RADIO TV OLTENITA
Social

ALEGEŢI VIAŢA! CONDUCEŢI PRUDENT, ÎN CONDIŢIILE UNUI CAROSABIL ACOPERIT CU GHEAŢĂ SAU POLEI!

POLITIA RUTIERAPrimele precipitaţii specifice sezonului rece, de la sfârşitul săptămânii trecute, nu au avut un impact negativ asupra siguranţei circulaţiei rutiere, pe drumurile publice din judeţul Călăraşi, datorită gestionării corespunzătoare a efectelor acestora.

Astfel, poliţiştii călărăşeni au acţionat pentru dirijarea şi preluarea, pe drumurile naţionale din judeţ, a valorilor traficului rutier în perioada cât circulaţia autovehiculelor a fost întreruptă sau restricţionată pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.
A fost păstrată o legătură permanentă cu administratorii drumurilor, responsabili să acţioneze pe tronsoanele pe care sunt semnalate depuneri de polei şi gheaţă.

Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, în condiţiile în care sunt semnalate căderi de precipitaţii şi manifestări ale vântului, le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, ţinând cont de faptul că rafalele de vânt pot schimba traiectoria autovehiculelor, mai ales când se circulă în afara localităţilor.
Utilizarea anvelopelor de iarnă, în conformitate cu prevederile legale, este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea contravenţională – sancţiuni cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare.
Înainte de pornirea la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo şi de trafic de pe traseul pe care alegeţi să vă deplasaţi!
Conduceţi prudent, mărind distanţa de siguranţă faţă de autovehiculul care circulă în faţă!