Asculta live

 

 

 

Condamnat la închisoare depus în penitenciar de polițiști

 

Un tânăr condamnat la 2 ani de închisoare  a  fost depus în penitenciar de polițiști.

În ziua de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au pus în executare o sentință penală emisă de Judecătoria Onești, Județul Bacău, pe numele unui tânăr de 18 ani din comuna Ulmu, județul Călărași.

Acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare, întrucât nu a respectat condițiile de executare și obligațiile impuse printr-o măsură educativă neprivativă de libertate.

Polițiștii l-au depus în Penitenciarul Slobozia, județul Ialomița pentru executarea pedepsei.

 

 

Acțiuni pentru reducerea riscului rutier

 

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași acționează pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe parcursul a trei zile, în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat patru persoane care conduceau autovehicule deși nu posedau permis, se aflau sub băuturi alcoolice sau conduceau autovehicule neînmatriculate.

 

 

 

 

Poliţişti rutieri desfăşoară zilnic, pe drumurile publice, acţiuni menite să contribuie la creşterea gradului de siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, infracţiunile contra siguranţei circulaţiei publice şi contravenţiile la regimul rutier fiind sancţionate de poliţişti.

 

Exemple:

 

-În noaptea de 26 august a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat pe str. Belșugului, un tânăr din localitate care conducea un autoturism deși se afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată tânărul avea dreptul de a conduce suspendat și autorizația de circulație provizorie expirată.

 

 

Evenimente rutiere:

 

În ziua de 26 august a.c., un tânăr de 29 de ani, care deși nu poseda permis de conducere și se afla sub influneța alcoolului, ar fi condus un autoturism, în municipiul Oltenița, întrând în coloziune cu doi stâlpi și un gard de fier.

La testarea cu aparatul alcotest acesta a prezentat o alcoolemie de 0,54 mg/l în aerul expirat totodată și a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

Site acreditat SEAP
---------------