opriti playerul audio ptr. o buna vizionare

Social

Polițiștii de prevenire a criminalității susținuți de cei de la rutieră și criminalistică au fost prezenți alături de copiii din cadrul  Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” Călărași, îmbinând jocurile cu informarea.

Cei mici, alături de criminaliști, au putut să vadă cum se ridică amprentele sau celelalte mijloace de probă pe care polițiștii le folosesc pe parcursul anchetelor pentru a descoperi cine a comis o faptă antisocială. Tot aici au văzut echipamentele care se află în faimoasa trusă a criminaliștilor și au urcat în laboratorul mobil folosit de aceștia pentru a ridica și conserva probele.

 

 

De asemenea, poliţiștii criminalişti au realizat  o simulare  a unei de cercetări la faţa locului, în cazul unui accident de circulație cu victimă.

 

Polițiștii rutieri le-au prezentat școlarilor regulile de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere, au discutat despre principalele cauze generatoare de accidente, apoi a urmat o sesiune interactivă, cu exerciţii practice, în care copiii au pus în aplicare informațiile primite.

Scopul acestor activităţi este acela de a furniza copiilor informaţii corecte şi obiective, care să contribuie la o dezvoltare armonioasă şi să creeze un bagaj de cunoştinţe suficient pentru a reacţiona în diferite situaţii, astfel încât, siguranţa celor mici să nu fie afectată.

La final, oamenii legii le-au dăruit celor mici insigne de polițist pentru o zi și baloane

Aducem la cunoștință opiniei publice că acțiunea programată pa data de 01.06.2018 ora 17.00 cu tema ” Traseu Ecologic & Colectare Selectivă Alături de Comunitate ” vă fi reprogramată pentru data de 09.06.2018 ora 17.00. Vă mulțumim pentru înțelegere ! Preș.interimar Filiala Județeană Alde Călărași Laurențiu State

 

 

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

 

Polițiștii au depus în penitenciar un bărbat condamnat la închisoare.

În ziua de 29 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din București.

Cel în cauză a fost depistat de polițiști pe raza comunei Sărulești, județul Călărași.

Acesta a fost condamnat la 11 luni și 10 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis.

 

                  

Dosar penal întocmit de polițiștii rutieri

 

Polițiștii au întocmit dosar penal unui bărbat care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului.

În ziua de 29 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au depistat un bărbat, de 70 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 4, deși consumase alcool.

La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

***

 

Fiți responsabili în trafic!

 

Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.

 

ANUNT IMPORTANT-Toti cei care vor sa-si promoveze afacerile in cadrul acestui grup vor trebui sa accepte moderarea administratorului !AFACERILE NU SE POT PROMOVA DE ACUM INCOLO PE ACEASTA PAGINA !Va multumim !video-aici–http://www.ustream.tv/channel/radiooltenita-s-show…
RADIO TV OLTENITA
site online -transmisiuni tv live
ustream.tvASCULTA -RADIO TV OLTENITA -http://www.ascultalive.ro/iframe/Radio-tv-oltenita.html sau-IN VLC sau winamp–http://89.46.13.123:8000/listen.pls————————…
ATACURILE LA PERSOANA sau COMENTARII NEADECVATE-PUBLICITATILE AGRESIVE- NU SUNT BINEVENITE PE SITUL ACESTA—NE REZERVAM DREPTUL DE A LE REFUZA—-ORICINE POATE POSTA AICI-IN CADRUL GRUPULUI -RADIO OLTENITA !BAFTA SI…CURAJ ! PUTETI ASCULTA ——IN WINAMP——RADIO TV OLTENITA –http://89.46.13.123:8000/listen.pls—

O delegatie a Consiliului judetean Calarasi a facut de curand o vizita oficiala in orasul Calarasi din Republica Moldova-oras infratit cu municipiul nostru-resedinta de judet. !Va prezentam un interviu-in exclusivitate -cu dl STATE LAURENTIU-presedinte interimar ALDE CALARASI-care a facut parte din delegatia oficiala a statului roman. !

 

 

 

Folosim tot mai mult telefonul mobil, care are din ce în ce mai multe opțiuni și utilizări. Pentru a îl folosi în siguranță, polițiștii vă recomandă să fiți precauți când instalați diverse aplicații și să nu accesați link-urile primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informațiilor personale.

 

Pentru a folosi telefonul mobil în siguranță, vă recomandăm să instalați doar aplicațiile necesare și numai după ce ați verificat la ce date au acces (poziționare geografică, contacte, apeluri telefonice etc.).

 

Setați o parolă sau un pattern pe telefon și cod PIN pe cartelă. Trebuie să cunoașteți setările de securitate pentru telefon și să configurați dispozitivul la blocare automată.

 

Configurați-vă telefonul astfel încât să se blocheze automat după (re)pornire sau la un interval de timp cât mai scurt în cazul inactivității.

 

Realizați salvări periodice ale datelor pe un suport extern pentru a le putea recupera, în caz de pierdere.

 

De asemenea, este indicat să instalați un program de securitate special conceput pentru dispozitive mobile, actualizat zilnic și accesați doar site-uri sigure.

 

Atenție la aplicațiile folosite și la permisiunile acordate pentru utilizarea acestora.

 

Evitați utilizarea rețelelor wi-fi publice pentru operațiuni bancare, comerț on-line sau afaceri personale.

 

Nu rulați programe a căror origine nu poate fi verificată.

 

Nu deschideți atașamentele aferente unor e-mailuri venite din partea unor expeditori necunoscuți.

 

Nu accesați link-urile primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informațiilor personale. Entitățile legitime nu vă vor cere niciodată să furnizați sau să verificați informații sensibile printr-un mijloc nesigur, precum e-mailul.

„SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII

– PREVENIREA VIOLENȚEI ÎN FAMILIE–

 

În cea de-a patra zi a „Săptămânii prevenirii criminalități”, polițiștii au continuat activitățile preventive, tema acestei zile fiind prevenirea infracţiunilor comise cu violență, cu accent pe prevenirea violenței în familie.

Astfel, polițiștii de prevenire a criminalității  și cei de ordine publică au fost alături de elevii din cadrul unităților de învățământ pentru identificarea principalelor probleme din domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva copiilor și a femeilor, sensibilizarea  comunității cu privire la protejarea și apărarea drepturilor acestora, a valorilor familiale, dar și identificarea celor mai potrivite metode pentru a preveni violența în familie.

 

Polițiștii au fost întâmpinați de elevi cu desene, tinerii au reușit să transpună în mod artistic viziunea proprie cu privire la fața întunecată a violenței domestice.

 

Copiii au surprins și creat, cu ajutorul culorilor, imagini cu impact emoțional, conținând mesaje pătrunzătoare, care promovează nonviolența și încurajează la o atitudine împotriva violenței în familie.

Au fost discutate cu precădere subiecte privind violența în mediul familial, identificarea formelor de violență, cauzele, efectele, modalități de semnalare și rolul instituțiilor implicate în soluționarea cazurilor de violență intrafamilială.

Tot astăzi, polițiștii au fost alături de membrii Clubului Pensionarilor din Călărași, scopul activității fiind informarea acestora cu privire la măsurile de autoprotecție ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victimele infracțiunilor săvârșite cu violență.

 

Pe final de an scolar, elevii mai au inca trei zile fara scoala! Zilele de 28 mai si 1 iunie sunt sarbatori legale, iar cea de 5 iunie este Ziua invatatorului, in care nu se vor face ore, ci activitati specifice.

Nu uitati ca in urmatoarea perioada urmeaza o serie de zile libere: 28 mai – Rusaliile si 1 iunie – Ziua Copilului.
In acest an, sarbatoarea Rusaliilor va fi pe 27 si 28 mai (luni), astfel ca data de 28 mai va fi libera de la stat.
Din 2017 elevii nu mai fac ore pe 1 Iunie, iar parintii lor au zi libera de la serviciu, pentru a petrece impreuna Ziua Copilului.
Zvonurile spuneau ca se va oferi bugetarilor cea mai mare mini-vacanta pe care un guvern a daruit-o vreodata – era vorba tocmai de zilele de 29, 30 si 31 mai care vor face punte intre sarbatoarea de Rusalii, 27 si 28 mai, zile libere prin lege si 1 iunie tot libera prin lege. Astfel, elevii si bugetarii ar fi beneficiat de o vacanta de 9 zile, de sambata, 26 mai, pana duminica, 3 iunie, inclusiv.

Această galerie conține 1 poză.

Dragi prieteni, vă anunțăm că în perioada 24.05.2018 – 31.07.2018, sediul Muzeului Civilizației Gumelnița de pe strada Argeșului nr. 101, va fi închis pentru vizitare. Motivul îl reprezintă schimbarea expoziției permanente prin care o să încercăm să punem în valoare și alte obiecte ce fac parte din patrimoniul Muzeului.

Această galerie conține 1 poză.

MUZICA.ORCHESTRATIE ,INTERPRETARE-DUMITRU DRAGON—TEXT-NICULESCU MARIANA-

Această galerie conține 2 poze.

                                  Buletin informativ

 

 

 

 

 

Locul I la categoria licee: Colegiul Național Barbu Știrbei Călărași

Locul I la categoria școli gimnaziale: Școala nr 1 din comuna Nana

                  

       În data de 23 mai 2018, începând cu ora 09.00, s-a desfăşurat în incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, etapa judeţeană a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” – ediţia  2018.

          Concursul cu tematică de protecţie civilă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii de şcoli şi licee, fiind compus din trei probe, care urmăresc cunoaşterea actelor normative privind activitatea de protecţie civilă şi formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor, cât şi cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală.

         Concursul presupune parcurgerea a trei probe distincte: o probă teoretică (scrisă – test grilă cu 15 întrebări) şi două practice: transportul asistat al unei persoane accidentate, aşezată pe targă, pe distanţa de 50 de metri, care presupune şi trecerea peste un obstacol (gard); iar cea de-a doua probă practică presupune deplasarea unui concurent cu masca pe figură (cu vizorul obturat) într-un raion contaminat şi cu obstacole, care este dirijat de un coechipier.

       La această etapă au participat elevi din 5 licee şi 11 şcoli gimnaziale din județul Călărași.          

         Competiția reprezintă o activitate extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi se organizează în următoarele scopuri: dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar; cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte; adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgență; formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă            

        Această competiţie a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar judeţean și  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, cu sprijinul  financiar al Consiliului judeţean Călăraşi.

        La finalul concursului, organizatorii au premiat echipele câştigătoare cu premii, diplome, cupe şi medalii.

        Locul I la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Cu viața mea apăr viața”- ediţia 2018 – categoria licee –  a fost câştigat de Colegiul Național Barbu Știrbei din Călărași, pe locul al doilea s-a clasat Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Călărași, pe locul al treilea Liceul Tehnologic Dan Mateescu din Călărași, iar premiul Fair play a fost obţinut de echipajul  Colegiului Ștefan Bănulescu din Călărași.

      Locul I la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Cu viața mea apăr viața” – ediţia 2018 – categoria școli gimnaziale – a fost câştigat de Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Nana, pe locul al doilea s-a clasat Școala Gimnazială nr.1 din comuna Gălbinași,  pe locul al treilea Școala Gimnazială nr.1 din comuna Unirea, iar premiul Fair-play a fost acordat echipajului de gimnaziu din cadrul Școlii gimnaziale nr.1 din comuna Luica.                     

 

Mesaj dur din partea Comisiei Europene. Oficialii de la Bruxells au somat România să ramburseze integral taxa auto pe care a încasat-o ilegal ani de-a rândul, conform Antena3.

Termenul de restituire a banilor este de două luni. În caz contrat, Executivul ar putea fi trimis în faţa Curţii Europene de Justiţie, acolo unde riscă sancţiuni financiare importante.

Din 2014 si până în prezent, românii au depus aproximativ 4.200 de cereri de restituire a taxei auto.SURSA–http://www.expresspress.ro/romania-somata-sa-returneze-imediat-taxa-auto/

 

„Săptămâna  Prevenirii Criminalității”  debutează în județul  Călărași, prin ziua destinată prevenirii delincvenței juvenile.

Astăzi, în județul Călărași, polițiștii de prevenire a criminalității, proximitate și ordine publică au purtat discuții pe tema delincvenței juvenile cu elevii din unitățile de învățământ.

Lansarea „Săptămânii Prevenirii Criminalității”  a avut loc în amfiteatrul Colegiului Economic Călărași.

În prima parte a întâlnirii, liceenilor le-au fost transmise informații privind răspunderea penală a minorilor, semnificația noțiunilor de comportament deviant, precum și consecințele delincvenței juvenile.

Le-au fost prezentate, de asemenea, și cele mai frecvente fapte penale săvârșite de minori, precum, furtul, distrugerea, amenințarea, loviri sau alte violențe, polițiștii atrăgându-le atenția, în special, asupra consecințelor comiterii acestor fapte.

Elevilor și cadrelor didactice le-au fost distribuite materiale cu caracter preventiv.

