate celelalte, în sensul că nu există curs fără frecvenţă.
Ministrul Secretar de Stat, Prof. Univ. Angelescu, şeful Departamentului Instrucţiunii, văzând certificatul
de aptitudini al Facultăţii de Medicină din Bucureşti nr. 1873/1934, aprobat de rectorul universităţii conferă
absolventului Popescu N. Lucian, titlul de doctor în medicină şi chirurgie (Diploma nr. 4153/26.07.1924).
Pe această diplomă, pentru prima dată semnează clar şi citeţ Dr. Lucian Popescu. Pe parcursul vieţii sale,
semnătura doctorului Lucian Popescu, avea să apară de mii de ori.
Lucian Popescu – ca o excepţie – face parte din categoria puţinelor cazuri a medicilor din România care
au două facultăţi, la curs de zi, dar mai ales a celor care au făcut mai întâi dreptul şi apoi medicina – şi unde
mai pui, CHIRURGIE.
Un amănunt: pe diploma de doctor în medicină şi chirurgie s-a aplicat un timbru de 100 de lei – la valoarea
anului 1934 – pe care scrie: “Ajutaţi Universitatea Bucureşti pentru Palatul ei”. Sub acest înscris există
capetele lui C. Cantacuzino şi Gheorghe Lazăr. Aceste denumiri erau atribuite unor licee de prestigiu şi cu
tradiţie în Bucureşti.
* * *
Juristul şi doctorul Lucian Popescu cunoaşte pe domnişoara Eleonora Iorca, profesoară de ştiinţe naturale-
biologice, născută la 26 iunie 1908 în oraşul Buzău, fiica căpitanului Iorca C. Ion, care locuia împreună
cu părinţii şi cu o soră de a ei, pe strada Carol nr. 112 Buzău, cu care avea să se căsătorească.
Potrivit dorinţei socrilor mari – părinţii lui Lucian Popescu – cununia civilă a avut loc la sediul primăriei
din comuna natală Finţeşti, iar potrivit dorinţei mirilor cununia religioasă şi nunta au avut loc în ziua de 26
iunie adică ziua de naştere a miresei.
Cununia religioasă, a avut loc – ca şi nunta – la Buzău, iar fotografierea mirilor a fost făcută de amestrul
Mircea M. Pădurăleanu în laboratorul său “Fotoart” din Piaţa Daciei nr. 4 Buzău.
Prezint alăturat fotografiile făcute în ziua nunţii – 26 iunie 1937 – reprezentând proaspăta familie a lui
Lucian Popescu. Pe Lucian Popescu cu sora sa, ambii îmbrăcaţi în negru, şi pe mireasă cu sora sa, ambele îmbrăcate
în alb. O enigmă care nu va fi descoperită niciodată. În ambele fotografii, mireasa nu zâmbeşte ca de
obicei în asemenea momente unice ale vieţii şi nici nu priveşte înainte, privirea fiindu-i aţintită în jos, spre deosebire
de Lucian Popescu, care – după cum se vede – este satisfăcut şi încântat chiar, de acest eveniment.
* * *
Printr-o cunoştinţă şi urmare a demersurilor făcute de C. Sava, un om foarte cumsecade, o personalitate
marcantă a vremii pentru Olteniţa, medic al oraşului, o vreme girând şi funcţia de medic al Plăşii Olteniţa şi
un timp doctor al spitalului din oraş, iar în mai multe rânduri, chiar primar al oraşului nostru, un om deosebit,
doctorul Lucian Popescu este repartizat la spitalul din Olteniţa, într-o perioadă în care spitalul nu avea niciun
medic titular, după ce mai înainte lucrase la Spitalul Filantropia din București.
Din lipsă de locuinţă, o perioadă bună de timp, doctorul Lucian Popescu împreună cu soţia aveau să
locuiască chiar în incinta spitalului. Prezint alăturat o fotografie din perioada în care Lucian Popescu cu soţia
au locuit în spital.
Spre deosebire de celelalte două fotografii de la nuntă – când soţia lui Lucian Popescu privea îngândurată
– parcă – în jos, iar Lucian Popescu era bine dispus, de data aceasta lucrurile s-au inversat. Soţia doctorului Lucian
Popescu privind înainte, are aliura unei femei distinse, frumoasă, în timp ce soţul ei, nu este supărat, ci
mai degrabă sunt tentat să cred că este obosit şi îngândurat.
Criza de medici, îndrăzneala, onestitatea, curajul, competenţa profesională dobândită în scurt timp prin
196
lucru efectiv, seriozitatea, tratarea cu răspundere a oricărei probleme şi a fiecărui caz în parte, implicarea cu
toată fiinţa sa cu pasiune în mai toate domeniile medicinei într-o perioadă în care spitalul, deşi sectorizat pe
câteva secţii dar fără şef, puterea tinereţii, prezenţa sa zi şi noapte efectiv în spital, lucrând zilnic 10-12 ore,
îndeplinind în acelaşi timp şi atribuţiunile medicului de gardă, a făsut din tânărul Lucian Popescu un medic
erudit prematur, care în numai 2-3 ani, s-a impus nu numai în cadrul spitalului, dar şi la nivelul oraşului şi
chiar în comunele limitrofe.
Informativ arăt că în partea de est a oraşului nu exista spital până la comuna Mânăstirea, în partea de
nord, spre Bucureşti, până la Budeşti şi chiar mai departe, în partea de vest până dincolo de comuna Prundu,
iar în partea de sud inclusiv Turtucaia. A avut chiar 2-3 medici bulgari în partea de vest a oraşului Turtucaia cu
care colabora şi cu care chiar a fost prieten, ajungând la nivelul intimităţii prieteniei până la a-şi face vizite familiare.
Personal – şi cred că mulţi alţii ca mine – peste timp, l-am întâlnit pe doctorul Lucian Popescu îmbrăcat
în alb, nu este exclus să fi fost chiar în pijama, mergând grăbit în papuci spre spital, solicitat la cine ştie ce intervenţie
de urgenţă.
Arăt aici, deşi s-ar părea că este o chestie elementară lipsită de importanţă – doctorul Lucian Popescu nu
încuia poarta, astfel că la uşa lui putea bate oricine la orice oră din zi şi din noapte. Afirm cu certitudine că
doctorul Lucian Popescu nu s-a menajat.
Ani de zile a operat bolnavi, ajutat doar de simple surori, aşa cum a fost cazul – cu tânăra pe atunci sora
Eleonora Neagu, căsătorită Spirea, cu sora Maria Turcu şi cu altele – neexistând pe atunci medici tineri asistenţi
sau colaboratori.
Nu am auzit vreodată pe cineva să-l vorbească de rău pe doctorul Lucian Popescu. Cei mai în vârstă poate
îşi amintesc că pe strada mare unde mai târziu şi-a luat casă – ca şi la vestitul doctor Constantin Deculescu- era
un şir de căruţe de ţărani veniţi din comunele învecinate să apeleze la serviciile acestor mari şi pricepuţi doctori.
Doctorul Lucian Popescu a fost un mare psiholog. Avea o vorbă plăcută, hotărâtă dar blajină, încât îi da
omului curaj, încredere şi speranţă că se va face bine, moralul bolnavului contând foarte mult. În vorbire,
folosea cuvinte şi expresii accesibile înţelegerii oamenilor simpli, captându-le astfel o încredere oarbă în el.
Nu cred că a existat în oraş sau de la ţară, oameni care să fi plecat de la doctorul Lucian Popescu nemulţumiţi
de maniera comportamentului său. Pe toţi, în permanenţă, îi sfătuia să se spele, să fie curaţi şi să nu facă abuz
în ceea ce priveşte mâncarea şi băutura.
Pe atunci nu erau restricţii pe criterii teritoriale, în sensul că omul, putea să se ducă la oricare spital din
Bucureşti dacă avea bani, nefiind nevoie de trimitere, recomandare, programare etc. Însă au fost destule cazuri
când olteniţenii care s-au dus la spitale ca Filantropia, Viting, Colţea, Brâncovenesc şi altele erau întrebaţi: De
ce veniţi la noi ?… La Olteniţa îl aveţi pe doctorul Lucian Popescu care este la fel de bun ca şi noi şi poate
chiar mai bun !… Atât de recunoscut devenise de timpuriu doctorul Lucian Popescu.VA URMA !

  • Doi bărbaţi din Olteniţa au fost surprinşi în flagrant delict de polițiștii de combatere a criminalității organizate și de procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, în timp ce ridicau un colet cu 100 de grame de hașiș.  Cei doi au fost reţinuţi și ulterior arestați preventiv, pentru 30 de zile.
  • Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi, cercetează doi bărbaţi, din Olteniţa, bănuiţi de trafic de droguri de risc și introducerea de droguri de risc în ţară.
  • Activitățile au fost realizate cu sprijinul Poliţiei Municipiului Olteniţa.
  • Aceştia au fost surprinşi în flagrant delict, la data de 15 februarie a.c., în timp ce ridicau un colet trimis din Spania, care conţinea 100 de grame de hașiș.
  • Din investigații a rezultat că, începând cu luna februarie a.c.,  aceştia ar fi comercializat și diferite cantități de rezină de cannabis, în municipiul Olteniţa.
  • În cauză, procurorii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cele 2 persoane bănuite de comiterea faptelor.
  • Astăzi, Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a celor în cauză, pentru 30 de zile.SURSA-https://calarasipress.ro/100-de-grame-de-hasis-trimise-prin-posta-doua-persoane-au-fost-retinute/

Parlamentul European a aprobat acordul economic şi comercial (CETA) dintre Uniunea Europeană şi Canada, dând astfel posibilitatea românilor de a călători fără vize în statul nord-american. Acordul a fost supus la vot în Parlament şi a fost aprobat cu 408 voturi pentru, 254 împotrivă şi 33 abţineri.

Ridicarea vizelor pentru toţi românii intră în vigoare de la 1 decembrie, iar pentru cei care care au mai avut o astfel de viză de călătorie în ultimii zece ani sau care, au la momentul actual o viză validă, măsurile pentru călătorie vor fi aplicabile de la 1 mai.sursa-http://www.presaonline.com/

Noua programa scolara pentru gimnaziu pusa in dezbatere de Ministerul Educatiei contine o serie modificari la nivelul orelor pe care le au copiii din clasele I-VIII. Acestia vor avea mai putine ore Limba Romana si de Sport, in timp ce Limba Latina urmeaza sa dispara definitiv din programul clasei a VIII-a.

Ministerul Educatiei a lansat de cateva zile in dezbatere publica noua programa scoala pentru gimnaziu. Pe langa faptul ca elevii vor sta cu 2 ore in plus la scoala, apar si modificari la nivelul materiilor studiate.

Cea mai importanta dintre schimbari priveste Limba Latina. Aceasta ar urma sa dispara din programul claselor a VIII-a. Ea este transferata la nivelul clasei a VII-a, sub denumirea „Elemente de limba latina si cultura romanica”.

Ce spun parintii despre aceasta schimbare?

„Este o idee foarte buna. Oricum copiii nu raman cu nimic de la ora de latina, sau sa o lase, insa sa se faca optional. Asa cum cred ca si alte materii ar trebui trecute la optionale”, a explicat Andrei Constantin, parintele unui copil de clasa a VIII-a, pentru Bihon.ro. De aceeasi parere este si un alt parinte, Lavinia Cret, care spune ca „latina e o materie de incarcatura pentru elevi si trebuie scoasa din programa scolara, numai astfel invatamantul va trece o etapa importanta a reformei sale”.

Limba Romana urmeaza si ea sa sufere o pierdere. In loc de 6 ore saptamanal se vor face doar 5 ore saptamanal.sursa-https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-97/modificari-in-programa-scolara_dispare-limba-latina-6985.html?utm_source=legislatiamuncii-15022017&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter&uid=580067

 

.

În primul capitol din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, Consiliul a stabilit condiţiilor de participare a copiilor la un program audiovizual. Acestea impun radiodifuzorilor să ţină cont de sensibilitatea şi de vulnerabilitatea specifice vârstei, în general, şi de personalitatea copilului, în particular.

Codul prevede responsabilităţi ce revin posturilor în cadrul sistemului naţional de alertă/răpire/dispariţie a minorului. În acest sens, posturile de radiodifuziune şi televiziune trebuie să difuzeze informaţiile privind minorii răpiţi sau dispăruţi.

Consiliul a apreciat că vârsta de 14 ani este pragul sub care minorii aflaţi în situaţii dificile nu pot fi subiect al programelor audiovizuale.

Au fost stabilite condiţiile în care minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani acuzaţi de comiterea unei infracţiuni sau victimă a unei infracţiuni ori abuzaţi fizic, psihic sau sexual pot fi prezentaţi în programele de ştiri, în emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale.

Codul stabileşte, de asemenea, obligaţiile radiodifuzorilor de informa minorii, părinţii sau reprezentantul legal cu privire la drepturile lor înainte de filmare sau de înregistrare.

Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza interviuri şi declaraţii în care minorului îi sunt solicitate păreri referitoare la probleme intime de familie sau care îi depăşesc puterea de judecată.

Sunt interzise orice referiri peiorative sau discriminatorii la originea etnică, naţionalitatea, rasa ori religia minorului, precum şi la un eventual handicap al acestuia.

Dreptul la replică sau la rectificare al minorilor

Minorii ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor informaţii eronate beneficaiză de aceleaşi drepturi ca oricare altă persoană adultă, dar şi de susţinerea părinţilor sau a reprezentantului legal în demersurile lor în raport cu radiodifuzorii

Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului

Codul audiovizualului interzice difuzarea de spoturi publicitare la alcool în care apar minori.sursa-http://www.cna.ro/MINORII-SUBIECT-AL-PROGRAMELOR-TV.html

10 persoane reţinute, 15 mandate de aducere puse în aplicate de poliţişti în urma a 17 percheziţii domiciliare efectuate la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori  și proxenetism

La data de 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat 17 percheziții domiciliare, în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, la membrii unei grupări infracționale specializate în trafic de minori și proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2016, membrii grupării s-ar fi implicat în recrutarea şi exploatarea sexuală a unor persoane minore şi majore din judeţul Călăraşi, în vederea obţinerii unor sume de bani şi altor avantaje.

De asemenea, cei în cauză sunt cercetați și pentru mai multe furturi din societăți comerciale, având complici agenți de pază ai respectivelor firme.

Procurorul a dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de 10 persoane din Călăraşi care vor fi prezentate astăzi Tribunalului Călăraşi cu propunerea de arestare preventivă.

Acestea au fost depuse de poliţişti în Centul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

Totodată, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile faţă de 2 membrii ai grupării.

Pe numele a două persoane care se sutrag cercetărilor, se va solicita instanţei emiterea unor mandate de arestare preventivă în lipsă.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, proxenetism, furt calificat, complicitate la furt calificat, dare şi luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu.sursa-http://www.arenamedia.ro/index.php/arena-news/social/actualitate-social/22949-grupare-infractionala-specializata-in-trafic-de-minori-destructurata-10-persoane-retinute

