opriti playerul audio ptr. o buna vizionare


 

 

 

 

 

 

 

Întâlnirea s-a desfăşurat astăzi, 19 octombrie 2017, în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Călăraşi pe parcursul a 90 de minute, în intervalul orar 10.00 – 11.30, răspunzând invitaţiei instituţiei noastre 31 de reprezentanţi ai operatorilor economici, deţinători de construcţii, care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu la această dată sau se află la momentul întocmirii documentaţiei în vederea obţinerii autorizaţiilor de securitate la incendiu.

 

 

Au fost prezenţi la manifestare din partea inspectoratului: lt. col Păduraru Adrian Iulian – Inspector şef; mr. Cîmpeanu Iulian – Prim adjunct al Inspectorului şef; colonel şi colonel Neagu Adrian – Şeful Compartimentului Avizare / Autorizare.

 

În cadrul întâlnirii cu operatorii economici, pompierii militari au abordat următoarele subiecte:

– Cadrul legislativ naţional privind calitatea în construcţii şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

– Categoriile de construcţii şi amenajări pentru care trebuie obţinute avizul şi autorizaţia de securitate la incendiu.

–  Prezentarea modului de obţinere a avizului de securitate la incendiu.

– Obligaţia de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu şi sancţiunea contravenţională care se aplică pentru funcţionarea fără acest act de autoritate.

–  Obligaţiile proiectanţilor, verificatorilor de proiecte şi ale beneficiarilor/investitorilor.

 

 Separat de subiectele abordate reprezentanţii I.S.U. Călăraşi au adus la cunoştinţa celor prezenţi şi faptul că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al Judeţului Călăraşi nu colaborează, nu susţine şi nu promovează societăţi care întocmesc documentaţii în numele proiectanţilor sau participă la întocmirea documentaţiilor tehnice necesare.

 

   Alăturat sunt detaliate şi câteva dintre cele mai importante aspecte pe care tzrbuie să le cunoască şi pe care trebuie să le aibă în vedere reprezentanţii instituţiilor publice atunci când vor să obţină avize şi autorizaţii din partea inspectoratului pentru situaţii de urgenţă:

LEGE nr. 10 din 18 ianuarie 1995

Pentru obţinerea unor construcţii de calitate sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe fundamentale aplicabile:

  1. a) rezistenţă mecanică şi stabilitate;
  2. b) securitate la incendiu;
  3. c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător;
  4. d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare;
  5. e) protecţie împotriva zgomotului;
  6. f) economie de energie şi izolare termică;
  7. g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale.

Obligaţiile privind asigurarea cerinţelor fundamentale, revin factorilor implicaţi: investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanţii, cercetătorii, proiectanţii, verificatorii de proiecte atestaţi, experţii tehnici atestaţi, auditorii energetici pentru clădiri atestaţi, responsabilii tehnici cu execuţia autorizaţi, diriginţii de şantier autorizaţi, producătorii/fabricanţii de produse pentru construcţii, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, importatorii, distribuitorii de produse pentru construcţii, organismele de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, organismele de evaluare tehnică europeană în construcţii, organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcţii, laboratoarele de analize şi încercări în construcţii.

Produsele pentru construcţii trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiilor în funcţie de utilizarea preconizată a acestora.

La lucrările de construcţii se interzice utilizarea de produse pentru construcţii fără certificarea şi declararea, în condiţiile legii, a performanţei, respectiv a conformităţii acestora.

Agrementele tehnice în construcţii stabilesc, în condiţiile prezentei legi, aptitudinea de utilizare, condiţiile de fabricaţie, de transport, de depozitare, de punere în operă şi de întreţinere a acestora.

Verificarea proiectelor privind respectarea reglementărilor tehnice referitoare la cerinţele fundamentale aplicabile se efectuează de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi pe domenii/subdomenii şi specialităţi, alţii decât specialiştii elaboratori ai proiectelor.

Proprietarii construcţiilor au obligaţia să păstreze şi să completeze la zi documentaţia tehnică privind urmărirea comportării în exploatare şi intervenţii asupra acestora. Prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar, administrator şi utilizator.

Intervenţiile la construcţiile existente se referă la lucrări de construire, reconstruire, sprijinire provizorie a elementelor avariate, desfiinţare parţială, consolidare, reparaţie, modificare, extindere, reabilitare termică, creştere a performanţei energetice, renovare majoră sau complexă, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare, desfiinţare totală. Acestea se efectuează în baza unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat şi, după caz, în baza unui audit energetic întocmit de un auditor energetic pentru clădiri atestat, cuprind proiectarea, execuţia şi recepţia lucrărilor care necesită emiterea în condiţiile legii a autorizaţiei de construire sau de desfiinţare, după caz. Intervenţiile la construcţiile existente se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcţiei.