 

Sfaturi preventive transmise de polițiști:

– să fie atenți atunci când își aleg prietenii și să evite persoanele violente, delicvente sau conflictuale;

– să nu se lase influențați de alte persoane și să analizeze singuri riscurile la care se expun în anumite situații;

– să respingă propunerile de a participa la anumite “distracții”, precum consumul de alcool, droguri, jocuri de noroc, violențe verbale și fizice;

– să nu încerce să rezolve eventualele conflictele prin violență ci să apeleze la părinți, profesori, poliție;

– să nu distrugă lucrurile din școală, din parcuri sau mijloacele de transport în comun;

– să nu poarte asupra lor cuțite, pumnale sau alte obiecte tăietoare sau înțepătoare; acestea îți pot da un oarecare sentiment de siguranță, dar te pot transforma, în anumite împrejurări, în autorul unor fapte violente;

– să nu consume alcool sau droguri! Aceste substanțe sunt în strânsă legătură cu săvârșirea de fapte ilegale!

 

 

“DISEMINARE PROIECT ERASMUS PLUS”                                                                       OMAGIU ADUS LUI JOSÉ MARTÍ,EROUL NAŢIONAL AL CUBEI…

 

       Am avut privilegiul şi bucuria de a fi alături de persoane pe care le-am cunoscut de puţin timp dar ne-a fost suficient să realizăm că-i preţuim mai mult decât ne-am fi gândit vreodată…Mai ales că am simţit emoţia pe care ne-a transmis-o când ni s-au adresat,felicitându-ne cu sinceritate pentru activităţile desfăşurate cu scopul de a-i întâmpina.Am fost invitaţi de către Excelenţa Sa,dl Ambasador al Cubei,ROBERTO CÉSAR HAMILTON MAGAÑA şi dl Consul YAMILL LAMBERT MORA la Şcoala “JOSÉ MARTÍ”din Bucureşti,împreună cu elevii noştri care i-au impresionat cu un moment de actorie,cântec şi dans,cu doar o zi înainte,când au venit în vizită la şcoala noastră.

    Elevii Şcolii”JOSÉ MARTÍ”au pregătit un program artistic în memoria eroului naţional al Cubei,iar dl ambasador şi distinşii oaspeţi i-au felicitat pentru talentul artistic dovedit din plin.

   Copiii s-au împrietenit şi sperăm să desfăşurăm activităţi constructive,cu caracter educativ,care să ajute la schimbul de experienţă dintre profesori ,elevi şi ţările participante.

   Le mulţumim tuturor pentru invitaţie,dar mai cu seamă dlui ambasador,care ne-a uimit cu atitudinea caldă,părintească cu care i-a îmbrăţişat pe copiii noştri,de mai multe ori chiar,în decurs de câteva ore…Este remarcabil!A fost prima oară în viaţa noastră când am stat atât de aproape de un ambasador şi ne-a uimit cum a reuşit într-o clipă să ne facă să ne simţim parte din familia dlui…Credeam că va fi mai rezervat,mai distant,aspecte impuse de responsabilităţile funcţiei dlui,dar când a fost vorba de copii,toate aceste „bariere”au dispărut ca prin farmec.Ne-a cucerit şi pe noi şi pe elevii noştri,în egală măsură.

   Aceeaşi atitudine destinsă,prietenească a fost manifestată şi de dl Consul YAMILL LAMBERT MORA,care a vorbit mult cu elevii noştri,parcă dorind să-i cunoască mai bine şi să se împrietenească mai mult,oferindu-le sugestii pentru petrecerea timpului liber în mod adecvat vârstei lor,impresionându-ne în momentul în care ne-a înmânat o diplomă din partea Ambasadei Cubei,ca recunoaştere a participării noastre la omagierea eroului lor naţional.Le-am mulţumit entuziasmaţi şi ne-am întors acasă cu sufletul plin de bucurie şi dorinţa de a împărtăşi şi celorlalţi din frumoasa noastră experienţă,din 18 mai 2018.

          „Un hombre puedo morir,pero el valor sigue siendo para siempre.”(„Un om poate muri,dar valoarea lui va rămâne pentru totdeauna.”)  JOSÉ MARTÍ–

                                             

 

                  JOSÉ MARTÍ

         (28.01.1853-19 .O5.1895)

APÓSTOL DE LA REVOLUCIÓN CUBANA                                      

     

 

 

                         

Articol redactat de prof.lb.engleză DUMITRAŞCU MIHAELA,Şcoala Gimnazială”GH.MANU”Budeşti

Oraşele germane au dreptul să interzică circulaţia autovehiculelor diesel vechi, pentru a aduce nivelul de poluare a aerului în conformitate cu normele Uniunii Europene, a anunţat vineri Tribunalul administrativ federal din Leipzig.  Germania a făcut un prim pas spre interzicerea maşinilor diesel în februarie, când a permis grupurilor de mediu să dea în judecată oraşele care nu reuşesc să impună normele europene privind aerul curat.    Într-o declaraţie de 30 de pagini privind hotărârea care a fost publicată vineri, Tribunalul administrativ federal din Leipzig a menţionat că nu ar trebui să existe perioadă de graţie pentru introducerea interdicţiilor de circulaţie. „Astfel de restricţii nu merg dincolo de alte interdicţii care sunt justificate de legislaţia rutieră şi pe care automobiliştii trebuie să le accepte“, potrivit instanţei.

Citeste mai mult: adev.ro/p8xo3s———-SURSA-http://adevarul.ro/life-style/auto/masinile-diesel-interzise-germania-decizia-unui-tribunal-privind-accesul-orase-masinilor-motorina-1_5aff02bddf52022f75218d8a/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop

 

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de persoane și proxenetism. 3 persoane au fost arestate preventiv.

 

La data de 16 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 5 percheziții, în municipiul Călărași, la locuințele mai multor persoane bănuite de trafic de persoane și proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie 2015 – mai a.c., cei în cauză prin constrângere fizică și psihică ar fi racolat tinere, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în Olanda.

3 persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 39 de ani, au fost arestate preventiv, iar față de o a patra persoană s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și a Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

– MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 13-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor

– Valoarea sponsorizărilor a fost majorată la 560.000 lei, creșterea fiind de 210.000 lei față de ediția anterioară

– În cele 12 ediții de până acum s-au acordat peste 3.220.000 lei pentru 1.953 de tineri sportivi și artiști

18 mai 2018, Satu Mare – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat ieri seara cea de-a 13-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din toată țara se pot înscrie în programul organizat pe bază de concurs de proiecte. Fondul total de sponsorizare este de 560.000 de lei.

 

Solicitările pot fi depuse până la data de 16 iunie 2018, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Înscrierile se pot face atât individual, cât și prin echipe sportive sau ansambluri artistice, prin prezentarea rezultatelor din 2017-2018, a obiectivelor de viitor şi a bugetului pentru finanțarea solicitată.

 

În cadrul celor 12 ediții anterioare ale programului, au fost acordate 1.442 de sponsorizări în valoare de peste 3.220.000 de lei unui număr de 1.953 de sportivi și tineri artiști din toată țara, unii dintre ei obținând finanțare de mai multe ori.

 

„Talentul, munca și performanța tinerilor sunt valori legate de viitorul comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Prin continuitatea susținerii tinerilor artiști și sportivi dorim să le arătăm că aceste valori sunt apreciate, merită să fie cultivate permanent și evidenţiate la festivaluri și competiții naționale, europene, mondiale sau olimpice”, a declarat Camelia ENE, Director Executiv MOL România.

 

Evenimentul lansării programului din acest an a avut loc la Sala de scrimă Alexandru Csipler din Satu Mare, cu participarea tinerilor sportivi și artiști Mácska Ádám, Ianos Oroian, Ionuț Gurza și Szilágyi Balázs, scrimă, Izabela Voropciuc, pian, precum și a mentorului Csiszár Ferenc. „Finanțarea obţinută m-a ajutat la achiziționarea unui instrument performant care îmi era necesar pentru a mă pregăti”- a declarat pianista Izabela Voropciuc.

 

La această ediție, programul dispune de un fond total de 560.000 lei, sumele fiind alocate tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv pentru categoria de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri sau achiziției de echipamente și materiale.

 

“Tinerii talentaţi de azi sunt personalităţile de valoare pe care mâine le vom admira şi onora. Este o bucurie reală să facem echipă cu ei în această călătorie fascinantă de transformare. În cadrul acestei evoluţii către succes, tinerii sportivi şi artişti au nevoie de îndrumare, de susţinere emotională dar şi de suport financiar. Apreciem implicarea MOL România, care își asumă un rol activ şi pe termen lung în comunitatea locală, investind în viitorul talentelor și astfel, în viitorul nostru, al tuturor”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

 

Dintre beneficiarii edițiilor anterioare ale programului, trei sportivi au participat la Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 Pyeong Chang: Lőrincz Tímea la schi fond, Ștefan Mușei și Andrei Turea la sanie. Andreea Dragoman, tenis de masă, s-a calificat la Jocurile Olimpice de Tineret 2018, Buenos Aires. Scrimerul brașovean Andrei Păștin a obținut prima medalie de aur mondial din istoria scrimei românești la sabie cadeți masculin la Campionatul Mondial 2018 din Verona. Cristina Tomescu din Craiova, clasa a VIII-a, este de trei ani consecutivi pe primul loc la Olimpiada Națională de Muzică, categoria pian, iar colegul ei, Cadmiel Boțac a obținut locul 1 la concursurile internaționale de pian Adilia Alivea și Piano Campus din Franța. Teatrul Independent Osonó a câștigat 30 de premii naționale și internaționale, de la Bangkok până la Hamburg.

 

Despre program:

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale.

Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Din finanțarea totală a ediției a 13-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

Solicitările pot fi depuse până la data de 16 iunie 2018, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta BECLEA-SZÉKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul MÁRKOS Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.

 

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 210 în România.

 

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

 

Contacte pentru presă

 

Erzsébet Felméri

CSR & PR Coordinator

MOL Romania

tel: 0264-407624 | @: efelmeri@molromania.ro

 

András Imre

Director Executiv

Fundația Pentru Comunitate

m: 0755-045699 | @: office@pentrucomunitate.ro

 

 

-- 
Fundația Pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány
0755-045699
office@pentrucomunitate.ro
www.pentrucomunitate.ro
https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate

“DISEMINARE PROIECT ERASMUS PLUS” Joi, 17 mai 2018…O zi cu dublă însemnătate pentru şcoala noastră.Am adus un omagiu pentru eroii noştri martiri,în faţa monumentului din curtea şcolii noastre,şi am primit vizita Excelenţei Sale, Dl Ambasador ROBERTO  CÉSAR HAMILTON  MAGAÑA şi a dlui Consul YAMILL  LAMBERT MORA,din Ambasada Cubei,la iniţiativa dlui Petre Ignatencu,preşedintele Asociaţiei de Prietenie Româno-Cubaneză”CHE GUEVARA”din Bucureşti.

Am pregătit o scurtă prezentare a Cubei din punct de vedere geografic,istoric,cultural şi tradiţional prin intermediul unei scenete realizate sub îndrumarea dlor prof.Jipa Alina Nina,Barbu Lidia şi Papadache Andrei.

Copiii s-au implicat,au colaborat şi au repetat pentru ca în decurs de câteva zile,totul să decurgă conform asteptarilor.

Şi au reuşit…Dovadă ropotele de aplauze după fiecare prestaţie susţinută cu patos în faţa distinşilor oaspeţi.

Au fost mici actori,au recitat poezii,au dansat şi au cântat cu bucurie,reuşind să transmită emoţia ce-a făcut dintr-un astfel de eveniment,o amintire frumoasă de lungă durată.

Le mulţumim tuturor celor prezenţi,în special autorităţilor locale,dlui primar Nae Sinel,dlui viceprimar Nae Florin şi dlui preşedinte ALDE Călăraşi,State Laurenţiu,care au răspuns invitaţiei dlui director al Şcolii Gimnaziale”GH.MANU”Budeşti,dl HUŢAN DANIEL şi ne-au onorat cu prezenţa adresându-ne sincere felicitări pentru realizarea acestei activităţi cu scop educativ.

Le mulţumim distinşilor oaspeţi pentru cuvintele frumoase scrise în “Cartea de Onoare”a şcolii noastre.

Îi aşteptăm cu drag şi altădată!

 

Articol redactat de prof.lb.engleză Dumitraşcu Mihaela,Şcoala Gimnazială”GH.MANU”BUDEŞTI 

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Anul acesta o sarbatorim pe 17 mai. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu “Hristos S-a inaltat!” si “Adevarat S-a inaltat!”.Inaltarea Domnului cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa Inviere. Inaltarea Domnului este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua dedicata pomenirii Eroilor neamului. In toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor Eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.SURSA-https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/inaltarea-domnului/

In anul Centenar 2018  Eroii Neamului Romanesc au fost cinstiti asa cum exista o buna traditie legiferata si de catre parlamentul Romaniei-Ziua Eroilor-sarbatoare nationala bisericesca.