Dragi prieteni, ne face plăcere să vă anunțăm că pe data de 23 februarie, ora 13:00, la sediul Muzeului Județean Ialomița, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Viața urbană interbelică în câmpia Bărăganului – Oltenița, Călărași și Slobozia”, organizat în colaborare cu Muzeul Civilizației Gumelnița, Muzeul Municipal Călărași și Muzeul Județean Ialomița.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 februarie 2017 – 30 martie 2017.”
Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Pentru uşurarea înţelegerii cititorului a consemnării impresiilor făcute de cei ce au evoluat în decursul
timpului pe scena Clubului S.N.O. prezint în paralel, scrisul olograf al celui care a făcut notarea, alături de
scrisul descifrat, ambele pagini, având acelaşi număr.
1. – “În cinstea zilei de 23 august 1960, la marea sărbătoare a împlinirii celor şase spre zece ani de la eliberarea
poporului nostru – artiştii pătrunşi de noul ideal al realismului socialist, cei mai jos semnaţi, au venit în
oraşul Olteniţa să inaugureze al patru zecilea teatru – născut din grija şi înţelepciunea Partidului Muncitoresc
Român.
Încă o dată – mai mult Partidul – ne-a dat prilejul să înnobilăm şi mai mult arta noastră.
Urez – oamenilor muncii din Olteniţa – şi a celor din Şantierul Naval Olteniţa, iniţiatorul acestui lăcaş de
cultură – o cât mai strânsă legătură – cu noi – oamenii de artă din Republica Populară Română.
Noi ne angajăm.” (ss)George Vraca
Artist al Poporului
2. – Ion Luican prim solist al T.O.B. (Teatru de Operă şi Balet) (Olteniţean) – Adaug eu aici, că Ion Luican
a scris “Olteniţean” pentru că de fapt este din comuna Frumuşani unde are şi casă.
(ss) N. Secăreanu, artist emerit,
(ss) Dinu Bădulescu, ca şi toţi ceilalţi
(ss) Alexandru Enăchescu,
(ss) Maria Crişan laureată a festivalului Internaţional de la Bucureşti
(ss) Mihaela Botez laureată a concursurilor internaţionale de la Bucureşti.
“Mulţumiri pentru frumoasa primire, vă urez multe succese în muncă”
(ss) Vladimir Orlov, artist emerit
(ss) Sabina Muşatescu Laureată a Premiului de Stat actriţă a Teatrului CFR
Giuleşti
3. – “Teatrul muncitoresc C.F.R. îşi ia angajamentul să sprijine munca culturală a Clubului muncitoresc
al Şnatierului Naval Olteniţa”.
(ss) N.N. Matei Laureat al Premiului de Stat.
(ss) Susana Remulus solistă a Teatrului de Operă şi Balet
“Trei sărbători : 23 august 1960 – 16 ani de la eliberarea Patriei de sub jugul fascist – lansarea unei motonave
de 2000 tone, o victorie a regimului nostru.
Suntem cu toată inima alături de ele.”
Regia de culise a Teatrului de Operă şi Balet
(ss) indescifrabil
(ss) A.Caracaş
“Urez noului lăcaş al culturii din Olteniţa multă rodnică existenţă şi propagarea culturii în R.P.R. Trăiască
Partidul muncitoresc Român, făuritorul comunismului în ţara noastră.”
(ss) E. Frungher, organizator spactal Teatrul de Operă şi Balet                                                                                                                                                                                               4. – “Din partea personalului tehnic al Teatrului de Operă şi Balet, mulţumim conducerii Şantierului Naval
Olteniţa pentru primirea făcută şi promitem să ne dăm tot acordul pentru culturalizarea maselor de muncitori
din oraşul Olteniţa.”
Electrician al T.O.B.
(ss) indescifrabil
Din partea Filarmonicii de Stat “George Enescu”
Din partea personalului tehnic : Ruse Petre şi Ruse Maria
“Să luptăm pentru înflorirea patriei noastre, scumpa noastră R.P.R.”
(ss) indescifrabil
“Olteniţa este orăşelul a cărei prosperitate culturală şi morală mi-a răscolit amintiri plăcute şi totodată de
neuitat. (Mă refer la Marină)”.
(ss) indescifrabil
“Din adâncul inimii mele, îmi doresc ca într-o zi să pot juca pe “Caterina” din “Furtuna” lui Ostrovschi pe
noua scenă a teatrului, din Olteniţa”
(ss) Iulia Ioana Vraca
5. “Sunt mândră că am participat la deschiderea Clubului SNO şi doresc ca ultima mea afirmare artistică so
am pe scena acestui club.”
(ss) Valeria Savu, solistă T.O.B.
“Totul este să faci în viaţă, a te afla în rândul celor care făuresc viitorul, viitorul trasat de cel de al III-lea
Congres P.M.R.”
(ss) indescifrabil
(ss) Bivolaru Dumitru
Laureat al premiilor internaţionale
6. “Mă bucur din toată inima că am putut lua parte la acest fericit eveniment şi că am putut lua parte la festivitatea
deschiderii Clubului din Olteniţa.”
(ss) Simona Ştefănescu prim solistă a T.O.B.
Laureată a concursurilor internaţionale de la Bucureşti şi Varşovia.
(ss) Rina Constantiniu solistă T.O.B.
“Ca actriţă a Teatrului Muncitoresc CFR Giuleşti şi ca una ce mi-am început cariera tot într-un teatru
muncitoresc, mulţumesc Partidului care mi-a dat posibilitatea să-mi afirm calităţile şi să-mi găsesc împlinirea
în asta numai datorită contactului strâns pe care l-am avut, şi învăţăturii care am căpătat-o în mijlocul
muncitorilor.”
(ss) Dody Carmen Rusu, actriţă a Teatrului Muncitoresc CFR Giuleşti.
“Mulţumesc partidului pentru construcţia edificiului cultural din Olteniţa care este nu numai al muncitorilor
ci şi al nostru.”
(ss) Bojidov Petrov
Teatru de Operă şi Balet
Toţi cei menţionaţi aici de la nr. 1 la 6 au evoluat într-o singură zi, adică la 23 august 1960, cu ocazia inaugurării
Clubului S.N.O.                                                                                                                                                                              7. La invitația Sindicatului Șantierelor Navale din Oltenița, prim scenă din țară – Teatrul de Stat de Operetă
din București – a jucat pe scena nouă din Oltenița opereta românească ”Lăsați-mă să cânt” de Ciprian
Porumbescu.
În această lucrare eroul principal, compozitorul Ciprian Porumbescu, spune “…am studiat cu un mare
profesor şi acesta este Poporul meu…” Da !… de la Dumneavoastră Public spectator din Olteniţa, de la Voi
dragi muncitori de la şantierele navale, din poezia şi munca voastră, din cântecele Voastre, am învăţat să cântăm
şi noi şi să vă cântăm.
Teatrul de Operetă din Bucureşti, vine oricând cu multă dragoste în mijlocul Dumneavoastră, împreună
cu toţi fruntaşii săi.”
(ss) Ion Dacian 15 septembrie 1960
8. – “Cu deosebită plăcere am dirijat corul Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti în frumoasa sală
a clubului S.N.Olteniţa. Public cald, entuziast, care a ştiut să înţeleagă că aici noi am dăruit generozitatea, arta
noastră.
Dorim să ne mai revedem.”
Dirijor,
17.IX.1960 (ss) V.D.Brătulescu
“Nu sunt pentru prima oară când vin şi dirijez orchestra “Barbu Lăutaru” în acest oraş şi-n această frumoasă
sală de spectacole şi am fost totdeauna foarte mulţumit de publicul care ne-a onorat cu prezenţa la concertele
noastre şi de marele succes care l-am avut.”
(ss)Nicu Stănescu
Dirijor al orchestrei “Barbu Lăutaru” Artist emerit,
18.09.1960
9. 1.octombrie 1960
“Cântăm cu toată plăcerea în faţa unui public dornic de muzică. Ne-a plăcut sala şi felul în care ne-aţi
primit.”
(ss) indescifrabil
“Mi-a făcut mare plăcere să cânt ascultătorilor din Olteniţa.”
(ss) Maria Cardaş, pianistă.
“Arta noastră este pentru popor.
O dăruim cu drag şi suntem emoţionate când suntem înţelese şi apreciate.”
(ss) Emilia Petrescu
Martha Kessler
“Am găsit o înţelegere deosebită la publicul local şi un bun gust. Am cântat cu plăcere acestui public
cald, atent şi disciplinat.”
(ss) Elvira Ştefănescu.
10. – “Am venit în mijlocul harnicului colectiv al Şantierului Naval Olteniţa cu sufletul cald şi cu dorinţa
de a purta aici, flacăra artei realist – socialiste.
Am prezentat piesa de teatru “Copacii mor în picioare” de Alejandra Cassona, şi ne-a mulţumit atenţia
cu care publicul Olteniţei a apreciat eforturile noastre.
Fie ca munca noastră să contribuie la realizarea scopului comun : construcţia socialistă !
Un cuvânt de caldă mulţumire conducerii clubului, comitetului sindicatului, pentru condiţiile create.”
15 oct. 1960
(ss) indescifrabil responsabil cultural
(ss) Elena Cristescu Comitetul sindicatului Ministerului
Industriei Grele
(ss) G.Mitroi, (ss) M. Ungureanu
(ss) indescifrabil – (care a jucat rolul Bunica din “Copacii mor în
picioare”)                                                                                                                                                                               11. – “Am fost încântaţi de primirea călduroasă făcută colectivului orchestrei simfonice “George Enescu”
cu prilejul centenarului simfonic dat în faţa muncitorilor Şantierului Naval Olteniţa”
(ss) Mircea Dobrescu dirijor
12. -”Cu ocazia spectacolului dat de colectivul Teatrului Municipal din Bucureşti, cu piesa “Trei generaţii”
de tov. Lucia Demetrius, am avut plăcerea să fim întâmpinaţi de un public atent şi prietenos, şi de conducerea
instituţiei într-o sală nouă, plăcută, înzestrată cu o tehnică care permite desfăşurarea artistică de bună
calitate, artiştilor care vin la Olteniţa.
Felicităm din toată inima pe cei ce au luat iniţiativa construirii acestei săli de spectacol şi le urăm deplin
succes în proiectele lor de culturalizare.”
(ss) Lucia Sturza Bulandra
Directoarea Teatrului Municipal
22. noiembrie 1960
13. – 22 ianuarie 1961. “Cu multă plăcere şi dragoste cântăm pentru publicul din Olteniţa şi admirăm
această sală minunată şi acest public entuziast”
Orchestra “Barbu Lăutaru”
(ss) Ion Budişteanu, dirijor Laureat al premiului de stat.
(ss) Maria Lătăreţu
(Vlad Dionisie)
“Impresionat de frumoasa clădire construită şi o sală cu multă acustică, făcută pentru oamenii muncii.
Trăiască Partidul şi Conducerea ţării noastre care ne-a dat aceste posibilităţi.”
(ss) Nicu Stănescu dirijor, artist emerit
14. – “Joc pentru prima oară în această minunată sală şi ar trebui să iau o piatră în gură, dar mi-am luat o
piatră de pe suflet, de pe inimă, când am văzut că am jucat şi eu în această excepţională sală pe care vreau să
o aplaud din toată inima, atât sala cât şi pe cei care au realizat-o. Cinste lor !”
(ss) N. Stroie Artist emerit al R.P.R.
2 februarie 1961
15. – “Iată şi în oraşul Olteniţa o sală de spectacole nouă, modernă, înzestrată destul de frumos, cu mijloace
care oferă condiţiuni plăcute atât spectatorilor cât, mai ales, artiştilor.
Fără îndoială că în iureşul formidabil de construcţii care se desfăşoară cu o aşa mare intensitate în patria
noastră scumpă, sub înţeleapta conducere a partidului şi a guvernului nostru, când oraşe mari, începând cu Bucureştiul
nostru drag, capitala ţării şi continuând cu celelalte oraşe din ţară, care-şi schimbă necontenit înfăţişarea
lor veche, luând una nouă, sănătoasă, frumoasă, trebuia să-i vie rândul şi oraşului port la Dunăre,
Olteniţa, să fie înzestrată printre altele şi cu această sală plăcută, îmbietoare, de-ţi este drag să cânţi în ea !…
Ca fiu al Frumuşanilor, comună acum dependentă de acest raion, mă bucur din toată inima mea şi voi
veni cu drag, întotdeauna, când voi fi chemat, să cânt în această sală frumoasă.
Felicit organele locale de conducere care au construit-o.”
Ion Luican, 2 februarie 1961                                                                                                                                                            16. – 2 mai 1961. “ Sunt fericit că am avut ocazia să joc în această sală minunată în care te simţi atât de
bine. Publicul este cald şi faptul că ştie să aplaude atât de mult, este pentru noi un mare stimulent.
De câte ori voi fi solicitat să vin să cânt în acest oraş, o voi face cu toată dragostea şi căldura.”
(ss) Gică Petrescu (ss) Dinu Şerbănescu
17. – “Public cald, sală de fală, oameni de treabă !… Ce se poate pretinde mai mult ?… Mai avem de
adresat mulţumiri şi laude celor care au realizat acest buchet de bucurii”
(ss) Maria Tănase Artistă emerită
Laureată a premiului de stat, decorată cu “Ordinul Muncii.”
2 mai 1961
18. – “Emoţionată, doresc oraşului Olteniţa şi conducătorilor lui, succese în muncă şi realizări cât mai
multe în folosul muncitorilor de aici.
M-am bucurat mult şi am aşteptat cu nerăbdare să cânt în această sală. Grija Partidului s-a văzut şi aici
şi dorim ca toţi conducătorii din acest raion să ia de exemplu această realizare. Pacea le va rezolva pe toate,
lucru care îl dorim cu toţii şi vom pune şi noi un umăr la realizarea ei.”
(ss) Ioana Radu, Artistă emerită
2 februarie 1961
19. – Sala este aşa cum au descris-o alte persoane în paginile trecute. Dar în majoritatea cazurilor, se construiesc
săli frumoase, amenajate, frumos utilate, dar prost administrate. În cazul de faţă, sala şi-a păstrat şi sa
ocupat serios de administraţie cât şi de buna gospodărire a acestei frumuseţi de sală care face fală oraşului.
Noi artiştii care trecem pe aici, mulţumim pe această cale celor care s-au ocupat de construcţia acestui
edificiu.
21.II.1961, Vasile Tomazian
20. – “În numele colectivului artistic bucureştean compus din Vasile Tomazian, Florin Dorian, Mihaela
Cotaşu şi compozitorul Petre Firulescu, colaboratori ai orchestrei populare “Oltenia”, ţin să mulţumească componenţilor
acestei formaţii care ne-au dat concursul şi sunt exemplu de disciplină în scenă.
De asemeni mulţumim conducerii clubului pentru ospitalitatea oferită şi ne exprimăm admiraţia pentru
realizarea evidentă a conducerii raionului de Partid cât şi sfatului popular raional în privinţa construirii unei
săli spaţioase, bine utilată şi foarte modernă în concepţia electrotehnică. Este una dintre cele mai atrăgătoare
săli de teatru din ţara noastră şi aceasta o declar ca unul care a colindat republica noastră de-a lungul şi de-a
latul.
Am jucat şi vom reprezenta spectacole de bună calitate într-o asemenea sală minunată.”
(ss) Florin Dorian  -VA URMA !

 

 Asa cum am relatat  intr-o corespondenta anterioara  o delegatie din Chirnogi avand ca invitat de seama pe parintele protopop de Oltenita dr. Marian Necula ,delegatie condusa de dl primar ing. Irinel Roman,dl cons. Ion Stefan ,cadre didactice  au  cinstit pe Sfantul Haralambie . Intalnirea  a avut loc in localitatea Varnentii  unde sub protia Prea Sfintiei sale episcopului Tihon al Sofiei  cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Mitropolit Naum de Ruse intai statatorul acestei eparhii alaturi de corala Sf. Dimitrie Basarabov de   protoiereii de Oltenita, Razgrad si Tutrakan  s-a oficiat sfanta liturghie ,sfintirea cea mica  apei  si   moltifta sf Haralambie de binecuvantatre a mierii .   Parintele protoiereu dr. Marian Necula a transmis un mesaj  deosebit pentru comunitatea  crestina   reiterand valorile perene ale ortodoxiei pe ambele maluri ale Dunarii ,scotand in evidenta ca aceste  intalniri frumoase  s-au realizat de-a lungul timpului cu binecuvantarea celor doi ierarhi Preasfintitul Vincentiu al Sloboziei si Calarasilor si Inalt Preasfintitul Naum de Ruse  cu concursul celor doua primarii infratite Chirnogi si Tutrakan ;s-au oferit daruri simbolice carti ,icoane   ierarhului invitat si preotilor prezenti. Apoi  dl primar Roman a  oferit daruri simbolice  frumoase  (turte impletite ,carti si  produse apicole),  celor doi primari prezenti din Tutrakan si Varnentii  si a transmis un  emotionat mesaj de suflet marturisind ca este la  prima vizita in aceasta localitate (Varnentii)  la invitatiile  anterioare  fiind prezenti in anii trecuti dl. viceprimar Ion Stefan.;apoi a vizitat muzeul de etnografie al localitatii unde  a scris in cartea de onoare  ,felicitandu-i pe   initiatorii muzeului ,intarind astfel o ideea mai veche a domniei sale de a face un astfel de muzeu la Chirnogi.Tot dl primar  acordat un interviu alaturi de omologul sau din Tutrakan  ptr.televiziunea BNT2 si pentru Radio Sumen,si  doua publicatii scrise din Tutrakan.  Ulterior  a avut loc o masa rotunda de discutii la primaria din Tutrakan cu   aparatul  administrativ ,directorul muzeului din Tutrakan dr. Peter Boycev si o consultanta pe fonduri europene de la Sofia  pentru a lamurii anumite aspecte ale proiectelor transfrontaliere depuse  in comun de cele doua localitatii. Invitatia a fost facuta de catre preotul stavrofor Mihail Mihailov .
 A consemnat ptr Radio-Tv Oltenita  corespondentul din teritoriu ing. Relu Cotoban

In premiera copii din Chirnogi de la scoala nr 3 insotiti de invatatorul Doina Roman s-au gandit ca  este frumos si interesant ca una din batranele satului Maria Coarna sa prezinte o lectie pe viu  despre cum sunt realizate  painile traditionale ale satului (colacii ,prescurile ,litiile ) si cu bunavointa doamnei Laura Adina Visan  de la brutaria La Forni  din Oltenita (ii multumim pe aceasta cale ) copii au participat in mod direct  la pregatirea acestor paini  fiind foarte intersati si unii dintre ei avand reale aptitudini de patiseri ,au avut bucuria muncii lor proprii si  realizarii (painile coapte pe care le –au luat sa le arate familiilor lor ) muncii lor . Asa se imbina utilul cu placutul!.

STIMATE DOMNULE MINISTRU
RĂZVAN THEODORESCU
Încep prin a-mi cere scuze că îndrăznesc să vă deranjez de la importantele Dvs. preocupări, răpindu-vă timpul
necesar acordării atenţiei acestor rânduri.
Mă numesc DARVAS OLIMPIA – MARIA (fostă Ionescu), sunt pensionară în vârstă de 69 de ani şi sunt fiica
celui care a fost BARBU IONESCU , fondator şi fost director al Muzeului de Arheologiei din Olteniţa judeţul
Călăraşi.
Într-o perioadă a începuturilor activităţii dvs. aţi lucrat cu Barbu Ionescu la acest muzeu, dânsul v-a apreciat
mult pentru pregătire şi caracter, iar dvs. i-aţi cunoscut marea pasiune pentru arheologie, eforturile-i susţinute,
dârzenia şi meritele sale pentru depăşirea greutăţilor şi opreliştilor, neînţelegerea şi ignoranţa celor ce se opuneau
în acele vremuri – 1957 – la înfiinţarea şi apoi la activitatea acestui muzeu din Olteniţa. După cum ştiţi, muzeul
funcţionează şi în prezent, adăpostind un patrimoniu istoric de mare valoare dobândit de Barbu Ionescu pas cu pas,
printr-o activitate fructuoasă timp de 60 de ani.
Actul de donaţie al colecţiei sale a constiuit în exclusivitate muzeul de arheologie la inaugurare – 1958-iar
condiţiile puse de donator dovedesc generozitate şi sentiment de patriotism pentru urbea sa natală ce i-a însoţit pasiunea
şi nobleţea.
Pentru că aprecierile mele în calitate de fiică pot fi subiective, anexez la prezenta două documente întocmite
şi semnate de personalităţi ale ştiinţei în domeniu, cu care a colaborat Barbu Ionescu.
Tatăl meu s-a stins din viaţă la 2 iulie 1980 la vârsta de 76 de ani şi de atunci, vreme de aproape 24 de ani
muzeul de arheologie este instituţia care aduce onoare oraşului, autorităţile administrative şi politice locale mândrindu-
se cu el în diferite ocazii.
Acestea însă n-au dovedit cu nimic până acum că recunosc măcar post mortem, meritele acestui autodidact
care şi-a dăruit viaţa unui nobil ideal şi că este una din puţinele personalităţi ale acestui oraş atestat acum 150 de
ani.
Cu atât mai regretabil este faptul că însuşi muzeul NU ARE DOVEZI CU PRIVIRE LA FONDATORUL
SĂU, măcar un colţ memorial.
Dacă îmi veţi da ocazia vă voi expune motivul principal ce stă la baza aversiunii şi invidiei purtate tatălui
meu de către dl. prof. Done Şerbănescu care a lucrat cu dânsul timp de 7 ani şi îi este succesor şi în prezent în
funcţia de director al muzeului.
Profund jenată de poziţia penibilă din care sunt nevoită să intervin la dvs. şi îndemnată de datoria ce o am faţă
de tatăl meu şi de respectul şi recunoştinţa faţă de omul care a fost Barbu Ionescu, am tupeul să apelez la bunăvoinţa
şi puterea dvs.
Cu tot respectul cuvenit vă rog să mă sprijiniţi în obţinerea dreptului cuvenit şi autorizat ca MUZEUL DIN
OLTENIŢA SĂ POARTE NUMELE FONDATORULUI SĂU, celui care i-a îmbogăţit permanent patrimoniul, prin
lupta cu vicisitudinile vremurilor, i-a amenajat şi asigurat un local pe măsura valorilor lui şi l-a condus timp de 18
ani, până la pensionare în 1975.
În concluzie să se numească ”MUZEUL DE ARHEOLOGIE – BARBU IONESCU.”
Consider că astfel, un nobil ideal va fi încununat post mortem cu meritul cuvenit, autorităţile locale se vor
trezi din amorţeală la realitatea dreaptă şi recunoscută, dvs. veţi face un act reparatoriu în memoria unui virtuos, iar
subsemnata voi muri mulţumită şi cu conştiinţa împăcată că mi-am făcut datoria faţă de bunul meu părinte şi prieten.
Mai am câteva lucrări publicate ale tatălui meu pe care le pot prezenta într-o audienţă pentru a susţine cauza
cererii mele. Pot fi contactată la adresa : str. Alex. Iliescu nr. 46-48, bloc G2, scara B, apart.17, Olteniţa – judeţul
Călăraşi, cod 915400, telefon 0242 / 512494 sau 0242 / 512495. Sunt dispusă să acord sprijinul cuvenit.
Sper ca intervenţia mea să ajungă în mâinile dvs., să aibă un curs favorabil şi cât mai rapid posibil.
Cu toată stima şi respectul cuvenit, a dumneavoastră
(ss) Darvas Olimpia.
OLTENIŢA,
la 07 februarie 2004.
DOMNULUI ACAD. PROFESOR, RĂZVAN THEODORESCU
MINISTRUL CULTURII ŞI CULTELOR.  ————————————————————————————— In episodul urmator o sa publicam ce raspuns a primit dna DARVAS OLIMPIA MARIA de la autoritati  !

 

 

Comunitatea din Chirnogi se reintoarce la traditii ,unul din sfintii praznuiti  pe data de  10 februarie  este sfantul sfintit Haralambie sau asa cum il cinsteste biserica bulgara sfantul mare mucenic Haralambie ,unul din sfintii din vechime la care stramosii nostrii se inchinau cu mare evlavie si credinta . Dupa traditia   romaneasca  sf. Haralambie este patronul spiritual al celor ce fac paine (traditia strabuna spunea despre cei ce se roaga sfantului Haralambie ca nu vor  fi lipsiti de paine  niciodata-sa nu uitam ca painea era un lux secolele trecute !), ocrotitor  in vremuri de restriste si foamete mare si mai ales de ocrotitor de boli cumplite ciuma si holera ;in traditia bulgara el este si ocrotitorul apicultorilor  in  aceasta zi fiind sfintite de catre preot  mierea si produsele stupinei si ale stupului.

Comunitatea din Chirnogi in frunte cu primarul Irinel Roman  incearca sa reinoade aceste vechi traditii  si incepand din acest an doreste o alta abordare a  lumii rurale si anume : traim intr-o societate moderna unde  nu mai trebuie sa fie diferente de  confort,urbanism si modernism totodata intre oras si sat (este necesar sa existe  apa curenta ,canalizare,alimentare cu gaze naturale ,strazi asfaltate ,parcuri  trotuare betonate  etc ) adica comfortul orasului dar in acelasi timp sa pastram vie traditii populare stravechi  adapatandu-le la  zilele de astazi ,avanad o verticalitate  a coloanei vertebrale  a satului romanesc.

Dl primar Roman spunea  intr-o discutie ca trebuie sa luam aminte la spusele marelui Lucian Blaga ca : ,,Vesnicia s-a nascut la sat ! “ . Drept urmare  asa cum prezinta in   discursul dumnealui alaturat  doreste  o serie de manifestari culturale  festivalul Painii la Chirnogi ,apoi un festival al Vinului ,in  toate aceste fiind implicati de la elevii scolilor pana la cei  in varsta mai  corect spus ca o punte intre generatii totul culminand la sfarsitul anului cu un film ce v-a participa la un festival national . Manifestarea incepe  cu vizita in Bulgaria  a unei delegatii  in frunte cu dl primar Roman chiar la sarbatorirea  sf Haralambie unde va participa in calitate de invitat si prea cucernicul protoiereu dr. Marian Necula din Oltenita(despre aceasta vizita vom reveni cu un scurt material ulterior ) .

In premiera copii din Chirnogi de la scoala nr 3 insotiti de invatatorul Doina Roman s-au gandit ca  este frumos si interesant ca una din batranele satului Maria Coarna sa prezinte o lectie pe viu  despre cum sunt realizate  painile traditionale ale satului (colacii ,prescurile ,litiile ) si cu bunavointa doamnei Laura Adina Visan  de la brutaria La Forni  din Oltenita (ii multumim pe aceasta cale ) copii au participat in mod direct  la pregatirea acestor paini  fiind foarte intersati si unii dintre ei avand reale aptitudini de patiseri ,au avut bucuria muncii lor proprii si  realizarii (painile coapte pe care le –au luat sa le arate familiilor lor ) muncii lor . Asa se imbina utilul cu placutul!.

Vom reveni cu o corespondenta ulterioara .

A consemnat ptr Radio Tv Oltenita corespondentul din teritoriu  ing Relu Cotoban- Chirnogi 2017

Comunicat de presă

 

 

 

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.022  locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Portugalia – 300 locuri de muncă: 190 culegători de zmeură, 110 șef de echipă;

Italia – 220 locuri de muncă: 100 infirmier, 80 asistent medical generalist, 40 asistent medical;

Danemarca – 180 locuri de muncă: 150 lucrător în agricultură – culegători de mazăre, 30 lucrător în agricultură – culegători de căpșuni;

Marea Britanie – 154 locuri de muncă: 125 îngrijitor persoane la domiciliu, 19 îngrijitor persoane, 10 asistent medical;

Germania – 115 locuri de muncă: 10 asistent medical, 8 ospătar, 8 personal servire clienți, 5 operator CNC, 5 personal în gastronomia de sistem, 5 bucătar/ajutor bucătar/personal în bucătărie, 5 operator mașini, 5 mecanic auto, 3 bucătar, 3 mecatronist, 2 dezvoltator software, 2 Junior Sales Representative, 2 mecanic industrial, 2 electronist, 2 cameristă/roomboy, 2 specialist restaurant, 2 operator mașini cu laser, 2 lucrător în producție, 2 tehnician laborator fizică, 2 administrator de sistem, 2 recepționer, 2 Senior Java Software Developer, 2 tehnician servicii, 1 dezvoltator procesare digitală imagini, 1 inginer software sisteme integrate, 1 strungar, 1 electrician în construcții, 1 expert în securitate, 1 lucrător în depozit, 1 frezor, 1 personal întâmpinare oaspeți, 1 inginer dezvoltare certificări, 1 dezvoltator aplicații Java, 1 asistent vânzări proiecte tehnice, 1 lucrător curățenie, 1 tehnician în domeniul electric, 1 șef de echipă SAP, 1 inginer calitate software, 1 programator CNC, 1 electrician reparații, 1 șlefuitor, 1 lucrător în domeniul asigurării calității, 1 operator mașini de polizat/măcinat, 1 metrolog, 1 mecanic, 1 operator mașini de îndoit, 1 laborant fizică, 1 personal în domeniul asigurării calității, 1 specialist testare software, 1 inginer securitate în funcționare, 1 sous chef, 1 șef de schimb, 1 inginer construcții civile, 1 dulgher, 1 commis de cuisine;

Belgia – 18 locuri de muncă: 3 operator CNC, 1 brutar, 1 electrician, 1 electrician mentenanță, 1 lucrător în producție, 1 mecanic întreținere, 1 mecanic camion, 1 operator mașină, 1 operator mașină de debitat/tăiat, 1 operator mașină adezivi, 1 operator mașină (ștans), 1 patiser, 1 sudor semiautomat (operator la mașini și unelte semiautomate și automate), 1 tehnician mentenanță, 1 tehnician electric mentenanță, 1 tehnician poduri rulante (tehnician mașini și utilaje);

Polonia – 13 locuri de muncă: 10 croitoreasă, cusătoreasă, 3 specialist vânzări și service client cu cunoștințe de limba română;

Irlanda – 12 locuri de muncă: 11 ciontolitor tranșator carne, 1 mecanic utilaje;

Suedia – 8 locuri de muncă: 8 vopsitor auto;

Franța – 1 loc de muncă: 1 lucrător hotelier;

Ungaria – 1 loc de muncă: 1 medic veterinar.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

 

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

 

Salariile profesorilor au fost marite ,in medie, cu 15% in 2017, asa cum a anuntat Guvernul in urma cu ceva vreme. Multi profesori au constatat, insa, ca aceasta majorare „s-a aplicat doar la salariul de baza”, iar „sporurile raman la nivelul 1 decembrie 2016”. Va intrebam si pe dvs., cititorii nostri, daca asa se intampla si daca acest lucru este ceea ce va asteptati.

