Asculta live

 

 

 

A condus sub influența alcoolului, polițiștii i-au întocmit dosar penal

 

Un bărbat 42 de ani a fost depistat la volan sub influența alcoolului, polițiștii i-au întocmit dosar penal.

În dimineața de 31 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier Călărași au depistat în afara localității Dorobanțiu, județul Călărași, un bărbat care conducea un autoturism deși se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele acestuia polițiștii au întocmit dosar penal.

 

 

Arestat preventiv pentru viol

 

La data de 22 august a.c., un bărbat de 50 de ani, prin constrângere ar fi întreținut relații sexuale cu cumnata sa, în vârstă de 50 de ani. Fapta ar fi avut loc în municipiul Călărași.

În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, la data de 29 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași, l-au prins și reținut pe bărbatul bănuit de săvârșirea faptei.

Față de acesta Judecătoria Călărași a dispus, la data de 31 august a.c., măsura arestării preventive pe o durată de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Site acreditat SEAP
---------------