In fiecare an comunitatea locala Chirnogi in frunte cu autoritatile locale (consiliul local, primar, viceprimar, executiv) alaturi de preotii celor doua parohii din Chirnogi au deschis intr-un fel in mod solemn anul centenar , an in care sarbatorim 100 de ani de Romania, doar tot odata ne cinstim si pomenim fauritorii Romaniei moderne, Eroii Neamului. Festivitatile prilejuite de Inaltarea Domnului s-au desfasurat in spatiul consacrat pe care il putem numim sacru, format din cele 3 monumente ale eroilor. Dupa slujba de Te Deum, a urmat slujba de pomenire a eroilor, apoi domnul ing. primar Irinel Roman si domnul viceprimar Stefan Ion au depus coroane de flori la monumentul eroilor din centrul civic al localitatii. A urmat un deosebit program artistic oferit de catre elevii celor doua scoli din localitate, apoi domnul primar a premiat elevii cu rezultate deosebite la invatatura prin oferirea de carti. Manifestarea s-a incheiat intr-o atmosfera de pioasa aducere aminte fata de jertfa eroilor chirnogeni din toate timpurile istoriei. Cele trei monumente ale eroilor din Chirnogi v-or fi restaurate, chiar de Ziua Romaniei se v-or prezenta in fata locuitorulor intr-o haina noua ce va prezenta respectul comunitatii locale fata de eroii nationali ai Romaniei.
A consemnat
Ing. Relu Cotoban

 

Un bărbat bănuit de tentativă la furt a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Călărași.

La data de 16 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 44 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute au forțat ușa de acces în lăcașul de cult pe care îl administrează.

Cercetările desfășurate cu operativitate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au condus la identificarea și reținerea unui bărbat, de 30 de ani, din localitate.

Cel în cauză au fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând să fie prezentat magistraților, cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

 

 

Bănuit de violare de domiciliu și amenințare, reținut de polițiști

 

Un tânăr este cercetat de polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău-Mare pentru violare de domiciliu și amenințare.

În ziua de 16 mai a.c. polițiștii au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 22 ani, din comuna Ileana, județul Călărași, care pe fondul unui conflict spontan a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate și a amenințat-o cu acte de violență.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând să fie prezentat magistraților, cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

 

Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași acționează permanent pentru salvarea de vieți omenești și depistarea celor care încalcă normele rutiere.

La data de 16 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Budești au depistat pe DN 4, un bărbat, de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși avea acest  drept suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis.

                                

 

 

Lansare provocată elevilor de gimnaziu

 

În data de 19 mai, în complexul sportiv municipal din Călăraşi

          Elevii din tot judeţul participă la o competiţie de tradiţie

                        „Prietenii pompierilor”- ediţia 2018

 

 

 

    Concursul, cu tematică specifică serviciilor pentru situaţii de urgenţă, are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii de şcoli generale, fiind compus din trei probe care urmăresc cunoaşterea actelor normative ce reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor, cât şi formarea unor trăsături moral-volitive, cum ar fi: iniţiativă, spirit de echipă, curaj, dârzenie, hotărâre, perseverenţă, cinste, corectitudine şi nu în ultimul rând, disciplină.

 

                              

 

 

      Competiţia presupune parcurgerea a trei probe: o probă teoretică (test grilă) şi două practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole”

 

    Proba teoretică constă în rezolvarea unui test de tip grilă (chestionar), care cuprinde 10 întrebări, fiecare dintre ele având câte trei rezolvări enumerate, dintre care una reală şi două eronate.

 

    Prima probă practică, „Pista cu obstacole” constă în parcurgerea a 4 tronsoane cu obstacole, activitate ce are menirea de a testa abilităţile de intervenţie ale celor 9 concurenţi care formează echipajul.

 

    Cea de-a doua probă practică, „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole” se desfăşoară pe două culoare. Concurenţii fiecărui echipaj trebuie, ca de fiecare dată, fie, să treacă peste un obstacol, fie să alerge o lungime de tronson, preluând şi predând ştafeta de a primul până la ultimul concurent.

 

    La această etapă sunt invitate să participe unităţi de învăţământ, (şcoli generale – gimnaziu) din întreg judeţul Călărași.

 

    La finalul competiţiei, organizatorii vor premia echipele câştigătoare cu premii, diplome, cupe şi medalii, acestea fiind asigurate cu sprijinul Consiliului Județean Călărași. 

 

Obiceiuri familiale în lumea satelor călărășene – NAȘTEREA ȘI BOTEZUL

 

Indiferent de vicisitudinile care s-au abătut de-a lungul secolelor asupra neamului românesc, înaintaşii noştri au găsit totdeauna timpul şi dispoziţia necesară pentru a marca evenimentele fundamentale ce apăreau şi apar în viaţa fiecărei familii: naşterea, căsătoria şi moartea. S-au creat chiar adevărate cutume sau ritualuri ce s-au transmis din generaţie în generaţie, îmbrăcând peste ani, haina obiceiurilor familiale, ce se regăsesc azi în satele călărăşene, nealterate, in fondul lor principal, suferind însă, invetiabil influenţele modernismului. O menţiune aparte se impune totuşi a fi făcută. Cu toate încercările repetate care uneori au căpătat şi aspectul unor abuzuri (vezi limitarea timpului pentru desfăşurarea unor nunţi sau frecventele întreruperi de energie electrică în lumea satelor, tocmai în zilele de sărbătoare, când se oficiau nunţi sau botezuri), regimul totalitar comunist n-a reuşit să denatureze caracterul tradiţional religios al unor obiceiuri familiale.

Obiceiurile legate de naştere, cuprind mituri de apărare împotriva a tot ceea ce putea fi dăunător noului născut, precum şi ceremonialul de integrare în lumea creştină care să-i asigure copilului o evoluţie firească în viaţă. De regulă, la naştere, femeia însărcinată era asistată şi ajutată de moaşa satului, aleasă, de obicei, dintre femeile mai vârstnice şi cu mai multă experienţă. Moaşa avea numeroase îndatoriri faţă de noul născut. Astfel, ea făcea prima baie fătului, cu care ocazie punea în apă diverse lucruri  cu semnificaţii simbolice: bani ca să aibă noroc, să fie sănătos şi tare ca argintul, flori ca să fie frumos, ouă să aibă pielea curată şi sănătoasă, miere ca să fie dulce. Apa de la prima scaldă era aruncată într-un loc curat, pentru a feri copilul de boli.

În mentalitatea populară, viitorul copilului era hotărât de trei ursitori care se  înfăţişau la patul fătului în prima săptămână de la naștere, în a treia, a cincea și a șaptea zi a săptămânii. Ursitoarele erau aşteptate cu masa pusă. Se credea că soarta unui nou-născut depinde de cele trei zâne,  care stabileau calităţile copilului şi momentele vieţii.

Credinţa populară în ursitoare, de la care oamenii aşteaptă semne privind destinul pe care îl va avea copilul nou-născut, îşi are rădăcinile în mitologia greacă. De la cele trei babe Moira, zâne urâte şi rele în mitologia greacă, se trag ursitoarele românilor, transformate de credinţa populară în zâne surori sau fecioare nemuritoare.  Ursitoarele, numite adesea şi Ursite, sunt trei fete sau mai bine zis trei zâne care vin să croiască ursita copilului nou-născut, întotdeauna în săptămâna care s-a născut copilul, în nopţile fără soț. După cum mi-au povestit în urmă cu peste 25 de ani  unele bătrâne  din satele călărășene, zânele care preziceau viitorul copilului la naștere  aveau nume. Cea mare se chema chiar Ursitoarea și ea era cea care ţinea fusul şi furca şi stabilea cursul vieţii. Soarta, cea de a doua zână, era cea care prezicea destinul, iar  Moarteaera cea care stabilea când se va curma viaţa celui abia născut.

În satele vechi din Bărăgan exista credință că cele trei zâne, urseau pe rând, fiecare dând o calitate copilui şi fiecare stabilind un moment din viaţă. Una îi dădea minte şi noroc, alta frumuseţe sau urâciune, a treia bogăţie sau sărăcie, glorie sau robie. Spuneau din fir a păr toate cele ce au să se întâmple cu nou-născutul, când va muri și de ce fel de moarte are să moară.

Moaşa copilului era aceea care  făcea demersurile de rigoare pentru primirea zânelor ursitoare, pregătind „turta de ursitori”, sare, zahăr, apă, o ulcică cu vin, o strachină cu făină, boabe de cereale şi diverse legume care se găsesu în perioada respectivă a anului. Se spune că în nopțile în care veneau zânele să ursească copilului în cauză, mama fătului visa ceea ce ursitoarele prevesteau copiulului ei şi, în funcţie de preziceri, îndruma mai apoi viaţa fătului.

În ultimul timp, când aproape toate naşterile au loc în spitale, momentul ursitoarelor este înlocuit cu un obicei ce se practică la „luatul moţului”, când copilul este pus să aleagă de pe un platou unde i se aşează mai multe obiecte şi în funcţie de obiectul ales (carte, bani, aur, pâine, foarfece, cleşte, ş.a.) se preconizează care ar fi viitorul profesional al copilului.

Botezul era cel mai important moment din viaţa unui copil, care însemna creştinarea nou născutului și integrarea acestuia în comunitatea creştină, fiind  astfel eliberat de “jugul forţelor rele”. Botezul copilului se realiza, de regulă, după şase săptămâni, atunci când lăuza avea dreptul să iasă în lume. Era un moment deosebit în viaţa fiecarei familii, pentru că prin botez fiul lor, creştinizându-se intra „în rândul lumii”.

Pentru botez erau aleşi naşii, de regulă aceeaşi care cununaseră părinţii, deveniţi de aici înainte, un fel de părinţi spirituali ai tânărului. În satele din Bărăgan exista credința că dacă refuzi creştinarea unui copil era un act de slăbiciune care atrăgea nenorociri şi ghinion, iar dacă te ofereai  să botezi de bună voie copilul erai iertat de păcate.

Botezul se oficia la biserica din sat după care urma petrecerea, la care participau rudele şi prietenii apropiaţi. La petrecerea de botez, mai ales în Muntenia, naşul împărţea tuturor celor care asistau la ceremonial câte un bănuţ, care avea menirea să dovedească faptul că pruncul a îmbrăţişat religia creştină. Era ca un fel de document, mai ales că în familiile mai înstărite se treceau chiar şi numele naşului şi anul botezului pe acele mici monede. Acestea aveau de fapt rolul de martori (mărturii), care dovedeau autenticitatea botezului, se prindeau în pieptul invtiaţilor şi se păstrau în familie ca o adevărată podoabă.

La un an după botez avea loc aşa numita „cumetrie”, când naşii tăiau „moţul” copilului, act care încheia petrecerile ceremonialului de naştere.  „Moţul” era împletit sau legat cu un fir roşu, după care se păstra într-o batistă, pus la loc sigur de mamă.

În linii generale, aceste obiceiuri se păstrează şi astăzi în satele călărăşene, relaţiile de cumetrie stabilite cu acest prilej devenind adevărate relaţii de rudenie, finii purtând un respect deosebit naşilor, pe care îi vizitează cu prilejul sărbătorilor religioase şi mai ales, de „lăsata secului”, atunci când finii merg „cu plocon” la naşi.

dj-ursitoare-botez-timisoara

BULETIN DE PRESĂ

 

 

 

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași au depus în penitenciar doi bărbați condamnați la închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

 

-La data de 15 mai a.c., polițiști au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, de 32 de ani, din localitate, condamnat de instanță la 1 an și 11 luni de închisoare.

 

-La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au identificat un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Sibiu, pe numele căruia instanța a  emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la 1 an de închisoare.

 

Cei în cauză au fost depuși în penitenciar de polițiști.


 

*      MOL România și Fundația Pentru Comunitate au decernat Premiile Mentor pentru excelență în educație pentru al optulea an consecutiv

*      Cei zece profesori și antrenori distinși la Teatrul Odeon din București au fost selectați dintre cele 216 de propuneri depuse în anul 2017

*       A fost lansată totodată ediția din acest an a programului, nominalizările se primesc până la data de 31 Decembrie 2018

8 mai 2018, București – MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al optulea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație unui număr de zece profesori și antrenori. În cadrul evenimentului, organizat la Teatrul Odeon din București, a fost lansată cea de-a noua ediție consecutivă a programului, nominalizările putând fi depuse până la sfârșitul acestui an.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație au primit câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

 

”Fiind convinsă de importanța valorilor existente în societate, MOL România oferă de opt ani Premiile Mentor pentru excelență în educație, recompensând dascăli deosebiți și arătând totodată o modalitate de recunoaștere a valorii muncii educaționale. Am creat și menținem astfel un cadru prin care generații întregi pot exprima mulțumirea față de dăruirea și pasiunea profesorilor, antrenorilor, acestor minunați mentori, ei având un rol hotărâtor nu numai în carierele de succes, ci și în viața de zi cu zi”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.

 

Invitata de onoare a Galei Premiilor Mentor a fost campioana olimpică la scrimă Loredana Dinu care a vorbit celor prezenți despre mentorat, despre rolul mentorului ei în cariera sa sportivă și în viață, antrenorul de scrimă Dumitru Popescu, laureat al Premiului Mentor în 2011.

 

Profesorii și antrenorii premiați au fost selectați de către Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate dintre cele 216 de nominalizări primite în perioada mai-decembrie 2017 din partea elevilor, părinților, foștilor elevi sau colegi. Asemănător edițiilor precedente, numărul nominalizărilor a depășit cu mult numărul de premii care se acordă, însă nominalizările pot fi actualizate și depuse din nou pentru edițiile viitoare.