„Incepand cu 1 ianuarie, in baza OUG elaborata saptamana trecuta — salariile profesorilor cresc cu 15% in medie pe totalul cheltuielilor de personal, avem alocati acesti bani, sunt cuprinsi in proiectul de buget in asa fel incat de la 1 ianuarie toti profesorii din Romania sa aiba o crestere medie de 15%, iar pentru cei din zona nedidactica in baza OUG 2 cresterea asigurata este de 20% la pachet cu tot ce inseamna functii din administratia locala”, a explicat zilele trecute secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Liviu Pop.
Reactia profesorilor nu a intarziat, insa, sa apara. Imediat dupa ce au aparut salariile marite am primit foarte multe mesaje care vorbeau despre faptul ca s-a marit doar salariul de baza, iar sporurile au ramas neschimbate.
„Este o mare minciuna!Tocmai am primit fluturasul pentru luna ianuarie, este marit salariul de baza, iar sumele corespunzatoare sporurilor cuvenite sunt raportate la salariul de incadrare din luna decembrie. Eu am o vechime de 34 de ani, Gr.I,profesor S,marirea este de aprox.9%”
„Tot de se spune este o minciuna privind cresterea de 15% a salariului
cresterea se refer? doar la baza, iar sporurile raman la nivelul 1 decembrie 2016, toate sunt minciuni. Ar trebui sindicatele sa traga un semnal de alarma ca profesorii sunt mintiti cu nerusinare”.
Acestea sunt doar cateva dintre mesajele profesorilor care semnaleaza faptul ca sporurile nu au fost marite.SURSA-https://www.portalinvatamant.ro/articole/diverse-31/salarile-profesorilor-de-ce-nu-cresc-si-sporurile-a-crescut-doar-salariul-de-baza-6996.html-

Barbu Ionescu face parte din marea galerie a oamenilor de seamă ai oraşului
nostru, întrucât efortul preocupărilor sale persistente şi-au găsit consacrarea şi
concretizarea în înfiinţarea unei instituţii unice de prestigiu şi cultură istorică, respectiv
Muzeul de Arheologie Olteniţa, cu care, noi contemporanii lui, pe bună
dreptate, ne putem mândri, întrucât o asemenea instituţie la noi nu a existat.
Barbu Ionescu s-a născut la 4 septembrie 1904 în Olteniţa, în familia lui
Alexandru I.Ionescu, un comerciant de vază al acelor timpuri, fiind al cincilea
copil dintre cei şapte fraţi şi două surori, astfel:1) Panait Ionescu a fost ofiţer de
administraţie la Marele Stat Major General al Armatei Române, 2) Ion Ionescu funcţionar în mai multe instituţii,
3) Sofia Ionescu casnică, 4) Gheorghe Ionescu arhitect la Banca Naţională a României, 5) Barbu Ionescu a
fost administrator, contabil şi şef de depozit la Societatea Româno-Americană de Produse Petroliere, mai apoi
Societatea Anonimă Română “Distribuţia” pentru distribuirea produselor petroliere din Olteniţa, situată în
partea de est a oraşului nostru, peste calea ferată, pe locul unde în zilele noastre se află competrolul.
Societatea Anonimă Română “Distribuţia” îşi avea sediul central în Bucureşti pe strada general Budişteanu
nr.11. Aceste date rezultă din cartea sa de identitate nr. 657/26 aprilie 1941 pe care o posedă fiica sa cea mai
mare, Olimpia-Maria Darvas. 6) Al Şaselea copil a fost Nicolae Ionescu funcţionar la Tuşnad, 7) Ştefania
Ionescu casnică, 8) Mircea Ionescu economist, ieşit la pensie de la Intreprinderea “Electroputere” Craiova şi
ultimul 9) frate vitreg, Jean Ionescu funcţionar, cel mai longeviv, a fost şi un pasionat sportiv, ahtiat chiar, după
fotbal, jucând ani de zile, atât cât i-a permis vârsta, numai pe postul de portar în cadrul echipei olteniţene de
fotbal “Venus-Paza-Dunării”, fiind apreciat şi îndrăgit de olteniţeni, iar temporar funcţionând la Compania
“Vagon-Lits”, a jucat fotbal şi la echipe din Bucureşti.
Jean Ionescu a fost îndrăgit de olteniţeni întrucât a fost un sportiv cu un comportament şi o moralitate exemplară,
în perioada interbelică de glorie a echipei olteniţene, iar când a înaintat în vârstă şi practicarea fotbalului
nu a mai fost posibilă, a fost unul dintre cei mai apreciaţi şi obiectivi cavaleri ai fluierului, prin arbitrajul
său corect fiind un om al dreptăţii, atrăgându-şi elogii ce au fost confirmate şi reţinute pentru totdeauna şi de
presa vremii. Din această cauză, în lucrare- împreună cu viaţa şi activitatea sportivă a echipei de fotbal – i-am
consacrat un amplu şi binemeritat capitol separat.
Datorită lui Jean Ionescu care mi-a pus la dispoziţie un valoros, bogat şi interesant material documentar,
constând din articole publicate în presa vremii – păstrate cu grijă de el – unele apărând sub semnătura avocatului
Ştefan Gheorghe, olteniţean – şi a fotografiilor făcute cu prilejul fiecărei partide, am putut să recuperez în
mare măsură, memoria activităţii echipei de fotbal şi a celor care au format-o şi care ofereau pu-blicului
olteniţean, în fiecare duminică, momente plăcute de satisfacţie şi de neuitat.
Era o perioadă în care – la Olteniţa – fotbalul se practica în exclusivitate numai din pasiune, fără interese
pecuniare, fiecare jucător păstrându-şi o conduită corespunzătoare şi în viaţa particulară, iar jocul constituia
un veritabil şi adevărat spectacol de la care, cei care asistau, plecau relaxaţi şi mulţumiţi de echipa lor.
Revenind la Barbu Ionescu şi familia sa, după cum se poate observa, în acele vremuri, în cadrul unei
familii, băieţii aveau o anumită importanţă pentru că purtau pe mai departe numele capului de familie, care
astfel se perpetua în timp, în timp ce fetele – unele provenind chiar din familii mai bune – şi chiar dacă absolveau
şcoala de menaj – deveneau şi rămâneau casnice.
Mentalitatea acelor vremuri era ca femeia să se ocupe în exclusivitate de familie de creşterea şi educaţia
copiilor, iar majoritatea familiilor, în general, aveau mulţi copii. Erau destul de rare cazuile când – dintr-o casă
, dintr-o familie – aveau servici atât soţul cât şi soţia.
În privinţa lui Barbu Ionescu, arăt că după absolvirea şcolii primare din Olteniţa, a urmat cursul liceului
“Mihai Viteazu” din Bucureşti, întrucât la Olteniţa, în acea vreme, nu exista liceu, acesta avea să se înfiinţeze
în anul 1919.
Încă din perioada sfârşirii primului război mondial – 1918 – înainte de împlinirea vârstei de 15 ani, Barbu
10
Ionescu, o fire precoce, nativă şi curioasă, începe să umble şi să cerceteze – la început împrejurimile oraşului
natal – pentru a găsi urme de viaţă şi de locuire omenească din secolele şi mileniile trecute. În liceu îi plăcuse
istoria, iar în mintea sa rămăsese cu anumite reminiscenţe şi mai ales curiozităţi, aflate sub imperiul unor
veşnice întrebări la care nu reuşise să-şi dea răspuns, dar în care persista.
Pentru că din preajma lui, asemenea preocupări – la o vârstă atât de fragedă, erau – pentru alţii – de neînţeles,
acestea nu puteau să pară atunci decât bizare.
El a intuit, stăpânit de o curioasă şi persistentă convingere interioară, că resturile modeste de cioburi de
oale arse, aşchii de cremene, bucăţi de vetre şi multe altele, care apăreau şi se găseau în urma plugului care ara
pământul, în margini de terase, în malurile abrupte ale râurilor şi în alte locuri au o importanţă istorică. El a
bănuit şi a văzut – ceea ce alţii nu vedeau – că în zona oraşului nostru, existau în multe locuri asemenea resturi,
cu precădere cioburi din vase de lut, ba chiar că acestea diferă de la un loc la altul unde s-au găsit, sau că altele
semănau între ele.
Barbu Ionescu, o fire dinamică, prematură, a înţeles de timpuriu că asemenea resturi descoperite trebuiau
să aparţină altcuiva, eventual să reprezinte dovezile unei lumi de mult dispărută şi mai mult, că asemenea descoperiri
trebuie să corespundă sau eventual să caracterizeze anumite epoci.
Aceste frământări împreună cu numele emblematic etimologic de istorie de “Gumelniţa”, vehiculat şi
pomenit de bătrânii autohtoni din tată în fiu, transmis prin viu grai, atribuit locurilor numite de olteniţeni “La
bataluri”, unde chiar ieşeau hoţii la drumul mare – este vorba de curba în pantă pe care o face şoseaua naţională
Olteniţa-Călăraşi, pe atunci un drum, în devenire judeţean, deabia început să fie făcut din piatră spartă, aşternută
pe pământ şi nisip, un fel de macadam empiric, la kilometru 4, cam în dreptul conacului boieresc al lui Calomfirescu,
situat pe un proeminent bot de deal, cu faţa spre sud, spre Dunăre, unde mult mai târziu a fost sediul
administrativ al G.A.S., apoi I.A.S. iar de dată recentă “Olriz” Olteniţa S.A. – l-au determinat pe Barbu Ionescu,
să scotocească, practic să caute, să sape, pe măsura posibilităţilor lui reduse atunci, în această zonă, urme de
viaţă.
Eforturile, strădaniile şi căutările lui aveau să-i fie recompensate şi chiar încununate de succes.
Aşa se face că pentru el a constituit un puternic îndemn şi stimulent, descoperirea unui bogat şi interesant
material arheologic pe dealul Gumelniţa. Erau speranţe pline de satisfacţii care îi dădeau un mai mare imbold
spre năzuinţele lui.
Acest important eveniment pentru el se întâmpla în anul 1922 – deci cu circa nouă decenii în urmă faţă
de zilele noastre – când Barbu Ionescu avea doar 18 ani, constituind o cotitură hotărâtoare, plină de speranţă
în viaţa lui, făcându-l să privească cu încredere viitorul. Din acel fericit an 1922, bănuielile lui aveau să capete
caracter de certitudine, prilej cu care va trăi o mare satisfacţie care i-a adus recunoaşterea valorii activităţii
sale arheologice.
Doi ani mai târziu, în 1924 – oferă Muzeului Naţional de Antichităţi, descoperirile sale de pe dealul
Gumelniţa şi primeşte de la directorul acestuia, savantul necontestat de mai târziu Vasile Pârvan, o scrisoare
de mulţumire, aceasta constituind prima confirmare oficială a recunoaşterii meritelor lui Barbu Ionescu când
acesta avea doar 20 de ani.
Din acel an crucial 1924 Barbu Ionescu plin de optimism şi încredere intră şi face parte din tagma arheologilor
români, reprezentând un veritabil exemplu de autodidact consacrat, putând să-şi atribuie în mod meritat,
denumirea de arheolog.
Importanţa descoperirilor lui Barbu Ionescu – intrate cu caracter de informaţie în circuitul arheologic
naţional – a determinat imediat după aceea, cercetările altui viitor savant în materie – easte vorba de Vladimir
Dumitrescu – care avea să definească cultura specifică perioadei eneolitice din spaţiul balcano-dunărean, cultură
denumită “de tip Gumelniţa”. Aceste lucruri rezultă în mod indubitabil din publicaţia periodică intitulată “Studii
şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie” (S.C.I.V.A) I, Tomul 32 ianuarie – martie 1981, publicaţie apărută
sub egida Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.România, Editura Academiei, pag. 157-159.
O altă dovadă de confirmare, rezultă din Prefaţa la “Catalogul Sculpturilor Eneolitice din Muzeul Raional
Olteniţa”, autori Silvia Marinescu – Bâlcu cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologia al Academiei R.S.R.
şi Barbu Ionescu directorul Muzeului Raional Olteniţa care aparţine doctorului docent academician Vladimir
Dumitrescu, şef de secţie la Institutul de Arheologie, laureat al premiului de stat şi care scrie :
“Deşi potrivit actului oficial de înfiinţare, Muzeul Raional din Olteniţa datează numai
din 1957, se poate spune pe bună dreptate că el în fapt are mai bine de patru decenii de
11
experienţă.
Într-adevăr, au trecut mai mult de patruzeci de ani de când actualul director Barbu
Ionescu, pe atunci elev de liceu, aflând despre descoperirea unor obiecte vechi pe
movila Gumelniţa, din apropierea Olteniţei, a arătat interes faţă de astfel de descoperiri,
strângând cu grijă piesele găsite de locuitorii ce-şi lucrau pământul pe movilă
şi adunând altele prin unele sondaje.
O primă serie de astfel de descoperiri ne-a fost predată la Muzeul Naţional de
Antichităţi, încă din anul 1924 şi a făcut chiar atunci obiectul unui articol prin care
movila Gumelniţa a devenit cunoscută în literatura de specialitate ca aşezare neolitică.”
Deci din anul 1924, prin acel material publicat, Barbu Ionescu, cu descoperirile sale, se face cunoscut ca
arheolog la nivel naţional, în ţara noastră, aceasta la vârsta de 20 de ani.Barbu Ionescu a fost un om onorabil, ordonat, hotărât, de caracter şi cinstit şi a persistat cu convingere
în pasiunea lui de arheologie. A avut o casă dobândită prin muncă cinstită, iar ca mijloc de transport, a parcurs
sute de kilometri cu cunoscuta-i bicicletă “Diamant”, pe portbagajul căreia, câteodată, o ducea şi pe fiica lui
mai mare Olimpia, pe atunci în vârstă de 5-6 ani. Proceda la fel, atât pentru a nu fi singur în deplasările lui în
teren cât mai ales cu scopul de a-i trezi pasiunea spre acest domeniu care – până la urmă – nu i-a semănat.
Odată cu trecerea timpului, avansând în cercetările sale şi obţinând rezultate, a intrat în contact şi a cunoscut
oameni de ştiinţă şi cultură consacraţi ai vremii în domeniul arheologiei, menţionând pe savantul Vasile
Pârvan şi apoi pe discipolul acestuia Vladimir Dumitrescu – fără a mai vorbi de o seamă de alte personali-tăţi
didactice şi universitare, autodidactul împătimit Barbu Ionescu şi-a diversificat şi lărgit cunoaşterea, pătrunzând
şi aprofundând activitatea şi modul de înţelegere a problemelor arheologice, punându-şi mai bine în valoare
descoperirile făcute.
Barbu Ionescu de timpuriu a înţeles că tot ce întreprinde el, trebuie notat undeva, menţionând minimul
de detalii : data, locul, descoperirile făcute, caracteristicile obiectivului, etc.
Aşa se face că, la faţa locului, după ce nota într-un carneţel, constatările cu privire la locul, punctul şi ce
a găsit, întors acasă făcea înscrierile de rigoare într-un registru într-o anumită cronologitate.
În anul 2008 – deci după 90 de ani – în 1918 – de când a începutsă noteze în acest caiet-registru – care este
păstrat ca o adevărată relicvă de fiica sa, – acum şi ea în vârstă de 73 de ani – şi la 28 de ani de la decesul tatălui
său, am avut fericita ocazie să văd acest unic REGISTRU, intitulat “Contribuţii la repertoriul arheologic al
judeţului Ilfov”.
* * *
Practic am rămas uluit de ce am văzut. Aveam senzaţia că am în faţă un film documentar. L-am răsfoit
aproape o oră şi efectiv nu ştiam ce să fac cu el. L-am răsfoit de la cap la coadă – cum se spune – şi invers şi
într-adevăr nu ştiam ce să fac mai întâi. Eram tentat să-l citesc integral dar timpul nu-mi permitea. Prin faţa
ochilor îmi treceau denumiri de localităţi, toate cunoscute, dar fără a crede că e posibil ca un om să fi parcurs
o asemenea întindere.
Înainte de anul 1940, cercetările lui Barbu Ionescu trecuseră Dunărea, ajungând prin Cadrilater. Ba mai
mult, curiozitatea l-a împins să sape, să scotocească şi pe unele insule din mijlocul Dunării, aşa cum este cazul
cu Insula Cusui. Cum şi cu ce o fi ajuns acolo numai Dumnezeu ştie ! Răsfoind filele acestui registru te blochezi.
Unde nu îţi dă prin gând acolo Barbu Ionescu a fost, a căutat, a săpat, atât cât a putut, şi a găsit măcar un
obiect vechi pe care să-l privească, să-l compare cu altul, să vadă dacă seamănă sau nu, din ce e făcut, ce formă
are, cum şi cât e de ars, dacă e vopsit şi cu ce fel de culoare, dacă scrie ceva pe el, dacă din 2-3 cioburi poate
deduce sau reconstitui un fost obiect şi urmând o suită de “dacă”!, “dacă”!, etc.
În cele din urmă, după o sumară şi atentă privire, îl introduce în nelipsita lui raniţă şi-şi ia drumul spre
casă şi – cu toată osteneala, arşiţa soarelui, tăişul vântului, praful, picăturile de ploaie – pleacă satisfăcut că
efortul nu i-a fost în zadar.
Aşa a strâns în decursul a 60 de ani, un bogat material arheologic – care i-a permis şi a fost posibil – să se
constituie într-un muzeu apreciat chiar de la începuturile lui de oameni de specialitate. Şi acest început de patrimoniu
a fost apoi permanent complinit şi diversificat în timp.
Ultima notare în acest registru de evidenţă menţionat mai sus, este făcută în anul 1979 şi se referă la un
punct de la comuna Chirnogi. Fiind născut în anul 1904, înseamnă că în anul 1979, Barbu Ionescu, la vârsta
de 75 de ani continua să lucreze.
Centralizarea datelor din registrul de evidenţa descoperirilor, este prezentată în sinteza alăturată din care
rezultă că Barbu Ionescu a întreprins cercetări la un număr impresionant de 834 de puncte arheologice. Sinteza
are la bază însăşi situaţia olografă întocmită de Barbu Ionescu.
Când Barbu Ionescu mergea în concediu la fiica sa Olimpia-Maria-Darvas la Tuşnad, după ce se odihnea
o zi – două, obosit după călătoria cu trenul, îşi relua pasiunea sa de periplu şi cercetare a localităţilor de pe
Valea Oltului, de la oraşul Bălan până la Băile Tuşnad, la fel procedând şi cu cele de pe Valea Trotuşului.
Spre convingere prezint alăturat harta acestor două localităţi şi cu însemnările făcute în urma cercetării
acestora.
Foarte important : La sfârşitul registrului de evidenţa rezultatului cercetărilor şi descoperirilor arheologice
regretatul Barbu Ionescu scria :
26
Î N C H E E R E
Nu avem pretenţia de a fi depistat de-a lungul câtorva zeci de ani, toate urmele de
aşezări străvechi din jurul oraşului Olteniţa, din care multe aparţin unor specialişti înaintaşi
ai noştri.
Sigur că au rămas destule nedescoperite încă, pe terasele apelor : Zboiul, Călnăul,
Mostiştea (cu afluenţii săi : Vânăta, Milotina, Ciorarii, Argova, parte din Coriţa), apoi,
firele de apă care se scurg în Argeş şi Dâmboviţa, din zona de est a judeţului Ilfov. Hotărât
că toate aceste cursuri de ape adăpostesc încă – pe malurile lor, mai mult sau mai puţin ridi
cate pe boturi de teren, ce a mai rămas nedistrus din resturile de locuiri, prin acţiunea
plugului şi discului, a construirii canalelor şi digurilor de irigaţii, etc.
Datorită acestor neajunsuri, este şi rămâne o îndatorire de bază pentru tinerii cercetători
ai muzeului Judeţului Ilfov, de a continua aceste investigaţii de teren, pline încă de surprize.
Cu cât se va acţiona mai repede şi temeinic în această direcţie, cu atât va fi mai bine.
Semnează , Barbu Ionescu
5.VI.1976
Când făcea această recomandare pentru posteritate Barbu Ionescu avea 72 de ani.
27

COD GALBEN ! ! !
– NINSORI LOCAL INSEMNATE CANTITATIV SI TEMPORAR VISCOLITE. INTERVALUL 08.02.2017, ORA 10:00 – 09.02.2017, ORA 09:00 ISU CALARASI

Comunicat de presă

Persoanele interesate să aplice pentru un loc de muncă sezonier în agricultură (culegător de mazăre) în Danemarca, o pot face până la data de 5 martie 2017

Firma Greenpeas (www.greenpeas.dk) din localitatea Ørbæk, Danemarca are vacante 150 de locuri de muncă de culegători de mazăre.

Descrierea locului de muncă: Culegătorii vor lucra în Danemarca în perioada iunie – septembrie/octombrie 2017. Program de lucru este de 30-40 ore/săptămână (se lucrează 6 zile/săptămână). Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse ţări, cu oportunităţi de dezvoltare a abilităţilor de muncă şi socializare.

