RADIO TV OLTENITA
Social

BULETIN DE PRESĂ

politia 2

BULETIN DE PRESĂ

 

 

Acţiune desfăşurată pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor la regimul substanţelor periculoase

 

Poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Călăraşi au desfăşurat în ziua de 15 iunie 2016, pe raza oraşului Budeşti, o acţiune pentru prevenirea  şi combaterea infracţiunilor la regimul substanţelor periculoase.

În timpul verificărilor efectuate a fost identificat gestionarul unei societăţi comerciale care deţinea în depozitul unităţii economice produse de protecţia plantelor, respectiv erbicide cu termenul de valabilitate expirat devenite deşeuri periculoase, în valoare de aproximativ 50.000 lei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase, care au devenit deşeuri.

 

 

Călăraşi – Prinşi în flagrant de poliţişti, în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-o maşină

 

În dimineaţa zilei de 16 iunie 2016, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Călăraşi au depistat în flagrant delict trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, din Călăraşi, în timp ce forţau portierele unui autoturism ce se afla parcat pe strada Aleea 5 Călăraşi din municipiul Călăraşi.

Cei trei sunt cercetaţi de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

 

 

 

Bănut de furt din locuinţă, reţinut de poliţişti pentru 24 de ore

 

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Călăraşi şi Postului de Poliţie Modelu au identificat şi documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi de 28 ani şi 29 ani, ambii din comuna Modelu, bănuiţi de furt din locuinţa unui consătean.

În ziua de 16 iunie 2016, oamenii legii au efectuat o percheziţie domiciliară

la locuinţa unuia dintre bărbaţi, unde au fost găsite o parte din bunurile sustrase din gospodăria victimei..

Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă, ambele persoane bănuite fiind cercetate în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

 

Reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie

 

Investigaţiile efectuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Călăraşi au condus la identificarea, la data de 16 iunie 2016, a trei tineri de 16, 18 şi 21 de ani, din municipiul Călăraşi, care în urmă cu câteva zile ar fi tâlhărit o femeie pe stradă, căreia i-ar fi sustras un portofel.

Faţă de cei trei bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore sub aspectul săvârşirii infracâiunii de tâlhărie, urmând ca astăzi să fie prezentanţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Dosare  penale întocmite de poliţişti la regimul circulaţiei rutiere

 

– La data de 16 iunie 2016, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Dor Mărunt au depistat pe raza comunei Dor Mărunt un bărbat de 34 ani, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea  pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat.

 

 

– Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Dor Mărunt au identificat pe raza comunei Dor Mărunt un bărbat de 29 ani, din aceeaşi localitate, care conducea un moped neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

 

 

Acţiune desfăşurată de poliţiştii olteniţeni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă

 

În noaptea de 16/17 iunie 2016, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică Urban Olteniţa au desfăşurat pe raza municipiului Olteniţa o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și respectarea prevederilor Legii nr. 61/199 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice , Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Au fost efectuate verificări la 12 societăţi comerciale prevăzute cu pază proprie, oamenii legii aplicând 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.700 lei.

 

Exemple:

  • A fost identificată o societate comercială în cadrul căreia se desfășura

activități de servire a băuturilor alcoolice și nonalcoolice, fără ca aceasta să fie dotată cu casă de marcat.

Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de  12.500 lei, fiind totodată luată măsura suspendării activității pînă la dotarea acestuia cu casă de marcat.

De asemenea, poliţiştii au sancționat contravenţional 4 persoane care consumau băuturi alcoolice în fața sociatății, deranjând ordinea și liniștea publică.

–  A fost depistat un agent de pază al unei unităţi comerciale care la momentul efectuării controlului nu a fost găsit în dispozitivul de pază. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 300 lei.

 

 

 

 

Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare

 

În ziua de 16 iunie 2016, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bucureşti pe numele unui bărbat de 35 ani, din oraşul Fundulea, condamnat la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepsei.

 

***

 

Recomandări ale poliţiştilor pentru o vacanţă de vară în siguranţă

 

 

Reguli pentru copii – Mersul pe bicicletă în siguranţă

 

Copiii participă la traficul rutier nu doar ca pietoni sau pasageri, ci și ca biciclişti. Mersul pe bicicletă reprezintă pentru aceştia o distracție deosebită, însă trebuie reținut faptul că cei cu vârsta mai mică de 14 ani se pot deplasa pe bicicletă pe drumurile publice doar însoţiţi de o persoană adultă. Fiecare bicicletă, atât a persoanei adulte, cât și a copilului, trebuie să fie echipată corespunzător.

 

În mod obligatoriu, o bicicletă trebuie să posede:

  • în față – un „ochi de pisică”, de nuanță albă sau galbenă selectivă;
  • în spate – un „ochi de pisică” de culoare roșie, cu o formă diferită de cea a

unui triunghi și o lumină de poziție de culoare roșie, care poate fi intermitentă;

  • cel puțin una din frâne eficientă (de picior sau de mână);
  • un clopoțel sau un alt mijloc sonor de avertizare, cu o tonalitate

nederanjantă.

 

Pentru a putea fi mai bine văzut pe drum, în afară de luminile reflectorizante ale bicicletei, este bine să se folosească suplimentar elemente adezive reflectorizante pentru bicicletă. Se pot folosi, de asemenea, benzi reflectorizante

 

 

speciale sau elemente ce se pot fixa pe îmbrăcăminte sau ghiozdan sau o vestă reflectorizantă. Copilul trebuie să poarte întotdeauna cască! În cazul căzăturilor, în afară de genunchi și de coate, cel mai expus la lovituri este capul.

Se spune că o cască este pentru biciclist precum este centura de siguranță pentru șofer. Este bine, totodată, ca un copil care de-abia a învățat să meargă pe bicicletă să fie îmbrăcat cu echipament de protecție: genunchiere, cotiere, mănuși de bicicletă.

 

Un tânăr biciclist trebuie să cunoască și regulile unui mers corect pe bicicletă:

Intenția de a vira trebuie semnalată cu mâna:

  • braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de

mers spre stânga sau să depășească;

  • braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de

mers spre dreapta;

  • braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează

să oprească.

 

Înainte de efectuarea virajului, trebuie să se asigure, din faţă şi din spate, că nu se

apropie niciun autovehicul!

 

Bicicliștilor le este interzis să circule în paralel, cu excepția situațiilor când

participă la competiții sportive organizate.

 

Nu are voie să se prindă cu mâna de niciun vehicul!

 

Pentru mersul pe bicicletă este destinată, în special, pista pentru biciclete sau

marginea drumului, însă și benzi special delimitate pe carosabil. În cazul lipsei acestora, se poate merge pe carosabil. Un copil se poate deplasa cu bicicleta pe trotuar împreună cu un însoțitor, însă trebuie reținut că pietonii au prioritate!

 

În timpul condițiilor atmosferice nefavorabile, care pun în pericol siguranța (ploaie torențială, zăpadă, gheață, ceață, vânt foarte puternic), este permis mersul bicicliștilor pe trotuar.

 

 

Legislația permite bicicliștilor mersul în paralel doar dacă nu îngreunează deplasarea vehiculelor.

 

Atunci când mersul pe bicicletă se face pe un drum îngust și circulat, trebuie să se meargă în șir.

 

Biciclistul trebuie să cunoască aceste semne:

 

 

 

 

Pistă pentru biciclete Delimitarea pistelor

pentru pietoni

și biciclete

 

Sfârșitul pistei

pentru biciclete

Pistă

pentru bicicliști

Accesul interzis

bicicletelor