„Începând din 9 mai, timp de aproape opt luni se pot pregăti și depune nominalizările pentru ediția a 9-a, 2018, a Premiilor Mentor pentru antrenori și profesori care au descoperit tineri talentați și au avut grijă de ei la începutul carierei lor. Experiența celor opt ani, de când organizăm acest program, ne arată că nominalizările pregătite din timp reușesc să cuprindă și să evidențieze rolul mentorului în viața discipolului. Nominalizările întocmite în grabă, în ultimele zile ale anului, de obicei se rezumă la enumerarea diplomelor, distincțiilor, fără a arăta importanța relației mentor-discipol în formarea personalității, a carierei”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a 8-a, 2017 sunt

Balázs József, profesor de pictură, Joseni, Harghita

Daniel Bănățeanu, antrenor canotaj, Călărași

Lenuța Basoc, profesor de fizică, Onești, Bacău

Cătălin Becheru, antrenor înot, București

Alin Larion, antrenor de atletism, Constanța

Doina Ona, profesor de pian, Deva

Olivia Papa, profesor de vioară, București

Dan Podeanu, antrenor scrimă, Craiova

Sebestyén Julianna, profesor de matematică, Târgu Mureș

Veres László, antrenor judo, Târgu Secuiesc

 

Videoclipurile cu premianții ediției din acest an sunt disponibile aici.

 

Organizatorii programului – MOL România și Fundația pentru Comunitate – au anunțat lansarea ediției a 9-a, 2018, a programului. Nominalizările se pot depune până la data de 31 Decembrie 2018. Dosarele de înscriere trebuie întocmite în conformitate cu anunțul Programului. Mai multe detalii despre program pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

 
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 210 în România.
 
Despre Fundația pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor. 

Contacte pentru presă

Erzsébet Felméri
Coordonator PR & CSR 
MOL Romania 
tel: 0264-407624 | @: efelmeri@molromania.ro

András Imre
Director Executiv
Fundația Pentru Comunitate
m: 0755-045699 | @: office@pentrucomunitate.ro

-- 
Fundația Pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány
0755-045699
office@pentrucomunitate.ro
www.pentrucomunitate.ro
https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate

Dragi prieteni, pe data de 19 mai, cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor” ed 2018, Muzeul Civilizației Gumelnița, în colaborare cu Teatrul „Tudor Vianu”, a organizat o serie de evenimente cultural artistice printre care și un moment de teatru stradal ce va avea loc între orele 20:00 – 21:00.SPECTACOLUL DE TEATRU ARE LOC IN SALA MARE A PRIMARIEI OLTENITA-incepand cu orele 19.45 !
Vă așteptăm în număr cât mai mare!”

Echipa Muzeului Civilizatiei Gumelnita

Echipajul oltenițean alcătuit din Bogdan Niculiță, Dragoș Costache și prof. Voicu Adina, care a reprezentat România la concursul de informatică aplicată, Infomatrix, 10-13 mai 2018, finala mondială, de la București, a reușit performanța extraordinară de a ocupa locul I, deci aurul mondial!!! Echipajul nostru a demonstrat astfel că performanța similară de anul trecut nu a fost o întâmplare, ci a fost o urmare a talentului, imaginației, muncii și bunei organizări de care au dat dovadă. Mulțumim sponsorilor și tuturor celorlalte persoane care au sprijinit proiectul!
Acest concurs, prin orizonturile extraordinare către planetă pe care ți le deschide, reprezintă o cărămidă importantă la temelia educației pentru viață a fiului meu și, ca părinte, nu pot decât să-i mulțumesc doamnei profesoare Adina Voicu și să o felicit! prof. PAUL NICULITA !

 

Depistată de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de 145km/h și transportând unelte electrice și accesorii fără documente de proveniență.

 

La data de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Călărași au depistat o femeie, de 33 de ani, din Urziceni, județul Ialomița, care circula cu o viteză de 145 km/h în afara localității.

 

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, în autovehicul au fost găsite 8 unelte electrice (bormașini, polizoare și o drujbă), precum și accesorii ale acestora.

 

Femeia a fost sancționată contravențional conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, iar uneltele electrice și accesoriile au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Totodată, față de aceasta s-a luat măsura sancționării conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

 

 

 

***

 

Depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 și 2.900 de lei).

Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Concursul regional şi expoziţie de Cultură şi civilizaţie europeană

„Europa – La Mulţi Ani !” 2018

Obiectivele proiectului sunt: formarea la copii a unei culturi care să includă concepte durabile ca dezvoltarea creativităţii şi încurajarea talentelor provenite din rândul micilor participanţi; reconsiderarea valorică a valenţelor educative-recreative; manifestarea, prin atitudini şi comportamente democratice, a tuturor copiilor, de la cea mai fragedă vârstă, prin acţiuni care permit stabilirea unor relaţii interculturale prin intermediul artei cu dorinţa de a face mai bună lumea în care trăim.
Anul acesta, la cea de-a XII-a ediţie, numărul de participanţi la proiect a fost 214: 16 eseuri, 164 creaţii plastice, 34 fotografii, din judeţul Călăraşi de la Clubul Copiilor nr. 1 Olteniţa, Grădiniţa nr. 6 Olteniţa, Şcoala Gimnazială nr. 1 Curcani, Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade”, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ulmeni, Liceul Tehnologic „Ion Ghica” Olteniţa, judeţul Gorj – Palatul Copiilor Tg. Jiu, judeţul Constanţa – Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa, judeţul Prahova – Clubul Copiilor Câmpina.

Proiectul s-a finalizat prin susţinerea unui spectacol artistic, oferit de copiii de la Clubul Copiilor nr. 1 Olteniţa.  Soliştii vocali: Pavelescu Ioana, Nachiu Bianca, Florea Nicoleta, Ticărău Jaqueline de la cercul de educaţie muzicală – coordonator prof. Pavelescu Dănuţ Benone sceneta de la cercul de Studii Europene – coordonator prof.Maria Maria în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade”- prof. Vasile Monica, director prof. Coman Elena, formaţii de la  cercul de dans modern –  coordonator prof. Lefegiu Angela, suită de dansuri populare – înv. Pîrvu Eugenia  de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Curcani, director prof. Dorobanţu Viforel,  au avut un impact plăcut assupra celor prezenţi la manifestare.

Aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce au participat la atât de constructiva initiativă a acestui concurs în numele organizatorilor. Un gest minunat care a scos la lumină atâtea picturi frumoase – frumuseti colorate, fotografii și eseuri ce ilustrează activitatea noastră a cadrelor didactice împreună cu copiii ce-i instruim cu totală dăruire.https://www.dailymotion.com/video/x6j6yl7

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI  OLTENIȚA

 

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SPIRU HARET” OLTENIȚA
Primar,

ȚONE PETRE

 

Director,

PROF. ȚUGUI CRISTINA MONICA

 

 

 

ORGANIZATORI:

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI  OLTENIȚA

 

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SPIRU HARET” OLTENIȚA
PRIMAR: ȚONE PETRE DIRECTOR: PROF. ȚUGUI CRISTINA MONICA

 

 

 

Avizat,

Consilier educativ

Prof. DOBRE SEBASTIAN

 

ECHIPA DE PROIECT

Director: prof. ȚUGUI CRISTINA MONICA

Coordonatori: prof. ACHIM RALUCA, prof. APOSTOL GINA, prof. BÎRĂ NICOLETA,               prof. CIUPEA GHEORGHE, prof. COLONELU SANDA, prof. CONSTANTINESCU DANIELA,   prof. CUCU ECATERINA, prof. DECU MARIANA, prof. DOBRE SEBASTIAN, prof. DRĂGAN  JULIETA,   prof. DUMITRESCU MIRELA, prof. FĂRCĂŞANU MIHAELA, prof. GÜR IRINA,    prof. HOCIOTĂ ELENA, prof. LEFEGIU ANGELA, prof. MĂCINIC LILIANA, prof. MALCIU PETRE, prof. PĂUN ANIŞOARA, prof. ȚURCANU SAMARA CARMEN, prof. STOICAN DORINA, prof. ŢUGUI MONICA, prof. ŢUGUI SONIA, prof. URSU IOANA, prof. ZAMFIR LILIANA, bibliotecar ZMARANDACHE LINA.

 

 

INFORMATII DESPRE PROIECT

B.1. Titlul proiectului: ,, ”

    B.2. Categoria în care se încadrează proiectul: cultural – artistic

    B.3. Participanţi: elevii din învăţământul primar şi gimnazial.

 

  1. REZUMATUL PROIECTULUI

Proiectul a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a interesului elevilor pentru lectură şi carte, dezvoltarea  gustului  pentru frumos, pentru istorie,geografie, literatură, pentru traditii şi tot ce înseamnă adevărata valoare artistica, spirituală, civică şi morală. Activităţile orientative propuse, care se vor a fi stimulative, au ca obiectiv dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor.

 

D.PREZENTAREA PROIECTULUI

 ARGUMENT:

,, Avem nevoie de o şansă ca să putem demonstra de ce suntem capabili”

Ziua de 9 mai are pentru poporul român o triplă semnificaţie. Pe lângă Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei.  În urmă cu 58 de ani, ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a propus Germaniei, dar şi altor state, să pună “bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”. Data de 9 mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985. România s-a alăturat astfel unei Uniuni de state europene care împărtăşesc aceleaşi valori, având în centru respectul pentru demnitatea umană, democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Uniunea Europeană are drept obiective asigurarea păcii şi prosperităţii.

 

MOTIVAȚIA PROIECTULUI:

Idealurile și calitatea vieții promovate de Uniunea Europeană ne motivează că putem avea un viitor mai bun alături de oameni care iși doresc acest lucru, cu adevărat. Cunoașterea semnificației zilei de 9 mai pentru români, a jertfei ostaşilor români pentru apărarea patriei,a istoricului Uniunii Europene, a simbolurilor, tradițiilor și obiceiurilor țărilor europene.

 

 

OBIECTIVELE SPECIFICE:

♦  Dezvoltarea şi stimularea potenţialului creativ al elevilor;

♦  Dezvoltarea capacităţii de exprimare literară şi  plastică;

♦  sa valorifice  ideile, cunoştinţele, noţiunile pe care le au cu privire la Europa şi  locul României în UE

♦  Realizarea unei expoziţii cu lucrările proiectului;

♦ Atragerea efectivă şi afectivă a elevilor în organizarea unei activităţi cu caracter extraşcolar, contribuind la creşterea calitativă a acesteia;

 

GRUPUL ŢINTĂ

  • beneficiari direcţi: elevii din învăţământul primar si gimnazial ;
  • beneficiari indirecţi: ceilalţi elevi ai şcolii, cadrele didactice implicate, invitaţi, profesorii, care îndrumă elevii implicaţi în derularea activităţilor din proiect;
  • Comunitatea locală.

 

DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR

Proiectul propus invită prin activităţile sale toţi profesorii şi elevii care conştientizează necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui să se prindă în acest miraj al perceperii lumii si a  valorilor.

În desfăşurarea acestui proiect se vor implica atât elevii, cât şi profesorii care vor participa direct sau indirect la activităţile propuse. Activităţile vizează schimbul de experienţe, bune practici  precum şi manifestarea talentului creativ, cunoaştere, peregrinare şi transcendere în timp şi spaţiu.  Activităţile sunt destinate elevilor implicaţi, cât şi profesorilor (fie în calitate de îndrumători, fie în calitate invitaţi).

 

MODALITĂŢILE DE MONITORIZARE ŞI DE EVALUARE ALE PROIECTULUI:

    MONITORIZAREA

Echipa de lucru va realiza fotografii şi publicarea pe site-ul şcolii a activităţilor desfăşurate. Se va urmări ca elevii implicaţi să-şi împărtăsească liber părerile şi impresiile personale asupra temelor propuse la fiecare etapă a derulării proiectului.

 

DISEMINAREA:

  • prezentarea proiectului în cadrul sesiunilor sau a activităţilor;
  • mediatizare în mass-media locală;
  • REZULTATUL (TIPURI DE PRODUSE):
  • jurnal de proiect;
  • album foto;
  • diverse lucrări realizate de elevi;
  • expoziţie de desene;
  • scenete, poezii, cântece,dansuri.

 

IMPACTUL:

  • întărirea colaborării elevi – cadre didactice implicate – pentru descoperirea şi stimularea talentelor şi a elevilor cu aptitudini artistice;
  • dorinţa elevilor de a desfăşura mai multe activităţi literare si cultural-artistice;
  • implicarea responsabilă şi afectivă a elevilor în viaţa şcolii, a comunităţii;
  • atragerea părinţilor, a altor membri ai comunităţii în strategiile educaţionale ale şcolii.

 

ACTIVITĂŢILE DE PROMOVARE /  MEDIATIZARE ŞI DE DISEMINARE  PE CARE INTENŢIONĂM SĂ LE FACEM  ÎN TIMPUL IMPLEMENTĂRII   PROIECTULUI ŞI DUPĂ ÎNCHEIEREA ACESTUIA

         Promovarea proiectului;

         Postarea de către elevi a unor materiale multimedia, video, etc, pe diferite site-uri educaţionale sau reţele de socializare (www.facebook.com)

         Mediatizarea în revistele şcolare;

         Premierea elevilor cu aptitudini deosebite;

         Acordarea diplomelor de participare pentru toţi elevii si profesorii implicaţi în proiect;

         Raportul de autoevaluare întocmit la finele proiectului;

         Analiza activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului prin materiale de sinteză;

         Mediatizarea proiectului în  mass-media locală.

 

RESURSELE PROIECTULUI

Resurse umane:

         elevii şcolilor implicate;

         cadrele didactice implicate;

         invitaţi;

         colaboratori;

         părinţi.