Cerinţele locului de muncă: Vârsta minimã 18 ani; Muncă fizică grea, indiferent de climă; Experienţa în munca agricolă constituie un avantaj;

Limbi străine: Limba engleză – nivel minim;

Salariu oferit: Plata muncii este în funcţie de cantitate şi în acest sens lucrătorii trebuie să fie motivaţi. Salariul este în jur de 0.6 euro brut/kg + alocaţie de concediu. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei daneze. Mai multe informaţii despre impozite: http://www.skat.dk.

Alte beneficii: Cazarea se face în rulote, iar în camping sunt disponibile: bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu duşuri, maşini de spălat, internet Wireless. Taxa de cazare pe lucrător/pe zi este de 7-8 euro şi acoperă inclusiv gazul, apa şi electricitatea.

Transportul dus – întors România – Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contra cost pentru 1,5 euro/zi/persoană; opţional, lucrătorii pot să îşi aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă. Mai multe informaţii despre cazare şi transport se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com.

Mod de aplicare: Candidaţii trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: work@greenpeas.dk.

Termen limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 5 martie 2017.

Instrucţiunile de aplicare se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com.

Preselecţia persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin email de angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face în timp util de consilierii EURES. Selecţia va avea loc în prima jumatate a lunii martie 2017, la Ploiesti. Detaliile referitoare la data, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise NUMAI persoanelor invitate. NU sunt admise alte persoane la interviu.

Fotografia alăturată reprezintă intrarea principală în imobilul în
care a luat fiinţă prima dată Muzeul de Arheologie din Olteniţa
în anul 1957 din iniţiativa şi străduinţele lui BARBU IONESCU.
Este vorba de clădirea lui Mihai Dobrescu – cunoscut de
olteniţenii în vârstă sub numele de Mieluş Văcică, care a avut aici
restaurant, iar în spatele acesteia, fabrică de sifoane şi locuinţă, situată
pe strada mare – Argeşului din zilele noastre care atunci se numea Gheorghe
Gheorghiu Dej la nr.37.
În partea stângă se află Barbu Ionescu, acum în calitate de director,
şi lângă el Plămădeală Andrei. (aşa scrie pe verso fotografiei)
Deasupra uşii, firma pe care scrie : “Comitetul pentru Cultură şi
Artă”. Apoi MUZEUL de ISTORIE şi dedesubt, Olteniţa Judeţul Ilfov.
Nu ştiu de ce pe această firmă scrie “MUZEUL de ISTORIE”,
din moment ce în decizia de înfiinţare scrie “Muzeu de Arheologie”.
Este posibil ca Barbu Ionescu să se fi gândit că arheologia este ştiinţa
care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza urmelor materiale
păstrate, însă toate acestea, acum, cad sub incidenţa tardivităţii. Important
a fost că Barbu Ionescu a reuşit să înfiinţeze acest muzeu, pe
BARBU IONESCU ŞI baza obiectelor arheologice, donate statului, descoperite şi acumulate
PLĂMĂDEALĂ ANDREI de el în decursul a 39 de ani de căutări (din 1918 până în 1957)
Fotografia alăturată îl reprezintă pe fostul proprietar al imobilului
muzeului, cârciumarul Dobrescu Mihai alias Mieluş Văcică, mergând pe
strada mare, spre centru, aflat în dreptul magazinului de coloniale şi delicatese
al lui Voicu Mantu, spre nord casa şi salonul de frizerie al lui Gogu
Teodoru, apoi casa cu un etaj a profesorului de latină şi religie dl. Barbu,
după ea magazinul lui Costică Bălan, clădirea cu un etaj unde locuia şi avea
farmacie Leon Azdril şi apoi o parte din clădirea lui Ioniţă Vornicu unde
după naţionalizare a găzduit miliţia locală şi raională.
Această fotografie, dă posibilitatea olteniţenilor în vârstă să reconstituie
o imagine din Olteniţa de altădată dispărută pentru totdeauna datorită demolărilor
şi distrugerilor exponenţilor regimului comunist.
MIELUŞ VĂCICĂ

FOTOGRAFII PRIVIND IMAGINEA CASEI LUI
B A R B U I O N E S C U
Situată pe strada Cuza Vodă nr. 120 Olteniţa
Fotografie făcută în februarie 1980 din partea Fotografie făcută în februarie 1980 surprinde
de sud-est surprinde laturile clădirii partea de est partea de est a clădirii situată pe strada Cuza
spre strada Cuza Vodă, latura de sud cu faţa spre Vodă şi parţial faţada de sud umbrită de un
curte, şi împrejmuirea cu panouri metalice. frumos brad aflat în partea dreaptă a intrării în
clădire.
Fotografie făcută în luna mai 1980 reprezintă Fotografie făcută în luna mai 1980, faţa de
faţada din sud a clădirii, cu intrarea în imobil, sud a imobilului, îmbrăcată în vegetaţie florală
iar în faţă grădina cu o bogată vegetaţie ataşată mural, iar în faţa casei, întreaga
horticolă luxuriantă. grădină este o veritabilă jardinieră.
Fotografia reprezintă faţada de sud a imobilului îmbrăcată intens pe tot peretele cu vegetaţie florală –
trandafiri urcători japonezi, iar în faţa casei o grădină florală superbă, de primăvară până toamna târziu. Această
solidă, încăpătoare şi frumoasă casă şi inclusiv grădina A FOST DEMOLATĂ DE AUTORITĂŢILE REGIMULUI
COMUNIST ŞI ÎN LOCUL EI AU CONSTRUIT UN “LOC VIRAN PAVAT”. PENTRU CE ŞI CUI
FOLOSEAU ACESTE DISTRUGERI ? ÎN CARE LOCUIAU TREI FAMILII ŞI PENTRU CARE PLĂTEA
IMPOZIT ?
25
Barbu Ionescu a fost un om onorabil, ordonat, hotărât, de caracter şi cinstit şi a persistat cu convingere
în pasiunea lui de arheologie. A avut o casă dobândită prin muncă cinstită, iar ca mijloc de transport, a parcurs
sute de kilometri cu cunoscuta-i bicicletă “Diamant”, pe portbagajul căreia, câteodată, o ducea şi pe fiica lui
mai mare Olimpia, pe atunci în vârstă de 5-6 ani. Proceda la fel, atât pentru a nu fi singur în deplasările lui în
teren cât mai ales cu scopul de a-i trezi pasiunea spre acest domeniu care – până la urmă – nu i-a semănat.
Odată cu trecerea timpului, avansând în cercetările sale şi obţinând rezultate, a intrat în contact şi a cunoscut
oameni de ştiinţă şi cultură consacraţi ai vremii în domeniul arheologiei, menţionând pe savantul Vasile
Pârvan şi apoi pe discipolul acestuia Vladimir Dumitrescu – fără a mai vorbi de o seamă de alte personali-tăţi
didactice şi universitare, autodidactul împătimit Barbu Ionescu şi-a diversificat şi lărgit cunoaşterea, pătrunzând
şi aprofundând activitatea şi modul de înţelegere a problemelor arheologice, punându-şi mai bine în valoare
descoperirile făcute.
Barbu Ionescu de timpuriu a înţeles că tot ce întreprinde el, trebuie notat undeva, menţionând minimul
de detalii : data, locul, descoperirile făcute, caracteristicile obiectivului, etc.
Aşa se face că, la faţa locului, după ce nota într-un carneţel, constatările cu privire la locul, punctul şi ce
a găsit, întors acasă făcea înscrierile de rigoare într-un registru într-o anumită cronologitate.
În anul 2008 – deci după 90 de ani – în 1918 – de când a începutsă noteze în acest caiet-registru – care este
păstrat ca o adevărată relicvă de fiica sa, – acum şi ea în vârstă de 73 de ani – şi la 28 de ani de la decesul tatălui
său, am avut fericita ocazie să văd acest unic REGISTRU, intitulat “Contribuţii la repertoriul arheologic al
judeţului Ilfov”.
* * *
Practic am rămas uluit de ce am văzut. Aveam senzaţia că am în faţă un film documentar. L-am răsfoit
aproape o oră şi efectiv nu ştiam ce să fac cu el. L-am răsfoit de la cap la coadă – cum se spune – şi invers şi
într-adevăr nu ştiam ce să fac mai întâi. Eram tentat să-l citesc integral dar timpul nu-mi permitea. Prin faţa
ochilor îmi treceau denumiri de localităţi, toate cunoscute, dar fără a crede că e posibil ca un om să fi parcurs
o asemenea întindere.
Înainte de anul 1940, cercetările lui Barbu Ionescu trecuseră Dunărea, ajungând prin Cadrilater. Ba mai
mult, curiozitatea l-a împins să sape, să scotocească şi pe unele insule din mijlocul Dunării, aşa cum este cazul
cu Insula Cusui. Cum şi cu ce o fi ajuns acolo numai Dumnezeu ştie ! Răsfoind filele acestui registru te blochezi.
Unde nu îţi dă prin gând acolo Barbu Ionescu a fost, a căutat, a săpat, atât cât a putut, şi a găsit măcar un
obiect vechi pe care să-l privească, să-l compare cu altul, să vadă dacă seamănă sau nu, din ce e făcut, ce formă
are, cum şi cât e de ars, dacă e vopsit şi cu ce fel de culoare, dacă scrie ceva pe el, dacă din 2-3 cioburi poate
deduce sau reconstitui un fost obiect şi urmând o suită de “dacă”!, “dacă”!, etc.
În cele din urmă, după o sumară şi atentă privire, îl introduce în nelipsita lui raniţă şi-şi ia drumul spre
casă şi – cu toată osteneala, arşiţa soarelui, tăişul vântului, praful, picăturile de ploaie – pleacă satisfăcut că
efortul nu i-a fost în zadar.
Aşa a strâns în decursul a 60 de ani, un bogat material arheologic – care i-a permis şi a fost posibil – să se
constituie într-un muzeu apreciat chiar de la începuturile lui de oameni de specialitate. Şi acest început de patrimoniu
a fost apoi permanent complinit şi diversificat în timp.
Ultima notare în acest registru de evidenţă menţionat mai sus, este făcută în anul 1979 şi se referă la un
punct de la comuna Chirnogi. Fiind născut în anul 1904, înseamnă că în anul 1979, Barbu Ionescu, la vârsta
de 75 de ani continua să lucreze.
Centralizarea datelor din registrul de evidenţa descoperirilor, este prezentată în sinteza alăturată din care
rezultă că Barbu Ionescu a întreprins cercetări la un număr impresionant de 834 de puncte arheologice. Sinteza
are la bază însăşi situaţia olografă întocmită de Barbu Ionescu.
Când Barbu Ionescu mergea în concediu la fiica sa Olimpia-Maria-Darvas la Tuşnad, după ce se odihnea
o zi – două, obosit după călătoria cu trenul, îşi relua pasiunea sa de periplu şi cercetare a localităţilor de pe
Valea Oltului, de la oraşul Bălan până la Băile Tuşnad, la fel procedând şi cu cele de pe Valea Trotuşului.
Spre convingere prezint alăturat harta acestor două localităţi şi cu însemnările făcute în urma cercetării
acestora.
Foarte important : La sfârşitul registrului de evidenţa rezultatului cercetărilor şi descoperirilor arheologice
regretatul Barbu Ionescu scria :

Î N C H E I E R E
Nu avem pretenţia de a fi depistat de-a lungul câtorva zeci de ani, toate urmele de
aşezări străvechi din jurul oraşului Olteniţa, din care multe aparţin unor specialişti înaintaşi
ai noştri.
Sigur că au rămas destule nedescoperite încă, pe terasele apelor : Zboiul, Călnăul,
Mostiştea (cu afluenţii săi : Vânăta, Milotina, Ciorarii, Argova, parte din Coriţa), apoi,
firele de apă care se scurg în Argeş şi Dâmboviţa, din zona de est a judeţului Ilfov. Hotărât
că toate aceste cursuri de ape adăpostesc încă – pe malurile lor, mai mult sau mai puţin ridi
cate pe boturi de teren, ce a mai rămas nedistrus din resturile de locuiri, prin acţiunea
plugului şi discului, a construirii canalelor şi digurilor de irigaţii, etc.
Datorită acestor neajunsuri, este şi rămâne o îndatorire de bază pentru tinerii cercetători
ai muzeului Judeţului Ilfov, de a continua aceste investigaţii de teren, pline încă de surprize.
Cu cât se va acţiona mai repede şi temeinic în această direcţie, cu atât va fi mai bine.
Semnează , Barbu Ionescu
5.VI.1976
Când făcea această recomandare pentru posteritate Barbu Ionescu avea 72 de ani.                                                                                                                                                                                         Fragment din vol MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA de PAUL AMU !

Posted by RADIO TV Oltenita on 6 Februarie 2017

Scurtă prezentare
Biblioteca liceului teoretic “Neagoe Basarab” din Olteniţa şi-a făcut simţită prezenţa în peisajul intelectual
citadin, începând cu anul 1956, pe atunci fiind bibliotecar inimosul Florin Teodorescu. De atunci, constant, îşi
dezvăluie în modul cel mai adecvat măreţia cunoaşterii tainelor şi menirea de a forma şi dezvolta elevilor,
gustul studiului şi al lecturii, ştiinţa de a se informa, deprinderile de lucru independent în bibliotecă, de la orientarea
accesului direct la publicaţii, selectivitate şi sisteme de lectură, şi mai ales capacitatea de lectură valorizantă.
Profilarea şi dimensionarea judicioasă a colecţiilor, menţinerea lor în actualitate, prin achiziţiile curente,
a fost şi rămâne o preocupare esenţială a activităţii bibliotecarului, care trebuie să aibă metodă şi răbdare în a
oferi sprijinul dialogului permanent.
Astfel s-a ajuns ca biblioteca să dispună de un fond de peste 31.000 volume de cărţi, periodice, fond de
carte rară. Acest tezaur, nu numai literar, această comoară valoroasă este foarte solicitată, zilnic păşind pragul
bibliotecii 70-80 de utilizatori care împrumută sau consultă în sala de lectură, peste 130 de documente pe zi.
Catalogul sistematic, alfabetic, catalogul criticii literare, fişierul noutăţilor editoriale, cataloagele bibliografice
pe autori, calendarul aniversar, reflectă fondul bibliotecii, toate fiind surse bibliografice şi mijloace
de orientare în bibliotecă.
Pe lângă secţiile tradiţionale ca : sala de împrumut, sala de lectură cu 20 de locuri, a fost înfiinţată o secţie
de carte în limba engleză şi franceză, realizate cu sprijinul “Corpului Păcii” din Bucureşti şi a familiei franceze
De Guera, care a donat liceului aprox. 4000 de volume de cărţi şi echipamente specifice.
Bibliotecarii liceului: Florin Teodorescu, Virginia Blaga şi profesoara Sia Captaru, au reuşit o reaşezare
profesională prin ieşirea din izolare şi asumarea unor sarcini curente de cercetare specifică şi valorificare a
colecţiilor.
Au trecut peste trei decenii şi jumătate – îmi spunea bibliotecara, distinsa doamnă Sia Captaru – timp în
care cărţile i-au fost prietene. Din această prietenie a rezultat o bibliotecă importantă prin valoarea fondurilor
şi prin activitatea tot mai bogată de la an la an, încununată cu premiul I pe ţară acordat de Asociaţia Bibliotecarului
din Învăţământ din România, în anul 1993/”.
Valoroasa bibliotecă şi-a găsit expresia în mod covârşitor în nivelul de pregătire al elevilor care în decursul
anilor au absolvit cursurile acestui liceu în care îşi desfăşoară activitatea inimoasa profesoară Sia Captaru,
care, în tot ceea ce face, pune mult suflet şi pasiune.
Intenţionând să pătrund – atât cât mi-a permis timpul – tainele acestei biblioteci care reprezintă indubitabil
un arsenal şi o sursă inepuizabilă de utile, complexe şi solide cunoştinţe, aveam să constat din partea bibliote-
509
carei, doamna profesoară Sia Captaru, o preocupare prioritară de permanentă selecţie a fondului de carte,
scoţându-le din uz – fără a le înlătura – pe cele care erau impuse de regimul comunist şi care aveau mai mult
un rol de intoxicare, decorativ, un fel de maculatură şi totodată un comportament deschis şi atractiv faţă de
elevi spre a le stimula şi trezi gustul cititului.
Bibliotecara, doamna profesoară Sia Captaru îmi spunea că trebuie apreciat, legat de situaţia bibliotecii
şi implicarea conducerii liceului, respectiv a domnilor profesori Lucian Pavel şi Constantin Ceauşu în procesul
de modernizare a serviciilor de lectură ataşamentul faţă de carte şi bibliotecă.
Ţin să menţionez aici şi următorul eveniment:
În ziua de 19 decembrie 1999 am aniversat 80 de ani de la înfiinţarea liceului. La locul potrivit – am făcut
un capitol separat din acest eveniment – arăt că la acea dată memorabilă intrată de acum în istorie, am vizitat
biblioteca însoţindu-l pe doctorul Spirea Roşca, cel care a fost şef de promoţie al anului 1938 al acestui liceu.
După ce am păşit pe monumentala intrare principală a acestei impunătoare clădiri, însoţindu-i pe doctorul
Spirea Roşca şi pe veteranul de război Aurelian Gulan, acest fiu demn şi legendar al oraşului nostru natal, din
holul principal din faţa cancelariei profesorilor şi biroul directorului am luat-o pe holul dinspre partea de sud
şi am coborât la subsol. Ajunşi aici toţi trei ne-am oprit. Cu multe decenii în urmă, subsolul liceului servea
pentru depozitarea lemnelor necesare sobelor din teracotă în vederea încălzirii sălilor de clasă. Acum liceul se
încălzeşte cu gaze. A dispărut mizeria şi efortul fizic al oamenilor.
Acum, aici erau săli de sport amenajate. Pe partea stângă, în fund, se află biblioteca. Când am trecut
pragul toţi am rămas plăcut impresionaţi de ce am văzut. Biblioteca era aranjată profesionist şi se vedea că
este ordine peste tot. Am intrat printre rafturi. Doamna profesoară Sia Captaru era foarte încântată când i-am
prezentat pe cei doi vizitatori şi mai încântată a fost când i-am spus că şi ei au fost cândva elevii acestui liceu.
Şi pe faţa lui Spirea Roşca şi a lui Aurelian Gulan se citea o bucurie care nu putea fi ascunsă. Ne-a oferit
scaune şi ne-a rugat să luăm loc. Bibliotecara a început să ne povestească, dându-ne unele date despre bibliotecă.
La un moment dat, şi doctorul Spirea Roşca, coborând în timp, a început la rândul său să ne povestească
lucruri petrecute în viaţa sa pe timpul cât a fost elev aici. În discuţia noastră a revenit la scurt timp evocarea
personalităţii marelui profesor şi director al liceului care a fost Alexandru Stoicescu. De altfel, doctorul Spirea
Roşca, deşi a semnat tabelul făcut de mine în vederea revenirii liceului la numele său iniţial de “Constantin
Alimăneşteanu”, totuşi îmi spunea că a discutat cu un alt fost elev al liceului mai bătrân ca el, Păsculescu, cum
că ar fi bine ca liceul să se numească “Alexandru Stoicescu”. Am zăbovit în bibliotecă mai bine de o jumătate
de oră. Doctorul Spirea Roşca şi Aurelian Gulan şi-au luat rămas bun de la bibliotecară, nu înainte de a o
felicita pentru modul în care se prezintă biblioteca. A avut totuşi timp să-i spună că pe timpul nostru liceul nu
avea bibliotecă. Am ieşit apoi pe holul din noua aripă a liceului din partea de est. Am ajuns în curte. Iar ne-am
oprit şi am admirat stejarul falnic care acum este declarat monument al natu-rii. Apoi, ajungând la colţ cu doctorul
Spirea Roşca, am mers până în faţa casei lui Alexandru Mărculescu, cel care a scris monografia oraşului
Olteniţa.
Fiecare dintre noi am fi vrut ca acele momente încărcate de plăcute amintiri din vremuri îndepărtate să
nu se termine niciodată. Dar vremea niciodată nu are răbdare. Îmi aduc aminte de o vorbă, pe cât de înţeleaptă
pe atât de adevărată şi anume: “O dată cu trecerea timpului, se duc şi amintirile frumoase.”.
Întrucât în lucrare i-am consacrat un capitol amplu aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea liceului
“Constantin Alimăneşteanu, voi mai vorbi despre lucruri care au tangență cu biblioteca, acest tezaur care
păstrează dovezi ale foştilor elevi care au devenit personalităţi utile societăţii româneşti.

                                         

Pompierii călărăşeni au venit din nou în sprijinul unui echipaj ucrainean îmbarcat pe o navă autopropulsată slovacă blocată între gheţuri pe braţul Bala, la km 9,  în dreptul localităţii Unirea 

 

Patru pompierii militari călărăşeni au transportat carburant şi o motopompă pentru echipajul navei slovace rămas fără combustibil  pentru funcţionarea ambarcaţiunii

 

În data de 04.02.2017, începând cu ora  13.10, un echipaj format din patru pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi au folosit mai multe mijloace de transport pentru a duce provizii de carburant şi o motopompă de mici dimensiuni, lucruri atât de necesare marinarilor blocaţi în gheaţă pe Braţul Bala, la km 9.

Iniţial, la sediul unităţii, agenţii armatorului au adus cu un autovehicul de teren proviziile de carburant, pe care le-au descărcat. Ulterior pompierii călărăşeni le-au pus într-o autospecială de transport şi s-au deplasat în comuna Unirea pe braţul malului Borcea.

De aici pompierii militari cu sprijinul a trei localnici au descărcat bidoanele de combustibil şi o motopompă  şi le-au urcat într-o barcă pe care au împins-o pe gheaţa groasă formată deasupra braţului Borcea.

După ce au ajuns pe terenul din baltă, în aproximativ 40 de minute,  localnici i-au ajutat pe pompierii militari  şi au transportat cu un atelaj hipo proviziile şi motopompa aproximativ 4 kilometri până la malul stâng al braţului Bala, după care proviziile au fost puse într-o altă barcă cu motor.

Pe firul apei, printre sloiurile de gheaţă, în aproximativ 50 de minute pompierii au ajuns în dreptul navei autopropulsate sub pavilion slovac blocată în gheaţă aproape de pe malul drept al Braţului Bala, la circa un kilometru de gura Dunării.

