BULETIN DE PRESĂ

La volan, cu alcool

Polițiștii au întocmit dosar penal unui tânăr care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului.
În ziua de 20 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat, un tânăr, de 24 de ani, din București, în timp ce conducea un autovehicul, deși consumase alcool.
La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,70 mg/l alcool în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au depistat un bărbat, de 46 de ani, din comuna Tămădău Mare, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism, deși nu poseda permis.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis. PRECIZĂRI PRIVIND APLICAREA LEGII PREVENIRII DE POLIȚIȘTI
Odată cu intrarea în vigoare a Legii prevenirii nr. 270 din 2017, atunci când polițiștii constată o faptă care intră sub incidența de reglementare a acesteia, nu vor aplica amendă, ci vor acorda un termen de remediere a neregulilor constatate. Pentru toate celelalte situații de încălcare a legislației contravenționale, polițiștii aplică prevederile legale generale, respectiv avertisment, amendă sau sancțiuni contravenționale complementare.
Potrivit prevederilor din actul normativ, mecanismul de funcţionare prevede că în cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute de actul normativ, sunt posibile următoarele moduri de acțiune:
Se aplică sancțiunea ,,avertismentului” la care se anexează un plan de remediere. În această situație nu se aplică sancțiuni contravenționale complementare.
Se aplică sancțiunea ,,avertismentului”, dar nu se întocmește un plan de remediere, atunci când:
• în cursul derulării controlului, contravenientul îşi îndeplineşte obligaţia legală;
• contravenţia săvârşită nu este continuă.
Termenul de remediere:
• este de cel mult 90 de zile calendaristice;
• curge de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii;
• se stabileşte cu luarea în considerare a circumstanţelor săvârşirii faptei şi a duratei de timp necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor legale;
Durata termenului de remediere stabilită de organul de control nu poate fi modificată.
Controlul se reia în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere și, după caz:
• fie se completează planul de remediere și registrul unic de control cu menţiuni privind modalitatea de respectare a măsurilor de remediere dispuse;
• fie se încheie un alt proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, prin care se constată săvârşirea de contravenţii şi se aplică sancţiunea sau sancţiunile contravenţionale, altele decât avertisment.
Nu se aplică mecanismul prevenirii în cazul neprezentării registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate. În această situație verificarea se efectuează, iar cauzele neprezentării se consemnează în actul de control. Fapta de neprezentare a registrului unic de control constituind contravenție.
De asemenea, nu se mai aplică mecanismul prevenirii atunci când:
• în termen de 3 ani de la data încheierii procesului-verbal de constatare a unei contravenții căreia i se aplică mecanismul prevenirii, contravenientul săvârșește din nou aceeași contravenție;
• în termen de 3 ani de la data încheierii procesului-verbal de constatare a două sau mai multe contravenții cărora li se aplică mecanismul în cauză, contravenientul săvârșește din nou una sau mai multe contravenții aflate sub incidența mecanismului.
INFORMAȚII DE BACKGROUND
În exercitarea atribuțiunilor de serviciu polițiștii constată și sancționează atât fapte de natură contravențională, ce au un pericol social mai scăzut, cât și infracțiuni, acestea din urmă fiind fapte care au un pericol social ridicat întrucât aduc atingere însemnată unor valori sociale apărate de legea penală.
În cazul infracțiunilor se întocmește un dosar de cercetare penală în cadrul căruia se fac cercetări, iar ulterior este trimis în fața instanței de judecată pentru ca aceasta să se pronunțe în urma analizării probelor și în baza legii. În cazul contravențiilor, polițiștii aplică avertismente, amenzi (cu posibilitatea de a plăti jumătate din minimul de plată într-un interval de 48 de ore, daca legea prevede astfel) și sancțiuni contravenționale complementare.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.