 

Resurse materiale:

-cărţi; mape; imagini; hârtie; invitaţii; texte literare; stilouri; dosare; fotografii; laptop; un videoproiector;  o imprimantă; un copiator; recuzite diverse pentru jocurile de rol, un aparat foto;  un calculator, instrumente muzicale.

-cărţi de istorie şi literatură

-imagini

-steguleţe

-ecusoane

-baloane

-diplome

 

Resurse informaţionale:

  • Internet;
  • CDI;

 

DISCIPLINE IMPLICATE IN PROIECT:       

  • Limbă si comunicare
  • Socio-umane
  • Educaţie muzicală
  • Educaţie plastică

 

PROGRAMUL  DE  ACTIVITĂŢI

ACTIVITĂŢI LOCUL DE DESFĂŞURARE PERIOADA
Promovarea şi mediatizarea proiectului în rândurile elevilor,cadrelor didactice şi comunităţii locale

Învăţarea cântecelor şi poeziilor patriotice Lecturarea unor povestiri  cu conţinut istoric

Pregătirea dansurilor

Şcoala Gimnazială      „Spiru Haret” Olteniţa

 

 

 

 

 

7 mai 2018
Confecţionarea de steaguri şi de ecusoane

-steguleţe mici

-ecusoane

-planşe cu tema Uniunea Europeană

-desene cu tema Europa

– expoziţie de desene: “România pitorească”

-poster tematic

Şcoala Gimnazială      „Spiru Haret” Olteniţa

 

 

 

 

CDI

Sala de clasa

 

7-8 mai 2018
Vizionarea filmului „Războiul independenţei „ Clasa a VII-a B

 

7 mai 2018
Prezentarea unor materiale PPT despre al Doilea Război Mondial şi Uniunea Europeană CDI

 

8 mai 2018
Program cultural-artistic

1.     Prezentarea evenimentului -9 mai cu triplă semnificaţie istorică

2.     Imnul Uniunii Europene – „Odă bucuriei”-cântec instrumental orgă-clasa a III –a  A

3.     Dans popular şi prezentarea steguleţelor UE,realizate de clasele I-a A,B,C

4.     „Peneş Curcanul” – poezie şi „Drum bun!”-grup vocal, clasa a VI-a A

5.     Sceneta „ Domnul Goe”- clasa a II-a B

Sala Mare a Primăriei 9 mai 2018
6.     Dans modern – clasa a VI-a C şi a VII-a A

7.     Sceneta „Uniunea Europeană” -clasa aVIa B

8.     „Million Reasons”-cântec, Catrina Teodora -a VI-a B

9.     „Europa”-poezie,Catrina Alexandra,a VI-a B

10.  Dans modern- a VI-a B

11.  Sceneta „Mărul discordiei”- a V-a B

12.  „Shot in The Dark”-cântec, Catrina Teodora,clasa a VI-a B

13.  Poezii în limbile engleză, franceză, italiană-clasa a V-a A

14.  Dans-vals,clasa a VI-a C

15.  „Acele”- cântec -Catrina Teodora, clasa        a VI-a B

16.  Dans tango, clasa a VI-a B

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     

 

      Există situații limită în care câteva secunde pot schimba totul! Pentru astfel de momente, Caravana SMURD „Fii pregătit” organizează cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență în toată țara în 2018, iar în perioada 12 – 13 mai 2018 va fi la Călărași ( în municipiul Călărași – 12 mai 2018, în intervalul orar 09 – 17.00, pe platoul din fața Consiliului Județșean Călărași și în municipiul Oltenița – 13 mai 2018 în centrul orașului, în zona Monumentului Eroilor în intervalul orar 09 – 17.00). 

       Caravana constă ȋn deplasarea unui centru de formare mobil în care se organizează cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Centrul mobil este construit special pe structura unui autotren, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de locuri și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, care permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

 

        Valoarea totală a investiției este de peste 523.000 de euro, din care contribuţia Fundaţiei Vodafone România este de 400.000 de euro, restul sumei fiind asigurat de Fundaţia pentru SMURD.

       „Dezastrele afectează toate segmentele de populație, dar nu pe toată lumea în mod egal. UNICEF estimează că în jur de 50-60% dintre cei afectați de un dezastru sunt copii. Este important ca această campanie să se adreseze în principal copiilor, deoarece aceştia își pot influența în mod pozitiv părinții prin ceea ce învață. Studiile au arătat că un copil care a trecut printr-un astfel de program educativ este mai puțin afectat în cazul în care trăieşte pe viu un dezastru”, a declarat dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD.

         Prin această inițiativă Caravana „Fii pregătit” parcurge întreaga țară, oprindu-se atât în marile orașe, cât și în zonele rurale. Cursurile oferite în fiecare localitate vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc. – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face față.

        Participanții vor putea urmări filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi I.G.S.U., iar cursul va conţine si o parte practică interactivă, ȋn care vor fi prezentate măsurile de prim-ajutor de către un paramedic SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași, precum și demonstrații de stingere a incendiilor.

        Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din cadrul sistemului de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

         Detalii despre calendarul caravanei și formularul de înscriere pentru participarea la cursuri pot fi găsite atât pe site-ul http://fundatiapentrusmurd.ro/, cât şi în aplicaţia Departamentul pentru Situații de Urgență disponibilă în Apple Store și Google Play.

         Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, română sau străină, care susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Misiunea Fundației pentru SMURD este să contribuie la îmbunătățirea vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor.

          Fundația pentru SMURD funcționează în mod independent, fără să obțină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens.

          În vederea atingerii scopurilor care au stat la baza înființării sale, Fundația pentru SMURD a derulat și derulează diferite proiecte, finanțate exclusiv din fonduri provenite din campaniile anuale „2% pentru SMURD” și din donații și sponsorizări ale unor companii care își desfasoară activitatea în România. Proiectele Fundației pentru SMURD de la începutul campaniei 2%, în 2006/2007, destinate integral dezvoltării acestui sistem, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație depășesc suma de 20.000.000 de lei.

  Fiecare zi are însemnătatea ei.Însă unele zile poartă o semnificaţie aparte…Ne-am obişnuit ca pe 9 mai să ne cinstim eroii,iar aici,în Budeşti să fim alături şi de cei ce vin la Cimitirul Sovietic să le facă o slujbă de pomenire eroilor lor,morţi pe meleagurile noastre.Am depus împreună coroane de flori,copiii au recitat poezii şi le-am cântat cu toţii “Veşnica pomenire”.Ne-am îndreptat apoi spre şcoală şi am luat parte la o scurtă activitate,mai bine zis un dialog între elevii şcolii noastre şi reprezentanţii Ambasadei Ruse la Bucureşti dar şi o parte din membrii Asociaţiei de Prietenie Româno Ruse,dialog în urma căruia am înţeles pe deplin importanţa acestui eveniment(9 mai 1945).Menţionăm că am avut plăcerea să fim gazde pentru dl ALEXEY  BABENKO,consilier în AMBASADA FEDERAŢIEI RUSE,dl PETRE IGNATENCU,preşedintele ASOCIAŢIEI de PRIETENIE ROMÂNO RUSĂ,dl MARIN BADEA,prof.de istorie la UNIVERSITATEA din BUCUREŞTI precum şi alte persoane importante pe care le aşteptăm cu drag şi altădată.
        Am avut onoarea şi plăcerea să-l privim pe dl consilier ALEXEY BABENKO în timp ce scria în Cartea de Onoare a Scolii Gimnaziale”GH.MANU”BUDEŞTI,să surprindem emoţia sinceră pe care a manifestat-o în tot acest timp şi adâncul respect avut pentru toţi cei prezenţi.
       Le mulţumim organizatorilor,dlui prof.de istorie Papadache Andrei,care i-a pregătit pe elevii noştri ce-au impresionat audienţa,dlui director HUŢAN DANIEL şi dnei dir.adj.ANGHEL LILIANA,pentru sprijinul dlor permanent în desfăşurarea cu succes a tuturor activităţilor şcolii noastre.
        Să nu-i uităm pe cei ce s-au jertfit pentru ca noi,azi,să simţim pe deplin cuvântul LIBERTATE!:Articol publicat de prof.lb.englezăDumitraşcu Mihaela,Şcoala “GH.MANU” BUDEŞTI—

 

SUSPENDAREA ÎNMATRICULĂRII

Polițiștii vor dispune, începând cu 20 mai, suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecția tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Începând cu 20 mai 2018, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice din România.

Astfel, printre noutăți, se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operațiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecția tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecție tehnică periodică a expirat, pe lângă sancțiunea contravențională principală, vor fi reținute și certificatul de înmatriculare, plăcuțele cu numărul de înregistrare și se va elibera dovadă fără drept de circulație.

Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

 

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Elevii nu vor invata nici pe 5 iunie, la doar cateva zile dupa vacantele de 28 aprilie (Rusaliile) si 1 iunie (Ziua Copilului). Asta pentru ca 5 iunie a fost stabilita prin lege ca fiind Ziua Invatatorului, iar Ministerul Educatiei a prins chiar in structura anului scolar faptul ca 5 iunie este o zi speciala ce “va fi marcata prin manifestari specifice”. Altfel spus, elevii si profesorii vor merge la scoala, dar nu vor face ore in mod obisnuit. Contractul colectiv de Munca de la nivelul Bucurestiului precizeaza faptul ca “in perioada desfasurarii acestor manifestari specifice nu se vor presta activitatile prevazute in fisa postului a fiecarui salariat din invatamant”.

Pe 9 octombrie 2007, Camera Deputatilor a adoptat, cu 203 voturi pentru, 3 impotriva si 3 abtineri, proiectul de lege privind instituirea Zilei Invatatorului pe data de 5 iunie a fiecarui an. Aceasta data a fost stabilita prin legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, manifestarea urmand a avea un caracter educational, national, apolitic si cultural.
Ziua de 5 iunie poarta semnificatia zilei de nastere a dascalului Gheorghe Lazar, intemeietorul invatamantului modern romanesc (n. 5 iun. 1779-m. 17 sept. 1823).
Potrivit actului normativ, Ziua Invatatorului este sarbatorita in toate unitatile de invatamant de stat, particulare si confesionale din sistemul romanesc, iar Ministerul Educatiei si alte institu?ii abilitate ale statului acorda premii, distinctii, medalii si titluri onorifice cadrelor didactice si elevilor.
Chiar Ministerul Educatiei a precizat, anuntand structura anului scolar 2018-2019, ca “unitatile de invatamant si inspectoratele scolare vor marca prin manifestari specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internationala a educatiei si ziua de 5 iunie – Ziua invatatorului, in masura in care, prin contractul colectiv de munca aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucratoare”SURSA—-https://www.portalinvatamant.ro/articole/structura-anului-scolar-19/inca-o-zi-fara-scoala-pe-5-iunie-este-ziua-invatatorului-care-se-serbeaza-prin-manifestari-specifice-7894.html?utm_source=legislatiamuncii-04052018&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter&uid=580067

Azi DUNAREA CALARASI  a promovat( matematic )in LIGA I  de fotbal in urma rezultatului de 3-1 cu RIPENSIA TIMISOARA !Meciul a fost urmarit cu sufletul la gura de infocatii suporteri care au avut alaturi de ei oaspeti importanti din partea FEDERATIEI ROMANE DE FOTBAL:RAZVAN BURLEANU,MIHAI STOICA,MIODRAG BELODEDICI care au dorit sa fie alaturi de publicul calarasean cand va avea loc promovarea echipei in Liga I !(Ne cerem scuze ptr. filmarea miscata dar abia am reusit sa filmam in bucuria generala )

ATENȚIE CUM ȘI UNDE FOLOSIȚI CARDUL BANCAR!

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de skimming, polițiștii vă recomandă să aveți mare atenție cum și unde folosiți cardul pentru a efectua plăți. 

Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit, cu care se fac extrageri de numerar.

De asemenea, alt mod de operare pentru obținerea datelor în vederea clonării cardului este “bucla libaneză” – un dispozitiv care se montează la gura bancomatului și care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un ,,binevoitor” care își oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client și, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat.

Pentru a nu fi victimă a infracțiunilor de tip skimming, Inspectoratul de Poliție Judetean Călărași vă recomandă:

Nu lăsați la vedere chitanțe, facturi sau alte documente care conțin informații despre cardul dumneavoastră bancar!

Anunțați imediat banca dacă vă schimbați datele personale (adresa, număr de telefon, etc.).

Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales nu spuneți nimănui PIN-ul!

Nu permiteți nimănui să stea aproape de dumneavoastră atunci când introduceți PIN-ul!

Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.

Posesorii de carduri trebuie să verifice dacă pe tastatura originală a bancomatului nu a fost aplicată o tastatură falsă, care permite reținerea codului PIN introdus.

Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.

Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.

