opriti playerul audio ptr. o buna vizionare

 

 

 

În perioada 06-07 noiembrie 2017, în municipiul Craiova, județul Dolj, România, se va desfășura cea de-a treisprezecea activitate din cadrul proiectului cu titlul „Cooperare transnaţională între autorităţi de aplicare a legii pentru întărirea activităţii de prevenire şi luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii” (OLAF/2016/D1/068), aflat în implementare la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi – grup  de lucru

 

Evenimentul reunește reprezentanţi ai celor cinci instituţii partenere implicate în proiect din România (Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călărași, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj), Bulgaria (Direcţia Regională Silistra), Polonia (Poliţia Voievodală Olsztyn) şi Republica Moldova (Direcţia nr. 3 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii), precum şi specialişti ai Departamentului pentru Luptă Antifraudă și Inspectoratului General al Poliției Române.

 

Scopul celor două zile ale activității este de a dezvolta un instrument de lucru comun pentru a facilita şi sprijini activitatea actorilor implicaţi în combaterea fraudei din domeniul subvenţiilor acordate în agricultură respectiv, elaborarea şi dezvoltarea unei broşuri pentru poliţiştii şi specialiştii care desfăşoară activităţi specifice în acest sector, precum şi de a îmbunătăţi şi dezvolta relaţiile de parteneriat – colaborare stabilite în perioada de implementare a proiectului.

 

Broşura va reprezenta o abordare integrată a problematicii în cauză și va constitui un instrument eficient şi util pentru actorii implicaţi în prevenirea, investigarea şi

 

 

lupta împotriva fraudei, cu accent pe activităţile frauduloase în domeniul agricol şi al subvenţiilor în agricultură, din 3 state membre UE şi unul non-UE, cunoscute pentru specificul lor şi problematica întâlnită în acest sector.

 

Activitatea se va desfăşura conform agendei de lucru, prin prezentarea propunerilor și a contribuției cu care fiecare instituție parteneră în proiect, dar și instituție invitată cu competențe în sectorul abordat, va participa la elaborarea broșurii multilingvistice din domeniul neregulilor frauduloase comise în agricultură.

 

 

 

 

Acest eveniment este susţinut de Uniunea Europeană prin Programul Hercule III (2014-2020). Acest program este implementat de Comisia Europeană. Acesta a fost înfiinţat pentru a promova activităţile din domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene.

(pentru mai multe informaţii, vizualizaţi: http://ec.europa.eu/anti-fraud/about-us_en )

Această comunicare reflectă punctul de vedere al autorului, iar Comisia Europeană nu este responsabilă pentru informaţiile conţinute în aceasta.

Site acreditat SEAP
---------------