La bordul acesteia se aflau şapte membri, care rămăseseră fără carburant şi care aveau neapărată nevoie de o motopompă pentru evacuarea apei dintr-un container.

Trebuie menţionat că în urmă cu aproximativ cinci zile pompierii din cadrul I.S.U. Călăraşi au transportat  provizii de alimente şi apă membrilor echipajului navei blocate.

În jurul orei 18.30 misiunea s-a încheiat cu succes, pompierii întorcându-se la bază pe acelaşi itinerar.

 

 

 

 

 

Intervenţie la incendiu de plante furajere în satul Tonea, comuna Modelu

 

 

Trei echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au acţionat pentru stingerea incendiului cu 3 autospeciale timp de aproximativ şapte ore, evitând posibilitatea propagării arderii la gospodăriile învecinate și la alte bunuri materiale

 

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompie0ri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea furajelor

 

 

         În data de 05.02.2017, ora 12.30, trei  echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza localității Tonea, comuna Modelu,  pentru stingerea unui incendiu de plante furajere izbucnit la o anexă gospodărească, proprietate individuală, aparţinând lui T.D.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte puternic, cu flacără și cu fum dens pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. existând risc de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompie0ri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea furajelor.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ şapte ore.

În urma incendiului au ars aproximativ 20 de tone de lucernă, sub formă de baloţi aşezaţi în şire, valoarea pagubelor fiind estimată în caest caz la suma de aproximativ 30.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la gospodăriile din imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit eficient și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 70.000 de lei.

COD GALBEN. ! ! !
Ceata care determina scaderea vizibilitatii local sub 200m si izolat sub 50m.
Interval 09:00-12:00 06.02.2017. ISU CALARASI

Agricola Borcea a spus adio titlului de campioana judeteana in urma cu doua etape, atunci cand a obtinut doar o remiza, pe teren propriu, scor 1-1, cu Venus Independenta, liderul clasamentului. Sambata, borcenii au dezamagit din nou si lasa acum impresia ca nici macar prezenta lor pe podium, la finalul sezonului, nu mai este sigura.

Rapid Ulmeni, revelatia actualei editii de campionat judetean, nu doar ca a uimit prin victoria cu 4-1, dar si-a anuntat, prin acest rezultat, intentia de a  incheia editia 2015-2016 a Ligii a 4-a pe locul al treilea in clasament. Borcea nici macar nu a miscat in front in fata rapidistilor, iar acest lucru a fost posibil si pentru ca Super Mario Serban, golgheterul Agricolei, n-a reusit foarte multe in fata adversarului sau direct, Ionut Marin.

Fundasul de fier al celor de la Ulmeni lucreaza ca bodyguard la postul de televiziune Romania TV, acolo unde se ocupa de securitatea unor vedete precum Ionela Nastase sau Victor Ciutacu. In week-end-uri coboara in mocirla fotbalului calarasean si imbraca tricoul Rapidului. Este la primul sezon la formatia ce isi disputa meciurile de pe teren propriu la Valea lu’ Soare. A debutat in fotbal la Spantov, a fost un an la Manastirea, apoi s-a intors in „Groapa” de la Tatina, iar acum face parte dintr-o echipa frumoasa, capabila sa incurce orice adversar din Liga a 4-a.

Ionut Marin nu e genul de jucator care sa se laude cu reusitele sale. Il admira pe Vlad Chiriches, de la Napoli, si recunoaste ca evolutia sa buna din jocul cu Borcea a fost favorizata si de forma slaba a adversarilor. „L-am avut ca adversar pe Serban. A avut o singura ocazie. In rest, colegii sai nu prea i-au dat mingea. Cred ca ar fi fost mai periculos daca ajungea mingea la el. Am castigat clar meciul”, spune fundasul celor de la Ulmeni.

Echipa sa va lupta pana la finalul sezonului pentru ultimul loc pe podium chiar cu Borcea. „Cred ca avem sanse mai mult ca ei. Ei trebuie sa stea o etapa. In plus, in deplasare sunt o echipa slaba. La Ulmeni au venit nepregatiti. Mi s-a parut ca nu sunt deloc organizati”.SURSA-https://www.sportcalarasean.ro/chiriches-de-ulmeni/

 

Ministerul Educatiei a anuntat ca elevii vor invata o saptamana in plus in anul scolar care vine. Intre 11 septembrie 2017 si 22 iunie 2018, elevii vor merge la scoala 174 de zile lucratoare. Spre comparatie, un angajat are in decursul unui an aproximativ 230 de zile lucratoare.

Anul scolar 2017-2018 va incepe pe 11 septembrie, conform Proiectului de Ordin anuntat de Ministerul Educatiei. Scoala se va incheia pe 22 iunie 2018.

Pentru anul ce vine, copiii vor avea 36 de saptamani de cursuri, insumand 174 de zile lucratoare. Fata de anul acesta, cand s-au invatat 35 de saptamani, avem o saptamana in plus de scoala

Exista si elevi care vor invata mai putin. La Clasa a VIII-a vor fi doar 34 de saptamani de cursuri, acestea urmand sa se incheie pe 8 iunie 2018, iar pentru clasele terminale din liceu vor fi 32 de saptamani de, pana pe 25 mai 2018.

Pentru invatamantul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologica, durata cursurilor este de 37 de saptamani, insumand 179 de zile lucratoare.

Semestrul I va incepe pe 11 septembrie si va dura pana pe 2 februarie. In perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2017, clasele din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar sunt in vacanta.

Vacanta de iarna va fi intre 23 decembrie 2017 si 7 ianuarie 2018. Se va reveni apoi la cursuri pentru aproape o luna, intre 8 ianuarie 2018 si 2 februarie 2018, dupa care urmeaza vacanta intersemestriala, intre 3 februarie 2018 si 11 februarie 2018.SURSA-https://www.portalinvatamant.ro/articole/structura-anului-scolar-19/o-saptamana-in-plus-de-scoala-pentru-elevi-anul-scolar-2017-2018-incepe-pe-11-septembrie-si-se-incheie-pe-22-iunie-6986.html?utm_source=legislatiamuncii-02022017&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter&uid=580067

             Din nou  localitatea  Chirnogi reinnoieste traditiile .Si in acest an  2017 la inceput de an agricol (in vechime la romani anul agricol incepea in ziua de sf Trifon pe 1 februarie ),comunitatea locala  din Chirnogi  infruntand  un gerulet destul de strasnic, accentuat fiind de haina alba de promoroaca si  chiciura specifica, in care iarna a invesmantat aceasta zi , a sarbatorit o veche traditie  de pe ambele maluri ale Dunarii si anume Zarezanul sau Trifonul Viilor.
           Sf Trifon ocrotitor al  agricultorilor ,al semanaturilor,al livezilor si mai cu seama al viilor  este cinstit in lumea rurala a satului mai cu seama in zona dunarii atat de romani cat si de bulgari.
In aceasta  zi se oficiaza  slujbe speciale :  acatistul si molitfele Sf Trifon ,apoi preotul merge  la marginea satului aducand binecuvantarea lui Dumnezeu prin stropirea cu agheasma a campurilor si culturilor agricole ,apoi traditional ritualic sunt taiate coarde de vita de vie din care se fac coronite  pentru  protectia  viilor  in noul an agricol si sunt stropite viile cu vin spre  rod bogat.
             Avand binecuvantarea preotului paroh Adrian Postolea  ,preacucernicul si tanarul preot  Danut Dumitru Ionita  dis de dimineata a slujit in biserica sf Nicolae din centrul civic al comunei Chirnogi  aceste slujbe inchinate sf Trifon ,a binecuvantat semintele aduse de catre credinciosi la biserica (semiinte ce urmeaza sa fie semanate in acest nou an agricol),apoi alaturi de domnul primar Roman Irinel  inginer diplomat  absolvent al  universitatii agronomice din Bucuresti ( profil agricol deci nu intamplator prezent la aceasta  sarbatoare  dedicata anului agricol ! ),de dl viceprimar Adrian Chirica si dl consilier Ion Stefan ( cel care a participat la toate cele cinci editii ale acestei sarbatori reanviate la Chirnogi ) si alti credinciosi au mers in viile  din afara satului unde  parintele Ionita  a stropit cu apa sfintita si vin  aceste culturi invocand  ca Dumnezeu sa-si reverse  darurile sale cele bogate prin  rodirea acestor  campuri lucrate  de catre gospodarii chirnogeni
       Simbolic  a fost marcat momentul aniversar al  implinirii a 5 ani de cand la 01 febr  s-au inceput oficial  intalnirile dintre cele doua comunitati locale Chirnogi si Tutrakan (Turtucaia ),prin  prezenta  celor doua drapele ale statelor prietene Romania si Bulgaria ,cei prezenti  transmitand cu aceasta ocazie un calduros salut  comunitatii locale infratite cu loc. Chirnogi -Tutrakanul.
   Tot in aceasta zi preotul Ionita D Danut  a mers la scoala 3 si scoala 1 din Chirnogi unde la diverse clase (clasa  a IV-a inv Doina Roman, clasa pregatitoare inv Geta Raboj ,cls a III-a inv Margareta Stefan) ;a prezentat   copiilor (foarte surprinsi dar si incantati  de inedita vizita ) pe scurt  istoria si viata Sf Trifon ,obiceiurile legate de aceasta sarbatoare si a oferit copiilor cate o iconita .  Toate acestea  au fost facute pentru a reanoda vechi traditii romanesti  ce in anii din urma au fost pierdute sau uitate  in multe comunitatii locale ,comunitatea locala din Chirnogi facand parte dintr-un bogat areal viticol .  
 Marele Lucian Blaga spunea ca : ,,Vesnicia s-a nascut la sat „,daca stam sa aprofundam acest lucru  constatam ca acest popor are si a avut traditii desebite  cu un caracter profund ,cu baze educative si morale foarte sanatoase ce au radacini ce se pierd in negura timpului ,dar care astazi prin  dragostea pastratorilor de traditii cautam sa le reanviem si sa le transmitem mai departe viitorimii.
 A consemnat ptr Radio -Tv Oltenita  corepondentul  din teritoriu ing. Relu Cotoban

—–http://www.webradiocentral.com/tune-in.php?h=62088-radio-tv-oltenita

Codul Etic al Profesorului prevede interzicerea meditatiilor pe care profesorii le dau catre copiii din propria clasa „prin constrangere”. Acesta este in dezbatere publica la Ministerul Educatiei, iar una dintre temele care se discuta este daca sa se interzica in mod definitiv meditatiile pe care le dau profesorii catre elevii din clasele lor. De asemenea, documentul interzice solicitarea, acceptarea sau colectarea de catre personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri, precum si impunerea unor materiale auxiliare contra-cost.

Codul Etic al Profesorului, sau Codul de Etica pentru invatamanul preuniversitar asa cum este el denumit, se afla in dezbatere publica de ceva vreme, lansat fiind de catre Ministerul Educatiei.
Acest Cod contine patru capitole principale, in care se refera la valorile si normele de conduita pe care trebuie sa le respecte un cadru didactic.
Proiectul prevede norme de conduita ale profesorilor, cum ar fi: denuntarea oricaror forme de violenta asupra elevilor, interzicerea hartuirii si a relatiilor sexuale cu ei, precum si incurajarea tolerantei si a diversitatii. MAI MULTE -AICI—https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-97/codul-etic-al-profesorului-meditatiile-vor-fi-interzise-6984.html

O serie de oameni politici sau funcționari publici călărășeni beneficiază de prevederile proiectului de lege privind grațierea și de ordonanța de urgență privind modificările Codului Penal, adoptate de Guvernul României în cursul serii de 31 ianuarie 2017.

Stelian Fuia este cel mai cunoscut politician călărășean care scapă de închisoare, în urma adoptării proiectului de lege privind grațierea, concomitent cu ordonanța privind modificarea codurilor penale. Fost lider al Partidului Democrat Liberal, din postura de deputat a fost numit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, post pe care l-a ocupat în perioada 9 februarie 2012 – 7 mai 2012. A fost acuzat de Direcția Națională Anticorupție de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Stelian Fuia, în calitate de director la Stațiunea Fundulea (în perioada 1 martie 2005 — 15 decembrie 2007), în înțelegere cu Daniel State, Dragoș Paraschivoiu și Constantin Oprișan, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulate în perioada mai — decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitație, a respectivelor imobile din patrimoniul statului. A fost condamnat, prin sentință definitivă emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 29.06.2016, la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani. În prezent, acesta se află încarcerat la penitenciarul Poarta Albă.

Liviu Mușat, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, este și el judecat, la acest moment, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București și instrumentat de procurorii Direcției Naționale anticorupție. Este acuzat de abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție, fiind trimis în judecată sub control judiciar. Procurorii spun că, în perioada decembrie 2013 — iulie 2014, fostul lider al Consiliului Județean ialomița, Silvian Ciupercă, i-a determinat pe Liviu Mușat, președintele ADR Sud Muntenia, dar și pe alți inculpați din dosar, respectiv Mariana Vișan, director adjunct ADR Sud Muntenia, dar și Scripcă Dragomir, expert în cadrul Biroului Județean Ialomița al ADR Sud Muntenia, să-și îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul amânării nejustificate a vizitelor de monitorizare, cu scopul sprijinirii intereselor inculpatei Elena Corina Trandafir, beneficiar și/ sau consultant în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană depuse la ADR Sud Muntenia, astfel încât beneficiarii acestor proiecte să nu suporte corecții financiare.

Un alt dosar răsunător, aflat pe rolul Tribunalului Călărași, vizând infracțiunea de aduz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție, este cel în care figurează Jenel Șerban, fost prefect al județului Călărași, în perioada 2000 – 2004, în prezent director al Oficiului Județean pentru Finanțarea investițiilor Rurale. În același dosar, instrumentat tot de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, figurează ca inculpați și Chirică Constantin, Cora Gheorghe, Coman Cornel, Tudor Lucian, Culea Dumitru, Dobre Aurelian, Tudone Dumitru, Dorobanțu Dorel, Stan Aurel, Năbârgeac Ion, Eneschi Toma, Giurea Constantin, Ifrim Elena, Marcu Nicolae, Manea Victor, Jarul Eugeniu. În acest caz, valoarea prejudiciului este de circa 4 milioane de euro. Aceștia sunt acuzați că, pe 13 iulie 2007, Comisia județeană de fond funciar Călărași, compusă din inculpații Jenel Șerban, Cornel Coman, Eugeniu Jarul, Elena Ifrim, Ion Năbârgeac, Aurelian Dobre, Dumitru Tudone, Gheorghe Cora și Toma Eneschi, a aprobat procesul-verbal de delimitare a suprafeței de 1.982,54 hectare, aflată în administrarea INCDA Fundulea și trecerea acesteia din domeniul public al statului în domeniul privat al orașului Fundulea.Procurorii au apreciat că acest transfer s-a realizat cu încălcarea competențelor prevăzute de lege și fără a se verifica și clarifica situația juridică a terenului, în condițiile în care nici nu exista o justificare a delimitării suprafeței respective.

Evaluare uluitoare

La acest moment, ordonanța privind modificarea codurilor penale prevede pedepse de la 6 luni la 3 ani sau amendă pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă prejudiciul este mai mare de 200.000 lei. Procurorii DNA au stabilit că valoarea de piață a suprafeței de 1.982,54 hectare, care a fost scoasă din patrimoniul INCDA Fundulea, este de 25.468.621 de lei, mai precis 12.846 lei hectarul, fapt absolut uluitor, prețul fiind nici la jumătate din cel de pe piața imobiliară. În acest dosar, figurează ca inculpați primarii localităților Fundulea, Tămădău Mare, Nicolae Bălcescu și Lupșanu. Cornal Coman a fost subprefect al județului Călărași. Tudone Dumitru este secretarul Consiliului Județean Călărași. Ifrim Elena este șef serviciu la Prefectura Călărași.

De amnistie și grațiere beneficiază și fostul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași. Cătălin Leonard Popescu a fost trimis în judecată tot de către Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de de complicitate la tentativă de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În perioada 2010 – 2011, inculpatul Dobre Cornel, administrator al unei societăţi comerciale, pentru a obţine o finanţare nerambursabilă în valoare de 1.629.273 lei pentru proiectul „Fermă piscicolă comuna Jegălia” (finanţare nerambursabilă solicitată la data de 30 mai 2010), a prezentat la autoritatea contractantă mai multe documente ce nu reflectau realitatea, fără ca ulterior fondurile europene să fi fost plătite inculpatului. Autoritatea de Management nu a efectuat nici o plată către inculpatul Dobre Cornel, întrucât cererile de rambursare depuse în cadrul proiectului nu au fost aprobate, iar la data de 12 iulie 2012, contractul de finanţare încheiat în 2010 a fost reziliat de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit. Inculpatul Dobre Cornel a fost ajutat în încercarea sa de a obţine fonduri europene în mod fraudulos de către inculpaţii Florea Florin, Tănăsescu Iulian, Boboc Paul-Daniel şi Popescu Leonard-Cătălin, care i-au pus la dispoziţie mai multe documente false (oferte, contracte, facturi etc.), ce nu reflectau realitatea şi care aveau să fie depuse de acesta la autoritatea contractantă.

Condamnat la 2 luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu, Nicolae Ghedzira, fostul primar al comunei Sărulești, până în anul 2012, scapă nepedepsit după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași l-au trimis în judecată, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. La data de 1 iulie 2015, Nicolae Ghedzira și Vlad Anghel, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, au fost reținuți și prezentați cu mandat de arestare preventivă. Au fost acuzați că ar fi cauzat Primăriei Sărulești un prejudiciu de 545.000 lei, prin decontarea de lucrări fictive. În fapt, în perioada 2009-2012, s-au acceptat facturi, situaţii şi centralizatoare de lucrări false, în baza cărora Primăria Sărulești ar fi plătit nejustificat 545.517 de lei, reprezentând lucrări neexecutate sau bunuri nelivrate şi nefolosite în investiţiile respective. Prin aceste mijloace, societatea Vlad Magic, din comuna Cuza Vodă, judeţul Călăraşi, patronată de Vlad Anghel, ar fi obţinut foloase materiale necuvenite, cauzând instituţiei publice un prejudiciu de 545.517 de lei. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor deţinute de cei în cauză, în cuantum de 224.103 lei. Alte două persoane figurează ca inculpate, pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară, în același dosar: Trifu Maria, respectiv Simionescu Dumitru.MAI MULTE AICI—http://marinbadea.ro/bucurie-ce-calaraseni-scapa-de-mana-aspra-judecatorilor/

Un eveniment deosebit de important la nivel de Oltenita. Asociatia noastra invita la Prima Editie de Cunoastere, Comunicare , Dialog si Consultare, toate ONG-urile din Municipiul Oltenita. Fiecare dintre conducerea ONG-urilor va pregati o prezentare a ONG-ului. Rugam confirmarea de participare sa fie prin e-mail: aivointaaiputere@gmail.com sau la nr. de telefon 0726679340 Va multumim si va asteptam cu mult drag!
Scrie un mesaj…