Proiectanţii de construcţii răspund de îndeplinirea următoarelor obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor:

  1. a) precizarea prin proiect a categoriei de importanţă a construcţiei;
  2. b) asigurarea prin proiecte şi detalii de execuţie a nivelului de calitate corespunzător cerinţelor, cu respectarea reglementărilor tehnice şi a clauzelor contractuale;
  3. c) prezentarea proiectelor elaborate în faţa specialiştilor verificatori de proiecte atestaţi, stabiliţi de către investitor, precum şi soluţionarea neconformităţilor şi neconcordanţelor semnalate;
  4. d) elaborarea caietelor de sarcini, a instrucţiunilor tehnice privind execuţia lucrărilor, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile, precum şi, după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcţiilor. Documentaţia privind postutilizarea construcţiilor se efectuează numai la solicitarea proprietarului;
  5. e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuţie determinate pentru lucrările aferente cerinţelor şi participarea pe şantier la verificările de calitate legate de acestea;
  6. f) stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuţie, din vina proiectantului, la construcţiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor, precum şi urmărirea aplicării pe şantier a soluţiilor adoptate, după însuşirea acestora de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi, la cererea investitorului;
  7. g) participarea la întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi la recepţia lucrărilor executate;
  8. h) asigurarea asistenţei tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate, pe perioada execuţiei construcţiilor sau a lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente;
  9. i) asigurarea participării obligatorie a proiectantului coordonator de proiect şi, după caz, a proiectanţilor pe specialităţi la toate fazele de execuţie stabilite prin proiect şi la recepţia la terminarea lucrărilor.

Specialiştii verificatori de proiecte atestaţi răspund în mod solidar cu proiectantul în ceea ce priveşte asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor proiectului.

În cazul producerii unor evenimente deosebite din cauza unor factori naturali sau antropici, la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C., experţii tehnici atestaţi participă la evaluarea stării tehnice a construcţiilor avariate în vederea stabilirii condiţiilor de utilizare în continuare ori de dezafectare a acestora.

Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:

  1. a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcţiei şi rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor;
  2. b) păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia, la înstrăinarea construcţiei, noului proprietar;
  3. c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor, conform prevederilor din cartea tehnică şi reglementărilor tehnice;
  4. d) efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice autorizate şi verificate potrivit legii;
  5. e) asigurarea realizării lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor, impuse prin reglementările legale;
  6. f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

 

HOTĂRÂRE nr. 571 din 10 august 2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu

             Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun

            avizării şi autorizării privind securitatea la incendiu

  1. Clădiri:
  2. a) încadrate conform legii în categoriile de importanţă excepţională şi deosebită, indiferent de aria construită, regimul de înălţime sau destinaţie;
  3. b) definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca „înalte” sau „foarte înalte”, indiferent de aria construită ori de destinaţie;
  4. c) în care sunt amplasate încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca „săli aglomerate”, indiferent de aria construită, regimul de înălţime ori destinaţie;
  5. d) de locuit colective, noi sau existente, cu mai mult de patru niveluri supraterane, la care se realizează sau amenajează mansarde;
  6. e) pentru sedii ale autorităţilor publice locale şi centrale, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  7. f) pentru lăcaşuri de cult şi spaţii de cazare aferente, accesibile publicului, cu aria desfăşurată mai mare de 200 mp, cu excepţia caselor parohiale, clădirilor destinate locuirii personalului monahal, clopotniţelor, lumânărarelor şi capelelor;
  8. g) agrozootehnice sau agroindustriale, închise, cu aria construită mai mare sau egală cu 600 mp, cu excepţia silozurilor metalice, depozitelor de furaje fibroase, serelor, solarelor, răsadniţelor şi ciupercăriilor;
  9. h) de depozitare a buteliilor transportabile pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia GPL, de capacitate medie sau mare.
  10. Clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de:
  11. a) comerţ, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;
  12. b) alimentaţie publică, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;
  13. c) birouri, financiar-bancară, de asigurări şi burse, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  14. d) îngrijire a sănătăţii, cu spitalizare continuă, indiferent de suprafaţă, sau dispensare şi policlinici, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  15. e) învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire a copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 150 mp;
  16. f) gară, autogară şi aerogară, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, precum şi staţii de metrou, indiferent de aria desfăşurată;
  17. g) cultură, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  18. h) parcaj, cu peste 10 autoturisme;
  19. i) centru de agrement, cu piscine interioare, servicii de relaxare şi întreţinere corporală, cu masaj, hidromasaj, împachetări, băi de plante, saună uscată, cabine cromo-aromo-terapii şi baie turcească, terenuri de squash, săli de aerobic, fitness, biliard, tenis de masă şi fotbal mecanic, terenuri de tenis, minifotbal şi fotbal cu vestiarele aferente şi altele similare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu suprafaţa mai mare sau egală cu 200 mp;
  20. j) primire turistică, cu mai mult de 8 camere şi/sau 16 locuri, pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, vile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanţă, popasuri turistice, căsuţe tip camping, pensiuni turistice urbane şi rurale, inclusiv unităţile de alimentaţie din incinta acestora;
  21. k) producţie sau depozitare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, sau dacă spaţiul este amenajat în clădiri de locuit colective, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp.