În mai puţin de trei săptămâni intră în vigoare unele modificări legislative în domeniul auto. Practic, se vor schimba o parte din regulile referitoare la inspecţia tehnică periodică (ITP) şi se modifică parţial modul de transmitere a dreptului de proprietate asupra autoturismului. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Maşina directorului RAR Gorj a fost furată dintr-o spălătorie auto ITP-ul expirat te lasă fără talon şi numere. Când intră în vigoare măs… Programul cu publicul, în perioada de Paşte, la serviciile Paşapoarte,… Concret, din data de 20 mai 2018, la efectuarea ITP, şoferii care au la maşină parbrizul puţin crăpat sau alte defecţiuni minore care nu pun în pericol siguranţa rutieră vor putea trece fără probleme inspecţia tehnică. Astfel, după noile reguli, deficienţele tehnice sunt grupate în trei mari categorii. Cele minore, cu care o maşină poate primi ITP, se referă la acele defecţiuni care nu au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului.  MAI MULTE-AICI–http://adevarul.ro/news/eveniment/modificari-esenta-obtinerea-itp-ului-20-mai-1_5ae9dbdedf52022f7582204b/index.html

Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, sustine o conferinta de presa dupa intrevederea avuta cu vicepresedintele Bancii Europene de Investitii, Andrew McDowell (nu este in imagine), luni, 19 februarie 2018, la Palatul Victoria din Bucuresti, ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Prevederea legală potrivit căreia companiile româneşti care angajează străini trebuie să-i plătească cu salariul mediu brut pe economie „trebuie să dispară”, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Se discută la nivelul Ministerului Finanţelor, dar şi la Justiţie, şi la Externe, pentru a vedea care este decizia cu privire la angajarea forţei de muncă din străinătate, iar o decizie se va lua până la sfârşitul lunii mai. Acea prevedere legală, cu salarizarea angajaţilor străini la nivelul salariului mediu pe economie trebuie să dispară”, a declarat ministrul Finanţelor, într-o emisiune la România TV.

„Dacă această prevedere a fost creată de România, şi nu este impusă de la nivel european, atunci această prevedere trebuie să dispară”, a precizat Eugen Teodorovici.

Potrivit OUG 194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, „străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut”. Iar în cazul lucrătorilor înalt calificaţi „salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin patru ori câştigul salarial mediu brut”, se precizează în normativul citat.SURSA–http://www.mediafax.ro/social/cum-vrea-ministrul-teodorovici-sa-aduca-muncitori-straini-in-romania-ce-prevedere-trebuie-sa-dispara-17174542?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+mediafax%2FQddx+%28Mediafax_ALL%29

Traficul pe DN4 Olteniţa – Bucureşti este blocat în urma unui accident rutier ce avut loc în judeţul Călăraşi, la ieşirea din Olteniţa către Capitală şi în care au fost implicate două autoturisme, informează un comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, se estimează că în aproximativ 45 – 60 de minute traficul va fi reluat.SURSA-https://www.agerpres.ro/eveniment/2018/04/30/accident-pe-dn4-oltenita-bucuresti-traficul-este-blocat–100044

Membra de baza a cenaclului RADIO TV OLTENITA,dna Spirea Dobrita a reusit sa publice o noua carte a domniei sale intitulata-CALATORIE PRINTRE CUVINTE DUHOVNICESTI!Cu ocazia acestei aparitii editoriale am realizat un interviu  cu autoarea volumului !Me

Decizia Guvernului de a micșora contribuțiile la Pilonul II de pensii a stârnit o serie de controverse în spațiul public. În ciuda acestui lucru, Executivul nu s-a oprit aici. Vrea ca pensiile private să devină opționale. Astfel, românii pot opta la ce pilon vor merge contribuțiile lor.

În plin scandal, aleșii au depus un nou proiect care ar putea schimba soarta a milioane de români.

Un deputat vrea să schimbe aceste lucruri şi vine cu un proiect revoluţionar pe care l-a depus la Senat. Ștefan Băișanu propune să se ia în calcul la vechimea pentru pensie și perioadele necontributive, precum concediile medicale, studiile universitare, post-universitare, doctoratele și masterele, perioada în care s-a efectuat stagiul militar, concediile de maternitate sau perioada în care persoana a primit indemnizații de asigurări sociale sau pensie de invaliditate., conform bugetul.ro—sursa-http://www.expresspress.ro/anunt-despre-viitorul-pensiilor/

Au început înscrierile pentru examenul de admitere la cele peste 1.500 de locuri la școlile de agenți de poliție din Câmpina și Cluj. Cererile de înscriere a candidaților pentru concursul de admitere la școlile de poliție se pot depune până la data de 15 iunie 2018.

Pentru sesiunea de admitere august-septembrie locurile alocate unităților de învățământ sunt următoarele:

  • Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – 1.279 de locuri (dintre care 30 de locuri pentru romi și 10 locuri pentru alte minorități);
  • Școala de Agenți de  Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj–Napoca – 290 de locuri (dintre care 10 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorități).

Nu se face diferențiere între locurile pentru femei și cele pentru bărbați, iar recrutarea candidaților se realizează de structurile teritoriale de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliție județene, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în raport de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate.

Pentru a participa la concursul de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. a)       să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
  2. b)      să cunoască limba română, scris și vorbit;
  3. c)       să aibă capacitate deplină de exercițiu;
  4. d)      să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I, potrivit reglementărilor în vigoare;
  5. e)       să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  6. f)       să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverință care îndeplinește condițiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de bacalaureat;
  7. g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;
  8. h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  9. i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
  10. j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  11. k) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  12. l) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară; verificarea îndeplinirii criteriului se realizează cu ocazia examinării medicale;
  13. m) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  14. n) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățământ.

Candidații care au fost declarați ”Admis” la concursul de admitere în instituțiile de învățământ nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic.

Suplimentar față de condițiile și criteriile prevăzute mai sus, candidații recrutați pentru admiterea pe locurile rezervate M.A.I la alte instituții de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională trebuie să îndeplinească și următoarele condiții și criterii specifice de recrutare:

Candidații pentru locurile M.A.I la instituții de învățământ superior și la unitățile de învățământ postliceal al M.Ap.N. trebuie să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniți în anul participării la concursul de admitere;

Prima etapă de selecție constă în evaluarea psihologică și examinarea medicală a candidaților, aceste activități realizându-se la unitățile care au recrutat candidații (inspectorate județene de politie și Poliția Capitalei).

A doua etapă  constă în contravizita medicală și proba de evaluare a performanței fizice. Aceste activități se realizează la sediul unităților de învățământ.

A treia etapă constă în examenul de verificare a cunoștințelor printr-un test–grilă la disciplinele limba română și limba străină (limba engleză sau limba franceză, potrivit opțiunii la înscriere). Testul de verificare a cunoștințelor cuprinde 90 de itemi, 60 la limba română și 30 la limba străină. Fiecare item va avea patru variante de răspuns, doar una fiind corectă, evaluată cu un punct.

Cererile de înscriere a candidaților pentru concursul de admitere la școlile de poliție se pot depune până la data de 15 iunie 2018.

Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obține de la serviciile de resurse umane din cadrul inspectoratelor județene de poliție, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau de pe site-urile unităților de poliție.

Mult succes tuturor candidaților!

Sancțiuni în valoare de 45.000 lei, aplicate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași în urma unor controale efectuate în localitate.

La data de 26 aprilie a.c., în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în domeniul respectării normelor de organizare a activității de întreținere și reparație a autovehiculelor, precum și pentru identificarea actelor de comerț ilicite, polițiștii au efectuat verificări la mai multe societăți comerciale.

Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 lei.

Totodată, au fost ridicați în vederea confiscării aproximativ 7.000 de lei, reprezentând contravaloarea pieselor din dezmembrări expuse la vânzare, deținute contrar prevederilor legale, precum și contravaloarea de prestări servicii, fără a exista autorizații în acest sens.

 

ROMANIA

JUDETUL CALARASI-PRIMARIA MUNICIPIULUI OLTENITA

Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta

 

 

 

ATENŢIE !!!

 

 

 

IN DATA DE 02.05.2018,ORELE 10.00 – 11.00,

 

 

IN MUNICIPIUL OLTENITA SE VA EXECUTA  VERIFICAREA SISTEMULUI DE ALARMARE PUBLICA.

              

                                       VOR FI PORNITE SIRENELE.

 

 

 SEMNALELE DE ALARMARE:

 

  1. a) Semnalul ALARMA AERIANA

– se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauza de 4 secunde între ele.    

 

  1. b) Semnalul ALARMA LA DEZASTRE

– se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauza de 10 secunde

între ele.

 

  1. c) Semnalul PREALARMA AERIANA

– se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauza de 12 secunde

între ele.

 

  1. d) Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI

– se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata

de 2 minute.

 

1.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 42/2017 privind aprobarea organizării Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism și a Regulamentului de funcționare a acesteia

2.Proiect de hotărâre privind actualizarea Programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean al județului Călărași

3.Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului propriu al Județului Călărași la 31 martie 2018

4.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCJ nr. 35/2018 privind aprobarea utilizării excedentului bugetar rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2017,în exercițiul bugetar 2018

5.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Județului Călărași pe anul 2018

6.Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății DRUMURI SI PODURI S.A. Călărași, pe anul 2018

7.Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii nr. 38/2018 privind transmiterea unor bunuri, aflate în patrimoniul Județului Călărași, din administrarea Consiliului Județean Călărași în administrarea Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Călărași

8.Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii unui imobil, aflat în domeniul public al județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Călărași

9.Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării unui imobil din domeniul public al județului Călărași

10.Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea imobilului situat în municipiului Călărași, strada Sloboziei, nr. 27, județul Călărași

11.Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Călărași

12.Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru aparatul de specialitate al instituțiilor și serviciilor publice de interes local și județean din subordinea Consiliului Județean Călărași

13.Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat a Consiliului Județean Călărași cu Primăria Comunei Ștefan Vodă, județul Călărași, în vederea ”Reabilitării infrastructurii educaționale Școala Ștefan Vodă, Comuna Ștefan Vodă, Județul Călărași”

14.Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat a Consiliului Județean Călărași cu Primăria Municipiului Oltenița, județul Călărași, în vederea ”Reabilitării infrastructurii educaționale Școala Gimnazială Spiru Haret, Municipiul Oltenița, Județul Călărași”

15.Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Reabilitarea infrastructurii educaționale Școala Ștefan Vodă, Comuna Ștefan Vodă, Județul Călărași”

16.Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Reabilitarea infrastructurii educaționale Școala Gimnazială Spiru Haret, Municipiul Oltenița, Județul Călărași”

17.Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Reabilitarea infrastructurii educaționale Școala Gimnazială Specială Nr. 1, Municipiul Călărași, Județul Călărași”

18.Diverse

PREŞEDINTE, AVIZEAZĂ,

ec. Vasile ILIUȚĂ SECRETARUL JUDEȚULUI,

Emil MUȘAT

Stentor SRL cu sediul in com. Curcani, sos. Oltenitei, nr. 31, Jud. Calarasi, angajeaza:

 

  • Sudori MIG/MAG, TIG si SAW;
  • Lacatusi constructii metalice si navale;
  • Vopsitor industrial.

 

Conditii:

  • Experienta in domeniu ;
  • Cunostinte teoretice si practice in domeniile solicitate;

 

Avantaje:

  • Transport gratuit;
  • Tichete de masa;
  • Bonus in tichete cadou (Craciun, Paste, concediu de odihna);
  • Bonus in tichete cadou pentru ore suplimentare;
  • Conditii ideale de munca;
  • Salariu atractiv;
  • Sporuri: spor de vechime , spor de munca suplimentara;
  • Cursuri de calificare gratuite.

 

Persoanele interesate sunt rugate sa depuna CV-ul la sediul din com. Curcani sau la adresa de e-mail hr@stentorsrl.ro

Relatii la telefon: 0725-228645 , (08:00-15:00)

  23 aprilie 2018…O zi încărcată de emoţie…Ziua Şcolii Gimnaziale “GH.MANU”BUDEŞTI,pe care copiii au aşteptat-o cu bucurie,pregătind în acest sens un program artistic şi competiţii sportive.Am avut invitaţi de seamă,cum ar fi dl.PETRE COZMA,marele handbalist român,tatăl regretatului MARIAN COZMA(PĂSĂRILĂ),care,la doar 26 de ani a câştigat CUPA CUPELOR şi a înscris 115 goluri pentru echipa lui,dl.primar NAE SINEL,dl director de la Şcoala Şoldanu,BOTEA ALEXANDRU,dl director de la Şcoala Curcani VIFOREL DOROBANŢU şi dl PAVELESCU DĂNUŢ,ce ne-a asigurat partea de sunet(fără de care lucrurile nu ar fi mers aşa de bine),care au participat şi la inaugurarea terenului sportiv,dorit atât de mult de către elevii noştri.
   Dl director al Şcolii Gimnaziale “GH.MANU”BUDEŞTI,dl HUŢAN DANIEL,a premiat elevii cu rezultate deosebite la concursurile şcolare,felicitându-i pentru implicare şi reuşită.
   Le mulţumim tuturor pentru participare!La mulţi ani,şcoala noastră dragă!

 

 

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași și-a deschis porțile liceenilor Colegiului Național ,,Barbu Știrbei’’ Călărași prezentându-le mijloacele și modalitățile în care polițiștii acționează pentru siguranța cetățenilor.

 

În ziua de 24 aprilie a.c., elevii clasei a XI-a D, din cadrul Colegiului Național ,,Barbu Știrbei’’ Călărași au văzut cum se desfăşoară o zi de lucru din viaţa unui poliţist, care sunt modalităţile prin care cetăţenii sunt protejați şi cum intervin polițiștii în sprijinul populaţiei.

 

Gazdele elevilor au fost polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, care le-au vorbit despre cariera de polițist și le-au oferit informații cu privire la oportunitățile oferite de instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

Totodată, tinerii au discutat cu un reprezentant din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Călărași despre consecințele consumului de substanțe psihoactive.