S-a născut la 25 ianuarie 1905 în comuna Toparcea judeţul Sibiu. S-a încadrat de timpuriu la tipografia
unui patron din Cluj unde a învăţat meseria de tipograf. Din fragedă tinereţe a fost un împătimit al sportului
rege. A îmbrăţişat fotbalul căruia i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii. A venit în Olteniţa în anul 1926
trimis în delegaţie de patronul său pentru o perioadă de circa două săptămâni pentru a se specializa în ale
tipografiei la Olteniţa la tipografia lui Nicu Niculescu, dat fiind faptul că acesta se afla mai aproape de capitală
şi era mai la curent cu noutăţile în acest domeniu.
De cum l-a văzut, Nicu Niculescu a pus ochii pe el şi i-a propus ca să-l angajeze la el, văzându-l că este
priceput, om serios şi vrednic.
Tipografia lui Nicu Niculescu funcţiona în clădirea situată pe strada mare, al treilea imobil, de la actuala
policlinică care pe atunci se numea “corporaţie”, între care exista, în partea de nord manufactura lui Ueilic
Herşcovici, spre centru. Casa lui Nicu Niculescu era o clădire impunătoare, paralelă cu strada având un etaj.
Tipografia a funcţionat la parter. Vasile Hociotă încântat de ofertă a acceptat şi a dat telefon patronului său de
la Cluj spunându-i că el rămâne la Olteniţa.
La început a găsit chiar o gazdă situată pe strada Mihai Bravu.
În anul 1933, adică la vârsta de 28 de ani s-a căsătorit. Evenimentul avea să fie urmărit de olteniţeni cu
interes întrucât aceasta era o dovadă a faptului că el se hotărâse întradevăr să rămână definitiv în Olteniţa.
A fost un om serios care s-a ţinut de treabă şi a fost apreciat de Nicu Niculescu. La această tipografie
avea să lucreze până la naţionalizare în 1948, când tipografia avea să fie închisă de regimul comunist.
În locul tipografiei aici avea să se instaleze Casa de Economii şi Consemnaţiuni – CEC – Olteniţa, care a
funcţionat până prin anii 1970-1972, când clădirile de pe strada mare au fost demolate iar CEC-ul avea să se
mute, tot pe strada mare – în localul unde funcţionează şi în zilele noastre.
Tipografia încetându-şi activitatea, Vasile Hociotă, s-a încadrat la Şantierul Naval Olteniţa unde s-a calificat
în meseria de galvanizator, aceasta la vârsta de 43 de ani. De aici avea să iasă la pensie în anul 1967 la
vârsta de 62 de ani.
Din căsnicia lui Vasile Hociotă au rezultat trei copii. Două fete şi un băiat.
– prima Elena, căsătorită Ruse, soţia lui Mircea Năbârgeac, în prezent pensionară. A lucrat la poştă.
– a doua Anişoara, căsătorită Niţă, a lucrat tot la poştă în prezent tot pensionară.
– al treilea Constantin, profesor de istorie în vârstă de 63 de ani, predă istoria la liceul “Neagoe Basarab”
din Olteniţa.
Fiecare om este cu soarta lui. Cum spuneam mai sus, Vasile Hociotă a venit în Olteniţa în delegaţie pentru
două săptămâni unde a rămas pentru totdeauna, Olteniţa adoptându-l ca pe un veritabil cetăţean autohton şi
aceasta nu întâmplător.
Vasile Hociotă se poate considera că este cel care a adus fotbalul la Olteniţa. Din discuţiile cu alţi olteniţeni
mai bătrâni, aşa cum a fost cazul cu doctorul Ilie Cernea, cu Jean Ionescu şi Gică Moise, aceştia ultimii doi,
au fost coechipieri mulţi ani la fotbal cu Vasile Hociotă, în cadrul echipei olteniţene “Venus” şi mai târziu
“Paza Dunării”.
Vasile Hociotă s-a implicat în mod hotărât cu toată fiinţa sa în practicarea acestui sport. El era coordonator
şi căpitan al echipei, în acele vremuri când echipa de la Olteniţa nu avea antrenor.
Pe atunci fotbalul se practica gratis, nu era sponsorizat de nimeni iar totul se făcea din pasiune, cu suflet,
cu dăruire. Pentru că l-am cunoscut pe Vasile Hociotă şi pe toţi coechipierii săi, copil fiind sunt în măsură să
arăt aici următoarele:
– în acele vremuri, chiloţii de exemplu şi tricourile difereau de la jucător la jucător pentru că rar se întâmpla
ca echipamentul să semene la doi, trei jucători.
– în pauză, adică între reprize – jucătorii nu mâncau citrice – acestea erau înlocuite cu corcoduşi crude, iar
în loc de diverse sucuri, beau apă de la puţ. Echipa nu avea medic şi nici maseur.
– nu aveau baie, fiecare se spăla acasă, iar după terminarea meciului, când se dezbrăcau de echipament,
ca să se îmbrace cu hainele lor, nu aveau cabine ca să se schimbe ci intrau în porumb.
Olteniţenii veneau la meci în număr mare, în jur de 1000, nu cumpărau bilete, pentru că nu se vindea şi
asistau la meci în picioare pentru că nu existau nici un fel de bănci. Unii îşi aduceauscaunele de acasă.
Olteniţenii îşi încurajau echipa şi nu îmi amintesc ca să se fi întâmplat vreodată vreun scandal pe teren sau
între spectatori.
Multe meciuri au fost arbitrate la centru de avocatul Ştefan Gheorghe care scria şi articole sumare în
100
presă, după disputarea fiecărei partide.
La un capitol separat voi vorbi despre toate aceste meciuri de fotbal. Graţie amabilităţii regretatului Jean
Ionescu care a fost coechipier mulţi ani cu Vasile Hociotă, şi lui Costin fiul lui Jean Ionescu, pot să prezint
cititorului fotografii cu echipa noastră de fotbal şi articolele din presa vremii cu câte un scurt comentariu cu
privire la scorul şi impresiile legate de evoluţia meciului.
Nea Vasile Hociotă avea o condiţie fizică inexplicabilă. Ar fi fost capabil să joace chiar o jumătate de zi.
Nu-i mai puţin adevărat că jucătorii – indiferent de profesia sau de îndeletnicirea lor – aveau o anumită conduită
şi educaţie, în sensul că nu consumau băuturi alcoolice decât în anumite limite şi numai cu câteva zile înaintea
meciului. În plus, nu pierdeau nopţile şi se odihneau cum trebuie. Din toată echipa doar doi, trei, dacă erau
fumători şi nici aceştia împătimiţi.
În Oltenţa, nea Vasile Hociotă era cunoscut de toată lumea de la faşe la barbă albă, cum se spune. A
învăţat şi a urmărit evoluţia la generaţii întregi de fotbalişti.
Echipa mare, avea aşa numită echipă “de rezervă” aşa li se spunea pe atunci la juniori, care jucau în deschiderea
echipelor mari.
Cu mulţi ani în urmă, nea Vasile Hociotă a făcut şi echipă de fotbal de pitici formată din copii pasionaţi
în vârstă de circa 10 ani.
Odată, cu ocazia executării unui penalty, un jucător din echipa adversă – l-a apucat pe nea Vasile de tricou,
el din viteză s-a dezechilibrat şi şi-a fracturat piciorul drept. A stat cu piciorul în gips, a făcut pauză aproape
un an şi după aceea iar s-a apucat de joc cu şi mai multă pasiune.
În toată lunga lui – ca să zic aşa – carieră de sportiv, a jucat numai pe două posturi, extremă dreaptă şi
fundaş, mai târziu.
Ţin minte că au fost destule cazuri când, executând lovituri de colţ – corner cum se spune – marca gol.
În cazul când scorul era favorabil sau când adversarul nu era prea periculos, juca şi pe alte posturi.
Aveau un dar de a-i porecli pe jucători, atribuindu-le unele denumiri care li se potrivea de minune.
La un moment dat echipa de fotbal a oraşului s-a contopit cu echipa clubului Şantierului Naval Olteniţa
rămânând o singură echipă. Nea Vasile Hociotă a fost unul dintre cei mai longevivi sportivi.
Mai târziu, după trecerea mai multor ani, de câteva ori pe an, făcea câte o echipă formată din aşa zişii
bătrâni şi echipa tânără cu care jucau fotbal. Asemenea partide erau urmărite de olteniţeni cu mare interes.
Ţin minte că era oricum după anul 1944, câng George Grecu, fiul mai mare al lui Niţă Frecu, care avea
cafenea şi biliard în piaţă, în spatele manutanţei, i-a spus Mielu Trifan – care şi el fusese coechipier la fotbal
cu nea Vasile Hociotă şi nu mai ştiu din ce cauză i se amputase piciorul, să facă un afiş pentru a anunţa
olteniţenii despre un viitor meci de fotbal, cu un conţinut deosebit, iar el Mielu Trifan a făcut o caricatură. Întradevăr,
George Grecu care, deşi nu avea decât patru clase primare, totuşi era băiat deştept şi a făcut un afiş cu
următorul conţinut:
Dragi tovarăşi spectatori,
Ai sportului cu balon,
Ce treceţi pe aici pe stradă
Şi agale vă plimbaţi,
Staţi puţin şi ascultaţă;
Despre fotbal eu vă spun doar atât,
E un sport minunat şi plăcut,
Veţi vedea pe primul plan,
Pe Hociotă căpitan,
De echipă, ce se face ne-ntrecut,
Într-o vervă de dribling şi de şut.
Locul unde se află acum primăria, era o grădină a lui Ioniţă Vornicu, cel care era şi proprietarul clădirii
unde era hotelul în centru. Ei bine pe gardul paralel cu strada gării, în zilele noastre bulevardul Republicii, a
fost pus acest afiş. Nu ştui cum se face că afişul a stat acolo mai multe zile, chiar şi după ce a avut loc partida
de fotbal, fără a fi rupt de cineva. Probabil că a plăcut conţinutul lui.
Pentru oraşul nostru Vasile Hociotă a reprezentat un simbol al fotbalului olteniţean, mai multe decenii.
Când nu a mai putut să joace nea Vasile a fost o perioadă de timp antrenor şi apoi arbitru. Dar şi după
101
aceea, atât cât a putut nu a existat duminecă de la Dumnezeu ca să lipsească de la meci.
Acest om nu credea că va muri vreodată, atâta vigoare de viaţă avea.
A încetat din viaţă în ziua de 14 noiembrie 1990, după doar trei zile de suferinţă. Nea Vasile Hociotă a
fost condus pe ultimul drum de foarte multă lume. Acest om, care a reprezentat un model de dăruire, din cei
85 de ani ai săi cât a trăit, 70 de ani i-a consacrat fotbalului. De aceea cred că actualul stadion de fotbal ar
trebui să-i poarte numele în semn de respect faţă de memoria sa.
Din punctul meu de vedere consider că nea Vasile Hociotă merită să facă parte din galeria oameniloe de
seamă ai oraşului nostru, posteritatea având posibilitatea de a-l cunoaşte şi de a nu-l uita o perioadă cât mai
mare de timp.

DOCTORUL ILIE CERNEA, PROFESORUL DOCTORAND MARIN CERNEA ŞI
INESTIMABILELE FOTOGAFII CARE CONSTITUIE UN TEZAUR PATRIMONIAL,
DONATE MUZEULUI DIN OLTENIŢA, PRIN CARE SE READUC PREZENTULUI
IMAGINILE TRECUTULUI ÎNDEPĂRTAT AL ORAŞULUI NOSTRU OLTENIŢA, CU
CARACTER DE UNICAT IMPOSIBIL DE REEDITAT.
Spuneam la început, nu întâmplător, că noi olteniţenii datorăm foarte mult doctorului Ilie Cernea dintr-o
seamă întreagă de considerente.
Datorită precauţiei şi grijii sale previzionare, elemente care l-au însoţit de altfel toată viaţa, spre a păstra
aceste valoroase fotografii cu caracter de unicat, doctorul Cernea Ilie a donat la 3 iunie 1988, Muzeului din
Olteniţa, respectiv profesorului de istorie Done Şerbănescu în calitatea sa de director al acestei instituţii, de
faţă fiind şi profesorul Mihai Grigorescu, un număr de 61 de fotografii originale.
În special după revoluţia din decembrie 1989 – când libertatea a început să devină o realitate, cetăţenii
oraşului nostru, prin intermediul acestor fotografii, cu ajutorul presei sau altor scrieri, a putut afla imagini de
mult dispărute ale Olteniţei de altă dată.
Ei bine, pentru că majoritatea olteniţenilor sunt convins că nu cunosc de unde provin aceste fotografii
vechi de 100 de ani, vor afla acum că ele provin din donaţia făcută de doctorul Ilie Cernea, un om de bine, care
a vrut ca această comoară spirituală care o reprezintă aceste fotografii, să nu se piardă.
Aceste fotografii, în timp au fost mărite, au fost expuse cu diverse prilejuri, contribuind la cunoaşterea
87
de odinioară a oraşului.
Prin anii 1972, când a început şi în oraşul nostru, acea prigoană disperată pentru deposedarea oamenilor
de proprietăţi, de case şi demolarea acestora de către regimul comunist, treptat dar sigur, clădirile de pe strada
mare – acest Lipscani de altă dată al Olteniţei – avea să dispară pentru totdeauna, luându-le locul acele blocuri
tip, cu spaţii reduse, lipsite de confort şi de estetică edilitară.
Se ştie că în România au existat partide politice, dar nici unul din acestea nu a atentat în mod abuziv, barbar,
la proprietatea omului, nu a comis fărădelegi şi abuzuri ca această organizaţie subversivă, ajunsă la putere
prin fraudă şi cu ajutorul armatei roşii, care în ultima instanţă a îngenunchiat un popor, impunându-i o orânduire
nedorită, total străină naţiei române.
Regimul, Partidul Comunist Român prin organele sale de represiune – în special în perioada de început,
a avut un comportament terorist, pătrunzând în casele oamenilor la orice oră din zi şi din noapte, confiscând
tot ce doreau, fel de fel de indivizi, fără să dea socoteală nimănui de faptele lor, asumându-şi un abuz împotriva
celor mai elementare norme de civilizaţie şi drept de a dispune – potrivit capriciului te miri cărui individ politic,
chiar de libertatea şi viaţa oamenilor.
Ne-a fost dat să trăim cele mai perfide vremuri în care, regimul comunist, prin toate măsurile diabolice
pe care le lua invariabil împotriva omului, să meargă până acolo încât să spună că acestea sunt în favoarea lui.
Mă refer succint numai la două dintre acestea: confiscarea pământurilor – fără deosebire – la toţi cetăţenii ţării
şi la demolarea caselor.
Prin ACTUL DE DONAŢIE din 3 iunie 1988 doctorul Ilie Cernea face dovada că a predat muzeului un
număr de 61 de fotografii originale, după cum urmează:
I
A. UN NUMĂR DE 13 FOTOGRAFII MĂRIMEA 22/16 CM. REPREZENTÂND:
1. Casa Pitulice – “Magazinul Ferometal”
2. Hotel “România” – proprietatea lui Ion Paniu
3. Hotel şi berăria lui I.Vornicu
4. Spitalul vechi de la gară “Principesa Elisabeta”
5. Vama din portul Olteniţa
6. Poliţia Portului Olteniţa
7. Poliţia oraşului Olteniţa – casa Mihăilescu sau Mircea Dumitrescu
8. Judecătoria Olteniţa şi Şcoala de Arte şi Meserii
9. Biserica “Sfântul Nicolae” din centrul oraşului
10. Oborul oraşului Olteniţa
11. Parcul central din faţa cinematografului
12. Podul de lemn de peste râul Argeş
13. Portul Olteniţa în anul 1906
Fotografiile de mai sus prezintă o importanţă deosebită din mai multe motive şi anume:
– a. în primul rând valoarea inestimabilă este conferită de unicitatea lor întrucât aşa ceva nu mai există,
– b. fotografiile fiind originale, sunt clare,
– c. având dimensiunile de 22/16 cm se încadrează în categoria fotografiilor mari,
– d. dat fiind faptul că au fost executate în anul 1906, deci în urmă cu un secol, un cunoscător iniţiat poate
trage concluzii cu privire la caracteristicile arhitecturale ale clădirilor de atunci,
– e. fotografiile au fost recunoscute ca valoare artistică şi de documentare, întrucât au fost apreciate de o
comisie care şi-a dat avizul de a fi expuse în cadrul EXPOZIŢIEI JUBILIARE ORGANIZATĂ LA BUCUREŞTI
CU PRILEJUL ANIVERSĂRII A 40 DE ANI DE DOMNIE A REGELUI CAROL I, primul suveran
al României. Tocmai pentru a se distinge şi deosebi de altele, unele fotografii sunt însoţite de menţiunea “din
Olteniţa”,
– f. aceste fotografii au fost prezentate de primarul de atunci al oraşului nostru Gheorghe Deculescu,
– g. mai târziu, în trecerea sa cu trenul spre Dunăre, suveranul României însoţit de o suită, într-o scurtă
staţionare a trenului în gara CFR Olteniţa, avea să-l recunoască pe primarul de atunci, aşa cum voi arăta la
momentul potrivit,
88
– h. aceste fotografii nu mai pot fi refăcute pentru că mai toate clădirile respective s-au demolat, deci nu
mai există,
– i. la fel de important este faptul că doctorul Ilie Cernea – potrivit spuselor sale – aceste fotografii le-a
primit împreună cu fratele său profesorul doctorand Marin Cernea, de la mama lor, Cernea Niculina, care le-a
păstrat ani de zile într-un plic înfăşurat într-o hârtie şi apoi într-o cârpă, puse într-o cutie de tablă de ţigări după
timpuri, în pod la o grindă a casei, spre a nu fi roase de şoareci, într-un loc ferit de privirea unor eventuali
curioşi.
Îmi spunea doctorul Cernea, că mai târziu, la mai mulţi ani după moartea mamei sale, casa bătrânească
din strada Mihai Bravu nr.123, a fost percheziţionată în mai multe rânduri – nu numai ziua dar şi noaptea – în
căutarea fratelui său mai mare profesorul dr. Marin Cernea, care a fost simpatizant şi înscris în “Mişcarea Legionară”
şi chiar primar al oraşului într-o perioadă, din care cauză a avut foarte mult de suferit, iar cariera lui
i-a fost ratată.
– j. doctorul Cernea păstrând aceste fotografii atâtea decenii şi predându-le muzeului, le-a creat olteniţenilor
posibilitatea să cunoască o serie de clădiri care au dispărut de mult din peisajul Olteniţei de altă dată,
– k. existenţa acestor fotografii a făcut posibilă informarea olteniţenilor- generaţiei tinere – şi a altora,
furnizându-le date şi imagini pentru diverse scrieri, repere pentru presă şi chiar pentru televiziune,
– l. au ajutat de asemeni la organizarea unor expoziţii, acţiuni şi alte evenimente care s-au desfăşurat mai
înainte sau chiar în zilele noastre, mai ales după abolirea – teoretică – a comunismului,
– m. aceste fotografii fac parte din patrimoniul nostru pentru informarea olteniţenilor.
Cu toate explicaţiile de mai sus sunt convins că n-am epuizat gama tuturor influenţelor benefice, aduse
de aceste fotografii.
Tocmai din această cauză, în ce mă priveşte, sunt conştient că odată cu trecerea timpului, importanţa şi
valoarea acestor fotografii devine tot mai amplă.
II
B. UN NUMĂR DE 46 DE FOTOGRAFII MĂRIMEA 9/12 cm
1. Primăria oraşului Olteniţa,
2. Şcoala primară de fete nr.1
3.Şcoala primară de băieţi nr.1
4.Şcoala de menaj
5. Judecătoria Olteniţa şi Gimnaziul Industrial,
6. Liceul Alimăneşteanu, construcţia veche,
7. Liceul Alimăneşteanu, construcţia nouă,
8. Casa de asigurări sociale (Banca Olteniţa)
9. Teatrul comunal Olteniţa,
10. Statuia şi parcul Olteniţa (Monumentul Eroilor din 1916-1918)
11. Chioşcul fanfarei din parcul cu monumentul,
12. Manutanţa
13. Castelul de apă şi bursa de cereale,
14. Bariera Bucureşti (în curte cu Moara Dunărea)
15. Bariera Argeş,
16. Oborul de vite – ghereta
17. Abatorul Olteniţa,
18. Poşta Olteniţa,
19. Secţia de Jandarmi Olteniţa,
20. Prima grădiniţă de copii anul 1919
21. Şcoala primară nr.2
22. Hala oraşului Olteniţa,
23. Ghereta de zarzavat lângă hala Olteniţa,
24. Secţia de drumuri şi poduri Olteniţa
89
25. Uzina de apă Olteniţa,
26. Spitalul Olteniţa,
27. Statuia Olteniţa,
28. Bursa de cereale Olteniţa,
29. Cantonul spre Chirnogi,
30. Pompierii din Olteniţa (fosta poliţie),
31. Pretura Olteniţa (pretorul plăşii Olteniţa)
32. Poliţia, comisariatul (casa lui Mircea Frigator),
33. Cazarma Regimentului “Vasile Lupu” Călăraşi cu schimbul,
34. Biserica “Sfântul Nicolae”
35. Biserica Eroilor
36. Portul inundat în anul 1941,
37. Regia Olteniţa (Regia-depozitul de tutun)
38. Vedere strada Carol I Olteniţa, 1909
39. Strada Carol I magazinul Mandache
40. Strada Carol I, vedere din centru
41. Librăria Eralău,
42. Portul Olteniţa (vederi)
43. Portul Olteniţa
44. Portul Olteniţa în anul 1920
45. Doborârea unui aeroplan la Olteniţa în 1916
46. Podul de peste Argeş din lemn, construit provizoriu după război.
III
C. UN NUMĂR DE 2 FOTOGRAFII MĂRIMEA 6/9 CM
1. Podul de fier de peste Argeş
2. Câmpia moşilor în anul 1941 – barăci nemţeşti

A vazut lumina tiparului de curand ,o carte exceptionala-MONOGRAFIA COMUNEI SPANTOV-datorata prof. THEODOR STEFAN-in conditii grafice foarte bune !O carte aparuta sub patronajul Consiliului local si Primarului comunei Spantov,domnul GHEORGHESCU SILVIU NIKI !Cartea reprezinta rodul a peste trei ani de munca sustinuta ,de cercetare in Arhivele nationale si judetene,de vizite la muzeele si bibliotecile din zona si din capitala,de identificare a persoanelor varstnice care au cunoscut oameni,fapte si intamplari legate de istoria Spantovului.Cartea a aparut la editura TRIDONA-OLTENITA 2016,coperta LIVIA IVAN iar tehnoredactarea apartine lui LAURENTIU GEORGE CHIFORESCU !


 

Intervenţie la incendiu de imobil P+1 în satul Dârvari, comuna  Tămădău

 

Trei echipaje profesioniste de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au acţionat pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale timp de aproximativ patru ore, evitând posibilitatea propagării arderii la gospodăriile învecinate și la alte bunuri materiale

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalaţia unui frigider aflat sub tensiune

          În data de 28.01.2017, ora 03.18, trei echipaje specializate de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localității Dârvari, comuna Tămădău Mare, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil P+1, proprietate privată, aparţinând unei societăţi comerciale.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta puternic, generalizat, cu flacără și cu fum dens la acoperişul imobilului pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, cât și în interiorul acestuia, existând risc de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.

 

 

 

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalaţia unui frigider electric aflat sub tensiune.

Pompierii militari din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ patru ore.

În urma incendiului a ars respectivul imobil în proporție de 100% și mobilierul aferent acestuia, iar un autoturism aflat lângă imobil a fost afectat în proporţie de 30% valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 265.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la gospodăriile din imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit și au lichidat incendiul în limitele găsite.

 

 

 

Intervenţie la incendiu de locuinţă în localitatea Frumuşani

 

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au acţionat două autospeciale pentru stingerea incendiului timp de aproximativ trei ore,  evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale

 

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect și neizolat corespunzător al unui boiler aflat sub tensiune

 

          În data de 29.01.2017, ora 22.27, două echipaje specializate de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Frumuşani, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală, aparţinând lui L.D.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la întreagha locuinţă,existând risc de extindere a arderii la celelalte bunuri materiale din imediata apropiere.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ trei ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect și neizolat corespunzător al unui boiler aflat sub tensiune.

În urma incendiului a ars întreaga locuinţă, mai multe materiale textile, materiale plastice și mobilier din camerele locuinței, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 30.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei

80 de milioane de euro pe an platesc elevii din Romania pentru manualele auxiliare. 20% din aceasta suma, altfel spus 16 milioane de euro, ajunge la profesori. „Comisionul este de 20% in medie, pentru cadrul didactic. Adica, daca un cadru didactic cumpara de 300 de lei, este comisionul aferent, pe care il baga in buzunar”. Declaratia ii apartine presedintelui Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti din Romania

Toti cei care au copii la scoala, indiferent de clasa, stiu ca in fiecare an trebuie achizitionate asa numitele „manuale auxiliare”. „Ne trebuie pentru a lucra la clasa, in plus fata de manuale”, este explicatia furnizata cel mai des de catre profesori.
In ultimii ani, aceste manuale auxiliare au tinut loc si de manualele obisnuite, care la unele clase ori au intarziat, ajungand la saptamani bune dupa inceperea scolii, ori nu au venit deloc.
Iulian Cristache, presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti din Romania, a avertizat la Europa FM ca piata caietelor si a cartilor auxiliare vandute in scolile din Romania de edituri private a ajuns la 80 de milioane de euro.
Mai mult, acesta sustine ca profesorii sunt „recompensati” de catre edituri cu 20% din valoarea achizitiilor. La un calcul sumar, rezulta ca la profesori ajung anual circa 16 milioane de euro. O suma foarte mare, orice am zice.
„-Sunt auxiliare diferite, preturile difera si nu poti sa faci o situatie centralizata dar facand un pret mediu, s-a ajuns la …in jurul a 80 de milioane de euro pe an.(…) Comisionul este de 20% in medie,pentru cadrul didactic. Adica, daca un cadru didactic cumpara de 300 de lei, este comisionul aferent, pe care il baga in buzunar. sursa-https://www.portalinvatamant.ro/articole/recomandari-manuale-79/manualele-auxiliare_o-afacere-de-16-milioane-de-euro-pentru-profesori-6979.html?utm_source=legislatiamuncii-27012017&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter&uid=580067

Sambata dupa-amiaza. Bucuresti, cartierul Pantelimon. Baza Ion Tiriac, acolo unde se desfasoara iarna de iarna cele mai multe meciuri de pregatire ale echipelor ce evolueaza in fotbalul mic si foarte mic din jurul Capitalei, gazduieste partida amicala dintre CS Tunari si CSM Oltenita.