    III. Clădiri civile subterane sau spaţii publice amenajate la subsolul, demisolul, în podul, ori pe acoperişul tip terasă al clădirilor civile, cu aria desfăşurată mai mare sau egală 100 mp

  1. Construcţii ori sisteme sau instalaţii pentru:
  2. a) staţii publice de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule cu capacitatea de stocare de maximum 300 mc pentru lichide petroliere ori staţii mixte;
  3. b) staţii de depozitare şi distribuţie a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule (GNCV);
  4. c) alimentarea cu apă pentru stingerea incendiilor la platforme şi parcuri industriale;
  5. d) lucrări noi şi de modificare a instalaţiilor de stingere, detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu la clădiri existente ce intră sub incidenţa prezentei hotărâri.
  6. Construcţii sau amenajări sportive, cu capacitatea mai mare sau egală cu 200 de locuri pe scaune în interior ori mai mare sau egală cu 1.000 de locuri pe scaune în aer liber

                Categoriile de construcţii şi amenajări care se

               supun autorizării privind securitatea la incendiu

  1. Construcţii ori sisteme sau instalaţii pentru:
  2. a) sisteme de distribuţie gaze petroliere lichefiate la autovehicule cu capacitatea de stocare de maximum 30 mc echivalent apă, care nu sunt amplasate în staţii mixte;
  3. b) staţii transportabile de distribuţie a carburanţilor la autovehicule cu capacitatea de stocare/depozitare de maximum 30 mc;
  4. c) alimentarea consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate stocate în rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea individuală de maximum 5.000 l sau grupuri de rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea totală de maximum 30.000 l volum de apă aferente laboratoarelor-sanitare, şcolare şi alte asemenea, clădirilor cu activităţi de producţie şi fluxuri tehnologice, instalaţiilor de încălzire centrală şi locală, pentru prepararea apei calde de consum şi a hranei;
  5. d) puncte de desfacere a buteliilor cu gaze petroliere lichefiate la consumatori cu capacitatea de stocare/depozitare de minimum 250 kg GPL şi maximum 1.250 kg GPL;
  6. e) alimentarea cu apă pentru stingerea incendiilor în localităţi.
  7. Construcţii sau amenajări temporare în aer liber, pentru spectacole sau întruniri, cu capacitatea mai mare sau egală cu 200 de locuri pe scaune, ori având destinaţia comercială, cu aria desfăşurată/suprafaţa mai mare sau egală cu 2.500 mp

LEGE nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor

Începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, precum şi punerea lor în funcţiune se fac numai după obţinerea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz.

Obligaţia solicitării şi obţinerii avizelor şi/sau a autorizaţiilor prevăzute la alin. (1) revine persoanei fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, beneficiarului investiţiei.

Avizele şi autorizaţiile prevăzute la alin. (1) se eliberează de inspectorate, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru construcţiile şi amenajările din categoriile prevăzute la alin. (4), care au fost puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, persoanele prevăzute la alin. (2) au obligaţia obţinerii respectivului act administrativ până la data de 30 septembrie 2017

Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu conform alin. (4^1), răspunderea exclusivă în ceea ce priveşte funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine beneficiarilor investiţiilor.   

Excepţia prevăzută la alin. (4^1) nu se aplică în situaţiile în care se constată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu care impune oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului, cazuri care constituie contravenţii potrivit legii.   

Nerespectarea cerinţelor care au stat la baza emiterii avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu, prevăzute în normele metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu, atrage sancţionarea conform legii şi pierderea valabilităţii avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu

În situaţia în care se constată pierderea valabilităţii avizului de securitate la incendiu ori lucrările de construcţii au început fără acest document, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă informează autoritatea care a emis autorizaţia de construire, respectiv structurile competente ale Inspectoratului de Stat în Construcţii, pentru a dispune măsurile prevăzute de lege.   

Pierderea valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu şi încălcarea gravă a cerinţei securitate la incendiu care impune oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor se comunică la registrul comerţului, prefectului şi instituţiilor publice interesate, în cel mult 48 de ore

La recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii aferente clădirilor civile cu săli aglomerate, înalte, foarte înalte, din categoria de importanţă excepţională sau deosebită, de producţie şi/sau depozitare cu suprafeţe desfăşurate de peste 5.000 mp şi risc mare sau foarte mare de incendiu, centrelor comerciale cu suprafaţa desfăşurată de peste 2.500 mp, parcajelor cu mai mult de 100 de locuri de parcare pentru autoturisme, clădirilor de turism având capacitatea mai mare de 50 de locuri de cazare, spitalelor, căminelor pentru copii şi bătrâni sau altor clădiri destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure, investitorii sunt obligaţi să solicite în scris şi să includă în comisia de recepţie, în calitate de membru, o persoană desemnată de inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor

Site acreditat SEAP
---------------