 

Timp de câteva ore, liceenii au avut prilejul să afle detalii despre ce presupune munca de poliţie.

 

 

 

 

 

Elevii au vizitat Serviciul Criminalistic, unde le-au fost prezentate: tehnica din dotare, laboratorul criminalistic, modul în care se fac amprentările și fotografiile judiciare, iar tinerii au plecat de la această întâlnire având ca amintire propriile amprente.

 

 

 

 

Simpozion regional cu participare naţională – concurs cu expoziţie, domeniul ecologie şi protecţia mediului, ediţia a XII-a: NATURA PRIETENA MEA!

Scopul proiectului este promovarea conceptelor ecologice cu privire la un mediu sanătos în zona natală şi formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător prin valorizarea lucrului în echipă, popularizarea şi diseminarea unor activităţi didactice deosebite desfăşurate în afara lecţiilor, popularizarea documentelor curriculare adaptate pentru educarea copiilor în vederea protecţiei mediului, promovarea unor metode de bune practici în lucrul cu copiii şi comunitatea în vederea protecţiei mediului. Şi în acest an proiectul s-a bucurat de o mare participare din partea copiilor şi a cadrelor didactice, cărora le mulţumim, subliniind că acest simpozion – concurs este o chintesenţă a trăirilor şi simţirilor atunci când scriem, desenăm, pictăm, fotografiem, mergem la activităţi pentru protejarea naturii, prietena noastră, este bucurie, dragoste pentru frumos şi o totală libertate a sufletului.

 

UNITĂŢI ŞCOLARE PARTICIPANTE LA PROIECTUL “NATURA – PRITENA MEA!” 2018

 

COLEGIUL “ŞTEFAN BĂNULESCU” CĂLĂRAŞI

LICEUL TEORETIC “DECEBAL”CONSTANTA

COLEGIUL TEHNIC DE MARIBA “AL.I.CUZA”CONSTANTA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NUMĂRUL 1 SIBIU

GRĂDINIȚA NR 6, OLTENIŢA

GRĂDINIȚA NR 231 BUCURESTI

CLUBUL COPIILOR BABADAG

LICEUL TEORETIC “CARMEN SYLVA” EFORIE SUD

PALATUL COPIILOR TIMISOARA

PALATUL COPIILOR RESITA

SCOALA GIMNAZIALA NR.1 CURCANI

LICEUL TEHNOLOGIC “ION GHICA”OLTENITA

SCOALA GIMNAZIALA “GRIGORE MOISIL”ULMENI

CLUBUL COPIILOR SALONTA

PALATUL COPIILOR ORADEA

GPN NR.4 CHIRNOGI

PALATUL COPIILOR TULCEA

LICEUL TEOTETIC “CONSTANTIN NOICA” SIBIU

 

Societatea STENTOR va invita sa vizitati expozitia Europort Romania 2018, care va avea loc in perioada 15-17 mai  la clubul de tenis IDU din Mamaia.

Europort Romania este o expozitie maritima ce reuneste furnizori de echipamente navale si servicii maritime din Romania, dar si din strainatate.

In cadrul acestei manifestari expozitionale Stentor va fi in standul nr.13.

Va asteptam cu noutati referitoare la produsele si tehnologiile noastre.

Fiti alaturi de noi la acest eveniment important!

Cu stima

Beatrice Rodica Negoita

Sales & Marketing Manager Eastern Europe

 

Situată pe malul stâng al Argeșului, la conluența acestuia cu Dunărea, Oltenița, al doilea oraș ca mărime și importanță economico-socială din județul Călărași, face parte din categoria localităților a căror istorie se pierde în negura vremurilor. Dunărea, Argeșul și bălțile din împrejurimi bogate în pește, pădurile din zonă cu vânat din belșug și pământul roditor au făcut ca omenii să-și întemeieze aici o așezare încă din preistorie, așa cum o dovedesc urmele materiale scoase la lumină în punctul numit Coada Lupului. Mai târziu, în neolitic, aici a fost pusă în evidență o așezare specifică culturii Boian(cca. 4000 – 3000 î. d. Hr.), pentru ca puțin mai târziu, la 4 km nord-est de orașul de astăzi, pe grădiștea Gumelnița, să se consolideze o așezare umană care avea să dea naștere unei culturi neolitice, datate între anii 3200 – 2700 î. d. Hr. și răspândite pe un areal mult mai mare, care avea să împrumute numele dealului Gumelnița. Oamenii de aici se ocupau cu agricultura, păstoritul, vânătoarea și pescuitul, torsul și țesutul, practicând, în același timp, metalurgia aramei și aurului. Ei au fost creatorii unei bogate ceramici decorate cu brâuri în relief și alveole, uneori cu ornamente imprimate sau incizate. Tot locuitorilor din epoca Gumelnița le datorăm si frumoase lucrări de plastică antropomorfă reprezentate de statuete care înfățișează ființe umane.

 

Figurină antropomorfă specifică Culturii Gumelnița

Oamenii așezării de la confluența Argeșului cu Dunărea sunt prezenți, cu realizări specifice  și în Epoca bronzului, precum și în Epoca fierului. Conform lui Vasile Pârvan, în anul 335 î. d. Hr., când Alexandru Macedon a făcut celebra sa incursiune la nordul Dunării, acesta și-ar fi trecut armatele prin regiunea situată la vărsarea Argeșului în Dunăre, aici existând deja o așezare stabilă care făcea parte din uniunea de triburi a lui Dromichete. Dovezi de locuire din această perioadă, precum și din epoca daco-romană s-au descoperit atât pe vatra actualului oraș Oltenița, cât și în împrejurimi. Izvoare scrise menționează că aici, pe malul Dunării, în fața cetății romane Transmarisca(Turtucaia de astăzi), împăratul Constantin cel Mare a ridicat orașul întârit Dafne, unde o garnizoană militară avea misiunea supravegherii transportului pe Dunăre, spre vărsarea acesteia în mare.

După cum se cunoaște până astăzi, cea mai veche mențiune documentară în care așezarea de la vărsarea Argeșului în Dunăre apare în documente sub numele de Oltenița este un Hrisov domnesc scris aici de către domnitorul Neagoe Basarab, prin care acesta întârea vătavului Tatu și altor apropiați, mai multe sate. Din documentele medievale ulterioare aflăm că satul Oltenița se afla pe o proprietate boierească, făcând parte din categoria satelor muntenești închinate. Un asemenea document, din  1 iunie 1526, menționa că satul Oltenița se afla în stăpânirea lui Neagoe din Periș, mare vistier al domnitorului Radu de la Afumați.

După cum dovedesc alte documente din epocă, vatra satului s-a mutat în repetate rânduri, în funcție de aluviunile aduse atât de Argeș cât și de Dunăre, locuitorii de aici având de înfruntat deseori capriciile vremii. Totodată, amplasarea sa în fața orașului turcesc Turtucaia face ca  zona să se afle în centrul unor confruntări militare. Pe aici trece Vlad Daracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, când atacă cetatea Turtucaia, de partea flotei burgunde, și tot pe aici reintră în Muntenia Mihai Viteazul, la începutul anului 1595, după ce incendiase  Turtucaia. Prin Oltenița intra în Țara Românească, în anul 1694, patriarhul Constantinopolului, Dionisie. După cum am mai scris pe blogul nostru, tot pe aici, la 5 iulie 1703, intra în țară voievodul Constantin Brâncoveanu, care se reîntorcea de la Adrianopol, unde în schimbul unei importate sume de bani reușise să obțină o nouă investire ca domn al Valahiei.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea aduc desele războaie ruso-turce, multe lupte având loc în zona Olteniței, lupte care s-au finalizat cu Pacea de la Adrianopol din 1829, dată după care Principatele danubiene trec sub protectoratul Rusiei Țariste, care impun, începând din 1831/1832, Regulamentele Organice, texte cu valoare constituțională care pregătesc Moldova și Valahia pentru introducerea unor reforme economice și administrative ce vor face posibilă Unirea de la 1859. Este perioada în care Oltenița devine tot mai cunoscută pentru activitatea portuară, prin schela amenajată la Dunăre multe produse agricole luând calea exportului către țările din Occidentul Europei, după liberalizarea comerțului exterior al principatelor danubiene, impusă prin tratatul de la Adrianopol la care am făcut referire. Schela Oltenița reprezenta de asemenea punctul terminus al „Drumului Sării”, care începea la salinele din Prahova și se termina la Dunăre, la schelele din Oltenița și Ciocănești. Pentru combaterea epidemiilor aduse din Imperiul otoman, la Oltenița funcționa o Carantină, care avea sediul într-o clădire special amenajată la malul Dunării. Paza frontierei era asigurată de un punct grăniceresc, care îndeplinea și sarcini polițienești. Pe aici, prin schela de la Oltenița, intra în țară, pe 21 septembrie 1845 țevile comandate de domnitorul Gheorghe Bibescu pentru lucrarea de alimentare cu apă a Bucureștiului.

Evenimentele revoluționare din anul 1848 vor avea un ecou aparte în rândul locuitorilor satului Oltenița care, ca și cei din Călărași și din alte localități dunărene aflate pe moșii boierești sau mânăstirești, doreau să devină proprietari pe locurile pe care își aveau construite casele și acareturile gospodărești. Între timp, satul Oltenița, împreună cu întreaga moșie, ajunsese în posesia fostului domnitor Alexandru Dimitrie Ghica, om cu vederi progresiste, care ajutase deja la înființarea unui oraș liber în Teleorman(Alexandria). La 29 august 1852, Alexandru Dimitrie Ghica încheie o tranzacție cu o delegație a locuitorilor din satul Oltenița(amplasat cam unde se află astăzi Cartierul Oltenița rurală) prin care le dădea în posesie definitivă a suprafață de 500 de pogoane(250 Ha), 100 pogoane pentru construirea de case și 400 pogoane pentru islaz. Semnatarii tranzacției voiau să creeze în jurul schelei Oltenița, pe malul Dunării, “un oraș de negoț, slobod de orice dări anuale, plătind o dată pentru totdeauna locurile ce li se vor slobozi.”

Pe data de 15 octombrie 1852, o jalbă a locuitorilor din Oltenița ajunge în cancelaria domnitorului Barbu Știrbei, care, cu nici o lună în urmă, pe 24 septembrie 1852, fusese prezent la Călărași pentru a citi Hrisovul domnesc prin care așezarea de la cotul Borcii devenise oraș liber. Domnitorul se apleacă cu interes asupra doleanțelor oltenițenilor și reușeste să-l determine pe Alexandru Dimitrie Ghica să mai adauge 200 de pogoane la suprafață destinată noului oraș liber ce urma a se înființa pe malul Dunării, în jurul schelei din port. Toate documentele premergătoare urmau să fie perfectate până pe 23 aprilie 1853, ziua în care se sărbătorea Sf. Gheorghe, dată care pe atunci însemna începutul sezonului agricol, când expirau și se reînoiau învoielile agricole. Pe 24 aprilie 1853, în “Monitorul Oficial” nr. 21 se publica documentul încheiat între prințul Alexandru Dimitrie Ghica și Asociația cumpărătorilor de loturi de pe moșia Oltenița. Peste câteva zile, pe 4 mai 1853, domnitorul Barbu Știrbei oficializa tranzacția și cerea ca strămutarea oltenițenilor pe vetrele de locuințe libere să se facă în cea mai desăvârșită liniște.

barbu stirbei

Domnitorul Barbu Știrbei

La data primirii statutului de oraș, Oltenița se întindea pe o suprafață de 3 km p. și avea 3 străzi, denumite după cum urmează: 23 aprilie, Traian și Ghica. Până la sfârșitul anului 1853 planul de sitematizare a noului oraș era elaborat, fiind definitivat la începutul anului 1854, când se preciza că în zona centrală urmau să fie construite case cu două caturi(etaje) iar în mahalale doar cu un singur cat. Toate lucrările de strămutare și construire a caselor și a altor construcții comerciale s-au desfășurat cu mare dificultate, întrucât în zonă au avut loc în această perioadă lupte repetate între trupele turcești și trupele rusești cantonate în zonă, la Oltenița aflându-se, pentru două săptămâni, vestitul scriitor rus de mai târziu, Lev Tolstoi.

