opriti playerul audio ptr. o buna vizionare

 

  Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina au intervenit la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială SMURD, pentru a acorda îngrijiri şi pentru a transporta victimele către unități spitalicești

La faţa locului s-au deplasat, de asemenea, 4 echipaje ale Ambulanţei Călăraşi

 

În data de 08.11.2017, ora 18.00, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DN 21, pe raza localității Drajna Nouă (între nod A 2 şi municipiul Călăraşi), pentru acordarea primului ajutor mai multor persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unui accident rutier grav, în care au fost implicate două autovehicule, un microbuz de transport persoane (înmatriculat în Bucureşti) şi un autoturism (desemenea înmatriculat în Bucureşti).

În urma accidentului au rezultat şapte victime, trei în autoturism şi patru în microbuz.

La sosirea echipajelor de intervenţie starea victimelor accidentului era următoarea:  în primul autoturism

– conducător autoturism – Marian M., în vârstă de 54 de ani , prezenta leziuni foarte severe, incompatibile cu viaţa, a fost declarat decedat;

– pasager stânga spate în autoturism – Vasilica M., în vârstă de 65 de ani, prezenta traumatisme foarte severe, incompatibile cu viaţa, a fost declarată decedată;

– pasager dreapta faţă în autoturism – Aurel M., în vârstă de 73 de ani, prezenta traumatism cranio cerebral sever, acesta fiind preluat de o ambulanţă S.A.J. şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Slobozia.

În cel de-al doilea autovehicul:

-conducător autovehicul – George C., în vârstă de 51 de ani prezenta traumatism cranio cerebral frontal, acesta fiind preluat de o ambulanţă a S.A.J. Călăraşi şi transportat la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului din Călăraşi;

– pasager în partea din spate a autovehiculului – Ion F., în vârstă de 39 de ani, conştient, prezenta suspiciune de fractură la nivelul membrului inferior stâng, acesta fiind preluat de o ambulanţă a S.A.J. Călăraşi şi transportat la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului din Călăraşi;

– pasager în partea din spate a autovehiculului – Alexandru M., în vârstă de 49 de ani prezenta un traumatism canio cerebral sever, a fost preluat de o ambulanţă a S.A.J. Călăraşi şi transportat la Spitalul Floreasca din Capitală;

– pasager în partea din spate a autovehiculului, Nicolae I., în  vârstă de 66 de ani, conştient, acuza dureri acute în zona toracelui posterior, prezentând escoriaţii  la nivelul feţei şi membrelor, acesta a fost preluat de SMURD Dragalina şi transportat la U.P.U. Călăraşi.

Din cauza acestui accident teribil  circulaţia rutieră  pe respectivul tronson de drum al DN 21 a fost întreruptă în intervalul orar 18.00 – 20.30.

Lasă un răspuns

Site acreditat SEAP
---------------