Tehnicienii celor doua formatii ce activeaza in Seria C2 s-au folosit de aceasta intalnire pentru a testa noi formule de joc. Numai ca dorinta jucatorilor Under 21 de a demonstra ca merita sa fie titulari a facut ca pe teren sa nu mai fie tactica si prudenta, ci entuziasm si inconstienta.

Astfel s-a ajuns ca la jumatatea reprizei secunde, atunci cand oltenitenii conduceau cu 1-0, Iordache, de la Tunari, si portarul Gabor, de la Oltenita, sa se loveasca puternic in suprafata de pedeapsa si sa cada ca secerati la pamant. Imediat s-a instalat panica printre toti cei care participau la joc, indiferent ca erau jucatori, antrenori, oficiali sau spectatori.

Printre cei de pe margine s-a numarat si Olivian Capra, fost jucator la Victoria Chirnogi in urma cu 20 de ani, acum profesor la Liceul Mircea Eliade din Capitala. „Eram in tribuna. Imediat am sunat la 112. Operatorul de acolo m-a intrebat cine sunt, ce vreau, erau tot felul de intrebari fara sens. I-am explicat ca este un caz de urgenta, ca se poate intampla o tragedie, iar cel de la telefon mi-a zis ca ar fi mai bine sa sune cei care joaca fotbal. Cum sa sune cei de pe teren? Joaca cu telefonul la jambieri? Nu mi-a venit sa cred asa ceva. Cred ca se pierd multe vieti din cauza unor astfel de intrebari. Asta nu mai e medicina de urgenta! Dureaza mai mult convorbirea telefonica decat interventia in sine. Dupa ce l-am lamurit ca nu e un apel fals, a inceput sa ma intrebe unde sunt. I-am explicat ca sunt la Baza Sportiva Ion Tiriac, situata vis-a-vis de Cora Pantelimon, dar el insista sa-i spun cum se numeste strada si care este numarul la care se afla terenul de fotbal. De unde sa le stiu? Nu sunt taximetrist. Pana la urma a venit o Salvare dupa 18 minute de la momentul initierii apelului. Mi se pare foarte mult, in conditiile in care Spitalul Pantelimon este la un kilometru si jumatate distanta. Ajungi mai repede pe jos”, a povestit Capra.

Intalnirea dintre cele doua formatii s-a desfasurat fara ca la stadion sa fie prezent vreun cadru medical. Vina apartine nu doar echipelor, ci si arbitrilor. Acestia din urma se prezinta la astfel de intalniri fara ecuson, considerand astfel ca nu pot fi trasi la raspundere pentru nerespectarea regulamentului. Poate ca e adevarat, insa o moarte de om nu se cerceteaza de FRF, ci de catre Parchet.

De la Baza Sportiva Ion Tiriac, portarul Teodor Gabor a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenta Sfantul Pantelimon, acolo unde a ramas internat la sectia de Anestezie – Terapie Intensiva. Antrenorul oltenitenilor, Valentin Negru, a dat asigurari ca situatia elevului sau este atent monitorizata de catre medicii spitalului.

„Eu m-am speriat. Imediat ce s-a lovit, m-am dus si am incercat sa deschid gura, sa nu-si inghita limba, dar n-am putut. L-am pus intr-o parte si mai departe n-am mai reusit sa fac nimic M-am pierdut. Am crezut ca il pierdem. A venit imediat celalalt portar al nostru, Stef, si l-a salvat. Cand l-am vazut ca se ridica si pleaca pe picioare nu mi-a venit sa cred, parca l-am vazut pe Lazar cum invie. M-am dus la el la spital, are o contuzie cerebrala mica. Este internat la ATI. Medicii au spus ca mai trebuie monitorizat doua zile, ca sa fie siguri ca nu e ceva grav”, a afirmat antrenorul celor de la CSM Oltenita.

Dupa accidentarea lui Gabor, partida dintre Tunari si Oltenita s-a incheiat. Peste o saptamana, „napoletanii” vor juca in deplasare, cu Inainte Modelu. Pana la inceputului campionatului, oltenitenii vor mai juca cu Metalul Resita si Spicul Valcelele.SURSA–http://www.sportcalarasean.ro/crunt-un-fotbalist-era-sa-moara-pe-teren-din-cauza-intrebarilor-stupide-ale-unui-operator-112/

SPECTACOLE
O sală propriu-zisă de teatru Olteniţa posedă de abia în anul 1930, adică odată cu clădirea Teatrului comunal.
Trupele de operete sau chiar de teatru care veneau mai înainte de la Bucureşti, îşi amenajau o scenă întruna
din sălile mai spaţioase din oraş.
Una din astfel de săli era şi aceea a Cazinoului Comunal, unde aveau loc, mai cu seamă iarna şi serbările
şcolilor.
Vara erau preferate grădinile lui I. Vornicu, M. Chiseaua şi Paza Dunării.
Spectacolele şi reprezentaţiile teatrale aveau loc destul de rar pentru că lumea, puţin înţelegătoare – din
lipsă de cultură – nu prea da concursul trupelor, iar cei care se pretindeau „culţi“ sau poate chiar erau în realitate,
frecventau teatrele din Bucureşti.
În schimb, cinematograful era cel mai preferat şi atrăgea multă lume şi iarna şi vara, chiar şi în perioada
în care filmele erau mute, adică fără sonor şi când pe ecran nu apărea nici un fel de scris.

GEORGE ENESCU A CONCERTAT
LA OLTENIŢA LA 10 NOIEMBRIE 1931
În anul 1931 maestrul George Enescu, pe atunci în plină glorie la vârsta de 50 de ani; a efectuat un turneu
ales de el, în unele localităţi din ţară, prezentând un progranm din variatul şi grandiosul său repertoriu.
Acest lucru rezultă de la pagina 215 din lucrarea „George Enescu“ publicată de Academia R.P.R., Institutul
de Istoria Artei, la Editura muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., Bucureşti 1964.
Este vorba de o lucrare de referinţă care cuprinde o cronologie a vieţii şi activităţii lui George Enescu
realizată de Nicolae Missir şi Mircea Voicana.
Din sursa de mai sus afălm că în perioada octombrie-decembrie 1931, George Enescu a concertat la
Giurgiu, Turnu Măgurele, Craiova, Turnu Severin, Oraviţa (5 noiembrie), Arad (6 noiembrie), Olteniţa (10
noiembrie), Dorohoi (12 noiembrie), apoi Iaşi, Timişoara, Oradea, Târgu Mureş, Cluj şi Sighişoara.
Între timp, în aceeaşi perioadă a cântat la Ateneul Român din Bucureşti în zilele de 7, 11, 14 şi 21 noiembrie
1931.
Acest turneu a apărut reflectat şi în presa de atunci. Trebuie menţionat că lucrarea „George Enescu“ a fost
în prealabil cenzurată de regim, aşa că, multe lucruri, nu sunt redate aşa cum s-au întâmplat în realitate.
În după-amiaza zilei de 10 noiembrie 1931, maestrul George Enescu a onorat cu prezenţa sa, oraşul
nostru, unde, pe scena Teatrului comunal situat în partea de sud a parcului cu monumentul eroilor din primul
război mondial, a susţinut un select concert de cântece.
La Olteniţa, George Enescu a fost acompaniat la pian de Nicolae Caravia, cel cu care avea să cânte la
Ateneul Român din Bucureşti în zilele de 7, 11, 14 şi 21 noiembrie 1931.
La Olteniţa, evenimentul respectiv a fost anunţat din timp, aşa că sala a fost arhiplină cu mai bine de o
oră înainte de începerea concertului, mai cu seamă că George Enescu nu mai fusese, după câte se pare, la
Olteniţa, iar lumea era curioasă, în primul rând să-l cunoască.
Trăsurile, cu pasagerii, parcă grăbiţi, opreau pe rând la poarta dinspre centru a parcului, care pe atunci
era un fel de boltă înaltă dreptunghiulară formtă din ţevi de fier groase vopsite în verde, îmbrăcate într-un fel
de flori cu trandafiri urcători, care era înfloriţi până toamna târziu, aproape de căderea zăpezii.
Din trăsuri coborau doamne şi cocoane, îmbrăcate în ţinută de seară, ca într-o asemenea ocazie, etalânduşi
modele, comportamentul, gesturile şi mai ales jargonul. Spun doamne şi cocoane, nu întâmplător. Doamnele
erau femei intelectuale cu soţi pe măsură, iar cocoanele în general erau neveste de oameni avuţi cu o cultură
mai îndoielnică – să nu spun – săracă – soţii de negustori, comercianţi, atunci în devenire, de a pătrunde în societatea
de mijloc a vremii.
Pe scaunele din primul rând, deci din faţă, au luat loc, familiile notabilităţii oraşului, printre care,
chiar la mijloc, era Ion Deculescu cu soţia, care a fost primar între 1918 şi 1931.
Datorită regretaţilor fraţi, oameni de o vastă cultură, profesorul doctorand Marin Cernea şi doctorul Ilie
Cernea, care au fost prieteni cu marile familii ale Deculeştilor, oameni de seamă ai oraşului nostru, sunt în
posesia fotografiei primarului Ion Desculescu, un om tânăr, frumos, prezentabil şi inteligent, cu privire de
vultur şi statură de star de cinematograf.
Bănuiesc că prea puţină lume a înţeles mesajul concertului lui George Enescu – şi era firesc să fie aşa întrucât
pentru a înţelege trebuie să posezi un bagaj – cel puţin modest – de cunoştinţe în domeniul respectiv, totuşi,
George Enescu a fost foarte mulţumit, pe de o parte că lumea, sculată, în chip de respect, în picioare a
aplaudat frenetic şi prelung, iar pe de altă parte, pe tot parcursul concertului în sală a fost o linişte desăvârşită.
După terminarea concertului, care a durat mai bine de două ore – însăşi primarul în persoană, a oferit – nu
un buchet ci – un braţ de crizanteme de diferite nuanţe – de altfel singurele flori naturale care mai existau la 10
noiembrie, gest care l-a impresionat pe George Enescu, reinterpretând o parte din „Rapsodia Română“.
Nu ştiu cum s-a întâmplat – şi nu cred să fi fost vreun semn convenţional stabilit în prealabil – însă publicul
s-a ridicat în picioare şi nu a părăsit sale până când nu a trecut mai înainte George Enescu şi Nicolae Caravia,
cel care l-a acompaniat la pian, urmaţi de primarul Ion Deculescu, pe fondul unor puternice aplauze spontane.
Deşi era foarte puţin de mers pe jos, totuşi, la ieşire aşteptau două trăsuri. În prima a urcat George
Enescu, Nicolae Caravia, primarul Ion Deculescu cu soţia, iar în a doua patru însoţitori din suita lui
George Enescu. Au poposit la restaurantul lui Mihai Popa renumit în preparate din peşte. Restaurantul se
afla pe locul unde în zilele noastre se află instituţia Trezoreriei, în partea de nord a hotelului lui Vornicu.
53
La numai câteva minute de la aşezarea la masă, a apărut renumitul lăutar Olteniţean Cărăruie cu fiica
sa Jeana, care au interpretat două romanţe care au fost apreciate de George Enescu. După mai bine de o
oră şi jumătate, aceleaşi trăsuri cu aceiaşi pasageri, au condus musafirii la gară.
Aici George Enescu a rămas profund satisfăcut şi impresionat de surpriza care i s-a făcut, când a văzut
că în momentul în care a intrat pe peronul gării, aici se afla fanfara oraşului care de obicei cânta în parc în
zilele de sărbătoare şi care l-a primit intonând un marş. Gestul l-a mişcat profund şi l-a determinat să rămână
pironit locului. Dirijorul, înţelegând corect gestul, a mai intonat un cântec. La terminare George Enescu s-a
dus şi a dat mâna cu dirijorul, felicitându-l şi ridicând mâinile în sus în semn de mulţumire, s-a îndreptat cu
faţa spre fanfară, plecându-se în chip de mulţumire. Apoi s-a îmbrăţişat cordial cu primarul, a urcat în automotor
şi a plecat.
Mult timp după aceea, olteniţenii au comentat evenimentul iar în ziarele „Curentul“ şi „Universul“ a apărut
la două zile, ştirea că George Enescu a concertat la Olteniţa.De folclor, de creaţii poetice populare, de artă populară, nu se putea vorbi, pentru că într-un oraş relativ
nou cum era Olteniţa, viaţa intimă sufletească nu era atât de proprie. Ea era mai mult o reflectare a vieţii satelor
din împrejurimi care au concurat la ridicarea şi dezvoltarea acestui oraş, pe care multă vreme, sub diverse
forme a continuat să-l alimenteze în domeniul ce face obiectul acestui capitol.Cântecele de lume călătoreau
prin viu grai sau le transmiteau ţiganii lăutari pe coardele viorii, fără a fi notişti.
În anii din urmă, Olteniţa a devenit fiica adoptivă a capitalei ţării de la care primeşte influenţă şi toată
hrana sufletească şi spirituală de care avea nevoie; cărţi cu cântece de sărbători, cântece de lume sau cuplete,
modele pentru cusături, broderii, dantelării etc.
Nu mai vorbim de curentele literare.
Cu destul de mulţi ani în urmă, cântecele veneau prin intermediul plăcilor de patefon şi mai târziu de gramofon,
iar tot mai târziu, prin radio; jocurile considerate moderne pentru vremurile de demult, soseau prin
imitaţie, modele, prin jurnale de modă, aceasta pentru lumea, – cât de cât – citită. oricum, tot ce venea de la capitală
se considera modern.
HORA
Poate că pentru cei sub 70 de ani, pare ceva curios, însă pe locurile lui Chioseaua – poate îşi mai aduce
aminte nepotul său Costel Chioseaua, în zilele noaste şi el bătrân de 80 de ani – spre gară, duminica, se făcea
după amiază horă, cu regularitate, ca la ţară.
Din această privinţă Olteniţa rurală se situa înaintea oraşului nostru.
Băieţii ca şi fetele, îmbrăcaţi frumos, erau îndemnaţi la joc de lăutari, taraful nefiind prea numeros:
doi viorişti, doi ţambalagii şi un contrabas. Acordeonul – sau armonica – nu prea erau la modă pentru că nu se
înfiinţase încă.
Hora se termina în momentul în care începea să se întunece. Regula nescrisă dar respectată cu sfinţenie,
era ca atunci când se aprind lămpile (era vorba de lămpile cu petrol, pentu că foarte puţină lume avea electricitate,
care a apărut mai târziu) fetele să fie acasă.
Aşa a fost odată, demult, la puţin timp după primul război mondial şi sunt convins că aşa nu va mai fi niciodată.
Păcat!
* * *
În Olteniţa, un fel de mahala mai îndepărtată, dar totuşi cea mai apropiată a Bucureştiului, pulsa aproximativ
aceeaşi viaţă ca în metropolă, dar la o scară mai mică. Numai că nu se prindea totdeauna influenţa capitalei,
astfel că ridicolul era iminent, – pot spune – oricând.
Mai târziu, desfătarea auzului, olteniţenii o aveau prin sunetele armoniei – nu-i spunea lumea
acordeon, care de fapt era tot un instrument muzical dar mai evoluat – apoi un rol destul de mare în viaţa orăşenilor
l-au jucat lăutarii, nelipsiţi de la petreceri, chefuri şi orice alte ocazii.
In zilele de Paşte, de Crăciun, Bobotează, Anul Nou etc., anumiţi lăutari se duceau acasă la familiile cunoscute
şi le cânta la fereastră anumite cântece. Ajunsese până acolo încât să le cunoască cântecele preferate.
Orice bucurie care apărea în oraş se transmitea tot prin intermediul lăutarilor. Ei constituiau farmecul nunţilor,
cununiilor, botezurilor, onomasticilor, aniversărilor etc. De altfel există şi un proverb care arată indispensabilitatea
lăutarilor şi anume:
„Nu se poate nuntă fără lăutari, după cum nu există moarte fără bănuială.“
De unde înaintea primului război mondial, în Olteniţa existau doar vreo opt gramofoane*) cu goarnă,
după război numărul acestora a crescut de 30 de ori.
La apariţia patefoanelor ca şi a gramofoanelor, lăutarii începeau să se simtă în pericol, crezând că „aceste
obiecte sonore, îi va concura“ şi poate până la urmă chiar îi va elimina.
Toată teama lor însă s-a dovedit a fi nejustificată pentru că indiferent de sisteme, aparate sau mijloace,
nu-i poate înlocui pe lăutari pentru că ei rămân pentru totdeauna cu farmecul şi cu specificul lor.VA URMA !

MONUMENTUL EROILOR OLTENIŢENI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
1916-1919,
(Cunoscut de olteniţeni sub denumirea generică de „statuia din grădina publică).
Pentru noi olteniţenii, monumentul eroilor din primul război mondial a devenit emblematic pentru
oraşul nostru, întrucât a costituit şi a rămas una din frumoasele vederi cu caracter suvenir şi felicitare,
care se folosesc de localnici în diverse ocazii:
Monumentul în amintirea eroilor din Olteniţa, căzuţi în primul război mondial – 1916-1919, s-a ridicat

cu foarte mare întârziere, abia în anul 1930, deşi colectele de bani au început  război,
cu toate că problema ridicării sale s-a pus mai serios în anul 1926.
Din anul 1927până în 1930, primăria a prevăzut în bugetul său, în fiecare an câte 100.000 lei. În anul
1929 a intervenit şi prefectura judeţului Ilfov cu suma de 200.000 lei.
Era cunoscut faptul că primăria, imediat după terminarea războiului, neavând fonduri pentru ridicarea
acestui monument a apelat la locuitorii şi instituţiile din oraş.
Populaţia – cum era şi firesc – a răspuns cu mare entuziasm, începând să subscrie diferite sume de
bani, fiecare după posibilităţi.
Redau mai jos câteva nume şi sume mai importante din lista de subscripţii:
Pentru completarea sumelor necesare, s-a apelat şi la Regimentul 76 Infenterie cu sediul în Olteniţa şi
care la 1 oct. 1919 a subscris, din partea ofiţerilor, suma de 11.176 lei (Date extrase din arhiva comunală,
dosar „Monumentul Eroilor 1919, pagina 131).
La apelul primăriei a răspuns cu diferite sume de bani şi unele instituţii şi anume: „Banca Olteniţa “,
„Banca Agrară şi Comercială“, „Banca Plugarul“, „Banca foştilor luptători“ şi „Banca Înfrăţirea“.
Deasemeni au oferit diferite sume de bani şi asociaţiile „Astra Română“, „România Agricolă“ şi
„Distribuţia petrolului“.
Primul comitet care s-a instituit pentru a se îngriji de ridicarea monumentului a fost înfiinţat în 1926, sub
preşedenţia fostului primar Costică Nica.
Dat fiind faptul că – cu tot entuziasmul iniţial – strângerea banilor se făcea greu, s-a întârziat până în
anul 1928 începerea lucrărilor la acest monument.
În vederea conducerii lucrărilor şi ţinerea evidenţei banilor, la 6 aprilie 1928 a fost ales un alt comitet
format din: Hristache G. Danielescu, primar şi preşedinte al comitetului, doctor A. Vortman medicul oraşului,
membru; C. Filimon membru, D. Greifieus membru, B. Moruzon membru, inginer Gh. Dăscălescu secretar,
V.N. Danielescu casier.
În aprilie 1928 acest comitet a hotărât lansarea în public a 14 liste de subvenţii pentru strângerea ajutoarelor
băneşti necesare „Monumentului eroilor“.
La 10 ani de la terminarea războiului, lucrările pentru ridicarea acestui monument, încă nu începuseră.
Cauza principală a constituit-o lipsa de surse financiare, însă şi disputele (poate politice) au avut partea lor de
influenţă negativă.
Afirmaţia este dovedită de o scrisoare a unui sculptor care se oferise să ridice monumentul, acesta se
plângea primarului oraşului că „nici pe timpul Averescanilor nu ni s-a luat în seamă cererea“. (Arhiva comunală
dosar „Monumentul Eroilor 1929).
Pentru a se hotărâ cum va arăta viitorul monument, comitetul a cerut mai multe machete la diverşi sculptori,
deasemeni a apelat şi la oraşele Băileşti, Caracal, Râmnicu Sărat şi altele cărora le-a cerut să i trimită o
fotografie a monumentului din oraşul respectiv precum şi detalii asupra preţului.
Hotărându-se asupra machetei prezentate de sculptorul I. Iordănescu, dar care costă 1.300.000 lei şi
constatându-se că suma de care dispunea nu va ajunge, comitetul a făcut apel la prefectura judeţului Ilfov
care a comunicat că la 25 august 1929 va transmite 200.000 lei, iar la 13 august 1930 alte 200.000 lei.
Lucrările au început în anul 1929, când s-a ales alt comitet mai activ format din: 1. A. Dociulescu,
jude-consilier; 2. doctor Al. Vortman, medicul oraşului; 3. doctor C: Sava, medicul spitalului;
Dumitru Deculescu; 5. D. Greifieus; 6. Leon Azdril, farmacist; 7. M. Constantinsecu, pretor şi Ion Decu-