După întemeierea orașului liber, în viața oltenițenilor începea o nouă perioadă de dezvoltare economico-socială și edilitar-urbanistică, care avea să facă din Oltenița un oraș important la Dunăre, aspecte pe care le vom detalia în postări ulterioare.   PROF.DR.  CONSTANTIN TUDOR

O delegatie din Chirnogi in colaborare cu Casa de ajutor reciproc a pensionarilor condusa de catre colonelul in rezerva ,doctor Stoica Dan a efectuat o vizita in zona turistica a municipalitatii Tutrakan . Au fost vizitate faleza Dunarii si parcul Dunarean ,cetatea Transmarisca ,biserica Sf Nicolae zona consiliului local (aici la statuia marelui revolutionar bulgar,s-a vorbit depre prietenia dintre revolutionarii bulgari si revolutionarii romani ) si primaria municipiului Tutrakan. Un punct de mare interes a fost vizitarea muzeului pescaresc -muzeu de o mare valoare unic pe ambele maluri ale Dunarii,foarte bine amenajat din punct de vedere muzeistic de catre specialistii aflati in subordinea directorului Peter Boycev. Au fost vizitate si bisericile din satele Sumentii(sf. Gheorghe),si Belita (sf Treime)unde am fost primiti de primarul Constantin M. Apoi s-a mers la memorialul din Sumentii unde a avut loc o intalnire cu doamna viceprimar Petya Kneazova . Intrucat ne aflam in saptamana luminata a Pastilor cand nu se face parastas,preotul roman Razvan Godescu a tinut o scurta slujba de binecuvantare din slujba Invierii Domnului Hristos,apoi s-a rugat ,pentru pacea,sanatatea si buna sporire a celor doua popoare bulgar si roman. Au urmat scurte discursuri in care dl doctor Stoica Dan  (colonel in rezerva) citez din discurs :,,Onorate si distinse gazde  ma bucur ca revin  a doua oara  in acest sanctuar al eroilor si particip  la un moment de  cinstire  a eroilor romani si bulgari . Eu ca fost militar de cariera inteleg cel mai bine jertfa  eroilor ce si-au aparat fiecare propria tara intr-un moment de rascruce al istoriei. Ma inclin adanc in fata jertfei tuturor eroilor si sper ca aceste momente sa nu se mai repete . Felicit in mod deosebit oficialitatile din Tutrakan si Chirnogi care infratindu-se in anii trecuti  dau un  curs pozitiv istoriei contemporane. In calitatea mea de presedinte al casei de ajutor reciproc a pensionarilor  de dincolo de Dunare  va transmit intreaga mea consideratie  si ma simt participant la un moment  de istorie ,Hristos Voscrese ! (Hristos a inviat !-in lb bulgara )  . Apoi ghidul acestei calatorii Relu Cotoban a declarat ca daca acum peste o suta de ani aveam astfel de modele pozitive de colaborare inter umana si transfrontaliera acele urate momente de razboi nu ar fi avut loc . Prietenii de peste Dunare din Chirnogi au transmis un mesaj de prietenie si colaborare tuturor locuitorilor din Tutrakan indiferent de varsta ,sex,etnie si apartenenta politica -totii sunt prietenii nostrii dupa cum remarcau cu alta ocazie primarul Irinel Roman si viceprimarul Ion Stefan -oficialitatile locale din Chirnogi ce au transmis un calduros salut colegilor lor din Tutrakan . a consemnat Relu Cotoban—

Pe data de 20 aprilie 2018, la sediul Liceului Tehnologic ”Ion Ghica” Oltenița a fost prezentat proiectul ”Iubește viața, iubind natura”, câștigat de Asociația Ai voință, Ai putere, Oltenița, cu o finanțare de peste 9.000 lei din partea Fundației pentru parteneriat și Mol România plus cofinantarea de 2340 lei. Prezentarea a fost realizată de domnul  Ionuț Marineață, președintele Asociației Ai voință, Ai putere, în sală fiind prezenți reprezentanții Liceului ”Ion Ghica”, ai Spitalului Municipal Oltenița, ai Primariei Oltenita, circa 60 de elevi, 12 cadre didactice și alte persoane interesate de implementarea acestui proiect.
Obiectivul principal al proiectului este unul ecologic, constând în amenajarea unei zone verzi de circa 500 metri pătrați în curtea Spitalului Oltenița și educarea a peste 60 de elevi ai Liceului ”Ion Ghica” în spiritul protejării naturii. Efectiv, vor fi plantați 100 de pomi, 100 de arbuști, , flori si vor fi puse bănci, mese și pubele pentru gunoi, gazon, vor fi amenajate alei pietruite și, mai ales, vor fi sădite speranțele că acest loc va constitui în curând o oază de relaxare și de recuperare pentru pacienții spitalului.
Doamna doctor Simona Smochină, director executiv al Spitalului Municipal Oltenița, a spus, în alocuțiunea dumneaei, că sănătatea și educația sunt elementele esențiale ale evoluției oricărui om și a pieței muncii, deoarece fără sănătate nu poți munci, pentru că nu poți din punct de vedere fizic, iar fără educație de asemenea nu poți munci din cauză că nu știi ce anume să faci, nefiind pregătit. Acest proiect este foarte bun deoarece amenajează o zonă destinată sănătății și, în același timp educă elevii, a spus d-na doctor Simona  Smochină.
Doamna director a Liceului ”Ion Ghica” Oltenița, Claudia Diaconu, a spus printre altele că perioada de plantare a pomilor, arbuștilor, florilor etc. din zona verde se suprapune exact peste perioada programată în școala noastră pentru ”Școala altfel”, iar celelalte activități vor îmbina utilul cu plăcutul, astfel încât speră la participarea entuziastă a mai mult de 60 de elevi prevăzuți în proiect.

In urma acestei intalniri au fost formate grupe de elevi care vor concura pentru cele 4 subactivitati, grupe care au primit denumire : Grupa 1: Foc, Grupa 2: Pamant ; Grupa 3: Apa  iar ultima grupa formata din echipa asociatiei : Aer.

 

 

 

 

 

 

 

 

PRESEDINTE,

MANAGER PROIECT

Prof. Marineata Ionut

TRUBADURII -in formula -VASILE VANATORU-tobe-MELEACA PARASCHIV-orga-BALCA FLORIAN-bass-,CHIRITA FLORIAN-chitara solo- si DUMITRU DRAGON-solist vocal=LA O PETRECERE IN COMUNA CHIRNOGI-oct 1990 !

Primăria Oltenița a premiat, pe 17 aprilie 2018, elevele Liceului Tehnologic ”Ion Ghica” Oltenița participante la fazele naționale ale olimpiadelor școlare pentru disciplinele tehnologice 2018, precum și cadrele didactice coordonatoare, după cum urmează: Berbec Loredana (clasa a XII-a) și Dinu Cosmina (clasa a XI-a), pregătite de prof. Tudora Pătrașcu, la Textile și Vasile Roxana-Steluța (clasa a XI-a profesională), pregătită de ms. instr. Ilie Georgica, la Estetica și igiena corpului omenesc (coafor). În imagine nu se află d-na prof. Tudora Pătrașcu, dar se află d-na director Claudia Diaconu și domnul primar Petre Țone, căruia îi mulțumim pe această cale pentru inițiativa frumoasă pe care a avut-o!

(Informații: prof. Paul Niculiță)

BULETIN DE PRESĂ

 

 

Reținut de polițiști pentru distrugere

 

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Călărași efectuează cercetări față de un bărbat, de 29 de ani, din comuna Jegălia, județul Călărași, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

În fapt, la data de 17 aprilie a.c., persoana în cauză, pe fondul unui conflict spontan cu mama sa, a incendiat aproximativ 100 de baloți din paie aflați în curtea locuinței comune.

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pe o perioada de 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare  preventivă.

 

 

Siguranța rutieră, prioritate a polițiștilor

 

Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea  gradului de siguranță a participanților în trafic, în timpul cărora sunt sancționate abaterile celor care încalcă prevederile legislației rutiere.

 

Exemple:

 

– În după-amiaza de 17 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Călărași au depistat în trafic, pe DN 31, în comuna Chiselet, județul Călărași, un bărbat, de 30 de ani, din comuna Ulmeni, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

 

 

 

 

– Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au prins în trafic în dimineața de 18 aprilie a.c., un bărbat, de 33 de ani, din comuna Perișoru, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool.

La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Peste 1.400 țigarete fără documente de proveniență au fost confiscate de polițiștii de ordine publică din Călărași.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași au identificat două persoane, din  localitate, cu vârste cuprinse între 32 și 38 de ani, care dețineau și ofereau spre comercializare 1.460 țigarete, în valoare de 730 de lei, fără a putea face dovada provenienței acestora.

Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei în cauză au fost sancționați contravențional conform Legii nr.12/1990.

 

 

Bănuiți de furt calificat, identificați și reținuți de polițiști

 

Doi bărbați, bănuiți de furt calificat au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din Călărași.

La data de 14 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 46 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras un animal din curte.

Cercetările desfășurate cu operativitate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Călărași au condus la identificarea și reținerea a doi bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 37 de ani.

Cei în cauză au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

 

Poliția vine în sprijinul cetățenilor cu o serie de sfaturi utile pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale:

 

  • pe cât posibil, în timpul nopții, asigurați iluminatul zonelor unde lăsați animalele;
  • pe parcursul nopții sau chiar și ziua, îndeosebi în situația în care plecați de la domiciliu, asigurați cu sisteme de închidere (lacăte, zăvoare etc.) ușile grajdurilor sau anexelor gospodărești unde țineți animale;
  • animalele lăsate nesupravegheate pe pășuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă ușoară pentru hoți, nu le creați această posibilitate;
  • evitați amplasarea grajdurilor sau adăposturilor de animale la distanțe mari de locuință sau în locuri izolate, fără să asigurați paza acestora;
  • nu permiteți accesul în gospodărie a vânzătorilor ambulanți sau a celor ce se recomandă a fi cumpărători de animale, păsări sau produse agricole;
  • dacă v-ați hotărât să vindeți animale, nu le oferiți în schimbul unor promisiuni (cu atât mai mult unui străin), încasați banii în momentul vânzării;
  • când plecați de acasă, rugați vecinii sau rudele apropiate să vă supravegheze curtea și locuința;
  • unul sau doi câini de pază vă pot scuti de multe neplăceri.

 

 

Peste 150 de persoane legitimate, aproximativ 200 de autovehicule controlate și 82 de sancțiuni contravenționale aplicate în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști în județul Călărași.

În noaptea de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești, Secției 1 Poliție Rurală Călărași și Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.

Acțiunea a urmărit identificarea persoanelor care comit fapte contra legii, depistarea celor care încalcă normele legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere, precum și prevenirea activităților comerciale ilicite și depistarea persoanelor care nu respectă legislația în domeniu.

Pe parcursul desfășurării acțiunii a fost constatată o infracțiune, fiind verificate 197 de autovehicule și 25 de persoane aflate în control judiciar și arest la domiciliu. De asemenea, polițiștii au controlat 6 societăți comerciale și 18 agenți de pază.

Au fost legitimate 159 de persoane, 82 dintre acestea săvârșind fapte de natură contravenționale fiind luate măsuri de sancționare, astfel: 68 dintre sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 5 pentru încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 4 în baza prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și 5 la alte acte normative.

Valoarea sancțiunilor aplicate este de 74.775 lei.

Alături de polițiști la acțiune au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Muncă Teritorial Călărași, angajați din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași și jandarmi.

Acțiunile de acest gen vor fi efectuate în continuare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Exemple:

– Un bărbat, de 47 de ani, din comuna Roseți, județul Călărași, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un moped, deși nu poseda permis.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis.

 

– Administratorului unei societăți a fost sancționat de polițiști pentru că nu a evidențiat prin casa de marcat încasările provenind din vânzarea de mărfuri în sumă de 261 lei.

De asemenea, acesta nu deținea licență din partea titularilor drepturilor de autor pentru muzica ambientală difuzată în bar, fapt pentru care a fost sancționat contravențional.

 

 

 

   Reținut de polițiștii pentru conducere fără permis

 

Polițiștii au reținut un tânăr care ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, deși nu avea permis.

În dimineața de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani au depistat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Mitreni, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

 

 

Poliţiştii atrag atenţia!

 

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se poate pedepsi cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

 

 

Dosar penal întocmit de polițiști

 

Un bărbat este cercetat de polițiști după ce a fost identificat la volanul unui autoturism radiat.

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au depistat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Dorobanțu, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul radiat din circulație.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

14 aprilie 2018 – Asociația de Prietenie Româno-Franceză „ROMFRA” (Alexandria) a găzduit întâlnirea de suflet a membrilor cenaclului literar oltenițean-RADIO TV OLTENITA- cu membrii cenaclului literar din Alexandria. Le mulțumim gazdelor (dna prof. Emilia Stroe și dna prof. Geanina Burcea) pentru primirea călduroasă și tuturor participanților pentru mărturisirea de sensibilitate și de crez artistic.Va prezentam un reportaj al evenimentului si va dorim vizionare placuta !

Sub umbrela ViitorPlus s-au plantat in ultimii 11 ani, 65 de hectare de padure, cu participarea a peste 11.500 de voluntari. „Adopta un copac!” este un proiect care ajuta la cresterea suprafetei impadurite din Romania. Se bazeaza pe atragerea de fonduri din mediul privat (firme si persoane fizice), cu care se realizeaza paduri noi, care altfel nu ar exista. Ne concentram pe locatii cu deficit de padure si unde exista un interes real din partea administratiilor locale. Vrem sa realizam cu precadere perdele forestiere, care aduc in plus fata de beneficiile padurii si partea de protectie a drumurilor si cresterea productivitatii terenurilor agricole.

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte pe care ViitorPlus le deruleaza de 8 ani, in judetul Calarasi, este ecOprovocarea. De asemenea, ViitorPlus deruleaza programe de antreprenoriat social, reciclare si infrastructura de mediu.  Azi, am continuat plantarile in comuna CHIRNOGI-jud. Calarasi-actiune la care au participat dl primar al comunei CHIRNOGI,IRINEL ROMAN si doi politicieni calaraseni-dna senator PSD ROXANA PATURCA si dl. PANDEA CIPRIAN – Secretar de Stat in cadrul Secretariatului General al Guvernului si Presedintele Organizatiei Judetene PSD Calarasi!Radio tv Oltenita va prezinta un scurt reportaj de la fata locului !

Site acreditat SEAP
---------------