Nume Sumă Nume Sumă
Ion I. Vornicu 5.000 lei Mihai Coman 2.000 lei
Ion Deculescu 5.000 lei Ion Săvulescu 2.000 lei
Vasile I. Turcu 5.000 lei Preot Gheorghe Sachelarie 2.000 lei
Ștefan D. Nica 5.000 lei A. M. Teodoru 2.000 lei
M. Banu 4.000 lei Niță Ivașcu 2.000 lei
Stelian Mirescu 4.000 lei Mihalache Buzilă 500 lei
Ion Stoicescu 3.000 lei Naie Crețu 500 lei
Dumitru Enciulescu 1.000 lei
lescu, primarul oraşului. Apoi comitetul s-a extins la 50 membri.
Dispunând de sumele necesare pentru începerea lucrărilor, comitetul anunţă:
COMUNICAT:
„Luni 24 iunie 1929 s-a pus piatra fundamentală a Monumentului Vitejilor din oraşul Olteniţa, morţi
în războiul cel mare de întregire a neamului 1916-1919, în semn de veşnică amintire“ (arhivele Statului
dosar „Monumentul eroilor 1929“, pagina 2).
* * *
În vara anului 2001, în ziua de Sfântul Ilie, trecând prin grădina publică la braţ cu doctorul Ilie Cernea,
ne-am oprit câteva minute în faţa monumentului. În timp ce noi priveam statuia a trecut Gică Chirlomez
şi cu Bebe Croitorul. A dat mâna cu noi şi ne-a întrebat ce facem. Doctorul Cernea Ilie a început să ne
povestească. Toată lumea din oraş monumentului îi spunea „Statuia din grădina publică“. Puţini sunt cei
care ştiu de fapt ce reprezintă aceasta. În acea zi doctorul Ilie Cernea împlinea 90 de ani. Cu puţin înainte
fusese la „Pensionari“ şi aşa după cum şi-a făcut obiciul de mai mulţi ani, de ziua lui, doctorul le face cinste
la pensionarii pe care îi găsea la club cu câte o sticlă de bere şi cu fursecuri. Ne-am întors cu toţi cu faţa
spre monument.
După o pauză de vreo 2-3 minute, timp în care niciunul din noi nu am scos niciun cuvânt, încât, parcă din
priviri ne-am înţeles să păstrăm un moment de reculegere, plimbându-ne privirile de la baza monumentului
în sus şi de sus în jos, parcă dorind să scotocească prin memorie, a început să ne povestească:
* * *
„Au trecut foarte mulţi ani de atunci. Eram foarte tânăr. Mi se pare că terminasem liceul, ori eram în
ultima clasă, cam aşa ceva, nu mai ţin bine minte. Oraşul era mic, zvonul a circulat repede şi toată
lumea aflase că azi se pune piatra fundamentală la începerea construcţiei monumentului eroilor.
era un eveniment unic, cu totul deosebit.
Pe atunci grădina publică era pătrată. Trăsurile, ca să meargă la gara din centru, sau de la gară spre
centru, trebuia să ocolească grădina publică. Nu exista strada bifurcată ca acum, care trece pe lângă monument,
acesta, rămânând la mijloc ca o insulă. Mi-e teamă – ne-a spus doctorul – că prin circulaţia intensă
a maşinilor în imediata apropiere a monumentului, prin curentul care se formează amestecat cu gazele
de la eşapamentul maşinilor, dar în mod deosebit datorită trepidaţiilor, este posibil, ca într-un timp mai
scurt, monumentul se va eroda. Şi sunt convins că doctorul avea mare dreptate care va fi confirmată de timp
dacă autorităţile nu vor găsi soluţii de contracararea eroziunii.
De mai bine de trei ani, îmi făcusem un obicei ca atunci când mă duceam la doctorul Cernea acasă, în
strada bătrânească din Mihai Bravu, când stam sub nuc, sau când mai plecam prin oraş. să am la mine caietul
ca să notez, pentru că era imposibil ca să nu mai aflu vreo noutate de la el. Am umplut mai bine de 15 caiete.
Singurul necaz era că el avea obiceiul să vorbească prea repede, iar eu cu scrisul, de abia puteam să-l urmăresc
şi de multe ori chiar nu-mi mai înţelegeam scrisul.
Continuându-şi povestirea, spunea că atunci, în acea zi memorbilă, grădina publică era arhiplină, inclusiv
străzile laterale, încât, dacă aruncai un ban în sus nu avea unde să cadă.
Primarul de atunci, Ion Deculescu, luase măsura şi cu 3 zile înainte, anunţase prin lefegiu, mamele, soţiile,
fraţii şi surorile celor morţi în război, să fie prezenţi la punerea pietrei fundamentale a monumentului. Lefegiul
– cum îl numea lumea atunci pe omul de serviciu de la primărie, pentru că primea leafa de la comună – atunci
când primăria avea ceva de comunicat populaţiei, acesta, având cu el o tobă din piele de bou, o bătea câteva
minute la fiecare intersecţie de stradă, lumea era obişnuită cu un asemenea mod de comunicare (altul nu exista)
şi venea la toboşar, care le spunea pe scurt, ce avea de transmis din partea primăriei.
La deschiderea festivităţii prilejuită de acest eveniment, primarul a făcut apel la lume şi le-a cerut celor
care, erau rude cu cei decedaţi, să vină în faţă.
Dintr-o dată s-au adunat femei bătrâne şi tinere, multe cu copii sau nepoţi de mână, care s-au aşezat împrejurul
locului pichetat unde urma să se construiască monumentul, delimitat prin nişte şipculiţe albe, date la
rindea, prinse între ele cu o panglică tricoloră lată de vreo 5 centimetri.
Totodată au venit şi mulţi invalizi de război: oameni cu câte un picior tăiat, fără o mână, cu un ochi, schilodiţi
etc.
La un moment dat, primarul Ion Deculescu, i-a rugat pe toţi cei prezenţi să stea în genunchi cu faţa spre
16
răsărit, iar cu toţii în cor, au spus rugăciunea „Tatăl nostru“.
Corul bisericesc a cântat „Cu noi este Dumnezeu“. Apoi fanfara militară, acompaniată de acea mulţime
de lume, a intonat imnul naţional.
Un pluton de militari de cavalerie de la escadronul din oraş, la comandă, în sus, cu armele îndreptate spre
Turtucaia, au tras câte trei rafale de foc.
Preotul Gheorghe Sachelarie cu popa Ion Ionescu cum îi spunea lumea celui care slujea la biserica Sfântul
Nicolae din centrul oraşului, a oficiat o slujbă religioasă şi de sfinţire a locului pe care urma să se ridice monumentul.
Răspunsul l-a dat corul bisericesc, dirijat de Sandu Moise.
Profesorul şi directorul liceului, Alexandru Stoicescu, deşi profesor de limba română, a ţinut un discurs
cu caracter istoric în care a evocat vitejia ostaşilor români şi importanţa victoriei în Marele Război, cum era
numit atunci, pentru că lumea nu ştia că avea să urmeze un altul, mai pustiitor.
Apoi primarul Ion Deculescu a citit rar, clar, cu voce tare, numele fiecărui erou căzut la datorie. Pe măsură
ce familia, mama, tata, bunicii, surorile, fraţii sau nepoţii şi rudele, auzeau numele eroului lor, toţi începeau
să plângă, încât cu mare greutate de abia se mai desluşeau numele eroilor care au urmat.
Când primarul a terminat de citit numele celor 166 de eroi, absolut toată lumea plângea, fie că avea fie
că nu avea eroi. Pe atunci, cetăţenii oraşului erau autohtoni în proporţie de aproape sută la sută şi oamenii se
cunoşteau întrei ei, existând o mare solidaritate.
Apoi mi-a spus doctorul că preoţii, au ţinut o slujbă de pomenire a celor decedaţi. Mi-a zis că nu ştie dacă
aşa era practica – pentru că deja mai oficiase un serviciu religios mai înainte – sau dacă preoţii prin aceasta, au
vrut să mai oprească cetăţenii din plâns, pentru că era un vacarm şi o jale de nedescris.
După aceea, doctorul Ilie Cernea mi-a spus că pe masa pe care preoţii au avut lumânări, tămâie, candela,
cădelniţa, Evanghelia şi o icoană a lui Sfântul Gheorghe, primarul a scos o foaie de hârtie din pergament parcă,
pe care era ceva scris, şi pe care au semnat reprezentanţii autorităţilor de atunci, acea hârtie a fost făcută sul
şi introdusă într-un tub metalic, băgat în ciment, peste care s-a pus prima piatră.
De pe actualul trotuar, unde am stat cât ne-a povestit doctorul Ilie Cernea, ne-am dus chiar aproape de
monument, şi mi-a arătat cu bastonul său, la baza soclului monumentului, în partea de vest, adică spre centru,
spre Vornicu, locul unde a fost zidit în ciment acel tub metalic cu hârtia scrisă, în el.
Am scris toate acestea pentru că – odată şi odată – când noi, şi poate nici copiii noştri nu vor mai fi, monumentul
probabil că se va autodemola în timp, iar cei care vor face acest lucru să caute tubul cu înscrisul respectiv.
Am plecat de la monument de braţ cu doctorul Cernea, spre centru – trebuie să se ducă la CEC săşi ia
pensia – pentru că pensia i se vira în cont, şi după câţiva paşi, a mai întors capul şi mi-a zis: … şi când te
gândeşti că şefii noştri locali comunişti dinainte de 1989; Iosin Niculae fost primar şi prin secretar al oraşului,
Ilie Jarcă fost director la O.C.L.M. (Fosta organizaţie locală comercială mixtă Olteniţa) Coman Stan fost director
al Întreprinderii de Industrie Locală şi alţii, au vrut să dărâme acest monument. Mi-a zis că, olteniţenii
vorbeau că la o discuţie la restaurantul „Modern“ din partea de nord a grădinii publice, cei de mai sus, au făcut
un spirit, o glumă, şi i-ar fi spus lui Coman Stan că soldatul de pe monument, care arată cu mâna stângă spre
cinematograf, arat în fond spre sediul administativ al Industriei Locale Olteniţa – care era în casele lui Aristide
Penu, zicând că acolo este un cuib de hoţi. În realitate, soldatul respectiv arată spre Turtucaia, având în vedere
evenimentele patrecute peste Dunăre. De unde erau să ştie cei de mai sus, despre importantele evenimente istorice
care au avut loc pe aceste meleaguri! Gluma de mai sus s-a confirmat, deoarece Coman Stan a făcut 2
ani puşcărie.
Un rol important în menţinerea monumentului l-a avut fostul secretar administativ Aliman Zamfir – colegul
meu de liceu – şi profesorul Dona Şerbănescu, directorul muzeului de arheologie din Olteniţa care, după multe
discuţii a reuşit să-i convingă despre regimul şi importanţa acestor monumente istorice care sunt ocrotite de
lege.
Oricum, puţin a lipsit ca olteniţenii să rămână fără acest important monument.VA URMA !

Misiune îndeplinită cu succes !
Piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI, în colaborare cu ISU Călărași și Instituția Prefectului Călărași, au desfășurat o misiune umanitară în sprijinul unor marinari rămași blocați la bordul a două șlepuri, pe Dunăre.
Misiunea s-a desășurat în condiții dificile, elicopterul fiind menținut la punct fix pentru ca pompierii să poată duce la bordul celor două nave apă și alimente.
Cele două șlepuri, fiecare având la bord câte 4 marinari, au rămas blocate pe Dunăre, în zona ostrovului Albina din județul Călărași, din cauza gheții formate pe fluviu.https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/1330480603688994/

Ce se intampla cu profesorii care au vechime destul de multa in invatamant, dar nu se inscriu si nici nu promoveaza examenul de definitivat? Poate fi platit tot ca profesor debutant pe perioada nedeterminata (are studii superioare de specialitate) sau trebuie platit in continuare ca profesor fara studii de specialitate?

Dupa cum stiti, cadrele didactice care promoveaza examenul de definitivat dobandesc titlul de profesor cu drept de practica in invatamantul preuniversitar (art.241 alin.(2) din Legea 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare).
Potrivit alin.(6) al art.241 din Legea 1/2011, persoanele care nu promoveaza examenul de definitivare in invatamant, in conditiile prezentului articol, pot fi angajate in sistemul national de invatamant preuniversitar numai pe perioada determinata, cu statut de profesor debutant.
Ca atare, legea stabileste in mod expres ca singura ipoteza in care o anumita persoana poate fi incadrata in sistemul national de invatamant ca profesor debutant cu contract individual de munca pe durata determinata, ca fiind aceea in care persoana in cauza s-a inscris si nu a promovat examenul de definitivare in invatamant.
Daca avem un profesor care nu s-a inscris si nici nu a sustinut examenul de definitivare in invatamant, rezulta ca acesta nu poate fi incadrat si, respectiv, platit ca profesor debutant, intrucat aceasta nu a indeplinit conditiile prevazute de lege pentru a beneficia de acest statut.SURSA-
Culegere de limba germana V - VIII
Culegere de limba germana V – VIII

Vezi detalii

Fise de lucru pentru invatarea limbii germane
Fise de lucru pentru invatarea limbii germane

Vezi detalii

MEMORATOR ISTORIE si MEMORATOR GEOGRAFIE

Pentru cursurile care nu s-au desfășurat luni, 23 ianuarie, Ministerul Educației a decis ca orele să fie recuperate până pe 31 ianuarie, zilnic, de luni-vineri, până la recuperarea integrală a cursurilor sau să se învețe sâmbătă, 28 ianuarie,  fiecăre unitate școlară putând să-și stabilească programul. Recuperarea pentru orele de muncă din ziua de 23 ianuarie este valabilă pentru toate instituțiile publice, și noi, la Inspectoratul Școlar Județean, încă de săptămâna trecută ne-am prelungit programul cu câte o oră, dând un ordin în acest sens, pentru a nu veni sâmbăta la muncă.

Pentru cele 5 zile de curs în care nu s-a învățat, din cauza vremii nefavorabile, Ministerul a decis ca orele să se recupereze, până pe 31 mai, în timpul săptămânii, nu și în zilele de sambătă.

Fiecare școală va recupera cele cinci zile, cu 25 sau chiar 30 de ore de curs, care vor fi trecute în condică pentru că, altfel, cadrele didactice nu își vor lua salariile integral.”, a declarat inspectorul general școlar, Constantin Tudor.SURSA-http://actualitateacalarasi.ro/c-tudor-isj-calarasicum-vor-fi-recuperate-orele-de-scoala-din-zilele-libere/

Simpozionul „158 de ani de la Unirea Principatelor Române” a fost organizat de Muzeul Civilizatiei Gumelnita si Primaria Oltenita in sala mica de festivitati a Primariei.Va prezentam azi prima parte a reportajului !

Ca si in alti ani comunitatea locala din Chirnogi a dorit sa marcheze unul din momentele hotaratoare ale istoriei poporului roman si anume evenimentul de importanta covarsitiare in afirmarea si edificarea statului roman,alegerea ca domn in cele doua tari romane a tanarului ofiter Alexandru Ioan Cuza,prin aceasta vointa politica s-a implinit un vis al romanilor pe care la 1600 la infaptuit din pacate doar vremelnic Mihai Viteazul; ,,mica unire” sau ,,unirea principatelor romane”. Evenimentul s-a desfasurat in sala de sport a scolii gimnaziale numarul 1 din Chirnogi in prezenta unui numeros public si a oficialitatilor locale,programul artistic fiind sustinut de elevii celor doua scolii gimnaziale din Chirnogi,acestia fiind insotiti,instruiti si incurajati prin aplauze de catre cadrele didactice ale scolilor alaturi de directorii celor doua prestigioase institutii de invatamant.Au fost prezentate scenete,poezii,un referat despre unirea de la 1859 si bineanteles mare parte din participanti s-au prins in traditionala Hora a Unirii.Manifestarea desfasurata in cadrul festiv existand un drapel tricolor urias flancat de catre steagurile comunei Chirnogi a fost incheiata prin discursul d-lui primar ing.Irinel Roman,dansul a multumit tuturor celor prezenti,a felicitat copiii implicati in desfasurarea acestui act cultural artistic,a reliefat faptul ca aceste reuniuni legate de diverse date din istoria tarii sau a localitatii noastre,au rolul de a socializa,de a se cunoaste copiii infre ei,de a se creea un spirit pozitiv de competitie,toate aceste elemente coroborate intre ele creeand un cadru de dezvoltare armonios al tinerilor din Chirnogi.Domnul primar Roman deja a lansat invitatia pentru toti cei ce lucreaza sau traiesc in Chirnogi tineri sau adulti de a participa pe data de 1 februarie 2017 la cea de a 4 editie a sarbatorii sf. TRIFON Zarezanul sau ,,taietorul viilor”,obicei traditional agrar din regiunile dunarene.
A consemnat pentruu Radio tv Oltenita,corespondentul din teritoriu Relu Cotoban

Copiii vor fi incurajati sa mearga la scoala, urmand sa primeasca o suma de bani anuala din partea Guvernului. Familile cu venituri lunare mai mici de 5.000 lei pe luna vor primi 1.600 lei pentru fiecare copil, iar pentru familiile cu venituri lunare cuprinse intre 5.000 si 10.000 lei suma pentru fiecare copil scade la 1.200 lei pe an. Anuntul a fost facut de secretarul de stat in Educatie, Liviu Pop, iar masura este cuprinsa in programul PSD pentru guvernare.

Copiii ai caror parinti au venituri mai mici de 5.000, ar putea primi anual 1.600 de lei ca sprijin de invatare, in locul celor 500 de euro prevazuti in Legea Educatiei Nationale din 2011, care nu s-au acordat pana acum.
Elevii ar putea fi incurajati sa frecventeze scoala, iar famiile sa aiba si sa creasca cat mai multi copii prin acordarea a 1.600 lei pe an pentru fiecare copil, suma dedusa din impozitul datorat de fiecare persoana.
Aceasta suma ar urma sa fie acordata de stat familiilor cu venituri lunare mai mici de 5.000 lei pe luna, iar pentru familiile cu venituri lunare cuprinse intre 5.000 si 10.000 lei suma pentru fiecare copil scade la 1.200 lei pe an, potrivit secretarului de stat in Educatie, Liviu Pop.
Acest demers face parte din proiectul de guvernare al PSD, iar Liviu Pop sustine ca este o alternativa la prevederile Legii Educatiei Nationale din 2011, conform carora statul sprijina dreptul la invatare pe tot parcursul vietii prin acordarea unei sume de 500 de euro fiecarui copil roman nascut dupa intrarea in vigoare a legii, in 2011.
Insa, secretarul de stat in Educatie, Liviu Pop, nu a putut confirma daca incepand din acest an va fi aplicat si ajutorul prevazut de Legea Educatiei.
„Pana nu va fi aprobat bugetul, nu va pot spune nici ca va fi, nici ca nu va fi aplicata Legea Educatiei Nationale. Va pot spune ca, prin ordonanta Guvernului Ciolos, a fost prorogat termenul pentru acordarea acestui ajutor pentru 1 martie 2017.  Inca se lucreaza la proiectul de buget, iar noi avem acele deduceri personale pentru copii, ai caror parinti au venituri sub 5000 de lei, iar anual fiecare copil va primi 1600 de lei, care este mai mult decat acei 500 de euro cuprinsi de Legea Educatiei. De asemenea, o decizie in acest sens se va lua dupa ce va fi votat bugetul pe anul viitor. Noi avem o masura net superioara Legii Educatiei. Cei cu salarii de peste 10.000 de lei nu vor primi deloc deducere. Proiectul nu are legatura cu Legea Educatiei”, a declarat, pentru Adevarul, secretarul de stat in Ministerul Educatiei Liviu Pop. SURSA-https://www.portalinvatamant.ro/articole/invatamant-primar-103/proiect-psd-copiii-vor-primi-1600-lei-ca-sa-mearga-la-scoala-6972.html

 

-Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei, numărului de personal si statului de funcţii ale Spitalului municipal Oltenita.
-Proiect de hotarare privind transformarea unui post din cadrul Serviciului Public “Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa” Olteniţa.
-Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de ordine si siguranţa publica pe anul 2017 al Direcţiei Politie locala din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Oltenita.
-Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor de performanta pentru anul 2017, aferenţi activitatii de apa-canal din municipiul Oltenita prestatata de operatorul S.C. ECOAQUA S.A. Calarasi-Sucursala Oltenita.
-Proiect de hotarare privind reducerea unor tarife pentru prestarea serviciilor de salubrizare in municipiul Oltenita, de către S.C. Ecosal Servicii Oltenita S.R.L.
-Proiect de hotarare privind aprobarea preturilor locale de producere si distribute,de facturare a energiei termice, pe baza de gaze, in municipiul Oltenita
-Proiect de hotarare pentru aprobarea grilei de salarizare a personalului S.C. Ecosal Servicii Oltenita S.R.L.
-Proiect de hotarare privind aprobarea tarifelor pentru prestările de servicii ce se efectueaza de către S.C. Ecosal Servicii Oltenita S.R.L.
-Proiect de hotarare privind aderarea Municipiului Oltenita, ca membru susţinător, la Societatea Naţionala de Cruce Rosie din Romania Filiala Calarasi.
-Proiect de hotarare pentru modificarea anexei nr. 3 la H.C.L.nr. 129/27.10.2016 privind aprobarea vanzarii unui bun imobil- apartament-apartinand proprietatii private a statului,construit prin A.N.L., situat in municipiul Oltenita, b-dul 1 Decembrie nr.82,bloc G 40,sc.A,etaj 4,ap.9, către d-na Ivascu Sanda-Stefan ia, titulara contractului de închiriere.
-Proiect de hotarare pentru modificarea anexei nr. 3 la H.C.L.nr. nr.157/22.12.2016, privind aprobarea vanzarii unui bun imobil – apartament-apartinand proprietatii private a statului, construit prin A.N.L., situat in municipiul Oltenita, b-dul Tineretului nr.93-103, bloc SAHIA II, sc.C, etaj 4, ap.24, către d-na Serban Adriana-Loredana, titulara contractului de inchiriere
-Proiect de hotarare pentru modificarea anexei nr.7 la Hotararea nr.54/2008 a Consiliului local al municipiului Oltenita privind vanzarea a 59 spatii locative(garsoniere)situate in municipiul Oltenita,str.Mihai Eminescu nr.33 C- Cămin “Olfil”.
-Diverse.

Site acreditat SEAP
---------------